Acorda-ti timp sa te detasezi de lucruri

Citesc in prezent „The Life-changing Magic Of Tidying” cartea japonezei Marie Kondo, despre care vuieste tot internetul, mai ales de cand autoarea are si un serial pe Netflix. Desi mi-am comandat-o de pe Amazon inca din 2018, abia acum s-au aliniat astrele si am pus mana pe ea. De fapt, sunt convinsa ca ea, cartea, te alege pe tine, nu invers, si-ti intra in viata la momentul oportun, exact cand ai cea mai mare nevoie sa o descoperi. Asa s-a intamplat si de data asta. Faptul ca „organizare” este cuvantul pe care l-am ales sa reprezinte anul 2019, ca ne-am mutat recent si ca aceasta carte s-a vrut citita, nu sunt deloc niste simple coincidente (eu oricum nu am crezut niciodata in asa ceva).

Citesc putin in fiecare zi, cand ma lasa Galusca mea energica, notez tot ce mi se pare important intr-un caiet cu coperte inflorate si ma minunez ce tavalug de sentimente si amintiri imi starneste (inclusiv de articolul asta din 2012). Adaugand si recenta mutare, am realizat (oare pentru a cata oara?) si de data asta si constientizat, cat de apasatoare este povara propriilor posesiuni. Nu realizezi cat de multe lucruri detii decat atunci cand le strangi pe toate gramada, in mijlocul camerei si nu-ti dai seama cat de greu iti apasa umerii decat atunci cand trebuie sa le cari dintr-un loc in altul. Si cari, si cari, si cutiile sunt grele si nu se mai termina! Si te tot intrebi: „Mai sunt multe?” si „Cand s-au strans atatea?” si „Unde le-am tinut pe toate pana acum?”, dar mai ales „De ce, Dumnezeule, am pastrat atatea lucruri?”. „Fiindca te-ai atasat de ele, le-ai impregnat cu amintiri, si acum au valoare sentimentala!” ar fi un raspuns la ultima intrebare, poate cea mai importanta.

In plin avant creat de lectura, am aruncat pana acum o gramada de haine si cosmetice, de care oricum trebuia sa fi scapat cu mult timp in urma. Am pus la vanzare scaunul de masina, premergatorul, patutul, cosul lui Moise si o parte din hainele mici ale Galustei, iar in seara asta am scos de la naftalina lucrusoarele ei de bebelus. Eh, si aici mi s-a rupt filmul si s-a dus pe apa sambetei tot avantul! Si o data cu el, si zenul meu!

Caciulite cat pumnul meu de mici, pantalonasi lungi cat palma mea, costumul verde crosetat de Mama de Margea cu ocazia zilei de St. Patrick, cel galben pentru Paste, papucei cat inelarul meu. La vederea lor, inima mi-a facut „tac” si lacrimi au inceput sa-mi ude obrajii. M-am minunat cat de mica era (nu degeaba o alinta frate-mio „sticla de cola”!) si mi-am adus aminte cat de usoara o simteam in marsupiu, unde si cand a purtat cutare lucru, cand a zambit prima oara, cand mi-a zis „mama”.

Nu mi-a fost greu sa scap de toate celelalte obiecte, de camasa de noapte in care am nascut, nici atat, dar lucrusoarele astea de bebe cat lingura, mi-au pus capac si m-au dat peste cap, rascolindu-ma intr-un hal de nehal! Prin urmare, cel mai intelept lucru pe care-l pot face acum este sa-mi acord timp, sa le mai pastrez o perioada, pana cand o sa ma detasez emotional de ele si voi fi pregatita sa le las sa plece. Fara lacrimi, fara tristete, fara drama si fara regrete. Acum insa nu este momentul. Inca nu a sosit timpul, asa ca voi avea rabdare, stiu ca va veni si clipa aceea. In plus, nu vad rostul sa dai niste lucruri daca nu le dai cu inima usoara si din tot sufletul!

CITATUL ZILEI:

„Exista locuri in inima despre care nici macar nu stii ca exista pana cand nu iubesti un copil.”

Anne Lamott

3 gânduri despre „Acorda-ti timp sa te detasezi de lucruri

  1. Vaaai! Si eu am făcut recent această organizare marca Marie Kondo (Am văzut serialul, n-am cartea inca). Mai am de lucru la bucătărie si … cărți :). Dar m-am simțit super bine facand asta. Am aruncat si donat multe lucruri, m-am eliberat pot sa zic asa. Chiar cu gândul că la o viitoare mutare o sa ne fie mult mai usor. Cu toate acesteeeeaaa, n-am ajuns la lucrusoarele de bebe mic ale Ioanei (pt ca sunt la Dragasani) ….si Ioana are aproape 7 ani. Am asa….o emotieeeee, nici nu vreau sa ma gandesc …ce o sa gandesc atunci când va trebui sa le confrunt si pe acelea. Deci, Dumnezeu cu mila :)))…de mine :). Sunt total de acord sa mai astepti, stai linistită, cand o sa vina momentul, pai…Dumnezeu cu mila :))). Cred ca niciodata nu suntem pregătite cu adevărat sa renunțăm la hainutele de bebeluș. 🙂 pupici, Cristina. Imi place blocul tau si-l citesc cu mândrie, sincer. Am o super amintire cand veneai prin spatele blocului cu premiul 1 la o olimpiadă de lb română…si eu te asteptam sa te felicit. Poate imi joacă memoria feste, dar sentimentul si imaginea ta sunt acolo …la mine 🙂

    Apreciază

    1. Vaaai, Mada, se pare ca piticania din dotare ti-a citit comentariul inaintea mea, si de asta nu l-am vazut! Mai scapa cateodata cu nasul in telefonul meu si face ravagii! 😂😂😂 Dar asa mult ma bucura cuvintele tale, nici nu-ti imaginezi! Mai ales ca vin la momentul potrivit, cand chiar aveam nevoie de ele!
      Nici eu nu am aplicat metoda Konmari tuturor posesiunilor mele, nu ma simt in stare, cred ca nu a venit inca timpul lor. Am rabdare. Invat lectia rabdarii in fiecare zi, am cea mai mare mica profesoara personala. 😁

      Apreciază

Lasă un răspuns la Mărgeluţa Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.