Trei ani, aceeasi zi

De cand ma stiu, ianuarie mi-a parut intotdeauna cea mai lenesa si mai amortita luna a anului, ca sa nu spun moarta de-a dreptul. Nu cred sa existe o perioada mai lipsita de evenimente ca ianuarie (pentru mine, cel putin). Dupa toata agitatia din decembrie, cu Ziua Nationala, Mos Nicolae, Craciunul si Revelionul si toooaaate planurile marete pentru noul an, se cere o perioada de calm si relaxare, in care, la fel ca-n basme, totul cade parca intr-un somn adanc si pretutindeni se asterne o liniste apasatoare.

Nu am putut niciodata sa-mi amintesc cele petrecute in prima luna a anului, si asta fiindca nu se petrecea chiar nimic. Niciun eveniment notabil, nicio zi demna de tinut minte, doar acea amorteala care invaluia totul ca o ceata densa. Asta pana acum trei ani, cand lucrurile au luat o alta intorsatura.

Mai intai, intr-o zi de sfarsit de ianuarie, dupa deliberari intense, mi-am facut primul tatuaj. Un snur de martisor pe mana dreapta, simbol al primaverii, al renasterii, sarbatoarea mea preferata, ziua in care am venit pe lume. Unic, special, doar al meu, atat de… Eu! Nu l-am regretat niciodata, il iubesc de mor si acum, dupa trei ani de cand imi infrumuseteaza pielea si ma reprezinta in totalitate.

La un an diferenta, fix in aceeasi zi, am adus-o pe lume pe fiica mea. Un bot de carne rupt din mine, la propriu si la figurat, fiindca imi seamana atat de mult, nu doar fizic, dar dupa cum am descoperit si banuiam inca de pe vremea cand se cocea in cuptoru-mi, si la fire: iute, energica, foarte curioasa si foarte incapatanata! Sa fiu mama ei este provocarea vietii mele, cel mai important si mai plin de sens lucru pe care l-am facut vreodata! Invat, ma descopar si cresc o data cu ea!

Peste inca un an, fix in aceeasi zi, mi s-a vindecat una din ranile mele cele mai vechi cand am reinceput sa port ochelari. Poate parea banal, amuzant sau absurd pentru unii, dar pentru mine a fost momentul in care nu m-am mai privit ca defecta, cand mi-a alunecat de pe umeri, ca prin farmec, aceasta povara. Dupa ani intregi de lupta incrancenata cu sentimentul de jucarie stricata si deci fara utilitate si valoare, m-am acceptat si m-am vindecat, ba am ajuns chiar sa ma iubesc cu ochelari.

Nu cred in coincidente, n-am crezut niciodata, prin urmare sunt convinsa de faptul ca toate aceste evenimente importante din viata mea s-au petrecut anume la aceeasi data in trei ani diferiti. Fara sa fi fost gandite sau planificate, s-au interconectat, reasezand luna ianuarie in calendarul personal si transformandu-se in adevarate pietre de hotar in dezvoltarea mea ca om si fiinta spirituala.

CITATUL ZILEI:

„Ce putem câştiga navigând către lună dacă nu suntem capabili să traversăm abisul care ne separă de noi înşine? Acesta este cel mai important din toate voiajele de explorare şi, fără el, tot restul nu este numai fără rost, ci şi dezastruos.”

Thomas Merton

Reclame

Fabula

Odata, Leul, Rege-n unitate,
Chema la sfat slugile toate:
– Dragi supusi, le zise prea-inaltul,
Voi stiti ca tin la voi ca nimeni altul,

Dar mi-este greu sa tin suprematia,
Sa apar legea si democratia,
Cand unii dintre voi, aici, de fata,
Nu au produs cu capul lor, decat matreata!

De pilda, tu, furnica, n-ai rusine?
Nu-mparti nimic din ce ai strans, cu nimeni!
Mananci prea mult! Enorm! Si nu se cade!
Sa mai postesti, sa treci pe limonade!

Iar tu, obtuz gandac, si tu broscoi,
Atat de lacomi sunteti, amandoi,
Si nu vedeti ce mult v-ati ingrasat?
Ca pantalonii-n spate v-au crapat!

Vai mie, ca ma rog, postind mereu
De atata munca, ce-o prestez, doar eu,
Ca rege peste regnul vostru, animal,
Ajuns-am, de arat mai slab decat un cal.

Acum, va rog sa ma scuzati, pentru o clipa!
Si regele isi si manca snitelu-n pripa,
Pe cand ceilalti foiau ai lor pesmeti!
Si, revenind in studioul de potenti…

Asa cum va spuneam, stergandu-si botul,
Sa aparam Democratia, Libertatea – Totul!
Se cade, zise Leul, sa postim!
Si cand mancam, la toti sa ne gandim.

Morala:

Dreptatea unde e, noi nu prea stim,
Dar daca o aflati, se cade s-o–mpartim!

Text gasit pe facebook.

Nominalizarile la Premiile Oscar 2019

Ieri s-au anuntat nominalizarile pentru Premiile Oscar de anul acesta. Cele mai multe, zece la numar, au obtinut, la egalitate, filmele „Roma” (favoritul criticilor) si „The Favourite”, urmate de „Vice” si „A Star Is Born”, cu opt nominalizari. Anul asta avem trei regizori non-americani si un film cu supereroi, „Black Panther”, singurul pe care l-am vazut, dar parerea mea e ca nu are ce cauta pe lista Oscarurilor la categoria „Cel mai bun film”. Mi se pare ca anumite filme sunt nominalizate mai mult pentru corectitudine politica si nu valoarea cinematografica. Om trai si om vedea ce ne aduc Oscarurile de anul asta, din 24 februarie, prima gala fara o gazda si scurtata la 3 ore. Mai jos am lasat categoriile care ma intereseaza cel mai tare dintre toate.

Oscar
Sursa foto

Cel mai bun film

Roma
A Star Is Born
BlacKkKlansman
Green Book
Vice
Black Panther
The Favourite
Bohemian Rhapsody

Cel mai bun regizor

Spike Lee (BlacKkKlansman)
Pawel Pawlikowski (Cold War)
Yorgos Lanthimos (The Favourite)
Alfonso Cuarón (Roma)
Adam McKay (Vice)

Cea mai buna actrita principala

Yalitza Aparicio, Roma
Glenn Close, The Wife
Olivia Colman, The Favourite
Lady Gaga, A Star Is Born
Melissa McCarthy, Can You Ever Forgive Me?

Cea mai buna actrita secundara

Regina King (If Beale Street Could Talk)
Amy Adams (Vice)
Rachel Weisz (The Favourite)
Emma Stone (The Favourite)
Marina de Tavira (Roma)

Cel mai bun actor principal

Christian Bale, Vice
Bradley Cooper, A Star Is Born
Willem Dafoe, At Eternity’s Gate
Rami Malek, Bohemian Rhapsody
Viggo Mortensen, Green Book

Cel mai bun actor secundar

Mahershala Ali (Green Book)
Sam Rockwell (Vice)
Richard E. Grant (Can You Ever Forgive Me?)
Adam Driver (BlacKkKlansman)
Sam Elliott (A Star Is Born)

Cel mai bun film strain

Capernaum (Liban)
Cold War (Polonia)
Never Look Away (Germania)
Roma (Mexic)
Shoplifters (Japonia)

Scenariu original

The Favourite, Deborah Davis, Tony McNamara
First Reformed, Paul Schrader
Green Book, Nick Vallelonga, Brian Currie, Peter Farrelly
Roma, Alfonso Cuarón
Vice, Adam McKay

Cea mai buna imagine

Cold War, Lukasz Zal
The Favourite, Robbie Ryan
Never Look Away, Caleb Deschanel
Roma, Alfonso Cuarón
A Star Is Born, Matthew Libatique

Cele mai bune costume

The Ballad Of Buster Scruggs
Black Panther
The Favourite
Mary Poppins Returns
Mary Queen Of Scots

Cea mai buna animatie de scurtmetraj

Animal Behavior
Bao
Late Afternoon
One Small Step
Weekends

Cel mai bun lungmetraj de animatie

Incredibles 2, Brad Bird
Isle of Dogs, Wes Anderson
Mirai, Mamoru Hosoda
Ralph Breaks the Internet, Rich Moore, Phil Johnston
Spider-Man: Into the Spider-Verse, Bob Persichetti, Peter Ramsey, Rodney Rothman

Cel mai bun documentar

Free Solo, Jimmy Chin, Elizabeth Chai Vasarhelyi
Hale County This Morning, This Evening, RaMell Ross
Minding the Gap, Bing Liu
Of Fathers and Sons, Talal Derki
RBG, Betsy West, Julie Cohen

Cel mai bun scurtmetraj documentar

Black Sheep, Ed Perkins
End Game, Rob Epstein, Jeffrey Friedman
Lifeboat, Skye Fitzgerald
A Night at the Garden, Marshall Curry
Period. End of Sentence., Rayka Zehtabchi

Cel mai bun cantec original
„All The Stars” – Kendrick Lamar, SZA (Black Panther)
„I’ll Fight” –  Jennifer Hudson (RBG)
„The Place Where Lost Things Go” – Marc Shaiman, Scott Wittman (Mary Poppins Returns)
„Shallow” – Lady Gaga (A Star Is Born)
„When A Cowboy Trades His Spurs For Wings” – Willie Watson, Tim Blake Nelson (The Ballad of Buster Scruggs)

Cele mai bune efecte vizuale

Avengers: Infinity War
Christopher Robin
First Man
Ready Player One
Solo: A Star Wars Story

CITATUL ZILEI:

„Filmele sunt oglinzi din loc în loc pictate.”

Ettore Scola

Luna Plina si (ne)somnul

Cand o eclipsa totala de luna, o luna sangerie si o superluna se intalnesc, iese… ceea ce s-a intamplat azi noapte. Adica un eveniment ceresc cu vizibilitate maxima, cap-coada, pe tot teritoriul irlandez, de care Insula de Smarald nu va mai avea parte pana in 2032. Cireasa de pe tort: 62 de minute (4:41am – 5:43am) de Super Wolf Blood Moon, sus, la vest, in inaltul cerului, care sa incante ochii tuturor pasionatilor de eclipse si insomniacilor… ca mine!

Nu stiu ca in momentul nasterii mele, luna sa ma fi imbaiat in sclipiri argintii (ha, tre’ neaparat sa o intreb pe maica-mea!) si de aici relatia asta speciala dintre noi doua, dar jur ca uneori m-as lipsi de asta! De cand imi amintesc eu, nu a existat noapte cu luna plina care sa nu se transforme intr-una alba pentru subsemnata! Sa luam noaptea trecuta drept exemplu: ma bag la somn mai devreme (ca sa incerc sa ma tin de cele planuite si stabilite la inceputul anului), reusesc intr-un final sa adorm, dupa o lunga foiala si cateva picioare in stomac si figura ale odraslei din dotare, si… cateva vise ciudate mai tarziu, pac, la 1:30 sunt deja in picioare, mai fresh, mai energica si mai cu chef de rezolvat treburi stringente ca niciodata!

Ehe, si fiindca de mult apuse sunt vremurile cand incercam cu incapatanare sa adorm la loc, numarand turme intregi de oi (vandute, i-as fi dat clasa latifundiarului din Pipera), mi-am luat un loc in primul rand, sa vad mai bine spectacolul. Pe romaneste, m-am mutat la fereastra sa admir luna in toata splendoarea ei. Si ooohh, ce minunatie! Un tablou desprins parca din poeziile lui Eminescu! Camera scaldata in lumina argintie, umbrele misterioase, tacerea deplina, o atmosfera incarcata de magie si intelesuri nerostite! Nu degeaba a starnit luna fascinatia oamenilor atatea mii de ani!

rbsh

Vreo sapte capitole din noua mea carte mai tarziu, eclipsa totala atingea punctul culminant. Numai ca vremea tipic irlandeza nu s-a dezmintit nici de data asta: norii au acoperit cerul, iar o data cu el, si spectacolul lunatic. Inca un capitol si venea si somnul meu, tiptil tiptil, cu pasi marunti! Iar peste numai o ora, m-a trezit fie-mea, care se pare ca ma mosteneste si la capitolul „Insomniile si Luna Plina”! Daca poate ea sa creeze de una singura mareele, la o adica, de ce n-ar putea luna sa fure cateva ore de somn unor biete fiinte muritoare?!

CITATUL ZILEI:

„Sa fie sara-n asfintit
Si noaptea sa inceapa;
Rasaie luna linistit
Si tremurand din apa;
Si sa imprastie scantei
Cararilor din cranguri,
In ploaia florilor de tei
Sa stam in umbra singuri.”

Mihai Eminescu

Povestea literei P

– Cum te numești, domnule?
– Petre
– Și ce lucrezi?
– Prepar pește prăjit pentru pescari.
– Bine, și ce anume faci?
– Pun peștele pe plăci, pisez piper, presar piper peste pești, potrivesc plăcile pe plită; pentru peștele prăjit pregătesc piure; pun peștele pe platouri; pentru placul pescarilor pun pahare pentru palincă.
– Dar de ce vorbești numai cu „P”?
– Poftim?
– De ce vorbești numai cu „P”?
– Pot pronunța pe P perfect perceptibil.
– Ei, asta e acum! Pun rămășag că la întrebările mele vei greși.
– Primesc provocarea.
– Pe cât?
– Pun pariu pe patru poli!
– S-a făcut!
– Spune-mi, ce-ți place să mănânci?
– Pastramă, papricaș, pârjoale, pui pane, porumbei, piftie piperată, pește, plachie, prefer păstrăvi, potârnichi, papanaș, papară.
– Și ce îți place să bei?
– Palincă, pinot, pelin, porto.
– Și la desert?
– Plăcinte, prăjituri, pișcoturi, pepene, prune, pere, portocale, piersici, papanași.
– Dar înghețată obișnuiești?
– Puțin; profiterol, parfait.
– Spune-mi, cum îți petreci timpul liber?
– Primăvara prefer plimbări prin parcuri, pe poteci, prin pădure, prin poienițe.
– Dar vara?
– Plajă, pescuiesc.
– Și iarna?
– Prefer patinajul.
– Te pomenești că poți să-mi spui și o poezie numai cu litera „P”?
– Pot.
– Asta nu o mai cred. Spune-o!
– Poezia poetului Petru Popescu :

„Prin păduri, peste poiene,
Prin pustiuri, peste pietre
Păsări, pâlcuri pribegesc
Părăsindu-și puii proprii
Pe pământul părintesc
Prima pasăre, pilotul,
Plescăind puternic pliscul,
Plutea privind pământul
Pajiștea, pădurea, piscul.”

– Off… Văd că am pierdut… Pa!
– Pardon, pentru pariul pierdut plătești patru poli!
– OK. Plătesc.
– Pune paralele pe portofel!

Povestioara gasita pe facebook.

Harap-Alb cel Negru

A fost odat’ un rob Harap,
Negru pe-ntregul trup si cap:
Un abisinian focos,
Frumos, vanjos, dar abanos,
Ciocolatiu, negru, ivoriu,
Funebru, tern si derizoriu.
L-au poreclit „Negru de fum”,
De parca luase foc acum.

Il cumparase un Stapan,
Putin candriu, putin hapsan.
Stapanu-sau s-a prins de schema:
– Ba, tu te-ai dat cumva cu crema?!

Esti prea murdar, un porc mistret,
De nespalat, ai parul cret!
Parc-ai fi corb, cioroi, ori laie!
Sa treci imediat la baie!

Negrul, jignit si suparat,
S-a imbaiat inversunat;
Dar a ramas ca mai intai,
Cand in hardau intra: negrui!

– Nebunule, iti razi de mine?
Striga Stapanul – freaca bine!
Hai, du-te-napoi la baie,
Si freaca-te de te jupoaie!
Las’, ca te fac eu alb ca varul,
In pumni sau te albesc cu parul!

Se freaca iarasi tuciuriul
Sa-l multumeasca pe candriul:
Dar geaba al frecus turbat,
Nu da de alb, nici gri tarcat.

Striga Stapinul: – Fara mila,
Trei robi frecati pe Arapila!
Si dus fu la izvor zglobiu
Sa-l faca alb sau roz-albiu,

Iar in cascada de paraie,
L-au sapunit sa il inmoaie
Si l-au frecat si-nnebunit,
Pan’ ce Negrila a racit.

Doftoricit, cu oblojeala,
L-au luat din nou la sapuneala:
Facura circ la feredeu,
La rau, la put, la helesteu…

Unde vedeau un ochi de apa –
Galdan, lac, rau, sant, balta, groapa,
Frecau smolitul in nestire,
Doar s-o schimba la ten, la fire…
Va da, ma rog, de alb, o tara…

Si, in sfarsit, il omorara! –
Muri, ca boala, de-o soneala,
De al frecus, de tarnoseala,
Un om ca bradul, om in floare,
Dar omorat in scaldatoare!

MORALA:

Din Corb n-om face curca,
Si nici din Sobolan vreo Nurca!
E ca si cum, vopsind o Cioara,
Ii zicem porumbel cand zboara.

Sunt oameni fel de fel – cum vor,
Asa traiesc, asa si mor!
Degeaba ne muncim ca prostii
Sa facem domn din rasul obstii! –

Mai bine – bata-va Norocul
Ati potrivi, omul si locul!

Text preluat de aici.

Cuvantul anului 2019

Anul asta am decis sa incerc ceva nou si anume sa-mi aleg un cuvant reprezentativ pentru 2019, sub auspiciile caruia sa-mi desfasor tot anul ce abia a inceput. Ideea nu e noua si nici nu-mi apartine, am dat de ea in videoclipurile si articolele de self-help cu care mi-am tot hranit mintea de la sfarsitul anului trecut incoace. Vorba multa, saracia omului, asa ca nu mai lungesc misterul si va dezvalui ca pentru a voastra Margeluta, cuvantul lui 2019 este „organizare„. De fapt, cred si simt ca nu eu l-am ales, ci mai degraba el m-a ales pe mine! Nu am zabovit sa-l caut indelung, pur si simplu mi-a aparut in minte intr-o fractiune de secunda – Pop!- si gata. Deci clar ne era scris sa ne intersectam!

Anul trecut, cand am fost in Tenerife via Londra (fiindca nu puteam sa scap sansa de a-mi revedea orasul preferat si prietenii de acolo), era sa ratez plecarea din cauza ca nu am fost atenta la ora zborului (era 6 dimineata, nu seara!). Multumesc din inima, Liviutza, atentionarea ta mi-a salvat vacanta! Bagajele pentru Bruxelles le-am facut in graba, pe ultima suta de metri, iar pentru vacanta de Craciun din Lisabona, daca soferul autobuzului catre aeroportul din Dublin nu avea bunavointa de a ne astepta 10 minute, timp in care ne-am dat sufletul alergand ca disperatii, pierdeam zborul si implicit vacanta, cu toate rezervarile platite in avans! Si in toate cele trei cazuri, subsemnata a fost principala vinovata! Recunosc si-mi fac mea culpa. Nu mai amintesc de ridurile si firele albe nascute din tot acest stress, nervii si dracii, injuraturile, pumnii inclestati, dintii scrasniti, fruntea incretita, blestemele, reprosurile si promisiunile ca „gata, asta e ultima data, mi-a fost invatatura de minte, de-acum incolo o sa ma pregatesc din timp!”. Da, sunt colerica de fel, si da, acum mi se pare amuzant, atunci nu! 😂

Prin urmare, iata, pentru a voastra Margeluta, cu siguranta nu exista cuvant mai potrivit si mai necesar pentru 2019! Fara dubii! Cuvantul asta nu se limiteaza insa doar la pregatirea vacantelor, ci este valabil si extins pentru toate ariile vietii mele. Adevarul e ca simt o maaaare nevoie de organizare in dulap si garderoba, cosmetice, cutia cu bijuterii, biblioteca, bucatarie si casa (tot urmeaza sa ne mutam), in cutia cu amintiri si obiecte de valoare sentimentala, in rutina mea zilnica, in modul de a manca si a face miscare, de a-mi antrena mintea si hrani sufletul, in stilul meu de viata, in general. Stiu ca poate suna mult, dar tanjesc dupa organizare in toate aceste zone ale vietii mele, zone in care am observat ca lucrurile scartaie tare in majoritatea timpului, ca nu se leaga, sau sunt de-a dreptul la pamant. Adica pentru o persoana care e innebunita dupa agende, plannere si organisere si e obsedata de ordine si disciplina, in ultima vreme am fost chiar foarte imprastiata si am trait cu impresia ca totul e dezlanat, fara structura, fara ordine logica. Creierul meu este pur si simplu infometat dupa toate aceste lucruri.

Prin urmare, cred ca e cazul sa ma apuc de treaba, ca tare mult am de tras! Va voi tine la curent cu tot ce se intampla, poate ajuta pe cineva experientele mele.

CITATUL ZILEI:

Cuvintele sunt preludiul faptelor.”

Mihail Drumes