Citatul zilei, Irlanda cea verde si vesnic ploioasa, Propriu şi personal

In cautarea unui tort

…decent, ar fi trebuit sa adaug! Treaba sta in felul urmator: daca e un lucru de acasa de care chiar mi-e dor, atunci alea-s dulciurile! Nu zic de cele facute in casa, ca daca nu as fi asa comoda si neindemanatica, dar mai ales cu o Galusca lipita scai de mine (ha, ha, asta e mai nou, scuza mea pentru orice), as putea sa mi le fac. Sau si mai bine, as putea sa-l pun pe frate-mio, ca el e expertul cofetar! Nu, nu de dulciurile alea e vorba, ci la o savarina, o amandina, un profiterol, o prajitura Bucuresti, ceva cu blat pufos, bine insiropat, cu crema onctuoasa si glazura decadenta ma refer eu! Pffff, deja am balit ecranul telefonului!

De cand suntem aici, in Irlanda cea verde si vesnic ploioasa, de fiecare data cand am sarbatorit un eveniment important, a trebuit sa ne multumim cu torturile din Tesco. Au ei unul cu ciocolata, care e ceva mai gustos, dar nu e nici pe departe ce vrem noi. Si-n cafenelele unde am fost, gen Costa Caffè, Rafters, torturile sunt toate la fel: uscate si extrem de dulci. Iar de carrot cake sunt satula pana peste cap.

La sfarsitul anului trecut, am descoperit pe facebook ca s-a deschis o noua cofetarie in oras. In poze, torturile aratau beton si cum patroana e o semifinalista la nu stiu ce concurs televizat, am zis sa mergem sa vedem despre ce e vorba. Mare ne-a fost dezamagirea cand am dat peste niste vitrine golase, triste si neofertante! Iar gustul, bineinteles ca nu era cel indelung cautat de noi. Situatia era neschimbata si azi, fiindca da, am trecut totusi pe acolo, in speranta ca poate-poate…

Tot ce ne doream era o cofetarie romaneasca, de unde sa luam o deliciosenie de tort pentru ziua Galustei. Stiu ca in Dublin sunt cateva, dar cam mare distanta pentru o felie de tort, plus ca ne lipseste si timpul! Asa ca azi, cand un coleg de munca i-a spus Alui Meu Ca Bradul ca in Athy, un orasel vecin, ar fi o cofetarie romaneasca, chiar langa o frizerie romaneasca, nici n-am stat pe ganduri si am luat-o din loc.

Pfooaaa, imaginatia mi-o luase deja razna, nu vedeam in fata ochilor decat vitrine pline ochi cu torturi pacatoase cu ciocolata, cu caramel, cu frisca… Mda, si filmul mi s-a taiat brusc si nemilos in momentul in care am ajuns la destinatie si nici urma de asa ceva! Nema cofetarie romaneasca, ioc prajituri romanesti! Ia mai puneti-va pofta-n cui! Teapa si alarma falsa!

La cat de dezumflati eram si la ce fete plouate aveam, probabil ca acolo sus, cuiva i s-a facut mila de noi (posibil acelasi individ care cu doua secunde inainte, rasese de noi si avantul nostru naiv, tinandu-se cu mainile de burta). Prin urmare, am dat de Bradbury’s Bakery si un chocolate fudge cake ne-a facut cu ochiul din vitrina, asa ca am plecat cu el acasa. Si cu doua toppere dragute (mai ales cel in forma de diadema de printesa), pe care am uitat sa le folosim cand am facut poze, bineinteles! Ca daca a fost o intreaga tevatura sa gasim un amarat de tort, de ce ar fi mers altfel in continuare? 😀

Si ca sa-mi mai spal amarul, am intrat si-n magazinul de cadouri si felicitari de langa (aici daruitul de felicitari e inca la moda, au raioane intregi cu asa ceva si sunt intr-adevar niste minunatii!). I-am luat Galustei o rama faina si perfecta ca amintire: fotografia e in forma cifrei 1 si-n jurul ei, invitatii la petrecerea aniversara pot scrie mesaje sau dedicatii. Mi s-a parut o chestie deosebita, mai ales ca mi-am propus sa fac ca prima zi de nastere a Galustei sa fie speciala, asa ca a picat la tanc! Am ales si o felicitare potrivita ocaziei, bineinteles, unde eu si tatal ei o sa-i scriem cateva cuvinte cu si din suflet, treaba asta vrandu-se a deveni o traditie de ziua ei. Cred ca va fi destul de emotionant pentru ea ca in ziua in care va face 18 ani sa deschida felicitarile din anii trecuti, iar pentru noi va fi o provocare sa gasim de fiecare data cuvinte potrivite si cu sens, care sa-i ajunga la inima.

Pe final, va mai zic doar, in timp ce ma frec pe burta incantata, ca tortul asta s-a apropiat fooooaaaarte mult de ceea ce cautam si chiar a fost gustos! Galusca a fost fericita ca si-a putut infige degetele-n el, noi uluiti de cat de repede a trecut timpul.

CITATUL ZILEI:

„Raspunsul este ciocolata. Nu conteaza intrebarea.”

Anonim

Reclame
Citatul zilei, Propriu şi personal

Ikea, dragostea mea

Cine ma cunoaste, stie si de pasiunea mea pentru faimoasa marca suedeza. Pe vremea cand locuiam in Bucuresti, vizitele regulate la Ikea devenisera parte din relaxarea de weekend (mai mult pentru subsemnata, recunosc!). Al Meu Ca Bradul se lasa convins sa ma insoteasca doar daca-i promiteam ca la final, dupa ce ma saturam eu de cutreierat magazinul, sa-si sature si el foamea cu vreo 6-7 hotdogi la bistroul de langa casele de marcat. Off topic: cum or putea, Dumnezeule mare, barbatii astia sa manance atat si sa ramana la fel de zvelti ca-n tinerete? Eu ma ingras si daca citesc reteta!

Revenind la Ikea, dragostea mea, mereu am zis ca daca as fi putut, cred c-as fi cumparat tot magazinul! Sau m-as fi multumit sa lucrez acolo. Caz in care, e convins Al Meu Ca Bradul, nu as fi adus acasa nici macar un banut, de salariul meu s-ar fi bucurat tot angajatorul. 😀

Bineinteles ca buzunarul subnutrit si spatiul insuficient din micuta noastra garsoniera de la Gara de Nord reprezentau un impediment serios in calea dorintelor subsemnatei de a face ravagii in magazinul din Baneasa, dar de luat cate ceva tot s-au gasit mijloace si motive.

In primul rand, recipiente. Pentru ca iubesc condimentele, era nevoie si de borcanele unde sa le pastrez, nu? Cred ca am vreo 20 si ceva deja. Le-am trambalat de la Bucuresti la Dragasani la Londra si apoi in Irlanda, si tin sa precizez ca au facut fata cu brio calatoriei. Chiar am facut ordine de curand in dulapurile din bucatarie si le-am spalat, uscat si umplut, apoi etichetat si aranjat frumos. Creste inima-n mine cand vad totul bine organizat! OCD much?! 😀

Prea multe condimente, nu indeajuns de multe borcanele! :))))

A post shared by Keke Margeluta (@margeluta) on

#ikea #thinkpink #butterfly #gift #boxes

A post shared by Keke Margeluta (@margeluta) on

In fiecare an, ma ocup cu placere de organizarea petrecerii de ziua de nastere a nepoticii mele, Medeea – partea ce tine de decoratiuni, de fapt. In 2015 am luat de la Ikea si invitatiile, ca tot s-au potrivit de minune cu tema petrecerii din acel an: fluturi. Au iesit super si au fost apreciate de toti.

Alte lucruri cumparate in numar mare au fost ramele foto. Stiu ca-mi luasem multe rame albe fiindca planuiam sa fac o galerie foto, dar nu am mai apucat, ca am plecat din tara, asa ca acum mama de Margea a preluat stafeta si si-a umplut casa cu pozele nepoata-sii.

De cate ori am avut de facut cadouri, cel mai la indemana mi s-au parut a fi pozele facute de mine sarbatoritului, pastrate in rame Ikea. Mare mi-a fost bucuria cand de Revelion, o prietena de la Dragasani mi-a aratat, cu o oarecare mandrie, ca inca mai are cadoul de la mine, de acum cativa ani: o poza intr-o rama roz de la Ikea din care zambesc imbratisate fetele ei.

Tot de la Ikea ne mai luasem niste polite, ca sa-mi pun eu cartile, doua suporturi albe de plastic pentru pungi. Unul l-am lipit pe un perete in bucatarie si l-am folosit in scopul pentru care a fost creat, iar celuilalt i-am schimbat rostul, ajungand sa depoziteze rolele de hartie igienica (idee gasita pe net).

Printre obiectele de bucatarie de la Ikea pe care le folosim se numara spatule si manusi de silicon, pahare, farfurii, borcane cu inchidere ermetica, oale, tavi, site, cutite, desfacatoare de conserve (foarte misto si usor de folosit) si cate si mai cate, de care nici nu-mi aduc eu aminte acum. Ideea e ca inca le avem, au trecut testul timpului si suntem foarte multumiti de ele. Si nu, asta nu e reclama platita! 😀

Credeati ca Ikea din Londra mi-a scapat? Nop, nicio sansa! Daca tot locuiam in Wembley, in apropiere, cum sa o ratez?!

#ikea #london #uk #england #swedishdesign #bedroom

A post shared by Keke Margeluta (@margeluta) on

Prin urmare, nici Ikea din Dublin nu mi-a scapat! De aici ne-am luat anul trecut patutul pentru cea mica (plus saltea si lenjerie), pantofare, cuiere, chestii pentru bucatarie. De Craciun m-am aprovizionat cu lumanari si tot felul de decoratiuni de sezon, iaaaaar aaaaaazi, desi imi propusesem ca o sa tin de bani, ei bine, mare surpriza mare, nu m-am putut abtine! Spre disperarea Alui Meu Ca Bradul, normal! In apararea mea, spun doar ca tot ce am luat sunt lucruri absolut „esentiale”: o lada de plastic pentru depozitarea chestiilor de Craciun (da, nu radeti, casa noastra inca e decorata ca-n decembrie!), suporturi de lumanari si flori artificiale (care o sa fie necesare pentru sedinta foto a Galustei) plus un cort de copii si o carte de povesti, cadoul de un an al piticei. De fapt, asta a fost scopul vizitei de azi la Ikea: sa cumparam pentru Galusca ceva frumos si deosebit, ca o data-n viata implineste un an, nu? Ca pe langa asta s-a nimerit sa mai pun in cos si alte lucruri, asta e partea a doua! 😀

La final, o mica observatie. Cine a fost in Ikea din Bucuresti, stie bine ce omor e jos, la bistroul cu hotdogi si suc la dozator. In schimb, in Ikea din Wembley, aceeasi zona era pustie (dar restaurantul era full). Ei bine, aflati ca-n Ikea din Dublin e exact ca acasa! 😀

CITATUL ZILEI:

„Prefer sa mor de pasiune decat de plictiseala.”

Pablo Picasso

Citatul zilei, Mărgeluţa im kino

Nominalizarile la Premiile Oscar 2018

Cine ma cunoaste, din online sau offline, nu conteaza, ca oricum am avut grija sa trambitez in stanga si-n dreapta, stie cu siguranta ca imi plac fooooaaaarte mult filmele. E una din metodele mele preferate de a ma relaxa, cred ca as situa-o pe locul doi in topul preferintelor, dupa navigatul brambura pe net. In ultima vreme, am vazut cam 200-250 de filme pe an (mai putin in ultimii doi ani, ca deh, nu am zis eu ca au fost unii din cei mai grei din viata mea?!). In 2018 am revenit insa cu forte noi si am deja vreo 10 filme vazute pana acum. Bineinteles ca m-a ajutat foarte mult si faptul ca Galusca a mai crescut, dar pana la mersul la cinema mai avem de mancat multa paine, asa ca traiasca internetul!

Oscar 2014
Sursa foto

Astazi s-au anuntat nominalizatii la toate cele 24 de categorii ale Premiilor Oscar 2018 si surpriza, ghiciti care e pelicula aflata pe primul loc in top, cu 13 nominalizari?! „The Shape of Water” al lui Guillermo del Toro, care a castigat deja un Glob de Aur si Leul de aur la Festivalul de film de la Venetia, si pe care l-am vazut si eu acum cateva zile. Cu toate ca Al Meu Ca Bradul l-a gasit lung si foarte plictisitor (ca deh, nu are cataclisme si explozii 😀 ), mie mi-a placut, e un film frumos.

Dar ca sa nu mai lungesc vorba, va mai spun doar ca festivitatea cu numarul 90 a Premiilor Oscar va avea loc duminica, in noaptea de 4 spre 5 martie, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles si va fi prezentata tot de Jimmy Kimmel, ca anul trecut. Sa speram ca nu se va repeta si gafa din 2017, cand au anuntat „La La Land” drept film castigator, dar de fapt era „Moonlight”. In Romania, cei interesati pot urmari live atat Gala Premiilor Oscar, cat si sosirea vedetelor pe covorul rosu, pe Digi 24 si Digi Film, incepand cu ora 01:30. Anul trecut leganam de zor Galusca sa-i calmez colicile, asa ca numai la Oscaruri nu ma gandeam. Dar cum anul asta situatia e cu totul altfel, sper sa pot face live texting pe Siraguri, ca in vremurile bune. 😀

Lista completa a nominalizatilor o puteti gasi aici, pe siteul oficial. Mai jos, aveti categoriile care ma intereseaza pe mine.

Cel mai bun film

Call Me By Your Name
Darkest Hour
Dunkirk
Get Out
Lady Bird
Phantom Thread
The Post
The Shape of Water
Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Cea mai buna actrita in rol principal

Sally Hawkins (The Shape Of Water)
Frances McDormand (Three Billboards Outside Ebbing, Missouri)
Margot Robbie (I, Tonya)
Saoirse Ronan (Lady Bird)
Meryl Streep (The Post)

Cel mai bun actor in rol principal

Timothee Chalamet (Call Me By Your Name)
Daniel Day-Lewis (Phantom Thread)
Daniel Kaluuya (Get Out)
Gary Oldman (Darkest Hour)
Denzel Washington (Roman J. Israel, Esq.)

Cea mai buna actrita in rol secundar

Mary J. Blige (Mudbound)
Allison Janney (I, Tonya)
Lesley Manville (Phantom Thread)
Laurie Metcalf (Lady Bird)
Octavia Spencer (The Shape Of Water)

Cel mai bun actor in rol secundar

Willem Dafoe (The Florida Project)
Woody Harrelson (Three Billboards Outside Ebbing, Missouri)
Richard Jenkins (The Shape Of Water)
Christopher Plummer (All The Money In The World)
Sam Rockwell (Three Billboards Outside Ebbing, Missouri)

Cel mai bun regizor

Christopher Nolan (Dunkirk)
Jordan Peele (Get Out)
Greta Gerwig (Lady Bird)
Paul Thomas Anderson (Phantom Thread)
Guillermo del Toro (The Shape Of Water)

Cel mai bun film strain

A Fantastic Woman (Chile)
The Insult (Liban)
Loveless (Rusia)
On Body And Soul (Ungaria)
The Square (Suedia)

Cel mai bun documentar

Abacus: Small Enough To Jail
Faces Places
Icarus
Last Men In Aleppo
Strong Island

Cel mai bun film de animatie

The Boss Baby
The Breadwinner
Coco
Ferdinand
Loving Vincent

Cel mai bun scurtmetraj

DeKalb Elementary
The Eleven O’Clock
My Nephew Emmett
The Silent Child
Watu Wote/All Of Us

Cel mai bun scurtmetraj de animatie

Dear Basketball
Garden Party
Lou
Negative Space
Revolting Rhymes

Cel mai bun scenariu original

The Big Sick
Get Out
Lady Bird
The Shape Of Water
Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Cel mai bun cantec original

„Mighty River” (Mudbound)
„Mystery of Love” (Call Me By Your Name)
„Remember Me” (Coco)
„Stand Up for Something” (Marshall)
„This is Me” (The Greatest Showman)

Cea mai buna coloana sonora

Dunkirk
Phantom Thread
The Shape Of Water
Star Wars: The Last Jedi
Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Cele mai bune efecte vizuale

Blade Runner 2049
Guardians of the Galaxy Vol. 2
Kong: Skull Island
Star Wars: The Last Jedi
War for the Planet of the Apes

Cele mai bune costume

Beauty and the Beast
Darkest Hour
Phantom Thread
The Shape Of Water
Victoria And Abdul

CITATUL ZILEI:

„Un film este o scriere in imagini.”

Jean Cocteau

Citatul zilei, Propriu şi personal

Din amintirile unui „aragaz cu 4 ochi”

Eram in clasa intai sau a doua, nu mai stiu sigur. Probabil a doua, ca puteam sa citesc bine si aveam un auxiliar pentru ora de citire cu niste texte maricele, dar cu un scris al dracului de mic! Dupa ce-mi terminam toate temele, trebuia sa pregatesc lectia de zi din cartulia aia, plus lectia urmatoare, ca nu cumva sa ma impotmolesc cand citesc si sa ma fac de ras. Imi amintesc ca ma uitam in paginile alea cenusii, iar literele, care oricum erau mici si prost imprimate, rupeau randurile si incepeau sa se invarta in spirale. Sau poate jucau hora de mana. Cine poate sti ce le trece prin cap unor buchii?! Si atunci jap!, ma trezeam cu palme dupa ceafa. Veneau dinspre maica-mea, care statea in spatele meu ca un neobosit gardian, custode al cunostintelor obligatorii care trebuiau bagate-n capu-mi cu forta si nemiluita. Cum sa mai aiba si ele loc, cand capul mi-era la joaca si somn?

Si-a trecut ceva timp si multe palme dupa ceafa pana sa se prinda maica-mea ca fie-sa nu e nici proasta, nici puturoasa, ci… chioara! Mioapa mai precis, si cu un ochi lenes! Si de aici a inceput distractia!

Mai intai am fost la un medic in Dragasani. Calcam in strachini pe strada dupa fiecare vizita si nenorocitele de picaturi cu atropina. Primii mei ochelari erau rotunzi si piciorusele se terminau cu un fel de arc dupa ureche, ca sa stea strans si sa nu-mi cada la joaca. In schimb mi-au facut niste rani urate. Georgiana si Mihaela aveau ochelari exact la fel, eram un trio feminin de muschetari ochelaristi. Cu exact aceleasi rani dupa ureche.

Apoi au auzit ai mei de un medic foarte bun la Ramnicu Valcea. „Cine v-a dat, doamna, ochelarii astia? I-au stricat ochii fetei!”. Au urmat tot felul de teste in spital si ore de exercitii la aparate, unde trebuia sa suprapun imagini cu lanuri galbene de porumb si casute rosii. Plus acasa ore si pagini intregi de liniute si patratele desenate cu ochiul bun acoperit, exercitii care ma enervau si oboseau. Ba mi-au mai cumparat ai mei si cauciuc din ala negru pe care trebuia sa-l lipesc pe lentila ochiului sanatos, ca sa-l forteze pe cel lenes. Am refuzat sa-l port, ca sa nu rada copiii de mine la scoala. Oricum ma strigau „aragaz cu 4 ochi” din prima zi in care m-au vazut cu ochelari. Si eu, tare-n gura, dar ranita-n suflet, le tipam ca „se zice corect 4 ochiuri, agramatilor, mai puneti mana pe carte!”. Si plangeam seara, in perna. Apoi radeau de mine ca-s tocilara, asa ca incetul cu incetul, nu i-am mai purtat. Rezultatele chinului meu, oricum mult prea mici pentru a-mi fi de ajutor, au disparut cat ai zice peste.

Prin liceu aveam mari dureri de cap si ma deranja teribil lumina soarelui, asa ca tot la ochelari am ajuns. Nici astia nu au rezistat mult pe nasul meu. Inca ma simteam aragaz cu 4 ochi si tocilara.

Prin facultate, am realizat, din nou, ca nu vad nimic la tabla si cat de chinuitoare sunt migrenele, asa ca tot la ochelari am ajuns. Eh, dar parca acum mi se parea ca-s un pic sexy cu ochelari. Un pic, nu mult. Ceilalti studenti ma credeau profa si-mi vorbeau cu dumneavoastra. Dar mie tot tocilara imi suna in cap. Asa ca nici astia nu au avut viata prea lunga.

Acum vreo 7 ani, am realizat din nou -oare pentru a cata oara?!- ca nu ma pot concentra, ca nu vad sa citesc mai nimic si ca stransul din ochi m-a pricopsit cu riduri. Asa ca m-am prezentat de buna voie si nesilita de nimeni, la primul medic, cel care m-a vazut cand aveam 8-9 ani, dar ca acum activa la o clinica privata din orasul natal. Medic care numai de consultatii si pacienti nu avea chef in momentul ala -ce noroc pe mine, nu?- si m-a rezolvat in doi timpi si trei miscari. Nici macar nu a binevoit sa-mi citeasca, dar sa-mi mai si explice, rezultatul la analiza fundului de ochi, care intra oricum in pretul consultatiei. Dar mi-a dat o reteta pentru niste vitamine cam piperate la pret, pe care trebuia sa le achizitionez, bineinteles, de la farmacia clinicii, fiindca ce sa vezi, aveam retina subtiata! Eu si multi altii din oras! Apoi, daca tot incepusem prost, de ce sa nu continui la fel? Optometristul m-a facut din vorbe si m-am trezit cu o rama de ochelari de firma, scumpa ca dracu’, pe care mi-a fost jena sa o refuz si am platit totul in doua rate. Dar stai, ca parodia nu s-a oprit aici! Toate astea nu ar fi contat daca macar as fi putut sa ma folosesc de nenorocitii aia de ochelari! Nu am reusit sa ma obisnuiesc cu ei deloc, aveam dureri de cap, iar imaginea mi se lungea si latea in fata ochilor de parca o tragea cineva din colturi. Ma oboseau si ameteau teribil si nu ma puteam concentra, dar m-am incapatanat sa-i port, in speranta ca intr-un final, ma voi obisnui totusi cu ei. Pana cand, plina de frustrare, draci si nervi, am dat cu ei in perete! La propriu! M-a durut sufletul, de ce sa mint, mai ales ca ma costasera o mica avere, dar mi se umpluse paharul! Ii mai purtam un pic, iar ma enervam si dadeam cu ei de pamant, iar ii purtam, iar aruncam cu ei, si uite asa, relatia asta de dragoste si ura a continuat pana in ziua cand m-am asezat pe ei si i-am strambat. Oricum si lentilele se zgariasera rau de tot. Si oricum nu-mi faceau bine, asa ca am rasuflat usurata. Nici nu stiu de ce nu am renuntat mai devreme, probabil fiindca mi se reprosa ca am dat pe ei o caruta de bani si nu vreau sa-i port, cumva ma simteam vinovata ca nu ma straduiesc mai mult. Voiam sa le-arat celor din familie ca pot sa fiu hotarata si consecventa, ca mi-am invatat lectia si nu ma dau batuta asa usor. Prost moment mi-am ales!

Dupa ani in care m-am incapatanat sa nu revin revin la ochelari, visand la o operatie salvatoare pe care nu mi-o permiteam, timp in care fiecare persoana intalnita imi sugera o vizita la oftalmolog, iar ridurile mi s-au adancit si inmultit vizibil de la atata strans din ochi, ei bine, minunea s-a-ntamplat: azi mi-am facut, in sfarsit, programare pentru o consultatie la Specsavers. Iar „vinovatul” este fratele de Margea, care s-a tinut de capul meu vreo doua luni, pana am cedat insistentelor sale. Si bine am facut! Adevarul este ca am ceva emotii, mai ales dupa ultima experienta! Dar nu mi-am propus eu ca incepand cu anul asta, sa ma pun pe primul loc si sa am grija de mine asa cum trebuie? Ba daaaa, si uite ca exact asta fac! Putin impinsa de la spate, dar macar e un inceput! Ceea ce va doresc si voua!

CITATUL ZILEI:

„Calităţile şi defectele noastre sunt inseparabile, precum materia şi energia. Când acestea se separă, omul nu mai există.”

Nikola Tesla

Citatul zilei, Propriu şi personal

In sfarsit, acasa

Ultimii doi ani au fost cei mai agitati si inconstanti ani din viata mea, cred ca „zbuciumati” e adjectivul cel mai potrivit pentru a-i descrie. Pana ca totul sa ajunga in punctul in care sunt azi, pana sa apuc drumul asta pe care sunt acum si lucrurile sa inceapa sa se (re)aseze, cat de cat, a fost nevoie de un uragan de framantari interioare, nervi intinsi pe bigudiuri, frici coplesitoare si dezamagiri amare, care sa spulbere in doi timpi si trei miscari tot ce reusisem sa cladesc pana atunci. Nu e de mirare ca prin toti porii fiintei mele respiram teama ingrozitoare ca viata mi-ar putea fi data din nou peste cap de pe o zi pe alta! Nu ma puteam bucura de nimic, gandul ca totul este temporar nu ma lasa. De stabilitate aveam cea mai mare nevoie, in schimb eu ma asteptam ca din clipa-n clipa, pamantul de sub picioare sa se transforme in nisipuri miscatoare dornice sa ma inghita cu totul. Eram ca o corabie care dupa ce a plutit mult timp in deriva, fara un far care sa-i lumineze calea, in momentul in care a gasit, in sfarsit, un port, era mereu pe picior de plecare, pregatita sa ridice ancora din clipa-n clipa.

Casa in care stam acum, mi-a placut din secunda in care i-am trecut pragul. Chiar daca plecarea grabita a proprietarilor a insemnat zile intregi de curatenie pentru noi, am simtit un vibe pozitiv venind dinspre ea, ca si cum casa asta pe noi ne astepta. In ciuda acestui lucru insa, teama ca totul s-ar putea narui din clipa-n clipa si va trebui sa o iau de la zero din nou, era mereu acolo, suflandu-mi in ceafa si impiedicandu-ma sa ma bucur de loc.

In conditiile astea, era greu si sa-mi imaginez macar, minunea ce s-a petrecut recent: in sfarsit, pentru prima data de cand locuim aici, am numit si simtit casa asta drept… „acasa”. Nu stiu daca a fost vreo aliniere a planetelor, bucuria, elanul si promisiunea inceputului unui nou an, faptul ca ma vindec si lucrurile au inceput sa se aseze pe fagasul normal , ori poate toate la un loc, cert este ca in timp ce eram in Romania, in vacanta de iarna, mi s-a facut un dor teribil de „casa noastra” si m-am trezit spunand ca abia astept sa ajung acasa. Sa fi vazut uimirea de pe fata Alui Meu Ca Bradul! Mica in comparatie cu propria-mi stupefactie! 😀

Ieri noapte, dupa 12 ore pe drum, sute de kilometri cu masina, trei aeroporturi si doua avioane schimbate, cand in sfarsit am deschis usa casei si m-au invaluit o lumina calda si un miros de margaritar binecunoscute, am tras adanc aer in piept si atunci am stiut, fara nici cea mai mica urma de indoiala: sunt in sfarsit, acasa.

CITATUL ZILEI:

„Acasa este acolo unde-ti este inima.”

Pliniu cel Batran

Citatul zilei, Propriu şi personal

Ce-mi doresc pentru 2018

Eh da, iata ca am intrat si in Noul An. E timpul pentru facut liste interminabile si planuri marete, cu acel elan specific tuturor inceputurilor, indiferent de natura lor. Din proprie experienta, am invatat sa nu mai cad in capcana asta, asa ca nu o sa ma mai apuc sa insir aici, cu liniuta, toate visurile si dorintele pentru 2018. Insa ceva-ceva tot o sa scriu, fiindca simt nevoia sa-mi descarc sufletul, iar scrisul mi-e terapie, ma ajuta sa-mi pun gandurile in ordine si sa vad mai clar. Pregatiti-va deci pentru o lectura nu foarte voioasa si optimista, dupa chipul si asemanarea anului care tocmai s-a incheiat! Sa nu ziceti ca nu v-am avertizat!

M-am saturat sa iau eu initiativa, sa ma gandesc mereu la ceilalti, sa-i pun pe ei pe primul loc si sa uit de mine! Chiar asa, la mine cine se gandeste? M-am saturat sa trag de relatii si prietenii din motive gresite, sa ma incapatanez sa cred ca oamenii se pot schimba si merita a doua sansa, a treia, a patra, a cincea… Si pe ei sa-i doara-n fund! M-am saturat sa-mi spun ca trebuie sa accept un om asa cum este, cu bune, dar mai ales rele, desi e clar ca asta nu doar ca nu-mi aduce niciun beneficiu, ba chiar dimpotriva, e un chin care doar imi face rau! Si sa aflu ca tot eu sunt dificila si pretentioasa! M-am saturat sa fac sacrificii pentru unii care nu apreciaza catusi de putin efortul! M-am saturat sa las de la mine, sa-mi calc pe suflet, sa iert si sa trec cu vederea cuvinte si comportamente doar ca sa fie bine. Cui, ma intreb?! Ei, ghici ce?! Nu e bine, nu e deloc bine. Fiindca o relatie umana e un drum cu doua sensuri, stradania trebuie sa vina din ambele parti, nu-i chestie unilaterala! Fiindca la monolog toti ne pricepem de minune, de dialog avem noi nevoie! Si putina recunostinta si intelegere chiar n-ar strica.

Pun mult suflet (prea mult poate) in tot ceea ce fac, de la lucrurile marunte pana la relatiile cu ceilalti. Mai ales in relatiile cu ceilalti. Ard ca un bat de chibrit, ma framant si ma consum, pana uit de mine. De cele mai multe ori, tot eu ies sifonata. Asa ca in 2018, vreau pur si simplu sa nu-mi mai pese si sa nu ma mai doara. Sau mai bine zis, vreau sa fac diferenta intre lucrurile si persoanele importante, care merita framantarile mele, si maruntisurile de care nu ar trebui sa-mi pese nici cat negru sub unghie. Si fiindca dintotdeauna m-am consumat pentru tot ce se intampla nu doar in viata mea, dar si-n a celor din jur, am obosit. Inteleg ca poate unii duc in spate o cruce mai grea decat mine, dar asta e problema lor, e a lor de carat, si in niciun caz nu-i un motiv suficient de bun ca eu sa accept comportamente de rahat. Refuz sa ma mai incarc cu dramele si frustrarile altora, le am si eu pe ale mele de acceptat si rezolvat. Refuz sa mai iau asupra mea vini inchipuite si datorii care nu-mi apartin. Nu mai vreau povara altora pe umerii mei. Sunt si fara asta, destul de incovoiati. Refuz sa mai lupt in batalii care nu-s ale mele, pentru scopuri care nu ma reprezinta. Stop. Punct. De la capat.

Stiu care sunt lucrurile si persoanele cu adevarat importante in viata mea, asa ca aleg sa-mi pese doar de ele. Iar numarul 1 pe lista asta… sunt eu!

Asta e tot ce-mi doresc de la mine in anul asta (pentru ca se pare ca-mi doresc totusi ceva): sa-nvat sa ma iubesc, sa ma iert si sa ma accept, sa ma pun pe primul plan si poate astfel, imi voi simti din nou inima usoara. Stiu ca poate suna egoist, dar credeti-ma ca nu e! Daca tu insati nu te placi, nu te respecti si nu te iubesti asa cum meriti, cum ai putea sa te astepti sa faca toate astea cei din jur?! Si credeti-ma, e o lupta a dracului de grea! Nu sunt oare asa toate luptele cu sine???

CITATUL ZILEI:

„Peste un an, iti vei dori sa fi inceput azi.”

Karen Lamb