Apus de soare pe malul Oltului

Scurta noastră vacanță pe tărâm românesc s-a terminat, mâine pe vremea asta vom fi deja acasă, pe Insula de Smarald. În prima parte a săptămânii am fost în febra pregătirilor pentru petrecerile fetelor și nici nu ne-am dat seama când a trecut timpul, iar în a doua am lenevit, pur și simplu. Nu am plecat niciunde, nu am vizitat nimic, nu am ieșit din curte (decât pentru cumpărături de-ale gurii).

Singura „escapadă” a fost cea de azi după-amiaza, când ne-am bucurat de lumina caldă și culorile apusului din același loc, de pe malul stâng al Oltului, unde ajungem de fiecare dată când suntem în țară (lângă baraj, la pernele de ciment, mai precis).

Și-n timp ce subsemnata se ocupa cu imortalizarea momentelor de mai sus, Neastâmpărata își începea spectacolul. Dacă mai era nevoie de încă o dovadă că iubește apa, ei bine, asta a fost! Cum am ajuns, și-a aruncat cățelul de pluș într-un tufiș și-a pornit-o numaidecât înspre apă. A încercat-o mai întâi cu picioarele, apoi ne-a cerut s-o scăpăm de rochiță. De-aici ar fi trebuit să ne dăm seama ce planuri se coceau în căpșorul ei cârlionțat! Mie mi s-a părut rece apa, ei nu, doar ce a întrat până la genunchi și ne-a făcut semn că pampersul tre’ să dispară! Și apoi baldabac! să te ții, frate! N-a mai vrut să iasă. Căuta pietre pe fundul apei ca să arunce cu ele în larg, se scufunda până la gât râzând și chocotind, lovea apa cu palmele, mă stropea și se amuza teribil la fiecare brrr al meu. Când într-un final am reușit să o luăm de acolo, avea pielea rece, sclipiri în ochi și o expresie de maximă încântare pe față. Ceea ce însă nu mă împiedică să mă pregătesc preventiv pentru o eventuală răceală (sperăm să ne ocolească totuși, c-ar fi mai mare păcatul să încheiem așa o zi distractivă și o mini-vacanță făină!).

CITATUL ZILEI:

„O, câtă frumuseţe ar fi fost pe pământ, dacă o parte a naturii umane n-ar fi fost urâtă!”

Octav Bibere