Fabula barbatului familist

Daca tot e Dragobetele duminica… 😛

Din lunga delegatie se-ntoarce un barbat…
Care nu stiu cum facu, de n-a telefonat
Nevestei, cum de obicei facea…
Poate n-a vrut sa cheltuiasca
Inca vreo alti doi lei…

Asa ca s-a infiintat acasa, total neasteptat,
Cand ea dormea pe bune, de altu-mbratisata-n pat.

Iar omul nostru, fara tambalau,
Si-a insfacat valiza… s-a dus pe drumul sau…
S-a asezat pe-o banca, chiar colea, langa bloc.

A tras dintr-o tigara… a tras din ea cu foc…
Si cotrobaind nadragii, dadu de telefon.
Suna instant acasa: „Draga, te sun de pe peron…
Ajung cam intr-o ora, te pup, al tau, Ion!

Si ce crezi c-a gasit, cand s-a intors acasa?
In cada, apa calda, spumos ademenea,
Prosoapele de baie, halatul flausat…
Mancarea aburinda ademenea cu pofta,
Iar vinu-n frapiera parea c-a transpirat…

S-a scarpinat la ceafa, barbatul, si a zis:
„Heeei, mai mai sa-mi pierd familia, ca sa salvez vreo alti doi lei…”

Text preluat de aici.

Acorda-ti timp sa te detasezi de lucruri

Citesc in prezent „The Life-changing Magic Of Tidying” cartea japonezei Marie Kondo, despre care vuieste tot internetul, mai ales de cand autoarea are si un serial pe Netflix. Desi mi-am comandat-o de pe Amazon inca din 2018, abia acum s-au aliniat astrele si am pus mana pe ea. De fapt, sunt convinsa ca ea, cartea, te alege pe tine, nu invers, si-ti intra in viata la momentul oportun, exact cand ai cea mai mare nevoie sa o descoperi. Asa s-a intamplat si de data asta. Faptul ca „organizare” este cuvantul pe care l-am ales sa reprezinte anul 2019, ca ne-am mutat recent si ca aceasta carte s-a vrut citita, nu sunt deloc niste simple coincidente (eu oricum nu am crezut niciodata in asa ceva).

Citesc putin in fiecare zi, cand ma lasa Galusca mea energica, notez tot ce mi se pare important intr-un caiet cu coperte inflorate si ma minunez ce tavalug de sentimente si amintiri imi starneste (inclusiv de articolul asta din 2012). Adaugand si recenta mutare, am realizat (oare pentru a cata oara?) si de data asta si constientizat, cat de apasatoare este povara propriilor posesiuni. Nu realizezi cat de multe lucruri detii decat atunci cand le strangi pe toate gramada, in mijlocul camerei si nu-ti dai seama cat de greu iti apasa umerii decat atunci cand trebuie sa le cari dintr-un loc in altul. Si cari, si cari, si cutiile sunt grele si nu se mai termina! Si te tot intrebi: „Mai sunt multe?” si „Cand s-au strans atatea?” si „Unde le-am tinut pe toate pana acum?”, dar mai ales „De ce, Dumnezeule, am pastrat atatea lucruri?”. „Fiindca te-ai atasat de ele, le-ai impregnat cu amintiri, si acum au valoare sentimentala!” ar fi un raspuns la ultima intrebare, poate cea mai importanta.

In plin avant creat de lectura, am aruncat pana acum o gramada de haine si cosmetice, de care oricum trebuia sa fi scapat cu mult timp in urma. Am pus la vanzare scaunul de masina, premergatorul, patutul, cosul lui Moise si o parte din hainele mici ale Galustei, iar in seara asta am scos de la naftalina lucrusoarele ei de bebelus. Eh, si aici mi s-a rupt filmul si s-a dus pe apa sambetei tot avantul! Si o data cu el, si zenul meu!

Caciulite cat pumnul meu de mici, pantalonasi lungi cat palma mea, costumul verde crosetat de Mama de Margea cu ocazia zilei de St. Patrick, cel galben pentru Paste, papucei cat inelarul meu. La vederea lor, inima mi-a facut „tac” si lacrimi au inceput sa-mi ude obrajii. M-am minunat cat de mica era (nu degeaba o alinta frate-mio „sticla de cola”!) si mi-am adus aminte cat de usoara o simteam in marsupiu, unde si cand a purtat cutare lucru, cand a zambit prima oara, cand mi-a zis „mama”.

Nu mi-a fost greu sa scap de toate celelalte obiecte, de camasa de noapte in care am nascut, nici atat, dar lucrusoarele astea de bebe cat lingura, mi-au pus capac si m-au dat peste cap, rascolindu-ma intr-un hal de nehal! Prin urmare, cel mai intelept lucru pe care-l pot face acum este sa-mi acord timp, sa le mai pastrez o perioada, pana cand o sa ma detasez emotional de ele si voi fi pregatita sa le las sa plece. Fara lacrimi, fara tristete, fara drama si fara regrete. Acum insa nu este momentul. Inca nu a sosit timpul, asa ca voi avea rabdare, stiu ca va veni si clipa aceea. In plus, nu vad rostul sa dai niste lucruri daca nu le dai cu inima usoara si din tot sufletul!

CITATUL ZILEI:

„Exista locuri in inima despre care nici macar nu stii ca exista pana cand nu iubesti un copil.”

Anne Lamott