Logica si Matematica

Urmatorul text este un banc si trebuie tratat ca atare.

Doua calugarite au iesit de la manastire ca sa vanda prajituri. Una era sora Matematica (M), iar cealalta sora Logica (L).

M : Se apropie noaptea si suntem inca departe de manastire.
L: Sora, ti-ai dat seama ca ne urmareste un barbat de peste o jumatate de ora?

M : Da, ce o vrea de la noi?

L: Este logic. Vrea sa ne violeze.

M: Oh, Doamne! Calculez ca daca vom continua sa mergem in acest ritm, ne va ajunge in 15 minute. Ce putem face?

L: Unicul lucru logic pe care il putem face este sa mergem mai repede!

M : Nu cred c-o sa functioneze asta!

L: Bineinteles ca nu, pentru ca si el a facut ultimul lucru logic pe care-l putea face, a inceput si el sa mearga mai repede!

M : Si acum, ce vom face? O sa ne ajunga intr-un minut.

L : Unicul lucru logic pe care il putem face este sa ne separam, dumneavoastra o luati pe acolo si eu pe aici; nu va putea sa ne urmareasca pe amandoua!

Atunci, barbatul s-a decis s-o urmareasca pe sora Logica. Sora Matematica a ajuns la manastire preocupata de ceea ce i s-o fi intamplat sorei Logica, dar dupa un timp a sosit si aceasta.

M : Sora Logica!!. Multumesc lui D-zeu ca ati ajuns cu bine. Povestiti-mi ce s-a intamplat?.

L : S-a intamplat ceea ce era logic. Barbatul nu putea sa ne urmareasca pe amandoua, asa ca a optat pentru mine.

M : Si, ce s-a intamplat dupa aceea?

L : Ceea ce era logic. Am inceput sa fug cat mai repede, si el dupa mine, la fel.

M : Si?

L : Din nou ceea ce era logic. M-a ajuns.

M : Dumnezeule, si dumneavoastra ce ati facut?

L: Am facut ceea ce era logic: mi-am ridicat fusta.

M : Dumnezeule, si omul ce a facut?

L : Si el a facut ceea ce era logic: si-a dat jos pantalonii.

M : Oh, nu! Ce s-a intamplat dupa aceea?

L : Pai nu este logic, sora? O calugarita cu fusta ridicata fuge mult mai repede decat un barbat cu pantalonii in vine!

Celor care ati avut ganduri murdare, rusine sa va fie! 😀

Text gasit pe facebook.

Reclame

Logica feminina

Merg cu autobuzul catre casa. Autobuzul este plin. Nu vreau sa ma inghesui pana la aparatul de compostat, mai bine rog o doamna sa imi composteze biletul. Dar cum sa ma adresez oare? Sa o tutuiesc sau sa ma adresez cu Dumneavoastra?

La penultima statie nu a coborat, deci merge pana la capatul de linie. Ma uit mai atent la ea, are o sticla de vin, adica sigur merge la un barbat. Vinul nu este cel mai ieftin, deci barbatul arata bine. In satul meu sunt doi barbati care arata bine: sotul meu si amantul meu.

La amantul meu sigur nu poate merge, deoarece eu acolo ma duc acum. Inseamna ca merge la sotul meu. Sotul meu are doua amante: Claudia si Andreea. Claudia e in delegatie…

-Andreea, poti sa-mi compostezi si mie acest bilet, te rog?

-De unde ne cunoastem?

Din jurnalul unei salvatoare

Prima zi:
Bagajul este făcut și sunt gata să plec în croazieră. Mi-am luat toate rochiile frumoase și cutia de machiaj. Sunt tare nerăbdătoare să mă bucur de acest voiaj. Spre seară, urmează să mă îmbarc și am mari emoții.

Ziua a doua:
Suntem deja în larg, mare cât cuprinzi cu ochii. A fost o zi minunată, soare din belșug, o briză răcoroasă, am văzut niște balene și delfini jucăuși. Am răspuns gesturilor de salut prietenesc al pasagerilor iahtului ce a trecut pe lângă noi din sens invers. E clar, vacanța mea a inceput într-un mod promițător.
Tot astăzi, l-am cunoscut pe căpitanul vasului. Pare a fi un om foarte drăguț.

Ziua a treia:
Mi-am petrecut o parte din zi la piscină. De asemenea, m-am jucat cu crosa și bilele de golf pe punte, câteva mi-au scăpat în mare, însă cred că nimeni n-a observat. Sau nimănui nu-i păsa.
La prânz, căpitanul m-a invitat la masa rezervată lui din restaurantul comun: m-am simțit onorată și ne-am conversat deosebit de plăcut. Este un gentleman foarte atent și prevenitor.

Ziua a patra:
M-am dus la cazinoul iahtului și am câștigat 80 de dolari. Fericită, din bani, mi-am cumpărat niște farduri scumpe, un lac de unghii sofisticat, o bluziță asortată și un costum de baie sexy.
Seara, căpitanul m-a invitat să cinăm în cabina lui, n-au lipsit caviarul și șampania, discuția antrenantă. La un moment dat, mi-a cerut să rămân peste noapte, dar am refuzat. I-am spus că nu-mi înșel soțul sub nicio formă și n-a insistat.

Ziua a cincea:
Astăzi, m-am dus din nou la piscină și m-am mai bronzat puțin. Apoi, am fost la bar, am privit pe furiș la ceilalți pasageri și am ascultat o muzică delectantă.
Căpitanul m-a văzut și mi-a comandat câteva băuturi fine. Într-adevăr, este un om încântător. Am cinat iarăși împreună, a reînnoit invitația de a ne petrece noaptea la el în cabină, pentru a doua oară am zis ”nu”. Atunci mi-a replicat ferm că dacă persist în atitudinea mea de refuz, va scufunda vasul. Am fost stupefiată…

Ziua a șasea:
Astăzi, mă pot lăuda că am salvat 1600 de suflete inocente hărăzite înecului, ba încă de patru ori!

Mucenici – varianta 2018

Desi sunt departe de Romania, incerc, pe cat posibil, sa ma tin de cate-o datina-doua de-ale noastre. Nu o fac din obligatie, fiindca sunt adepta lucrurilor facute cu drag si suflet, ci mai degraba pentru a-mi cinsti radacinile amintindu-mi de toti cei dragi mie si cele invatate de la ei. Bineinteles ca nu ma apuc sa le respect intocmai, asa cum am vazut la bunica, pentru ca in lumea moderna nu prea mai este posibil, prin urmare le adaptez la viata din zilele noastre.

Mucenicii de 9 Martie reprezinta una din aceste traditii romanesti pe care le tin de cand ma stiu. Una absolut delicioasa, daca ma intrebati pe mine! 😛 Am avut noroc ca au adus mucenici si anul asta la magazinul Polonez de unde ne aprovizionam cu mancare de-a noastra (singurul din oras, de altfel). Sincer, nu ma vedeam eu facandu-i de la zero, nu am atata rabdare! Dar am avut rabdare, in schimb, sa-i pregatesc asa cum am vazut la mama si bunica, deci nu aveau cum sa iasa altfel decat deliciosi. Ceea ce au si fost. La trecut, fiindca la ora publicarii articolului nu a mai ramas nici macar unul uitat pe fundul castronului. 😀

CITATUL ZILEI:

„Tradiţiile populare sunt ADN-ul unui popor sănătos spiritual.”

Valeria Mahok

Neagra si singura

Articol de mica publicitate aparut in SUA in ”Atlanta Journal“:

Neagra si singura, caut companie barbateasca, originea etnica neimportanta. Eu sunt o fata draguta si imi place sa ma joc… Imi plac plimbarile lungi prin padure, vanatoarea, campingul si pescuitul, iar in noptile lungi de iarna ador sa lenevesc in fata semineului. La lumina lumanarilor iti mananc din palma. Am sa stau la usa cand te intorci de la serviciu si voi fi imbracata numai cu ce mi-a fost dat de la natura.
Suna la (404) 875-6420 si intreaba de Daisy.

Te astept…

 

Peste 15.000 de barbati au constatat ca vorbeau cu un Adapost de animale in Atlanta.

Decoratiuni de 8 Martie

Am tot stat in dubii daca sa pastrez acelasi decor de la 1 Martie sau sa fac altul cu ocazia zilei de 8 Martie. Intr-un final, am pastrat cateva lucuri din primul, am mai adaugat cate ceva si asa am ajuns la al doilea. Pentru ca ma mananca degetele si nu pot sta degeaba, bineinteles! Am vrut ca totul sa fi complet alb si cu accente de perle, fiindca albul inseamna puritate si nimic nu emana mai multa feminitate decat perlele. Si doar azi e Ziua Femeii, nu? Vedeti in imaginile de mai jos ce a iesit:

Spre uimirea mea, Galusca nu s-a atins deloc de recipientele cu flori, desi ii erau la indemana. Eh, creste fata mea, creste!

Sperand ca v-a placut cum am decorat, va urez la multi ani sanatosi, fizic si psihic, doamnelor si domnisoarelor! Fiti femei asa cum vreti voi, fara sa va pese de gura lumii!

CITATUL ZILEI:

„Femeia este o gandire, cea mai puternica gandire a naturii, dar o gandire dansand.”

Jaques Prevert

Momente faine de la Premiile Oscar 2018 si cateva ganduri margelate

Anul trecut nu am reusit sa vad Gala Premiilor Oscar, din motive de colici de Galusca, asa ca anul asta, ca o mare iubitoare de film ce sunt, am vrut sa-mi iau revansa si m-am pregatit temeinic din timp. Am vazut aproape toate filmele care au primit nominalizari la diverse categorii, am citit o groaza de articole pe site-urile de specialitate, iar duminica mi-am setat alarma ca sa fiu sigura ca nu ratez marele eveniment (mai mult din cauza diferentei de fus orar decat de somn) si ca sa am parte de liniste, sa pot face livetext pe blog, am pasat Galusca Bradului din dotare. 😛 Prin urmare, totul era pus la punct in momentul in care vedetele de la Hollywood paseau pe covorul rosu.

Si daca tot am inceput cu asta, e inevitabil sa nu-mi dau cu parerea despre tinute. Spre deosebire de alti ani, capitolul asta a fost slabut rau de tot. Nu tu glam, nu tu stralucirea specifica Oscarurilor si Hollywoodului, nimic spectaculos sau memorabil, cu toate ca s-a luat o pauza de la miscarile #metoo si #timesup, vedetele renuntand la tinutele negre, pentru a nu boicota Oscarurile, chipurile! O mare ipocrizie, dupa umila-mi parere. Pai daca ai inceput ceva, mergi pana la capat, nu? Sau gata, le-a trecut tuturor supararea? Ori te pomenesti ca deja s-o fi schimbat ceva, gata abuzuri sexuale la Hollywood, cetatea filmului se scalda acum in valuri de corectitudine si decenta, marmota inveleste ciocolata in staniol, ploua cu pinguini si porcii zboara! Il inlocuim pe Casey Affleck, unul din prezentatori, care are doua procese de hartuire sexuala, nu cu una, ci doua femei (Jennifer Lawrence si Jodie Foster) si gata, uite ce corecti si atenti suntem noi la Hollywood, sa inceapa showul! Venim cu discursuri despre activism si feminism si egalitatea dintre sexe, girl power, bla bla bla, facem doua-trei glumite pe seama scandalurile sexuale din ultima vreme si gata, ne-am reabilitat, totul s-a sters cu buretele.

La capitolul filme, aceeasi situatie: au fost cateva bune, dar nimic care sa te impresioneze, sa te dea pe spate, sa-ti ia graiul si sa-ti arunce gandurile pe tot felul de carari neumblate. „The Shape of Water”, marele castigator, mi s-a parut dragut, dar lung si previzibil. Pe Al Meu Ca Bradul l-a plictisit de moarte, nici nu a avut rabdare sa vada macar jumate din el. In schimb, mi-a placut mult Daniel Day-Lewis, as fi vrut sa ia Oscarul pentru interpretare, la cati draci si nervi mi-a facut personajul sau si cat de lent a fost filmul! 😀 Valabil si pentru Soirse Ronan. Ah, si o alta chestie ciudata: desi in general imi place Meryl Streep, nu prea am inteles nominalizarea ei la Oscar, fiindca personajul sau nu mi-a dat impresia ca ar fi vreunul principal. Ori poate Tom Hanks mi-a captat toata atentia, who knows?!

Oscarurile de anul asta au mustit de discursuri corecte politic, care au pus in lumina problema imigrantilor (trimitere catre Trump), a abuzurilor sexuale, a discriminarii rasiale si de gen. Mai mult ca probabil vorbe goale, ca nu-mi vine sa cred ca de acum incolo, nu o sa mai existe scandaluri la Hollywood! Au fost si cateva premiere anul asta precum nominalizarea lui Mary J. Blige la doua categorii, cel mai in varsta castigator, (James Ivory), primul scenarist de culoare care castiga un Oscar (Jordan Peele), persoana cu cele mai multe nominalizari la Oscar (John Williams) si de asemenea cea mai slaba audienta din istoria galei. Probabil ca scandalurile din ultima vreme, filmele nu tocmai extraordinare, precum si previzibilitatea castigatorilor au contribuit la acest ultim record. Sau poate ca lumea e satula de ipocrizia de la Hollywood.

Cat despre momentele faine de Oscar, ei bine, anul asta nu au fost multe. In general ma incanta tinutele (uau, ce surpriza, nu? :D) si montajele video (alta surpriza ). Iar anul asta mi-au placut, cu liniuta:

-cand Jimmy Kimmel, urmat de cateva vedete, a intrat in cinematograful de peste strada si le-a facut spectatorilor surpriza vietii lor

-Rita Moreno in aceeasi rochie purtata la Oscarurile din 1962

-bucuria lui Oscar Isaac cand a castigat „Coco” (normal, doar e febletea mea)

-camasa lui James Ivory, castigatorul Oscarului pentru „Cel mai bun scenariu adaptat”,  decorata cu fata lui Timothée Chalamet, actorul principal din „Call Me by Your Name”

sursa foto

-Jodie Foster si Jennifer Lawrence glumind pe seama lui Meryl Streep

-discursul marei castigatoare Frances McDormand si momentul final cu jetskiul.

Eh, si cam atat cu Premiile Oscar pe anul asta. Cu speranta ca editia cu nr. 91 va fi mult mai interesanta si mai convingatoare, va saluta Margeluta-devoratoare-de-filme.

CITATUL ZILEI:

„Cinematograful este teatru la conserva.”

Louis Jouvet