Cea mai mare dorinta a unui copil

Seara, după cină, o profesoară începe să corecteze temele făcute de elevii ei. Soțul ei e în aceeași cameră, are telefonul în față și joacă Candy Crush Saga. După ce a terminat de citit ultima temă, femeia a început să plângă.

Soțul ei a întrebat-o ce s-a întâmplat, ea a raspuns:

-Ieri am dat o temă elevilor mei de clasa I, tema era ca ei să scrie ceva pe acest subiect: „Dorința mea cea mai mare”. Ultima m-a făcut să plâng. Ascultă ce a scris:

„Dorința mea este să devin un smartphone. Părinții mei își iubesc telefoanele mobile foarte mult. Le pasă atât de mult de ele încât uneori uită să mă mai iubească pe mine. Când tata vine obosit de la serviciu are timp pentru a sta pe mobil, dar nu mai are timp și pentru mine. Dacă părinților le sună mobilul, aceștia aud imediat și fug să răspundă. Dacă eu plâng se joacă în continuare pe telefon, pe mine nu mă aude nimeni. Se joacă tot felul de jocuri pe telefon, dar cu mine nu vor să se joace niciodată, nu mă ascultă niciodată, nici măcar atunci când le spun ceva important. Așa că, da, dorința mea este să devin un smartphone.”

După ce a citit cu voce tare tema, soțul a întrebat:

-Cine a scris asta?

Profesoara s-a uitat la el și i-a răspuns:

-Fiul nostru.

Morala: Pune telefonul deoparte și vorbește cu copilul tău! El e mai important decat orice gadget.

Povestioara gasita pe facebook.

Reclame

Dilema puiului de camila

Un pui de cămilă și mama sa stăteau de vorbă.

-Mamă, pot să îți pun niște întrebări?

-Sigur, dragul meu, e ceva ce te supără?

-De ce noi cămilele avem cocoașă?

Mama îi răspunde:

-Vezi tu, fiule, noi suntem animale care trăim în deșert, avem nevoie de cocoașă pentru a păstra apa și toată lumea știe că nu supraviețuim fără apă!

Apoi, puiul de cămilă o intreaba din nou:

-Bine, atunci de ce avem picioarele atât de lungi și rotiunjite?

-Fiule, în mod evident picioarele noastre ne ajută să mergem prin deșert. Cu picioarele astea ne putem mișca fără probleme, mai bine decât oricine altcineva.

-Dar de ce avem gene atât de lungi, mamă? Uneori nu văd bine din cauza lor.

-Fiule, aceste gene lungi ne protejează ochii de nisip și vânt.

După ce a cugetat câteva minute, puiul de cămilă spune: “A

-Am înțeles. Avem cocoașa pentru a ține apa în ea când suntem în deșert, picioarele le avem pentru a merge cu ușurință, iar genele ne protejează ochii de nisipul din deșert. Si atunci ce căutăm noi la ZOO?

Morala: Abilitățile, calitățile, cunoștințele și experiențele noastre ne sunt folositoare doar atunci când suntem la locul potrivit.

5 melodii de dragoste cantate de Regele Elvis Presley, numai bune de ascultat de Valentine’s Day

lumea off muzica on

Acum cativa ani, cu prilejul Dragobetelui, am facut un top cu 24 de melodii romanesti de dragoste, pe care am fost nevoita, din cauza ca era prea lung, sa-l impart in doua articole. Pe primul il gasiti AICI si pe al doilea AICI. Anul asta, am folosit ca scuza Valentine’s Day pentru un top 5 melodii de dragoste. Dar nu orice melodii, ci cantate de insusi Regele muzicii rock’n’roll, Elvis Presley. In caz ca nu stiati, aflati acum ca sunt o maaaare fana si unul din visurile mele cele mai aprige este sa ajung in Memphis, Tennesee sa vad Graceland, casa lui Elvis. Si surpriza, se pare ca pasiunea asta a mea se transmite genetic, intrucat si Galustei Nazdravane ii place ca vocea Regelui sa-i gadile urechile, lucru care mate bucura enorm. 😀 Dar vorba multa, saracia omului, asa ca iata topul!

1.”Love Me Tender” este preferata mea, dar cu siguranta si a Galustei. E prima melodie la care ea a reactionat, aflata inca la loc cald, in burtica. De cate ori o ascultam (si asta s-a intamplat foarte des pe parcursul sarcinii), Galusca isi executa numaidecat dansul. Misca si lovea din picioare atat de tare, incat ziceai ca imediat rupe burta si scoate capul in lume, exact ca-n „Alien”! 😀 Si cand a iesit intr-un sfarsit (dar nu ca un extraterestru balos, spintecandu-mi abdomenul, ci pe unde-a intrat), nu uitase nici vocea Regelui Elvis, nici melodia. Fie ca i-o cantam eu, ori ca deschideam youtube-ul, se linistea imediat ce auzea primele note. Acum reuseste sa adoarma fara a fi leganata, dar tot mai ascultam Love Me Tender din cand in cand. Asta demonstreaza ca „Love Me Tender” nu e doar pentru indragostiti…

2. „Can’t Help Falling In Love With You” mi-a gadilat urechile pentru prima data in perioada sarbatorilor de iarna, acum multi, multi ani, nici eu nu mai stiu cati, asa ca de fiecare data cand o ascult, am impresia ca vine Craciunul.

3. „And I Love You So” are doua versuri care imi ating o coarda sensibila de fiecare data cand o ascult: „The shadows follow me/ And the night won’t set me free.” Si ma fac mereu sa ma gandesc ce suflet chinuit a fost Elvis, ce grea trebuie sa-i fi fost crucea de a sfarsit in halul ala!

4. „It’s Now Or Never” ma duce cu gandul la Italia. De care ori o ascult, in fata ochilor mei se desfasoara un tablou estival al anilor ’50, cu valuri inspumate mangaind plaje cu nisip auriu, si barbati cu par de abanos si piele maslinie lucind sub soarele generos, sprijiniti de cate o Vespa si racorindu-se cu-n gelato delicios, in timp ce fluiera si striga „ciao bella” dupa toate femeile ce trec pe langa ei in drum spre plaja. Da, am vazut prea multe filme vechi! 😀

5. „Are You Lonesome Tonight” este un alt cantec care-o linisteste pe Galusca, fiindca vocea lui Elvis e pur si simplu divina, sa recunoastem! Chiar daca melodia asta ma trimite cu gandul la cineva care tocmai a suferit o despartire, parca e si datatoare de speranta, cand o asculti incepi sa te vindeci…

CITATUL ZILEI:

„Și muzica îmbată, chiar mai subtil decât alcoolul.”

 Vasile Ghica

Povestea cerbului

grow old with me, the best is yet to be

Traia odata-ntr-o padure, un mos batran cu baba lui
Erau sarmani ca vai de lume in adancimea codrului.
Mosneagul nu mai vrea nimica, ci numai moartea si-o dorea
Dar baba tot mai vrea sa aiba un suflet tanar langa ea.

“Sa fie un copil cuminte, un catelus sau un pisoi
Dar tot mai vreau s-aud cum sufla o alta viata langa noi”.
Si Domnul s-a-ndurat de baba si-un pui de cerb i-a daruit
Un pui de cerb cu stea in frunte gonit din codru si ranit.
Sageata-i strapunsese gatul, din rana sangele-i curgea
Si lacrimi mari curgeau din ochii frumosi, rotunzi, ca de margea.

L-a sarutat pe frunte mosul, sarmana baba l-a legat
L-au ingrijit cu grija mare si ranile i-au vindecat.
Era frumos si bland, sarmanul, sarea voios din loc in loc,
Venise ca o vraja noua de fericire si noroc.

Dar intr-o zi trecu pe-acolo feciorul unui imparat.
Cu ceata de osteni, cu arcuri si cu ogarii la vanat.
“Da-mi mie cerbul tau batrane. Iti dau pe el tot ce doresti.”
“Nu-l dau, chiar de mi-ai da pe dansul comorile imparatesti.”
“Te duc la curtea mea mosnege, cu baba ta, va fac boieri,
Da-mi cerbul tau cu stea in frunte. Iti dau si cinste si averi.”
“Ce-mi trebuie averi si cinste? Sunt prea batran sa le primesc.
Dar daca vrea sa mearga cerbul, eu bucuros ti-l daruiesc.”

Atunci, minune fara seaman, intreaga lume ce vazu?
Vazu cum cerbul da din coarne de parc-ar spune “Nu vreau. Nu.”
“Nu vreau sa merg la curtea voastra”, atuncea cerbul a vorbit.
“Voi m-ati dorit ca pe-o comoara, ei sufletul mi l-au dorit
Voi m-ati ranit la vanatoare, ei ranile mi le-au legat
La curtea ta infloritoare eu m-as simti incatusat.
La curtea ta as fi o fiara, o jucarie pentru prosti.
In viata lor sunt o comoara pe care tu n-ai s-o cunosti.”

Pleca pe ganduri imparatul si se gandea ca nu-i de-ajuns
Sa fii bogat, maret si falnic, de maretia ta patruns.
Mai trebuie sa ai si-un suflet, frumos si bland si iubitor
Sa poti sa fii iubit de oameni si de podoaba codrilor.

Victor Eftimiu

Uneori gresesti din iubire

Am fost un copil bun la invatatura, intotdeauna printre primii din clasa, chiar scoala, uneori oras si judet. In clasele primare am participat la concursuri de poezii si desen, in gimnaziu la concursuri de literatura si olimpiade de limba romana. Si cu rezultate foarte frumoase, as putea spune. Am acasa o groaza de diplome (daca nu le-o fi aruncat maica-mea intre timp).

Scoala generala era la doi pasi de service-ul Dacia unde lucra taica-mio, iar invatatorul meu isi repara masina la el, asa ca stia absolut tot ce faceam. Sau mai bine spus, ce nu faceam, fiindca ce putea fi de aflat despre un copil timid si temator, care nu misca in banca, nu vorbea neintrebat si avea 10 pe linie? In ciuda acestor performante, ai mei nu mi-au zis niciodata un „bravo”, nu mi-au spus ca sunt mandri de mine sau ca ma iubesc. Desi Dumnezeu stie cat tanjeam si cata nevoie aveam sa le aud! Dar tineau sa-mi aminteasca constant cat de norocoasa sunt ca nu trebuie sa umblu in picioarele goale dupa vaci pe deal, ca nu duc lipsa de nimic si ca singura mea treaba e sa fiu cuminte si ascultatoare si sa iau note mari, ca de-i fac de rusine, au ei ac de cojocul meu! „Daca iei nota mai mica la examen decat Cutarica si ma faci de ras, nu stiu ce-ti fac!”. De fapt, gandindu-ma putin, despre asta a fost dintotdeauna, despre gura lumii. Mi-am auzit-o si acum, la varsta adulta, dovada ca unele lucruri sunt mult prea adanc inradacinate pentru a putea fi schimbate.

In conditiile astea, la care se adauga si sistemul de invatamant invechit si total neadaptat vremurilor, e lesne de inteles de ce ma duceam la scoala cu frica si sila. Uneori, seara, gandindu-ma la orele de a doua zi, ma apuca efectiv groaza, mi se punea un nod in gat de simteam ca ma sufoc. Abia dupa ani de zile am realizat (si am putut sa le si zic in fata alor mei) ca in ciuda notelor bune si rezultatelor excelente la toate acele concursuri scolare si activitati extracurriculare, de fapt eu am urat din tot sufletul scoala si ca am invatat mereu de frica si rusine! Frica de invatator, frica de ai mei, frica de note mici, rusine de rusinea alor mei, de jignirile anumitor profesori, de ce o sa zica lumea, frica si rusinea ca sunt proasta, ca o sa rada toti de mine, ca nu sunt buna de nimic! Nu-i de mirare ca eram un copil vesnic bolnavicios, probabil ca somatizam tot stresul ala din mine. Mintea mea avea nevoie de o supapa, dar fiindca nu le puteam verbaliza, toate trairile mele interioare ieseau la suprafata in plan fizic, sub forma de boli de tot felul: gastrite, dureri de cap, spate si stomac, fluctuatii de greutate, caderea parului si vesnicele amigdalite.

Sa recunoastem sincer, scoala romaneasca nu a fost in stare niciodata sa ajute elevul sa se descopere pe sine si sa-l indrume catre o cariera care sa i se potriveasca, si nici sa-l pregateasca pentru viata de dupa incheierea ciclului de 12 ani de studiu. Eu nu am stiut niciodata concret in ce directie s-o iau dupa Bac, catre ce facultate sa ma indrept. Ai mei nu au ajuns atat de departe (nu pentru ca nu ar fi fost capabili din punct de vedere intelectual, ci fortati de imprejurari), asa ca nu ma puteam baza pe ajutorul lor. Nu am avut intelectuali in familie, bunicii din ambele parti au fost oameni simpli, tarani cu 4 clase, care nu au stiut altceva in viata decat munca la camp. Nici prieteni mai mari ca mine, care sa-mi explice pe intelesul meu cum sta treaba si la ce sa ma astept, nu aveam. La scoala nu se facea orientare profesionala si nici internet de unde sa-ti iei informatiile necesare, nu exista. Asa ca m-am trezit singura, confuza si nedumerita, intr-o bezna totala. Ce era cert insa, era faptul ca ai mei isi pusesera mari sperante in mine, eu trebuia sa ajung acolo unde ei nu ajunsesera, sa fac ceea ce ei si-au dorit si nu au putut sau nu au fost lasati sa faca. Eu trebuia sa merg la facultate! Numai ca, nu va puteti imagina ce surpriza, soc si groaza au avut cand odrasla le-a spus ca in loc de asta, ar vrea sa stea acasa un an! Bineinteles ca nu au vrut sa auda de asa ceva, nici nu m-au lasat macar sa-mi expun motivele. Asa ceva era inadmisibil, o prostie care nu merita deloc atentie! Cum sa nu ma duc la facultate, cand toti colegii mei asta faceau?! Sa fiu singura care ramanea acasa, eu si prostii care nu luasera Bacul? Cum sa ma fac de ras in halul asta?! Ce-avea sa zica lumea?

Daca ar fi avut deschiderea si rabdarea necesare, ar fi inteles ca dupa 12 ani de scoala pe care am urat-o din toti rarunchii, ma simteam epuizata, stoarsa de energie ca o lamaie si ca pur si simplu aveam nevoie de o pauza sa-mi incarc bateriile, sa-mi dau seama ce vreau si incotro trebuie s-apuc! Bineinteles ca nu am avut sorti de izbanda si in final le-am facut pe plac alor mei. Dar recunosc ca atitudinea lor m-a durut si intristat teribil. Nu au avut mai multa incredere si intelegere, intr-un moment in care aveam nevoie de asta, de ei. Nu e trist cand parerea lumii conteaza mai mult decat cea a propriului copil?!

Viata intr-un mic orasel de provincie nu mi-a placut niciodata. Toata lumea stia pe toata lumea, barfele erau la ordinea zilei, posibilitatile de distractie pentru tineri limitate, locurile de munca foarte putine, banii si mai putini. Tot ce-mi doream era sa locuiesc intr-un oras mare, ofertant din toate punctele de vedere, cu viata plina si agitata. Asa ca m-am orientat catre Cluj, nu stiu cum si de unde imi intrase mie in cap ca mentalitatea ardeleneasca e mult mai deschisa si mai sanatoasa decat a oltenilor dintr-un orasel fara prea mari perspective. Asa ca am dat examen la Facultatea de Limbi Straine, sectia engleza-franceza la Babes Bolyai, unde 35 de persoane se luptau pe un loc de la buget. Un an intreg m-a tot batut la cap taica-mio cu intratul pe locurile fara taxa, ca altfel „el nu ma tine in facultate”. Tin minte perfect ziua in care, tremurand toata, cu palmele transpirate si inima-n gat, am sunat sa aflu rezultatele. Cand vocea feminina de la celalalt capat al firului m-a anuntat ca intrasem, dar pe locurile cu taxa, am crezut ca mor. Lumea intreaga mi s-a prabusit in cap exact atunci, in momentul ala. Dar asta nu a fost nimic in comparatie cu vorbele lui taica-mio: „Esti cea mai mare dezamagire pentru mine!”. Le aud si acum in minte, imi amintesc perfect si expresia fetei sale cand le-a rostit si zgomotul cand inima mi s-a spart in milioane de minuscule bucati, si senzatia de sufocare, greata si durere in tot corpul! Daca s-ar fi deschis pamantul sa ma-nghita sau daca m-ar fi traznit pe loc, ar fi fost mai putin dureros decat vorbele sale. De multe ori, cuvintele taie in carne si-n suflet mai rau ca o sabie. Nici nu realizezi cat pot distruge.

Timpul a trecut cu viteza. Acum nu le (mai) port pica, nu-i mai judec, vad lucrurile altfel. Sunt parintii mei si-i iubesc la nebunie, stiu ca au procedat cum au crezut ei ca e mai bine pentru mine. Cu si din dragoste pentru mine. Si Dumnezeu stie ca nici eu nu am fost o adolescenta usor de gestionat! In plus, mi-am luat si eu portia mea zdravana de bobarnace de la viata de adult. Am primit suficiente lectii incat sa vad totul cu alti ochi, sa-mi schimb mentalitatea si perceptia, sa inteleg si sa accept ca de multe ori faci ceea ce poti cu ceea ce ai. Uneori gresesti desi nu ai vrut decat sa faci bine. Uneori gresesti exact persoanelor pe care le iubesti tocmai fiindca le iubesti. Uneori gresesti din iubire.

CITATUL ZILEI:

„Copilul trebuie primit cu respect, crescut cu iubire si apoi lasat in libertate deplina.”

 Rudolf Steiner