Cu canapeaua la plimbare către marea reciclare

Unul din lucrurile care m-au scos din minți atunci când ne-am mutat în noua casă a fost canapeaua din living. O chestie mai jegoasa și mai împuțită ca aia nu cred că mi-a fost dat să văd (sau oi fi văzut, dar am blocat amintirea ca să nu mă chinuiască 🤣). Îți puteai da seama de înalta ei calitate din vremurile de glorie, dar acum erau de mult apuse, moarte și-ngropate… sub multe pete și un miros greu de suportat pentru orice organ înzestrat cu nări, nu doar pentru nasu-mi fin. Nu puteam să o aruncăm fără acordul proprietarului, dar nici să o ținem în living să ne parfumeze fiecare cm cub de aer, așa că am găsit o soluție de mijloc: am exilat-o în magazie și ne-am cumpărat o canapea nouă, ieftină și închisă la culoare, pe care să nu o jelim când avea să o ia în primire Nazdravana noastră (drept vorbind, s-a dovedit o mișcare inteligentă, că deja a fost decorată cu acuarele și carioci… și câteva feluri de mâncare).

Cu vreo două săptămâni în urmă, când a venit în control proprietarul și i-am expus problema, a zis că trimite pe cineva să ne scape de ea. Doar că pe subsemnata a luat-o gura pe dinainte, asigurându-l că o vom face noi cu cea mai mare plăcere. Acum, să nu credeți că-mi dă bunătatea sufletească pe dinafară, nici vorbă, dar am văzut cu ce viteză de melc extenuat se mișcă atât agenția, cât și proprietarul, și deci bănuiam ce avea să ne aștepte. În plus, îmi place să fiu bine informată, prin urmare sunt abonata la toate paginile de Facebook ale ziarelor și organizațiilor locale și uite-așa aflasem eu de programul de luna aceasta de reciclare gratuită a saltelelor și canapelelor întocmit de Consiliul Local al comitatului nostru (Laois Free Mattress and Couch Amnesty). Exact la tanc, nu? Ce nu am luat însă în calcul, a fost perioada scurtă, de doar o săptămână, în care s-a desfășurat acțiunea în orașul nostru, și orarul imposibil pentru Al Meu Ca Bradul.

Așadar am fost nevoiți să mergem sâmbăta trecută, 24 august, ultima zi a programului de reciclare, într-un orășel aflat la vreo 10 km, sau mai bine zis, într-o parcare imensă de pe lângă el. Mare ne-a fost uimirea când am dat peste vreo două tiruri în care se îndesa de zor, saltele într-unul, canapele și fotolii în celălalt, plus vreo alte patru deja doldora, așteptând frumos să plece. Și multe grămezi din cele menționate mai sus. A trebuit chiar să stăm la coadă ca la pâine, pe vremea împușcatului, pentru a ne scăpa de încărcătură (trăiască duba de la muncă a Alui Meu Ca Bradul, că tare-i încăpătoare!).

Nu mi-am permis să fac fotografii, decât cele două de mai sus, și astea pe furiș, că na, oamenii trudeau de zor acolo și cumva, nu mi s-a părut ok.

Pe drum înapoi, am pierdut numărul mașinilor care veneau din sens opus, cocoșate de saltele și canapele pentru reciclare. Ceea ce m-a încântat teribil! Mobilizarile astea au și îmi dau o energie aparte! Și m-a făcut să mă gândesc (pentru a câtă oară?) la puterea pe care o detine social media, Facebook în particular. Uite că mai are și ținutul nasului non-stop în telefon câte un rezultat pozitiv!

CITATUL ZILEI:

„Daca planifici pentru un an, cultiva orez; daca planifici pentru un deceniu, planteaza copaci; daca planifici pentru o viata, educa oameni.”

Proverb chinezesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.