Tocanita internautica (68) – editia de Halloween 2018

Cum miercuri e Halloweenul, iar aici, in Insula de smarald, e treaba serioasa (chiar si subsemnata abia asteapta sa decoreze), am zis ca e o idee perfecta sa-i dedic tocanita internautica de saptamana aceasta. Foarte usor de facut, tinand cont ca sunt pur si simplu bombardata peste tot in online cu articole pe tema Halloweenului!

Lectura placuta si digestie usoara!

Si la final, boo, beware and trick or treat!

Balada vietii trecatoare

Un tren lung ne pare viața.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit, și când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până când ne dăm noi seama,
Sună, pleacă, … a trecut…

Iar durerile sunt stații,
Lungi, de nu se mai sfârșesc.
Și în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe și dureri,
Noi trăim hrăniți de visuri
Și-nsetați după plăceri!

Mulți copii voioși se urcă.
Câți în drum n-am întâlnit,
Iată un bătrân coboară,
Trist și frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm și noi.
Ce n-am da atunci o clipă
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna veșniciei
C-am trăit şi n-am ştiut…

Rabindranath Tagore

Tocanita internautica (67)

Eh, simtiti aroma minunata? Este aroma care pluteste usor dinspre tocanita internautica de astazi, proaspata si aburinda, asteptandu-si degustatorii margelati:

Lectura placuta si digestie usoara!

Pavarotti si Domingo

Pavarotti şi Domingo îşi disputau supremaţia în lumea muzicală, aşa că Domingo ar fi spus:

– Am cântat la Milano în faţa a 400.000 de spectatori şi, la sfârşit, Sfânta Maria din vârful Domului a lăcrimat!

La care Pavarotti ar fi răspuns:

– Eu am cântat la Rio de Janeiro în faţa a 800.000 de spectatori şi, la sfârşit, Iisus a coborât de pe Corcovado şi mi-a zis: „Ce voce, ce interpretare! Nu ca ăla de la Milano, care a făcut-o pe mama să plângă!”

Text haios gasit pe facebook.

Tocanita internautica (66)

Ca de obicei, si tocanita internautica de saptamana asta e un amalgam de ingrediente unul si unul:

Lectura placuta si digestie usoara!

Povestea elefantului spanzurat

Copii, voi știți povestea orașului care a spânzurat un elefant?

Mary era o elefăntiță de cinci tone, artist al circului Sparks World Famous Shows. Într-o zi de toamnă, ca acum, în 12 septembrie 1916, la circ a fost angajat un vagabond, pe nume Walter, zis și Roșcatul. Chiar dacă n-avea experiență și nu lucra pentru circ decât de o zi, lui Walter i s-a dat bățul care avea în capăt o suliță și pus s-o călărească în timpul parăzii din orașul Kingsport, Tenessee.

În timp ce circul traversa orașul, cu Roșcatul mândru nevoie mare călare pe elefant chiar în fruntea parăzii, Mary a văzut la marginea drumului o coajă de pepene și s-a aplecat după ea. Walter a împuns-o zdravăn după ureche s-o învețe minte să se mai aplece după coji de pepene în timpul unui moment atât de solemn, ca o paradă. Mary s-a înfuriat. Și-a dus trompa spre spate, l-a apucat pe Roșcovan, l-a trântit cât colo de o tonetă de băuturi, după care i-a strivit capul.

Spectatorii au început să strige și să fugă panicați în toate părțile. Un fierar local a scos un pistol și a tras nu mai puțin de cinci focuri, dar lui Mary, care părea că se liniștise acum, nu părea să-i pese nici de gloanțe, nici de mulțimea care urla ca apucată: Omoară elefantul! Omoară elefantul!

Proprietarul circului, domnul Charlie Sparks, a căzut pe gânduri. Orașul era acum împotriva lui. Dacă nu făcea ceva, circul lui ar fi dat faliment. Cu părere de rău, a luat decizia să o pedepsească pe Mary, prin spânzurare, în public.

Chiar a doua zi, pe 13 septembrie, 1916, Mary a fost urcată în tren și dusă 50 de kilometri, în Unicoi, unde era așteptată de o mulțime de 2500 de oameni, printre care și mai toți copiii din oraș.

Era o zi cețoasă și ploioasă. Pe drumul spre triaj, unde avea să fie executată, Mary era însoțită de celalți patru elefanți ai circului, care o conduceau ca la paradă. Când lui Mary s-a pus lanțul în jurul gâtului, cei patru elefanți au ridicat trompele și au scos sunete ca și cum ar fi jelit-o. Temându-se că ar putea să fugă, oamenii au priponit-o cu alt lanț de picior și când macaraua a început s-o ridice de gât, nimeni nu s-a gândit să-i dezlege piciorul. Și-au dat seama prea târziu, când oasele și ligamentele ei au început să pârâie și să se rupă. Lanțul din jurul gâtului s-a rupt și el, Mary a căzut și și-a fracturat șoldul. Dar încă nu murise.

Execuția a fost reluată. De data asta i-au dezlegat piciorul și au ridicat-o cât au putut de sus, deasupra tuturor, agonizând și dând din picioare, horcăind în uralele și aplauzele mulțimii. După ce n-a mai mișcat, a mai atârnat așa o jumătate de oră, până când un veterinar a declarat-o în mod oficial, moartă.

Aceasta a fost povestea orașului care a spânzurat un elefant. Oamenii n-ar ști să spună nici azi, cine dintre Mary, Roșcovan sau oraș a fost vinovat, sau altfel spus, cine a fost „elefantul din încăpere”. S-a întâmplat în 1916, dar se poate întâmpla oricând, câtă vreme într-o încăpere există un elefant pe care oamenii refuză să îl vadă și aleg să pedepsească un alt elefant, mai puțin vinovat.
(sursa foto și poveste: rarehistoricalphotos.com)

Povestioara gasita pe Facebook George Moise

Decor de toamna 2018

Nu eram sigura daca anul asta voi avea timp sa fac cate un decor separat pentru toamna si Halloween sau unul singur care sa le incorporeze pe ambele. Creativitatea mea e la cote maxime in ultima vreme, chiar si eu ma minunez cate idei imi mustesc in capu-mi, dar problema este timpul. Poate parea simplu sa realizezi un decor, arunci doua-trei chestii acolo si gata, ar zice unii, dar lucrurile nu stau chiar asa. Sunt tipicara si perfectionista si vreau ca treaba sa-mi iasa exact cum am conceput-o mai intai in mintea mea, iar pentru asta e nevoie de timp, in primul rand, de un plan in care aleg tema si culorile, eventual anumite obiecte in jurul carora sa construiesc decorul si abia apoi ma apuc de adunat cele necesare. Caut intai prin casa, vad ce am deja, ce pot transforma ori construi singura, ca tot imi plac mie proiectele DIY si abia apoi merg prin magazine sa cumpar ce imi mai lipseste. Cele mai ieftine lucruri le gasesc in Dealz si Mr Price, mai calitative in TK Maxx, Home Store + more, Homebase. Dar cum spuneam, si vreau sa subliniez asta, nu cumpar totul de la zero pentru fiecare decor in parte, ci ma bazez pe ce am deja si ce pot crea eu cu manutele astea doua! 😛 Apoi le asez pe toate pe jos, in mijlocul camerei si incep sa le aranjez. Si schimb locul obiectelor ori realizez ca mai trebuie adaugat cate ceva, la unele renunt, imi vin tot felul de idei care alearga prin capul meu ca nebunele. Cine a zis ca procesul de creatie e unul simplu?!

De asemenea, trebuie adaugat ca e greu sa faci ceea ce-ti place cand ai un Speedy Gonzales prin preajma, care pune mana pe toate, tranteste, trage, rupe, insira si imprastie si mai are nevoie sa fie si hranit, schimbat, bagat in seama, dragalit. Asa ca incerc sa-mi desfasor activitatea in cele aproape doua ore cand doarme in timpul zilei ori, cel mai des, noaptea, cand e liniste in casa si sunt singura.

In fine, ideea e ca dupa lupte seculare care au durat cateva zile, am reusit si eu sa termin decorul de toamna si el arata ca-n imaginile de mai jos.

ptr

CITATUL ZILEI:

„Culori fioroase isi incep timpuria cucerire a dealurilor, asmutite de vanturile toamnei. Toamna este insusi artistul.”

Takayuki Ikkaku

Tocanita internautica (65)

Daca e duminica, atunci bucataria Siragurilor isi asteapta oaspetii cu portii sanatoase de tocanita internautica:

Lectura placuta si digestie usoara!

Steve Jobs – Poveste despre moarte

Aceasta este ultima din cele trei parti ale discursului tinut de Steve Jobs in 2005, in fata studentilor de la Universitatea Stanford. Primele doua parti le gasiti aici si aici.

Cînd aveam 17 ani, am citit asta: „Dacă îţi trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, la un moment dat vei avea dreptate.” M-a marcat şi de atunci, de 33 de ani, mă uit în oglindă şi mă întreb: „Dacă azi e ultima zi a vieţii mele, mai vreau să fac ceea ce aveam de gînd să fac?” Iar cînd răspunsul este „Nu” pentru prea multe zile în şir, mă gîndesc că trebuie să schimb ceva.

Amintindu-mi că voi muri curînd este cea mai importantă unealtă pe care am întîlnit-o cînd a venit vorba de alegerile mele în viaţă. Pentru că aproape totul – aşteptările altora, mîndria, teama de eşec – toate acestea dispar în faţa fricii de moarte, lăsîndu-ne doar cu ceea ce e cu adevărat important. Gîndindu-mă că voi muri, am evitat gîndul că am ceva de pierdut. Eşti mereu neacoperit. Nu ai nici un motiv să nu-ţi urmezi inima.

Acum un an am fost diagnosticat cu cancer. Am făcut o tomografie la 7:30 dimineaţa şi era clar că am o tumoră la pancreas. Nici măcar nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că e un tip de cancer incurabil şi că mai am de trăit maximum 6 luni. Medicul m-a sfătuit să merg acasă şi să-mi pun toate lucrurile la punct. Voia să spună că o să mor. Adică trebuie să-ţi anunţi copiii ceea ce te gîndeai că o să îi anunţi peste 10 ani. Adică să te asiguri că totul este pregătit şi că familiei nu îi va fi aşa de greu. Adică să-ţi iei „La revedere”.

Seara am făcut o biopsie. Mi-au băgat un endoscop pe gît, prin stomac, prin intestine, mi-au vîrît un ac în pancreas şi mi-au recoltat cîteva celule din tumoră. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că la vederea celulelor la microscop, doctorii au început să plîngă. Era o formă foarte rară de cancer pancreatic, tratabilă doar cu operaţia. Am făcut operaţia şi sînt bine acum.

Am venit aproape de moarte. Probabil nu mă voi mai apropia atît de mult de ea timp de zeci de ani. Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar cei ce vor să ajungă în Rai nu vor să moară doar pentru a merge acolo. Totuşi, moartea este destinaţia pe care o împărtăşim cu toţii. Nimeni nu a scăpat. Şi aşa trebuie să şi fie, căci Moartea este cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare al Vieţii. Face loc noului. Acum noul sînteţi voi, dar într-o zi veţi deveni bătrîni şi depăşiţi. Îmi pare rău că sînt dramatic, dar ăsta e adevărul!

Timpul vostru e limitat, nu-l irosiţi trăind viaţa altcuiva. Nu fiţi prizonierii dogmei, adică nu trăiţi cu ceea ce gîndesc alţii. Nu lăsaţi opiniile altora să vă sufoce propria voce. Şi, cel mai important, aveţi curajul de a vă urma inima şi intuiţia. Orice altceva este neimportant.

Cînt eram tînăr, era o publicaţie nemaipomenită, The Whole Earth Catalog, una dintre Bibliile generaţiei mele. Fusese creată de Stewart Brand. Asta se întîmpla la sfîrşitul anilor ’60, înainte de orice computer. Totul era făcut cu maşini de scris, foarfece şi camere polaroid. Era un fel de Google, înainte ca Google să existe.

Stewart şi echipa lui au făcut ultimul număr la mijlocul anilor ’70, cînd eu eram de vîrsta voastră. Pe ultima copertă era o fotografie cu o şosea de ţară în lumina dimineţii, ceva care te invita la aventură. Sub ea stăteau cuvintele: „Rămîi flămînd. Rămîi nebun.” Era mesajul lor de adio la sign-off. Rămîi flămînd. Rămîi nebun. Şi exact asta mi-am dorit pentru mine. Şi asta vă doresc şi vouă, la absolvire. Vă mulţumesc mult!

Steve Jobs

Povestioara gasita pe facebook.

Cum am ajuns gradinareasa de ocazie

Imi plac florile, dar atractia asta nu e si reciproca, se pare ca eu nu le prea plac lor, drept urmare prefera sa dea ortu’ popii decat sa impartim aceeasi casa. Bine, n-o ajuta nici faptul ca uit sa le ud, si in general, sa am grija de ele! Recunosc, imi plac florile taiate si aranjate in buchete, dar pana si pe alea le pun in vaza si acolo le uit pana isi dau duhul si trebuie sa le arunc! Cred ca gena iubitorilor de flori a sarit o generatie, m-am impacat de mult cu gandul ca nu o sa detin niciodata paradisul floral din curtea maica-mii! Da, imi plac si-mi mangaie retina gradinile ingrijite, dar nu de mine!

Eh, stiind toate astea, impamantenite inca de pe vremea cand bucuria intoarcerii acasa a maica-mii se ducea pe apa sambetei la vederea naturii moarte din ghivecele ei, daca aseara m-ar fi vazut careva din cunoscutii mei, si-ar fi facut cruce in timp ce scuipau cate un „Piei, satano!” printre dinti si-mi aruncau in ochi vreun crucifix. Sau macar s-ar fi gandit ca m-au rapit extraterestrii si m-au inlocuit cu una de-a lor! Cine esti, ce-ai facut cu Margeluta noastra? Pai unde-au mai vazut ei asa mandrie de tablou pitoresc, cu Margeluta echipata corespunzator cu manusi, sapa si grebla, concentrata la maxim, scormonind pamantul, umpland ghivece si indesand tacticos in ele… flori de toamna? Soc si groaza, va spun! Cred ca in seara asta a inghetat o bucatica de Iad, una mica-mititica, de pe la colt! 😀

Sa va spun cum a pornit totul. Duminica am vrut sa o ducem pe Galusca la un loc de joaca, dar a trebuit sa ne intoarcem acasa, fiindca a adormit in drum spre. Asa ca am lasat-o in lumea viselor, cu unchiu-so vajnic aparator/supraveghetor si noi am iesit in oras, la o cafea, chipurile. Numai ca in masina, discutia a divagat catre chestiile pe care vrem sa le facem, precum vopsitul usii, a copertinei de la intrare si a pervazurilor exterioare, taiatul copacilor si tufisurilor din fata casei. Pentru ca da, desi suntem chiriasi, ne place sa avem grija de casa in care locuim, chiar daca in acte nu-i a noastra. Si-uite asa am ajuns in Home Base, sa cumparam cele trebuincioase. Si zau ca nu inteleg ce scurtcircuit s-a produs pe drumul dintre gura si creieru-mi, ca m-am trezit propunandu-i Alui Meu Ca Bradul sa cumparam si niste flori, ca prea arata urat ghivecele alea golase de la geam (cuvintele mele exact! #facepalm). Si-am luat vreo 3 crizanteme, un set de 12 Sweet William Festival White Flame (nu ma intrebati, ca habar nu am ce-s astea) si inca doua aratari pe care nu stiu cum le cheama. N-am nicio cunostinta in domeniu, nu am facut asta niciodata, asa ca le-am ales pe spranceana!

Din motive diverse, precum vant nervos de toamna, dar mai ales lene si lipsa de chef, abia azi, profitand de faptul ca barbatul casei a scapat mai devreme de la munca si exact atunci dormea Galusca, ne-am pus pe treaba. In timp ce Al Meu Ca Bradul punea la munca serioasa foarfeca abia cumparata, defrisand de zor jungla din fata casei, subsemnata scarmana ghivecele, animata de un avant cu misterioase si inca neaflate origini. Impartiti intre munca de gradinari de ocazie si Galusca trezita cu chef de mancat pamant, dar mai ales de plimbat prin cartier, am reusit sa ducem totul la bun sfarsit, dupa caderea intunericului si intetirea frigului. Vreti sa mint si sa zic ca nu sunt mandra de isprava mea, ca nu creste inima-n mine cand ma uit la ghivecele din care rasar timid zanele mele de toamna? Nu, n-am cum sa mint! Bineinteles ca nu-mi mai incap in piele! E asa, un amestec de bucurie, de mandrie si de implinire ca am facut ceva nou, singura, fara ajutor, cu drag si mainile astea doua! (Acum sa facem cateva rugaciuni sa le gasesc vii data viitoare cand ma uit pe geam! :D)

CITATUL ZILEI:

„Floarea nu este floare în sine, ci în oglinda altui suflet.”

Valeriu Butulescu