Cum ne-a fost Paștele 2019

Ploios. Asa ne-a fost: ploios, înnorat, rece, suflat de vânt puternic, cu Storm Hannah țintuindu-ne în casă (desi cu numai o săptămână în urma, de Paștele catolic, a fost o vreme superba). Pe de o parte. Și cu multe urlete, plânsete și tăvălit pe jos, pe de altă parte, cea a progeniturii din dotare. Ce să-i faci, n-ai ce să faci, e-a noastră, asta avem, cu asta defilam! Am învățat deja că părințeala asta e un adevărat roller-coaster: acum ești în culmea fericirii c-a izbutit Prâslea să facă de unul singur cine știe ce nimic, acum îți vine să-ți smulgi părul din cap că s-a transformat îngerașul dulce și nevinovat în posedata din Exorcistul. Și bineînțeles, partea nasoală se petrece întotdeauna când ți-e lumea mai dragă, fiindcă… de ce nu? De ce ți-ar tihni și ție sărbătorile, de ce te-ai odihni și tu un pic? Mai contează că nu ai mai dormit cinci ore legate de vreo… doi ani jumate?! Dar, cum spuneam mai sus, csf, n-ai csf! Să o băgăm la loc pe unde-a ieșit, nu se mai poate! 😂

Printre picături și tantrumuri, am reușit totuși, în Vinerea Mare, să vopsesc câteva ouă (noroc că mi-a pus la pachet mama de Mărgea și câteva plicuri de vopsea).

Nervii întinși la maximum s-au putut deduce și din organizarea noastră, sau mai bine spus, din lipsa ei. Prin urmare, am alergat ca niște găini fără cap, mereu apărea câte ceva… lipsă. Prima surpriză ne-a oferit-o varza murată cumpărată de la polonezi, cu foi atât de tari și rigide, încât ne-a fost pur și simplu imposibil să rulam sarmalele la care poftea de o săptămână întreagă Al Meu Ca Bradul. Așa că fugi repede la Moldova, magazinul românesc proaspăt deschis în orașul nostru, poate au varză murată la vânzare. Aveau, situația a fost salvată!

Apoi, când am verificat rețeta pentru pască, mi-am dat seama că nu aveam smântână, iar stafidele erau prea puține. Așa că fugi iar la magazin.

Și în timp ce pitica urla ca apucata, aruncându-și jucăriile în capul lui taică-su, se apucă Mărgeluța voastră să amestece toate ingredientele după cum spune rețeta de pască fără aluat a Jamillei. Toate bune și frumoase până ajung la final și realizez că nu am nicio tavă rotundă în care s-o coc. Palmă peste frunte! Așa că ghiciți ce a urmat?! Exact, fugi din nou la magazin, pentru a treia oară! Și nu vă imaginați că magazinele sunt la doi pași, nu frate, tre’ să-ți pui fundul în mașină și să conduci 5-10 minute până acolo!😤

Din lipsă de biserici românești prin zonă, Bradului consort i se pusese pata să mergem tocmai în Dublin să luăm lumină, deși subsemnatei chiar nu-i surâdea ideea. O oră și ceva pe drum cu progenitura iritată și nervoasă pentru un sfert de oră din slujba de Înviere nu-mi părea un troc rentabil. O și vedeam urlând, lovind și aruncând cu candela în capul oamenilor ori dându-le foc la par, așa că mulțumesc, dar nu mulțumesc! Eh, lucrurile s-au așezat oricum singure, fiindcă lumina s-a dat într-adevăr la ora 12 noaptea, dar ora României, nu a Irlandei! Am primit totuși o candelă aprinsă de la colegul de muncă al Bradului, cu care hotărâsem să mergem împreună la Înviere. Tipul ieșise la plimbare cu familia prin Dublin și vrând să vadă unde e biserica, ca să știe dacă și unde se poate parca, a dat peste mulțimea de români care tocmai luau lumina. Noroc chior, nu alta!

Prin urmare, ne-am zis „Hristos a-nviat!” si „Paște fericit!”, am ciocnit oua și am mâncat sarmale, acasă, în pijamale, respectiv scutec. Bucuria Neastâmpăratei, căreia i-a revenit bună dispoziție ca prin minune, să spargă toate ouăle la rând. Și chiar nu s-a lăsat până n-a mai rămas unul întreg. Are rost să mai menționez că subsemnata, ca-n fiecare an, a ieșit marea învinsă?

Duminică ne-am trezit târziu, am băgat mielul la cuptor, am infulecat niște cozonac și pască, și am trecut la vânătoarea de ouă. Aveam în plan mai multe jocuri distractive cu tematică pascala, dar cum storm Hannah ne-a udat serios gazonul din curte, ne-am mulțumit cu o mini-vânătoare de ouă, prima din viața odraslei, în fața casei. Mi-era teamă că va fi un epic fail, dar Neastâmpărata a adorat să adune ouăle în galetusa ei verde-praz. Chiuia de bucurie când mai găsea câte unul. „Uaaaaa, mami, mami, maaaami!” și se grăbea să mi-l arate, mândră toată. Uite-așa s-a umflat sufletul în mine, ca un cozonac pus la dospit (de-ăla bun, făcut de mama de Mărgea, aromat și bogat în umplutură din nucă, stafide, rahat și cacao!).

Bineînțeles că ne-a vizitat și Iepurașul. El face abstracție de tantrumuri, știe că sunt treburi normale în viața unui pitic de doi ani, care vor dispărea la fel cum au venit (mda, ne îmbărbătam și noi, ce să facem?!), iar Neastâmpărata nu mai contenea din „uaaaa” și „good”. Uite așa trec toate când te uiți în ochii copilului tău și vezi fericirea licărind în ei!

dav