Din amintirile unui „aragaz cu 4 ochi”

Eram in clasa intai sau a doua, nu mai stiu sigur. Probabil a doua, ca puteam sa citesc bine si aveam un auxiliar pentru ora de citire cu niste texte maricele, dar cu un scris al dracului de mic! Dupa ce-mi terminam toate temele, trebuia sa pregatesc lectia de zi din cartulia aia, plus lectia urmatoare, ca nu cumva sa ma impotmolesc cand citesc si sa ma fac de ras. Imi amintesc ca ma uitam in paginile alea cenusii, iar literele, care oricum erau mici si prost imprimate, rupeau randurile si incepeau sa se invarta in spirale. Sau poate jucau hora de mana. Cine poate sti ce le trece prin cap unor buchii?! Si atunci jap!, ma trezeam cu palme dupa ceafa. Veneau dinspre maica-mea, care statea in spatele meu ca un neobosit gardian, custode al cunostintelor obligatorii care trebuiau bagate-n capu-mi cu forta si nemiluita. Cum sa mai aiba si ele loc, cand capul mi-era la joaca si somn?

Si-a trecut ceva timp si multe palme dupa ceafa pana sa se prinda maica-mea ca fie-sa nu e nici proasta, nici puturoasa, ci… chioara! Mioapa mai precis, si cu un ochi lenes! Si de aici a inceput distractia!

Mai intai am fost la un medic in Dragasani. Calcam in strachini pe strada dupa fiecare vizita si nenorocitele de picaturi cu atropina. Primii mei ochelari erau rotunzi si piciorusele se terminau cu un fel de arc dupa ureche, ca sa stea strans si sa nu-mi cada la joaca. In schimb mi-au facut niste rani urate. Georgiana si Mihaela aveau ochelari exact la fel, eram un trio feminin de muschetari ochelaristi. Cu exact aceleasi rani dupa ureche.

Apoi au auzit ai mei de un medic foarte bun la Ramnicu Valcea. „Cine v-a dat, doamna, ochelarii astia? I-au stricat ochii fetei!”. Au urmat tot felul de teste in spital si ore de exercitii la aparate, unde trebuia sa suprapun imagini cu lanuri galbene de porumb si casute rosii. Plus acasa ore si pagini intregi de liniute si patratele desenate cu ochiul bun acoperit, exercitii care ma enervau si oboseau. Ba mi-au mai cumparat ai mei si cauciuc din ala negru pe care trebuia sa-l lipesc pe lentila ochiului sanatos, ca sa-l forteze pe cel lenes. Am refuzat sa-l port, ca sa nu rada copiii de mine la scoala. Oricum ma strigau „aragaz cu 4 ochi” din prima zi in care m-au vazut cu ochelari. Si eu, tare-n gura, dar ranita-n suflet, le tipam ca „se zice corect patru ochiuri, agramatilor, mai puneti mana pe carte!”. Si plangeam seara, in perna. Apoi radeau de mine ca-s tocilara, tablou intregit de bicicletele de pe nas, asa ca incetul cu incetul, nu i-am mai purtat. Rezultatele chinului meu, oricum mult prea mici pentru a-mi fi de ajutor, au disparut cat ai zice peste. Si oricum, am citit ca defectul meu de vedere, daca ar fi fost descoperit la timp, s-ar fi putut corecta pana in jurul varstei de 7 ani, deci pentru mine oricum era prea tarziu.

Prin liceu aveam mari dureri de cap si ma deranja teribil lumina soarelui, asa ca tot la ochelari am ajuns. Nici astia nu au rezistat mult pe nasul meu. Inca ma simteam aragaz cu patru ochi si tocilara.

Prin facultate, am realizat, din nou, ca nu vad nimic la tabla si cat de chinuitoare sunt migrenele, asa ca tot la ochelari am ajuns. Eh, dar parca acum mi se parea ca-s un pic sexy cu ochelari. Un pic, nu mult. Ceilalti studenti ma credeau profa si-mi vorbeau cu dumneavoastra. Dar mie tot tocilara imi suna in cap. Asa ca nici astia nu au avut viata prea lunga.

Acum vreo 7 ani, am realizat din nou -oare pentru a cata oara?!- ca nu ma pot concentra, ca nu vad sa citesc mai nimic si ca stransul din ochi m-a pricopsit cu riduri. Asa ca m-am prezentat de buna voie si nesilita de nimeni, la primul medic oftalmolog, cel care m-a vazut cand aveam 8-9 ani, dar ca acum activa la o clinica privata din orasul natal. Medic care numai de consultatii si pacienti nu avea chef in momentul ala -ce noroc pe mine, nu?- si m-a rezolvat in doi timpi si trei miscari. Nici macar nu a binevoit sa-mi citeasca, dar sa-mi mai si explice, rezultatul la analiza fundului de ochi, care intra oricum in pretul consultatiei. Dar mi-a dat o reteta pentru niste vitamine cam piperate la pret, pe care trebuia sa le achizitionez, bineinteles, de la farmacia clinicii, fiindca ce sa vezi, aveam retina subtiata! Eu si multi altii din oras! Apoi, daca tot incepusem prost, de ce sa nu continui la fel? Optometristul m-a facut din vorbe si m-am trezit cu o rama de ochelari de firma, scumpa ca dracu’, pe care mi-a fost jena sa o refuz si am platit totul in doua rate. Dar stai, ca parodia nu s-a oprit aici! Toate astea nu ar fi contat daca macar as fi putut sa ma folosesc de nenorocitii aia de ochelari! Nu am reusit sa ma obisnuiesc cu ei deloc, aveam dureri de cap, iar imaginea mi se lungea si latea in fata ochilor de parca o tragea cineva din colturi. Ma oboseau si ameteau teribil si nu ma puteam concentra, dar m-am incapatanat sa-i port, in speranta ca intr-un final, ma voi obisnui totusi cu ei. Pana cand, plina de frustrare, draci si nervi, am dat cu ei in perete! La propriu! M-a durut sufletul, de ce sa mint, mai ales ca ma costasera o mica avere, dar mi se umpluse paharul! Ii mai purtam un pic, iar ma enervam si dadeam cu ei de pamant, iar ii purtam, iar aruncam cu ei, si uite asa, relatia asta de dragoste si ura a continuat pana in ziua cand m-am asezat pe ei si i-am strambat. Oricum si lentilele se zgariasera rau de tot. Si oricum nu-mi faceau bine, asa ca am rasuflat usurata. Nici nu stiu de ce nu am renuntat mai devreme, probabil fiindca mi se reprosa ca am dat pe ei o caruta de bani si nu vreau sa-i port, cumva ma simteam vinovata ca nu ma straduiesc mai mult. Voiam sa le-arat celor din familie ca pot sa fiu hotarata si consecventa, ca mi-am invatat lectia si nu ma dau batuta asa usor. Prost moment mi-am ales!

Dupa ani in care m-am incapatanat sa nu revin revin la ochelari, visand la o operatie salvatoare pe care nu mi-o permiteam, timp in care fiecare persoana intalnita imi sugera o vizita la oftalmolog, iar ridurile mi s-au adancit si inmultit vizibil de la atata strans din ochi, ei bine, minunea s-a-ntamplat: azi mi-am facut, in sfarsit, programare pentru o consultatie la Specsavers. Iar „vinovatul” este fratele de Margea, care s-a tinut de capul meu vreo doua luni, pana am cedat insistentelor sale. Si bine am facut! Adevarul este ca am ceva emotii, mai ales dupa ultima experienta! Dar nu mi-am propus eu ca incepand cu anul asta, sa ma pun pe primul loc si sa am grija de mine asa cum trebuie? Ba daaaa, si uite ca exact asta fac! Putin impinsa de la spate, dar macar e un inceput! Ceea ce va doresc si voua!

CITATUL ZILEI:

„Calităţile şi defectele noastre sunt inseparabile, precum materia şi energia. Când acestea se separă, omul nu mai există.”

Nikola Tesla

Reclame

Un gând despre „Din amintirile unui „aragaz cu 4 ochi”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s