Cum decurge o consultatie la Specsavers

In teorie, azi la ora 14:50 trebuia sa fiu deja in magazin la Specsavers. In practica, la ora aia inca alergam dupa fie-mea prin living, incercand s-o conving ca nu e o idee buna sa iasa despuiata din casa. Pentru ca da, la noi e un adevarat circ cand plecam. Si daca inainte de a o avea pe ea, imi lua oricum mult timp sa ma pregatesc, ei bine, acum e si mai grav! 😀

Am reusit sa ajungem cu un sfert de ora mai tarziu, dar oamenii ne-au inteles si nimeni nu s-a uitat urat la noi. La receptie, m-au intrebat de cardul medical, in caz ca ma calific pentru ceva gratuitati. Dar nu era cazul meu, am stiut inca din momentul programarii ca va trebui sa platesc totul. In timp ce Al Meu Ca Bradul o tinea ocupata pe Galusca noastra, care e argint viu, se plictiseste repede si are mereu nevoie de ceva nou care sa-i capteze atentia, subsemnata era supusa la tot felul de teste cu tot felul de aparate. Mai intai, in timp ce trebuia sa fixez cu privirea un punct de lumina rosie, un aparat mi-a suflat cate doua pufuri de aer pe rand, in fiecare ochi. Asta era un tonometru care-mi masura presiunea intraoculara. Apoi alta masinarie, alt test: fotografierea fundului de ochi, imagine care este salvata pentru a monitoriza si depista orice schimbare ce poate aparea pana la urmatoarea vizita. Care ar trebui sa fie peste doi ani, daca nu sunt probleme intre timp.

Asta a fost o pretestare, abia dupa am incaput pe mainile optometristului. O tipa super finuta, care m-a facut sa ma simt confortabil, tinand cont ca nu suport cand persoane straine se apropie mult prea mult de mine (chiar daca e personal medical). Dar aici, spre deosebire de experientele avute in tara, ti se explica dinainte, cu atentie si rabdare orice procedura, ca sa stii la ce sa te astepti si sa te pregatesti, nu te ia nimeni ca din oala sau si mai rau, sa ti se spuna pe un ton acru si tupeist s-o lasi mai moale cu intrebarile, ca stie ea, „doamna” asistenta ce face, deci nu trebuie sa mai stii si tu! De fapt, una din regulile nursingului cere a i se explica pacientului ce urmeaza si a-i obtine acceptul, ceea ce mie nu prea mi s-a intamplat in toti anii de umblat prin spitale de stat si chiar cabinete particulare.

Pe langa o discutie amanuntita (vitala pentru o anamneza corecta, zic eu), am mai avut parte si de testul clasic cu citit literele de pe panou, apoi de o examinare cu retinoscopul pentru a descoperi erorile de refractie, oftalmoscopul pentru examinarea nervului optic si vaselor de sange si inca un aparat al carui nume nu mi-l amintesc. Doar pe-astea le-am retinut, din pacate. Pentru ca da, am intrebat politicos si mi s-a raspuns la fel. Oricum, rezultatele au confirmat lucrurile pe care le stiam deja, plus pe cele pe care le banuiam, si anume ca vederea mea s-a deteriorat in tot acest timp fara ochelari si-n consecinta dioptriile marit, iar ochiul meu drept (ala lenes din cale-afara) e irecuperabil. Acum chiar ca imi pun speranta in operatie.

ball shaped beach blur close up
Fotografie de asim alnamat pe Pexels.com

Eh, partea faina si amuzanta a urmat dupa, cand a trebuit sa-mi aleg ramele. I-am spus tipului dragut de acolo ca-mi doresc ceva in stilul cat eye si eventual rama sa fie deschisa la culoare in dreptul nasului, pentru a nu atrage atentia asupra deviatiei de sept (cu care m-am ales in perioada cand jucam handbal). Si tinand cont de criteriile astea, a scotocit omul prin toooooaaaate sertarele din magazin si mi-a adus, plin de entuziasm, un brat intreg de rame. Si da-i si probeaza, Margeluto! Si probeaza, si probeaza, si probeaza… Si parca nimic nu mi se potrivea! Aia aveau ramele prea mari, ma transformau in musca ochioasa, aia imi scoteau in evidenta nasul stramb, ceilalti imi faceau „sa cada” fata, cu aia ziceai ca sunt Ray Charles fara pian si talent muzical, cu ceilalti Data din Star Strek. Asa ca tipul dragut, cu o rabdare de fier si un zambet nedezlipit de pe buze, tot cara si aseza rame pe masa din fata mea. Nici nu am realizat cand a trecut o ora intreaga! Intr-un final, satula de atata probat si ametita total, osciland in sfarsit doar intre doua perechi, aproape ca ma hotarasem la niste rame aurii, atat de fine ca pareau invizibile, foarte asemanatoare cu ultimele avute, care imi dadeau un aer foarte pretios de intelectuala rasata, cand Al Meu Ca Bradul m-a convins sa le aleg fix pe celelalte, mai groase si negre, exact opusul a ce cautam. M-a convins cand mi-a zis ca poate ar fi timpul sa incerc ceva nou. Oferta spunea ca a doua pereche sa fie gratuita, asa ca mi-am ales foarte rapid ochelari de soare.

Atat de stresata am fost sa-mi iau ceva care sa-mi placa si sa-mi stea bine, incat am uitat sa ma uit la pret sau brand. Prin urmare, abia la final, cand mi-am dus victorioasa prada la tipul cel dragut si rabdator ca sa stabilim felul lentilelor, am realizat ca alegerile mele faceau parte din oferta de 149 € cu rame de designer, prima fiind de la Kylie Minogue si a doua de la French Connection. Pe langa asta, problema mea de vedere a necesitat intotdeauna niste lentile mai scumpe, iar faptul ca am vrut neaparat ca ele sa fie heliomate si antireflex, a dublat pretul ochelarilor. Si uite-asa i-a cazut fata Alui Meu Ca Bradul cand a trebuit sa dea cu cardul! 😀

Acum tot ce-mi doresc e sa nu se repete ultima experienta cu purtatul ochelarilor, mai ales ca au costat o caruta de bani, ca si cei de atunci, care numai bine nu mi-au facut. Pana saptamana viitoare, cand merg sa-i ridic, o sa am suficient timp sa-mi pun tot felul de intrebari si sa despic firul in patru, dupa cum mi-e obiceiul.

CITATUL ZILEI:

  „Cu siguranta sanatatea este mult mai valoroasa ca banul, deoarece sanatatea face banul.”

Samuel Johnson

Reclame