Singur și înspăimântat in fața morții

Nu aveam de gând să scriu nimic despre evenimentele tragice din ultimele zile despre care vuiește o țară întreagă. Prea s-a vorbit, analizat, disecat de toată lumea și în toate mediile. Cuvinte grele și pline de ură au fost aruncate în toate părțile, oriunde întorci capul dai peste comentarii mustind de resentimente, frustrare, indignare, revoltă, șoc, frică, uimire, deznădejde, neputință și groază, teorii ale conspirației, cereri de demisii, degete indicând vinovații și blamand sistemul putred, petiții pentru introducerea pedepsei cu moartea. Toată lumea are o părere și mai ales toată lumea trebuie neapărat și numaidecât să și-o exprime. Vehement și cu pumnul în masă. Vorbești, deci exiști. Opinia ta contează.

Prea mult circ și curiozitate morbida, prea puțină empatie și extrem de puțin respect pentru o familie sfâșiată de durere. Mulți părerologi care dețin adevărul absolut, care știu ei cu siguranță cum s-a petrecut totul, de parcă ar fi fost acolo, ce era de făcut și în ce mod trebuie desfășurată ancheta, alții – cu Dumnezeu în cap și spume la gură- care ar mușca extaziați din bestia vinovată, l-ar sfârteca și schingiui, l-ar tăia în bucăți și tăvăli prin sare, mulți criminologi de ocazie care deja i-au făcut criminalului profilul psihologic din imaginile date la televizor, curioși adunați buluc în fața casei ororilor așteptând doar-ei-știu-ce, filmând cu telefonul printre rosturile gardului, făcând live-uri pe facebook, mai ceva ca televiziunile dornice de senzațional și cancan.

Și-n mijlocul a toate astea, părinții îndurerați. Distruși. Fărâme. Nu pot și nici nu vreau să-mi imaginez ce-a fost în sufletul lor în momentul în care au ascultat înregistrarea mesajelor la 112, ultimele cuvinte rostite de copilul lor. Tu, ca mamă, să-ți auzi fata îngrozită și disperată, plângând și implorand o salvare care n-a mai venit. Tu, ca mamă, să auzi că ultimele cuvinte ale fiicei tale au fost „mi-e frică”. Tu, ca mamă, să auzi că ultima rugăminte a fiicei tale a fost să nu fie lăsată singură în acele momente groaznice. Și tot tu, ca mamă, să auzi cum i se refuză, categoric și fără milă, răspunzându-i-se să închidă telefonul, că ține linia ocupată. Cum, ca mamă, să auzi toate astea și să mai fi întreagă? Cum să nu te facă fărâme gândul că unicul tău copil a murit singur și îngrozit, că i s-a refuzat o picătură de alinare în ultimele clipe? Că adultul de la capătul firului nu a găsit un strop de empatie și compasiune pentru un copil de 15 ani înspăimântat și l-a lăsat singur în fața morții?

Nu voiam să scriu nimic despre toate astea, s-au zis destule, prea multe chiar. Am încercat să evit toate articolele și statusurile din online, deși sunt la tot pasul și deci imposibil să nu-ți sară-n ochi. Dar ieri seară, am văzut la știri o parte din transcrierea mesajelor date la 112 și ceva s-a rupt în mine. Am plâns în hohote, n-am putut să dorm toată noaptea, iar când am reușit să-nchid un ochi, m-au trezit coșmarurile. Într-unul dintre ele, Neastâmpărata mea adolescentă dispăruse de-acasă, iar eu îmi smulgeam părul din cap de disperare. Mi-a fost rău și-un singur gând m-a frământat toată ziua. Dacă nu-l scot din mine, cred că-mi explodează și capul, și sufletul.

Gândul cumplit că un copil s-a stins într-un așa mod înfiorător, dar mai ales lăsat de izbeliște, singur și înfricoșat, mi-a strâns inima într-un hal de nehal! Dacă am făcut vreodată un bine în viața asta, aș vrea și mă rog din tot sufletul meu, ca el să se-ntoarcă înzecit nu mie, ci fiicei mele. Aș vrea să știu că, aflată vreodată într-un moment de răscruce, se va găsi cineva, un singur om, unul singur, care SĂ FIE OM și să-i arate un dram de bunătate și să nu o lase de izbeliște și-a nimanui, să fie acolo, lângă ea, măcar cu o vorbă bună. Să nu fie lăsată singură și înspăimântata în intuneric.

Contract cu mine

N-am să mai fac din lacrime risipă,
Am să le vând, le dau pe-un curcubeu,
Și am să-l rog frumos pe Dumnezeu,
Să-mi dea puteri în fiecare clipă!

N-am să mai plâng decât de fericire,
Chiar dacă ea mai greu e de găsit,
De mângâi doar un suflet necăjit,
Aceasta-mi va fi marea mulțumire!

Nu mai aștept minuni neîntâmplate,
Minune e chiar faptul că exist,
Că încă pot, că vreau și că rezist,
În ciuda greutăților purtate!

N-am să mai fac din lacrime risipă,
Am învățat să zbor cu o aripă!

Licuța Pântia

Poezie găsită pe Facebook.

boy child clouds kid
Fotografie de Porapak Apichodilok pe Pexels.com

Kevin Barry – singurul irlandez pe lista lunga de la Man Booker Prize 2019

Ca in fiecare an, la aceasta data, azi a fost data publicitatii lista lunga sau „Booker Dozen” cu cele 13 romane nominalizate la Man Booker Prize, prestigios premiu literar aflat la editia cu numarul 51 si care, incepand de anul trecut, include si romane publicate in Irlanda, nu doar UK.

Lista de anul asta este una mai mult decat interesanta si prevede o lupta foarte stransa, intrucat, printre cele opt femei si cinci barbati nominalizati, se afla doi fosti castigatori, nume grele ale literaturii: Margaret Atwood cu „The Testaments”, continuarea la „The Handmaid’s Tale” (pe care eu il ador), care va fi publicat la inceputul lui septembrie si Salman Rushdie cu „Quichotte”, roman care urmeaza sa fie si el publicat la sfarsitul lunii viitoare. Eh, da, avantajul juratilor de a citi cartile inaintea aparitiei pe piata! Alte nume foarte cunoscute sunt Elif Shafak si Deborah Levy.

Kevin Barry Sursa foto

Kevin Barry, nascut in 1969 in Limerick (orasul unde am votat si noi, pe 26 mai), a calatorit foarte mult, schimband vreo 17 adrese pana la 36 de ani, cand dupa cum el insusi spune, a decis sa se stabileasca in Sligo fiindca devenise dificil sa tot mute dupa el tone de carti. Este autorul a doua colectii de nuvele, dintre care „There are Little Kingdoms” a castigat Premiul Rooney pentru literatura irlandeza, in 2007 si trei romane, incluzandu-l si pe cel nominalizat la Man Booker Prize anul acesta. „City of Bohane”, romanul sau de debut publicat in 2013, i-a adus International IMPAC Dublin Literary Award, in valoare de 100 000 de euro (unul dintre cele mai mari premii literare din lume), iar cu cel de-al doilea,”Beatlebone”, publicat in 2015, a castigat Goldsmiths Prize (si 10 000 de euro).

Cel de-al treilea roman al lui Kevin Barry, „Night Boat to Tangier”, aflat acum pe lista lunga a Man Booker Prize a luat viata ca urmare a unei comenzi din partea Abbey Theatre si spune povestea a doi gangsteri irlandezi din Cork, trecuti de prima tinerete, care-si rememoreaza trecutul in timp ce asteapta un vas in Tangier, Spania. Puteti citi o recenzie a cartii aici.

Nu stiu de ce, dar nu simt o mare tentatie de a citi cartea asta, probabil fiindca subiectul nu pare a fi pe gustul meu, insa altfel stau lucrurile cand vine vorba de romanele lui Elif Shafak si Margaret Atwood. Cel din urma e cel mai tentant și abia astept sa apara!

Lista scurta a nominalizatilor va fi publicata pe 3 septembrie, iar castigatorul premiului Man Booker, in valoare de 50 000 de lire sterline, va fi anuntat pe 14 octombrie. May the odds be ever in their favour!

LATER EDIT 3.09.2019: Azi a fost publicata lista scurta si se pare ca „Night Boat to Tangier”, romanul scriitorului irlandez Kevin Barry nu se afla pe ea.

LATER EDIT 14.10.2019: Azi a fost anunțat câștigătorul Man Booker Prize, sau mai bine zis castigatoarele, fiindca sunt doua: Margaret Atwood – The Testaments si Bernardine Evaristo – Girl, Woman, Other.

CITATUL ZILEI:

„O carte este un dar pe care îl poţi deschide iar şi iar.”

Garrison Keillor

Bel poema

Am numărat anii mei și am constatat că am mai puțin timp să trăiesc de aici înainte decât am experimentat până acum. Mă simt ca acel copil care a câștigat un pachet de dulciuri: primele le mănâncă cu plăcere, dar când și-a dat seama că au mai rămas puține, a început să le guste intens.

Nu mai am timp pentru reuniuni interminabile în care sunt discutate statutele, regulile, procedurile și reglementările interne, știind că nimic nu va fi atins.

Nu mai am timp să sprijin persoane absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, nu au crescut.

Timpul meu este prea scurt: vreau esența, sufletul meu se grăbește. Nu mai am multe dulciuri în pachet.

Vreau să trăiesc alături de oamenii umani, foarte umani, care știu să râdă de greșelile lor și care nu sunt umflați de triumfurile lor și care își asumă responsabilitatea pentru ei înșiși. În acest fel, demnitatea umană este apărată și ne îndreptăm spre adevăr și onestitate.

Este esențial faptul că face viața utilă.

Vreau să mă înconjor cu oameni care știu cum să atingă inimile, de oameni care au învățat greutățile mari ale vieții, cu atingeri dulci ale sufletului.
Da, mă grăbesc, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea o poate da.

Nu intenționez să pierd niciunul din celelalte deserturi. Sunt sigur că vor fi rafinate, cu mult mai mult decât cele mâncate până acum.

Scopul meu este să ajung la sfârșit, multumit și în pace cu cei dragi și cu conștiința mea.

Avem două vieți, iar a doua începe când îți dai seama că ai doar una.

Mario de Andrade

Text gasit pe facebook.

barefoot beach blur break
Fotografie de rawpixel.com pe Pexels.com

Apus de soare pe malul Oltului

Scurta noastră vacanță pe tărâm românesc s-a terminat, mâine pe vremea asta vom fi deja acasă, pe Insula de Smarald. În prima parte a săptămânii am fost în febra pregătirilor pentru petrecerile fetelor și nici nu ne-am dat seama când a trecut timpul, iar în a doua am lenevit, pur și simplu. Nu am plecat niciunde, nu am vizitat nimic, nu am ieșit din curte (decât pentru cumpărături de-ale gurii).

Singura „escapadă” a fost cea de azi după-amiaza, când ne-am bucurat de lumina caldă și culorile apusului din același loc, de pe malul stâng al Oltului, unde ajungem de fiecare dată când suntem în țară (lângă baraj, la pernele de ciment, mai precis).

Și-n timp ce subsemnata se ocupa cu imortalizarea momentelor de mai sus, Neastâmpărata își începea spectacolul. Dacă mai era nevoie de încă o dovadă că iubește apa, ei bine, asta a fost! Cum am ajuns, și-a aruncat cățelul de pluș într-un tufiș și-a pornit-o numaidecât înspre apă. A încercat-o mai întâi cu picioarele, apoi ne-a cerut s-o scăpăm de rochiță. De-aici ar fi trebuit să ne dăm seama ce planuri se coceau în căpșorul ei cârlionțat! Mie mi s-a părut rece apa, ei nu, doar ce a întrat până la genunchi și ne-a făcut semn că pampersul tre’ să dispară! Și apoi baldabac! să te ții, frate! N-a mai vrut să iasă. Căuta pietre pe fundul apei ca să arunce cu ele în larg, se scufunda până la gât râzând și chocotind, lovea apa cu palmele, mă stropea și se amuza teribil la fiecare brrr al meu. Când într-un final am reușit să o luăm de acolo, avea pielea rece, sclipiri în ochi și o expresie de maximă încântare pe față. Ceea ce însă nu mă împiedică să mă pregătesc preventiv pentru o eventuală răceală (sperăm să ne ocolească totuși, c-ar fi mai mare păcatul să încheiem așa o zi distractivă și o mini-vacanță făină!).

CITATUL ZILEI:

„O, câtă frumuseţe ar fi fost pe pământ, dacă o parte a naturii umane n-ar fi fost urâtă!”

Octav Bibere

Din scrisorile copiilor către Dumnezeu

„Dragă Dumnezeule! Dacă eşti atent duminica în biserică, îţi arăt pantofii mei cei noi.”

„Dumnezeu! Vreau să trăiesc 900 de ani, ca tipul acela din Biblie.”

„Niciodata n-aş fi crezut că movul se potriveste cu portocaliul, până ce n-am văzut apusul de soare pe care l-ai făcut marţi seara. A fost tare mişto…”

„La şcoala de duminică ni s-a explicat ce si câte faci. Cine-ţi face treaba când eşti în concediu?”

„De unde ai aflat că tu eşti Dumnezeu?”

„Tu chiar asa ai proiectat girafa, sau din greşeală a ieşit aşa?”

„De ce laşi oameni să moară si tot faci alţii în loc?
N-ar fi mai simplu să-i laşi in viaţă pe ăştia?”

„Tu ştii despre lucruri, inainte să fie inventate?”

„Bunicul a spus că Tu deja erai când a fost el
copil. Cât de vechi eşti?”

„Îţi multumesc pentru frătior, dar eu m-am rugat pentru un căţel.”

„Te rog să-mi trimiti un ponei. Până acum nu ţi-am cerut nimic. Poti verifica.”

„Cum se poate că pe vremuri atâtea minuni ai făcut şi acum nu-i nici una? Cum se poate că, in ultima vreme, n-ai inventat nici un animal nou? Sunt numai acelea vechi.”

„Doamne, Te rog să mai pui o sărbătoare între Crăciun şi Paşte!”

„Poate Cain si Abel nu s-ar fi omorât, dacă aveau camere separate. La noi, cu frate-meu funcţionează…”

„Pun pariu că e foarte greu să iubeşti pe toţi de pe pământ. Noi suntem doar patru în familie şi nu merge.”

Rugăciunea unui copil: “Doamne, ai grijă de mama, de tata, de mine… dar mai ales ai grijă de Tine, că dacă Ți se întamplă Ție ceva este vai de noi!!” 😊😃

Dreapta măsură

Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.
Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.
C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

Mina Ianovici în volumul „Aproape de îngeri”

Poezie găsită pe Facebook.