Sunt mama lui Speedy Gonzalez și asta îmi ocupa tot timpul

Nu știu cum sunt odraslele voastre, dar eu sunt convinsa ca a mea are un reactor nuclear ascuns acolo, în partea rotunda unde se așază pampersul, care o propulsează cu viteze nemaivăzute spre zări nebănuite! Ca doar nu degeaba o numim „fetita atomică”, asa, de dragul expresiei! Pe vremea când încă o coceam în cuptorul proprietate personala, mi-a zis cineva „lasa, mai bine ca e fata, fetitele sunt mai cuminți și mai liniștite”. Ha, ha ha, haaaaaa, haaa, haaaa, ce gluma bună, cea mai bună pe care am auzit-o vreodată! Încă ma prăpădesc de râs și acum, după aproape 3 ani, fiindcă fie-mea e orice, numai cuminte și linistita nu!

Fata mea (valoarea mea, comoara mea) face cât 10 băieți la un loc. Na, mi-a dat Al de Sus sa ma satur, ca doar băiețel mi-am dorit, nu?! E argint viu, de o încăpățânare ieșită din comun, hotărâtă, iubitoare de libertate și independența, înzestrată cu o minte ascuțită care coace toate nazdraveniile posibile, energie debordanta si curiozitate fantastica. E o combinație teribila de Speedy Gonzalez, struțul Beep-Beep și Denis pericol public, o supă atomică clocotind în 90 de cm de drăgălașenie, cu ochi migdalați, zulufi șateni și zâmbet nevinovat!

Neastâmpărata nu are decât două viteze: repede și foarte repede. Și de cele mai multe ori, sunt inversate: ii strigi sa stea și ea fuge mai abitir, ii spui mai încet și ea apasă turbo. Cert e ca fie-mea nu știe sa mearga, ci doar sa alerge (de stat locului, nici vorba!). Prin urmare, viata noastră de părinți (și în special a mea, ca eu sunt zi de zi cu ea) este o alergatura continuă, fără respiro și fără odihnă. Mâncăm pe fugă, ne spălăm pe fugă, facem treburile casnice pe fugă, toată viața noastră e pe repede înainte. Adrenalina la greu, sa simțim ca suntem parinti!

Nici n-ai oprit bine masina ca ea deja se foieste în scaun si trage de centura sa se elibereze. Cum ai pus-o jos, o zbugheste cu viteza luminii. Nu vrea sa fie ținută de mana, ca să poată zburda pe lângă tine ca un miel pe câmpii, în timp ce tu treci pe lângă încă un atac de cord. Probabil al șaptelea pe ziua aia. În supermarket, unul face cumpărăturile, celălalt aleargă de-i sar capacele… după ea. Dacă ai făcut turul magazinului doar de trei ori, te poți considera norocos, media e un număr cel puțin dublu. Stat cuminte, în cărucior? Ha, ha, vise, tată, vise! Ce-i aia? Noi ne antrenam din greu pentru maratoane.

În parc, aleargă neobosita dintr-o parte în alta: doua secunde aici și „ata, ata”, zice în timp ce deja coboară, doar ca să o zbugheasca dincolo, pentru alte doua secunde. Nimic nu-i scapă, pe toate trebuie să le încerce. Să stau liniștită pe bancă, citind o carte sau butonand telefonul, cum văd alte mame? Ha, ha, vezi să nu! Maimuța mi se cațăra și strecoară peste tot, adora înălțimile și locurile ce-i testează mușchii picioarelor… și pericardul maica’sii. Nu pot s-o scap din ochi o secundă, nu-mi trec mie prin cap câte ii trec ei!

În casă, când rugamintea „rain, rain go away” nu funcționează deloc (și asta se întâmplă destul de des în Irlanda cea verde), mă văd nevoita să-mi storc creierii pentru găsirea sau chiar inventarea de jocuri noi. Fiindcă se plictisește cât ai bate din palme, trecem rapid de la unul la altul, apoi o luam de la capăt, iar și iar, cat e ziua de lungă. Întotdeauna pândește o secundă de neatenție ca să fugă din casă, pe sistem „Free Willy” (vă mai amintiți filmul?). Noroc că m-am prins la timp ce instincte de evadat zac în ea și țin ușa mereu încuiată.

Exemplu edificator 😛

O secunda de nesupravegere poate părea puțin pentru oricine, dar pentru vitezomana mea e de ajuns. Misiunea ei!? Aceea de a explora noi lumi, de a ajunge unde niciun om nu a mai ajuns (ea și nava Enterprise). De exemplu, biblioteca, raftul de sus. Marginea canapelei, comoda TV și pervazul geamurilor nu mai sunt teritorii virgine încă de pe vremea când mergea de-a busilea.

Speedy Gonzales a mea nici măcar la masă nu poate sta linistita doua minute. Ia o îmbucatura și se duce să-i prezinte toată casa, pesemne așa e mâncarea mai gustoasă, când e plimbata. Și țopăită. Și fugarita.

Cu somnul e certata grav încă de la naștere, nu au făcut pace nici pana în ziua de azi. Ceea ce mă face să cred ca ea de fapt nu doarme, ci se reîncarca (supercharge ca la Huawei). Cand se apropie temuta ora de „nani”, fuge din cameră „andale, andale” și noi după ea „arriba, arriba”. Ai zice că stă locului măcar în timp ce doarme. Greșit, atunci e ocupată cu gimnastica: am pierdut numarul la câte picioare-n stomac și capete-n gură mi-am luat. Nici maica-mea nu cred ca mi-a tras atâta bătaie în toată viața mea, câtă mi-am luat de la fie-mea în 2 ani jumate!!! (Chiar, pe când o linie telefonică gratuită pentru părinții abuzați?) Dimineața, o găsim mai tot timpul la picioare, migrează spre sud ca păsările călătoare.

Si nici nu a facut bine ochi, ca deja a sarit din pat. Păzea, monstrul e treaz! Ar trebui sa vedeți teroarea de pe fata maica’sii!😁 O luam de la capăt cu alergatul!

CITATUL ZILEI:

„Copiii tai au nevoie mai mult decat orice sa-i iubesti pentru ceea ce sunt, nu sa-ti consumi tot timpul incercand sa-i corectezi.”

Bill Ayers

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.