Tocăniță internautică (90) – ediție specială de Ziua Mamei

În Irlanda, azi e Ziua Mamei. Se sărbătorește în fiecare an, în cea de-a patra duminică din postul Pastelui. Prin urmare, m-am gândit că ar fi o idee bună să-i dedic tocănița internautică din această săptămână.

Lectură plăcută și digestie ușoară!

Pretul unui tort

O doamnă a vrut să cumpere un tort minunat, elegant si cu ingrediente naturale de la un cofetar care facuse cu adevarat o piesa uimitoare, dar care isi valorificase piesa la un pret destul de mare. Doamna a considerat ca pretul este mare si a abordat cofetarul spunandu-i:
-Vreau să cumpăr un tort de la tine, dar cred că pretul este prea mare. Cofetarul a fost surprins, dar a răspuns:
-Bine, cât de mult crezi că ar trebui să coste?
Doamna a răspuns:
-Cred că ar trebui să fie de X suma, pentru că laptele te costa atât, și ciocolata atât, și fructele atat. Chiar am luat in considerare în preț si cratita.
Prețul final al doamnei era cu mult mai mic decat costul initial cerut de catre cofetar, insa acesta a spus:
– Ok. Intr-o saptamana voi trimite minunea de tort catre tine!
Clienta, foarte mulțumita de ea însăși si abilitatile sale de negociere, nu putut rezista tentatiei de a se lauda tuturor prietenilor ei ce afacere fabuloasa a negociat. O săptămână mai târziu, coletul a ajuns într-o cutie frumos ambalata. Deschizand-o, în interior a gasit laptele, untul, ciocolata, chiar si cratita, toate asezate frumos. Furioasa, l-a contactat pe cofetar sa-l ia la rost:
-Cum ai putut să-mi faci una ca asta? Am discutat despre un tort și tu mi-ai trimis o cutie plina de ingrediente, ba chiar si cratita?!
-Draga doamna, ati primit exact ceea ce ati plătit, în cazul în care credeti că ceva lipseste, trebuie să plătiti si pentru asta.
Morala: atunci când vă cumpărați lucruri handmade de orice fel, haine, bijuterii, produse dulci sau ornamente, nu cumparati doar materialele pe care le foloseste cofetarul, ci si talentul, imaginatia, maiestria, utilitatile consumate, timpul, efortul, dragostea si dăruirea acestuia pentru produsul finit!

Text gasit pe Facebook.

Oamenii goi

Nişte tipi de clasa a XII-a au scăpat o cutie goală de Coca-Cola sub bănci.

Evident că nimeni nu s-a aplecat s-o ridice. M-am aplecat, ei au zâmbit şi, înainte de-a o arunca la coş, i-am provocat la un studiu biblic. Pe pielea lor.

“Avem două cutii de Coca-Cola. Una e plină şi alta e goală. Dacă bat cu degetul în ele care sună mai tare?”.
„Cea goală”, au răspuns corect elevii după ce au auzit zgomotul ciudat al acesteia.
„Dacă le dau câte un bobârnac uşor, dacă suflu cât pot înspre ele, care cutie pică?”.
„Tot cea goală”, spun ei în timp ce văd experimentul.

Apoi am luat cutia goală în mână şi am strâns-o.
„Care se turteşte?”.
„Cutia goală”, au răspuns la unison.

Le-am spus de ce majoritatea tinerilor României sunt gălăgioşi. De ce ţipă în tramvaie, în autobuze, în parcuri şi pe holurile şcolii. De ce ţipă la profesori, la părinţi sau pe… facebook.
Le-am spus şi de ce unii adulţi urlă la neveste deşi sunt la un pas de ele, se răţoiesc la bătrâna ce intră-n faţă la rând la pâine, ameninţă şoferiţa ce-a intrat aiurea-n intersecţie, blesteamă copiii… Pentru că sunt goi!

Butoaiele goale fac mare gălăgie. Zornăie. Hodorogesc. Imediat cum le atingi se duc de colo-colo. Pierd echilibrul. Se clatină ca Hopa-Mitică. Şi când cad, se fac zob. Cele pline nu se clintesc din loc. Şi rămân mute, chiar dacă le loveşti.

În viaţa de „butoi gol” orice vântuleţ ne dărâmă. Cum vine puţin încercarea, ajungem jos. Tăvăliţi. Stresaţi. Bulversaţi. Făcuţi grămadă. Iar dacă cumva ne strânge menghina vieţii ne mototolim. Ne turtim. Dacă suntem plini însă, rămânem în picioare.”

Da, plini de bunătate, înțelegere, responsabilitate, bun simț, cultură, empatie, grijă…

Text gasit pe Facebook.

Tocanita internautica (88) – Editia de St. Patrick’s Day

Azi va imbii cu o delicioasa tocanita internautica irlandeza, cu ocazia celei mai cunoscute si iubite sarbatori de pe Insula de Smarald, St. Patrick’s Day.

Lectura placuta si digestie usoara!

Decorul margelat de St. Patrick’s Day 2019

Nu stiu de ce nu am fost tentata pana acum sa decorez de St. Patrick’s Day, ca doar e cea mai importanta si cunoscuta sarbatoare irlandeza, iar chestii pentru decorat se gasesc aaabsoluuut peeeeste tot, slava Domnului! Ei bine, casa noua, obicei nou, asa ca anul asta s-a intamplat, in sfarsit, „marea inverzire”. 😀 Nu poti spune St. Patrick’s Day fara sa vezi automat verde in fata ochilor, prin urmare nu a fost deloc greu de ghicit in ce directie aveau sa mearga lucrurile.

Ca de obicei cand ma plesneste creativitatea, si acum am folosit te miri ce adunate de peste tot: crengute din pomul din curte, margele si agrafa-palarie din Penneys (Primark), confetti in forma de trifoi si pietre decorative luate din Mr. Price, felinare, plante artificiale in ghivece din Ikea, simpatica oita din Eurogiant, un borcan de masline din Tesco pe care l-am vopsit cu spray si infrumusetat cu panglica verde, ambele cumparate din Mr. Price, o rama veche de doi ani din Heatons (care s-a inchis), o iedera artificiala cu care am decorat la nunta noastra din 2010, o binecuvantare irlandeza gasita pe google photos si printata. Impreuna laolalta au format ceea ce se poate vedea in imaginile de mai jos.

Pantofarele de la intrarea in casa:

Semineul:


Si cateva flatlay-uri (dupa cum se vede, chiar eram intr-o mare forma creativa 😁):

CITATUL ZILEI:

„Ceea ce untul şi whisky nu pot vindeca, este incurabil.”

Proverb irlandez

Testament

Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă
că sunt o păpușă de cârpă,
și mi-ar dărui o fărâmă de viață,
probabil nu aș spune tot ce gândesc,
dar cu siguranță aș gândi tot ce spun.
Aș aprecia lucrurile nu prin ceea ce valorează,
ci prin ceea ce semnifică.
Aș dormi puțin și aș visa mult,
deoarece cu fiecare minut în care închidem ochii
pierdem 60 de secunde de lumină.
Aș merge când alții se opresc,
m-aș trezi când alții dorm.
Aș asculta când ceilalți vorbesc,
și cum aș mai savura o înghețată cu ciocolată!
Dacă Dumnezeu mi-ar dărui puțină viață,
mi-aș pune haine simple,
m-aș întinde la soare pe burtă,
dezvelindu-mi nu numai corpul, ci și sufletul.

Doamne, dacă aș avea o inimă,
Ți-aș scrie toată ura pe o bucată de gheață
și aș aștepta să iasă soarele.
Aș picta pe stele un poem de-al lui Benedetti,
cu un vis al lui Van Gogh;
și un cântec al lui Serrat ar fi serenadă
pe care aș oferi-o lunii.
Aș uda trandafirii cu lacrimile mele
ca să simt înțepătura dureroasă a spinilor
și sărutul vindecător al petalelor.
Doamne, dacă aș avea un crâmpei de viață
nu aș lăsa să treacă o zi
fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc.
Aș convinge fiecare femeie și fiecare bărbat
că el îmi este cel mai drag
și aș trăi îndrăgostit de iubire.

Le-aș arăta oamenilor cât de mult greșesc
dacă cred că nu se mai îndrăgostesc când încep să îmbătrânească,
neștiind că, de fapt, îmbătrânesc atunci când nu se mai îndrăgostesc.

Unui copil i-aș da aripi,
dar l-aș lăsa să învețe singur să zboare.

Pe cei în vârstă i-aș învăța că moartea nu vine o dată cu bătrânețea,
ci o dată cu uitarea.

Am învățat atâtea lucruri de la voi, oamenii.
Am învățat că toată lumea
vrea să trăiască pe culmea muntelui
neștiind că adevărata fericire este să urci panta.
Am învățat că, atunci când un nou-născut
strânge în pumn pentru prima dată
degetul tatălui său, îl va ține strâns pentru totdeauna.
Am învățat că un om are dreptul să-l privească pe altul de sus
numai atunci când îl ajută să se ridice.
Am învățat atâtea lucruri de la voi,
dar de fapt nu-mi vor folosi mai deloc,
căci din nefericire, când mă vor pune în cutia aceea, o să mor.
Spune întotdeauna ce simți și fă ceea ce gândești.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind,
te-aș îmbrățișa foarte strâns și l-aș ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieșind pe ușă,
ți-aș da o îmbrățișare, un sărut și te-aș chema înapoi să-ți dau mai multe.
Dacă aș ști că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta,
aș înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată și încă o dată până la infinit.
Dacă aș ști că acestea ar fi ultimele minute în care te-aș vedea,
aș spune „te iubesc” și nu mi-aș asuma, în mod prostesc, gândul că deja știi.

Întotdeauna există ziua de mâine și viața ne dă de fiecare dată altă oportunitate pentru a face lucrurile bine,
dar dacă cumva greșesc și ziua de azi este tot ce ne rămâne,
mi-ar face plăcere să-ți spun cât te iubesc, că niciodată nu te voi uita.
Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân.
Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești.
De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, căci dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată,
în mod sigur vei regreta ziua când nu ți-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrățișare, un sărut și că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorință.

Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine,
spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubește-i și tratează-i bine,
ia-ți timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” și toate cuvintele de dragoste pe care le știi.
Nimeni nu-și va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete.
Cere-i Domnului tăria și înțelepciunea pentru a le exprima.
Demostrează-le prietenilor tăi cât de importanți sunt pentru tine.

Gabriel Garcia Marquez

Mucenici intarziati

In fiecare an am facut mucenici muntenesti, asa cum am vazut la mama acasa si la bunica, doar ca anul asta, ghinion, nu au adus la magazinul Polonez, de unde cumparam de obicei mancare romaneasca (si singurul de altfel). Mi-am tot framantat creierii si frant degetele – ce sa fac, cum sa fac? – nu se poate fara mucenici, domn’e!

Cei muntenesti, fierti in sirop sau lapte, chiar de i-as fi facut eu, mai trebuiau apoi si… fierti, doooh, logic!, iar plita noastra antica, veche si de demult, pe care am reusit fantastica performanta de a fierbe niste cartofi pentru piure in doua ore (!!!) – da, ati citit bine, 2 ORE – are viteza melcului extenuat, deci nicio sansa! Din fericire, desi am mai adaugat un an in buchetul vietii cu vreo 13 zile in urma, creierul inca nu mi s-a atrofiat, asa ca trink!, mi s-a aprins un beculet si mi-a venit brilianta idee de a incerca, in premiera, mucenicii moldovenesti, ca slava Domnului, cuptorul merge brici!

Am cautat pe net reteta, ingredientele dormeau linistite fiecare la locul ei, inca de sambata, asa ca in seara asta am reusit, in sfarsit, sa ma organizez si sa ma apuc de treaba. Toate bune si frumoase, am urmat reteta Jamilei intocmai, pana am realizat ca nu aveam faina suficienta, eram pe minus cu 200 grame (am uitat ca azi dimineata, cuprinsa de un malefic spirit gospodaresc – ceea ce, intre noi fie vorba, se intampla destul de rar – am facut, pe langa o delicioasa ciorba de curcan, si o paine cu seminte, pentru care am folosit, bineinteles, faina!). Dar oricum era prea tarziu, fiindca ma apucasem deja sa amestec toate cele, asa ca am dat inainte, pe sistemul „ce-o fi, o fi, sa vedem ce iese”. Si in ciuda acestui neajuns, a iesit. Si chiar foarte bine, mult prea bine fata de rezultatul pe care-l preconizam eu! Nu sunt ei foarte aspectuosi, fiindca coca a fost prea moale si greu de modelat, iar in loc de faina am folosit ulei ca sa-i rulez (de unde si diferitele forme), dar pe cuvant de pionier ca sunt foarte gustosi! Recomand cu incredere reteta Jamilei de aici.

Prin urmare, zic ca merita totusi sa ma mandresc cu ei, mai ales ca reprezinta o premiera pentru subsemnata. Asadar, doamnelor si domnilor, iata, va aduc voua primii mucenici moldovenesti Margeluta style:

CITATUL ZILEI:

„Începutul este cea mai importantă parte a unei lucrări.”

Platon