Mamele nu-si pot lua concediu medical

Mi-aduc aminte de mama și migrenele care o țineau trei zile întregi. Zăcea în pat, cu ligheanul lângă, cu draperiile trase fiindcă nu suporta nici cea mai mică fâșie de lumină, și cu ușa închisă, căci cel mai mic zgomot îi răsuna ca un clopot în creieri. Eu și fratele meu mergeam pe vârful picioarelor, vorbeam în șoaptă, nu intram la ea decât să-i mai ducem câte o jumătate de lămâie pentru greață. Ea, care era și încă este o bombă de energie, care nu poate niciodată să stea locului fiindcă o mănâncă degetele și trebuie neapărat să facă întotdeauna ceva să și le astampere, se reducea în zilele alea la o epava. Mi-era îngrozitor de greu să o văd așa.

Mi-aduc aminte și de crizele dese de astm din anii de început ai bolii. Tusea epuizantă, șuieratul fiecărei respirații, cum nu-i ajungea aerul, cum pielea-i devenea toată vânătă, cum număram secundele până la venirea ambulanței, dacă avea norocul să vină, venele sparte de la atâtea tratamente injectabile, cum asistenta îi căuta unele bune pe la picioare. Mă durea sufletul că nu o puteam ajuta cu nimic. Mă simțeam inutilă și degeaba. Făceam pacturi în gând cu Dumnezeu în care renunțam la zece ani din viața mea doar ca ea să nu mai sufere. Dar Dumnezeu nu mă auzea, era probabil ocupat cu cereri mai stringente. Promiteam să-mi vând sufletul diavolului în schimbul vindecării ei. Nici el nu mă auzea, avea probabil trocuri mult mai convenabile de care să se ocupe. Ce să facă el cu un biet suflet amărât de copilă înlăcrimată?

Când mama își revenea cât de cât, credeți că-și lua puțin timp liber pentru ea, să se refacă, să se odihnească? Nici gând. Venea din spital pusă pe treabă și făcut mâncare. Ca un uragan, răsturna casa cu fundul în sus, lua totul la puricat, covoarele la bătut, podeaua la șmotruit, curtea la măturat. Avea o gospodărie întreagă, un soț și doi copii de îngrijit, nu timp de stat. Nu și-l permitea. „Dacă nu le fac eu, cine mi le face pe toate?” răspundea de fiecare dată când ii reaminteam că prin ce trecuse îi dădea totuși dreptul la puțină odihnă, că lumea nu se oprea în loc dacă stătea și ea puțin locului!

N-am aprobat niciodată meteahna asta a ei, dar am ajuns să o înțeleg un pic acum, când s-au schimbat rolurile și am ajuns să-l joc, la rândul meu, pe cel de mamă. Mamă în plină criză biliară, singură acasă cu copilul și soțul aflat la câteva sute de km de casă, fără niciun ajutor din nicio parte. Și-n timp ce toată casa se învârtea cu mine în ea, de nu puteam sta în picioare, iar stomacul se înghesuise tot în gât și capul acum îmi vâjâia, acum îmi exploda, de nu mai vedeam clar în fața ochilor, credeți că am mai avut timp să-mi plâng de milă, așa cum aș fi făcut în alte dăți? Singurul gând a fost că trebuie să găsesc rapid soluții să-mi revin cât mai repede. Singura mea grijă a fost Neastâmpărata lipită ca scaiul de mine, care mă privea contrariată și probabil nu înțelegea ce se petrecea cu mama ei. Mamă de care avea însă mare nevoie s-o hrănească, s-o-mbrace, s-o schimbe, să se joace cu ea, s-o supravegheze, s-o-ngrijească. Iar eu eram singură cuc în casă, dacă nu le făceam eu, cine mi le făcea pe toate?

În momentul în care ai devenit mamă, te-ai înhămat la cel mai greu job cu putință, unul permanent și non-stop, cu cea mai mare răspundere din viața ta, aceea de a crește un om. Ți-ai pus semnătura pe cel mai important contract din existența ta, unul cu efect imediat, pe cea mai îndelungată perioadă, fără posibilitatea de a-ți da demisia ori de a-ți lua concediu, nici măcar medical, cu termene și condiții dure, dar și cele mai frumoase beneficii și cele mai dulci bonusuri.

CITATUL ZILEI:

„Când ești mamă, nu ești niciodată cu adevărat singură în gândurile tale. O mamă trebuie întotdeauna să se gândească de două ori: o dată pentru ea și o dată pentru copilul ei.”

Sophia Loren