Din gura altora, Povestioara de vineri

Balada fetelor de altadata

Multe s-au schimbat cu timpul. Unele doar “in mai prost”,
Chiar şi fetele sunt altfel, nu mai sunt deloc ce-au fost.
Inainte erau tandre, mai cuminţi, mergeau la şcoală
Acum au ca singur scop, să bage bărbaţii-n boală.
In trecut te-ar fi iubit de veneai c-o floare-n dar,
Astăzi nu au timp de flori, stau prin mall sau la solar.
Dădeai gata orice fată c-o cutie de bomboane,
Acum unele iţi cer să le pui chiar silicoane.
In trecut ieşeau prin parcuri, la plimbare, dar acu’,
Ele nu mai vor pe bancă, ci pe boxe in Bamboo.
Te rugai intens de vreuna ca s-o plimbi prin parc in noapte
Acum vin şi câte zece, dacă au ai tăi Q7.
In trecut de te plăcea, iţi scria destul de des
Bileţele de amor, nu-ţi lăsa “offline” pe mess.
Nu aveai poze cu ea, o puteai vedea doar “live”.
Acum poţi s-o studiezi şi pe “Facebook” şi “Hi5″.
Atunci de-o scoteai la film, aşteptaţi la braţ troleul
Azi stă la telenovele dacă n-o scoţi cu BMW-ul.
Seara, la prima-ntalnire, i-arătai ceru-nstelat
Acum ii arăţi tavanul, că deja ai dus-o-n pat.
Pe-atunci nu ştia ce-i “shopping”, nu işi lua haine din mall
N-avea firme preferate… se ducea la croitor.
Atunci nu aveam mobile, aşteptai in frig o fată.
Acum ii dai SMS :”Am ajuns.Cobori odată?!?”
Ce frumos era-n trecut, când vorbeam de viitor
La un suc la o terasă, nu direct in dormitor.
Ne doream c-acele vremuri să nu treacă niciodată,
Unde sunt?, unde s-au dus?… fetele de altădată.

Sursa: moldoveancublog.ro

Reclame
Din gura altora, Povestioara de vineri

Scrisoarea unei adolescente către tatăl ei

Tati draga, imi pare foarte rau, dar trebuie sa iti spun ca am plecat de acasa cu noul meu prieten. Am gasit dragostea adevarata. Sa vezi ce chipes e, cu tatuaje si piercinguri si motocicleta aceea imensa. Dar tati, asta nu e tot: am ramas, in sfarsit, insarcinata si Abdul spune ca vom trai fericiti in rulota lui, in mijlocul padurii. Vrea multi copii si asta visez si eu. Si pentru ca am aflat ca marijuana nu este deloc daunatoare, am hotarat sa o cultivam pentru noi si prietenii nostri, sa aiba cand raman fara cocaina si extasy. Intre timp, sper sa se descopere tratamentul pentru SIDA, pentru ca Abdul sa se simta mai bine. Sa stii, tati ca merita asta.

Tati, nu te ingrijora, am deja 15 ani si pot avea grija de mine. In plus, Abdul stie sa ma sfatuiasca, doar are 44 de ani: m-a sfatuit si sa imi schimb religia (la islamism, desigur). Sper sa te vizitez curand, ca sa iti poti cunoaste nepotii.

Te pup! Fetita ta.

P.S.: Te-am pacalit! Sunt la vecina. Voiam doar sa iti arat ca sunt lucruri mai rele in viata decat carnetul de note de pe birou.

Povestioară găsită pe moldoveancublog.ro.

Din gura altora, Povestioara de vineri

Când mama ta e hacker

Fiul meu drag!

Daca citesti acum aceasta nota inseamna ca in sfarsit ti s-a inchis conexiunea la internet. Nu incerca sa suni ISP-ul nostru sau sa umbli prin setarile browser-ului. Trebuie sa faci urmatoarele:

Du-te la farmacie de pe coltul strazii noastre, cumpara medicamente pentru bunicul tau – retetele sunt pe masa sub oglinda. Intra la supermarket si cumpara: doua pungi de lapte cu 1.5% grasime, paine alba feliata si o cutie de ceai. De la standul cu legume, care e alaturi de oprire, cumpara cateva kilograme de cartofi, o jumatate de kilogram de ceapa si o bucata de varza rosie. Pastreaza toate chitantele.

Am lasat telefonul acasa. Suna-l pe tata la locul de munca si spune-i ca imaginile pentru azi nu sunt inca gata. In acelasi timp, spune-i ca l-am rugat sa ia rufele de la spalatorie in drum spre casa. Inainte de a apela, porneste programul cu pictograma telefonului pe desktop (in coltul din dreapta sus) si salveaza raspunsul tatalui intr-un fisier cu extensia  *.wav.

Fa-ti lectiile  – chiar daca ai o singura tema, la matematica, asta nu este un motiv sa o lasi pe seara cand e tarziu. Paginile 116, 121 si 118 din manual. Sa stii ca la a treia problema trebuie sa faci ecuatia, sa nu copiezi raspunsul care este la sfarsitul cartii (pentru ca este o greseala de tipar). Iar restul problemelor nu au raspunsuri la sfarsitul cartii.

Dupa  asta, apuca-te de curatenie in camera ta. Cand ai sa pui lucrurile la locurile lor, numara toate piesele de Lego care trebuie sa fie puse in vasul de plastic, numara discurile, jucariile de pe raft si masinile din cutie. Dupa asta poti sa deschizi browserul si sa introduci in bara de adrese http:// raspunsurile care au iesit de la numararea celor de sus, sa nu uiti sa pui “punct” dupa fiecare raspuns.

Se va deschide  tabelul de management a subretelei. Pentru a avea acces la setarile lui trebuie sa scrii parola – raspunsuri de la problema 2, 3 si 1 din manual. Pe coloana din stanga gasesti  IP-ul  nostru si acolo (langa metoda de plata – card) introduci urmatoarele: ultimele doua cifre ale chitantelor de la magazine, (codurile care sunt in partea de jos a chitantelor). Spatiile care raman libere le completezi cu zerouri. Dupa, apasa “OK”.

Dupa toate procedeele, poti utiliza Internetul in continuare. In cazul in care o sa primesti apel de la un rautacios- e Sysadmin si te va injura – in acest caz deruleaza fisierul cu extensia *wav – raspunsul tatalui tau. Sper ca o sa reusesti.

Diseara, cand o sa vin acasa iti voi spune o poveste  despre cum o mica hackerita, in frunte cu grupul sau, spargeau  serverele de la Microsoft si ale teroristilor arabi.

Te pup! A ta, mama!

Povestioară găsită pe moldoveancublog.ro.

Citatul zilei, Propriu şi personal

Visul unei nopţi de vară

Ciudat cum se contractă timpul sub soarele dogoritor al verii, dar se dilată teribil sub răceala zăpezii! Adevărat paradox, nu-i aşa? Nu ştiu vouă, dar mie întotdeauna mi s-a părut că verile se duc cu viteza iepurelui, iar iernile în pas de broască ţestoasă! Poate pentru că nu mi-a plăcut niciodată anotimpul rece şi nu mi-am schimbat părerea nici până în ziua de azi, după 124 alternări de anotimpuri trăite! Da, chiar le-am numărat! 😛

beach lifeVisul meu permanent (pentru că am avut şi foarte multe visuri temporare, pe care le-am abandonat eu sau ele pe mine, încă nu m-am lămurit) este să locuiesc pe-un tărâm miraculos, cu vară veşnică, unde să dau uitării cizmele îmblănite, hainele groase, fularul şi mănuşile, pentru că gerul e declarat persona nongrata, iar fulgii nu îndrăznesc să pună piciorul. Unde valurile înspumate se sparg gălăgios de ţărmul stâncos sau mângâie lin plajele întinse, cu nisip fin de aur. Unde după o zi de muncă, în drum spre casă, te opreşti la terasa de pe pontonul de lemn pentru un afterhour, sorbit lent, în timp ce priveşti silueta vaselor albe andocate, profilându-se pe un cer la fel de senin ca privirea unui prunc. Ori te întinzi pe nisipul cald, în timp ce tânguitul pescăruşilor şi sunetul monoton al valurilor plesnind uscatul îţi inundă urechile si se răspândeşte în tot corpul, până în vârful degetelor, aducând cu sine calm desăvârşit şi linişte profundă sufletului. Iar în momentele astea magice, în care timpul pare îngheţat ca într-un tablou pictat de o mână mult prea talentată şi boemă, să simţi că plezneşti de preaplin, că nu există fericire mai mare decât asta şi chiar să te întrebi ce ai făcut de-ai meritat raiul ăsta?

Seara, pe terasa casei tale albe, cufundat în pernele moi ale balansoarului, cu o limonadă proaspătă în mână şi un câine flocos la picioare, tragi adânc în piept aerul sărat, în timp ce greierii ţârâie vesel şi de departe vine sunetul repetitiv al valurilor, şi încerci să cuprinzi cu privirea puzderia de stele, întrebându-te care e a ta. Şi-atunci să simţi că cineva acolo sus cu siguranţă te iubeşte, pentru că toţi anii lungi de suferinţă s-au materializat în paradisul ăsta, ca un fel de răsplată divină.

Acum mulţi ani, de fiecare dată când citeam în diverse reviste că cei născuţi în zodia peştilor se simt cel mai bine în preajma apei, mă bufnea instantaneu râsul. Cum să fie adevărată treaba asta, când eu nici să înot nu ştiu, ba-mi mai e şi frică de apă? Abia acum, după ce mi-au umblat picioarele şi mi s-a mai copt mintea, am realizat că de fiecare dată când am locuit în apropierea mării sau a vreunui lac, chiar şi pentru scurt timp, ca de exemplu în vacanţe, nu m-am simţit niciodată mai sănătoasă, mai energică şi mai vie ca în acele momente! De dragul de a mă bălăci într-o apă atât de azurie şi cristalină încât vezi nisipul de pe fundul ei, mi-aş da uitării toate temerile şi chiar aş învăţa să înot!

Aşa că acum, visul meu cel mai şi cel mai aprig este să-mi trăiesc viaţa într-un oraş la malul mării sau oceanului, cu pontoane, docuri, plaje lungi şi mai ales, fără zăpadă şi temperaturi cu minus! Amin şi Doamne ajută!

CITATUL ZILEI:

„Visul este o răscruce interioară unde răsună tot zbuciumul vieţii.”

Henri Frederic Amiel

Propriu şi personal

Vârstele omului

În prima zi, Dumnezeu a creat câinele şi i-a zis:

–În fiecare zi să stai în uşa casei şi să latri la oricine intră în casă ori trece prin faţa ei. Pentru asta îţi dau 20 de ani de viaţă.

Câinele a răspuns:

–E prea mult pentru a sta şi a lătra, Doamne! Ce-ar fi să-mi dai doar zece ani şi să-i păstrezi pe ceilalti zece?

Şi Dumnezeu a fost de acord.

A doua zi, Dumnezeu a creat maimuţa şi i-a zis:

–Înveseleşte-i pe oameni cu maimuţărelile tale şi fă-i să râdă. Pentru asta îţi dau o viaţă de 20 de ani.

Maimuţa a zis:

–Să mă maimuţăresc vreme de 20 de ani? Asta-i destul de mult! Ce-ar fi să-ţi dau 10 ani înapoi cum a făcut şi câinele?

Şi Dumnezeu a fost de acord.

A treia zi, Dumnezeu a creat vita şi i-a zis:

–Tu să mergi toată ziua pe câmp cu ţăranul, să suferi de arşiţa soarelui, să ai viţei şi să dai lapte să poţi întreţine familia ţăranului. Pentru asta îţi dau 60 de ani de viaţă.

Vita a răspuns:

–Asta e o viaţă destul de grea, Doamne! Ce-ar fi să păstrez 20 şi să-ţi înapoiez 40?

Şi Dumnezeu a acceptat şi de această dată.

În ziua a patra, Dumnezeu l-a creat pe om şi i-a zis:

–Mănâncă, dormi, căsătoreşte-te şi bucură-te de viaţă. Pentru asta îti dau 20 de ani.

Dar omul a zis:

–Numai 20 de ani? Este posibil să-mi dai mie cei 20 de ani ai mei, cei 40 pe care ţi i-a înapoiat vita, cei 10 de la maimuţă şi 10 de la câine, pentru a avea o viaţă de 80 de ani?

–Sigur! a zis D-zeu, tu ai cerut-o!

Acesta este deci motivul pentru care în primii 20 de ani mâncăm, dormim, ne jucăm şi ne distrăm. Următorii 40 de ani muncim ca vitele în soare ca să ne întreţinem familiile. După care ne maimuţărim timp de 10 ani ca să ne bucurăm nepoţii. Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei lătrând la toată lumea.

Povestioară găsită pe moldoveancublog.ro.

life
Sursă foto
Citatul zilei, Margeluta si Piatra Filosofala, Propriu şi personal

Q4: Nu e mai bine singur decat prost insotit?

„Mieux vaut être seul que mal accompagné” spune francezul. Am auzit vorba asta din gura unei prietene frantuzoaice, in timp ce stateam amandoua cu o cafea in fata si ea-mi povestea cum se despartise din nou, pentru a nu stiu cata oara (deja nu le mai contorizam) de iubitul ei cu care avusese (sau mai bine zis inca avea) o relatie de dragoste cu nabadai, ca s-o numim elegant. O multime de scandaluri, certuri la volum maxim care se lasau cu spart de fafurii si alte obiecte aruncate in directia celuilalt (noroc ca amandoi aveau tinta proasta), urlete cu multi decibeli, jigniri si reprosuri. De fiecare data, acelasi deznodamant: el pleca de acasa, trantind nervos usa, dormea o noapte-doua pe la prieteni, nu-i raspundea la zecile de mesaje inveninate, ea ii arunca hainele pe geam, innoda tigarile printre sughituri, jurandu-se ca asta a fost picatura care a umplut paharul, gata, s-a terminat… definitiv de data asta. Numai ca definitivul asta avea alte semnificatii pentru ei. Paharul lor era al dracului de mare, tot accepta picaturi fara sa ajunga vreodata sa se verse. La cateva zile dupa scandal, apele se linisteau si urma o impacare magistrala cu declaratii inflacarate de dragoste si regrete amare, garnisite cu buchete de flori si promisiuni din ambele parti. Si totul era din nou lapte si miere. Pana la urmatorul scandal. Evident!

Eu deja le invatasem naravul si cu timpul, invatasem si sa nu ma mai las afectata. Intelegeam prea bine semnificatia apelului telefonic la ore nepotrivite si vocea ei gatuita invitandu-ma la cafea. Stiam parcursul uraganului conjugal si-i fugeam din cale, limitandu-ma sa o ascult, fara a-i mai da sfaturi pe care oricum nu le-ar fi luat in seama. „Tra moglie e marito non mettere il dito” zice italianul pasional, obisnuit cu izbucnirile amoroase. Cu alte cuvinte, sa nu te bagi in certurile casnice ale altora. Ei doi se impaca, iar tu cazi ca prostul la mijoc, desi intentiile tale nu au fost altfel decat onorabile. Nu am putut intelege niciodata cum nu-si putea asculta propriul sfat. Doar ea zicea ca i-ar fi fost mai bine singura, decat prost insotita. Cu suficienta omului fericit in dragoste si care crede astfel ca detine cheia tuturor problemelor amoroase, ma intrebam de ce nu se despart pur si simplu? Asta era solutia cea mai logica si mai la indemana. De ce sa-ti fie rau intr-o relatie, cand poate sa-ti fie bine pe cont propriu? Pentru ce acest chin permanent? Sau daca tot continua aceasta relatie clar disfunctionala, de ce nu incearca macar sa o repare cumva? Si daca vezi ca nu poti repara ceva prea stricat, de ce nu pleci? Ei repetau un tipar si parea ca niciunul nu se straduieste sa rupa acest lant bolnavicios. Cand eu am plecat, erau tot impreuna, la faza de miere si lapte de data asta, care s-a transformat repede, peste numai o saptamana, in fiere si pelin.

Prolema e ca cei doi nu sunt si nu vor constitui niciodata un caz izolat. In ultima vreme, am inceput sa intalnesc din ce in ce mai multe cupluri de genul acesta, din medii diferite, de varste diferite. Toti cei din jurul lor le spun ca relatia in care se afla nu e normala, numai ei doi nu vad. Sau daca vad si pricep, nu vor sa recunoasca si nici sa taie raul de la radacina, invocand tot felul de scuze penibile.

Permiteti-mi deci sa intreb si sa va intreb: ce catuse nevazute ne tin legati de cele mai nepotrivite persoane, in ciuda starii de rau pe care ne-o provoaca? De unde masochismul si autoflagelarea asta? De unde suferinta asta autoimpusa? De ce ramanem in relatii care e clar ca nu merg si nu vor merge niciodata? Daca nu au mers inca de la inceput, slabe sanse sa inceapa mai tarziu. Ce mecanisme psihice ne condamna pe multi dintre noi, dar mai ales pe femei (ele par sa fie cele mai dispuse sa sufere in numele dragostei), sa traim in relatii disfunctionale, daunatoare fizic si psihic? Frica de a fi judecati de ceillati? Incapatanarea de a nu mai adauga un esec? Teama de a nu ramane singuri? Credinta ca nu meritam mai mult? Dependenta?

Cat despre prietena mea frantuzoaica, ei bine, aflati ca cei doi s-au casatorit si au un copil de 2 ani, o frumusete de baietel, tot numai carlionti blonzi si ochi albastri. Iar relatia lor continua… la fel ca si pana acum.

CITATUL ZILEI:

„In orice moment dificil poti gasi o solutie.”

Albert Einstein

building bridges
Sursă foto
Citatul zilei, Fotografia săptămânii, Propriu şi personal

Iesi, copile cu parul balai, afara si rade la soare

guma Turbo, inghetatele Polar si Chitibus, ouale Kinder, Bonibon, halva, parizer, ciocolata Rom, eugenia, sucul de la dozator, sifoanele, prajitura de duminica, turta dulce, uniforma si cordeluta alba cu fundite, pantofiorii de lac, clasorul cu timbre, sotronul si elasticul, nu te supara frate, tomapan, din oceanul Pacific, robotul din pachete de tigari, laptele Doina al mamei, creta colorata, Mihaela si nu zaietz nu pogodi, salvati de clopotel.

Pentru multi, si mai ales pentru generatiile noi, insiruirea de mai sus nu inseamna nimic. Cei care au copilarit in anii imediat de dupa Revolutie stiu si inteleg perfect la ce ma refer. Cate imagini, sentimente si trairi poate sa stocheze si creierul asta, al nostru! Milioane de sertarase, fiecare cu amintirea lui! Unele se deschid mai des, imprastiind parfum dulce, altele sunt intepenite, isi etaleaza mai greu continutul, iar unele pur si simplu e bine sa ramana blocate pentru totdeauna!

Pe vremuri, colectionam premii I la concursurile de desene pe asfalt. Probabil ca la ora asta inca imi mai admiram diploma. Acum colectionez dezamagiri de locul I, fara sa particip la vreun concurs. La ora asta inca ma uit chioras la ele.

CITATUL ZILEI:   

“Doamne, frumos era pe atunci, căci şi părinţii, şi fraţii şi surorile îmi erau sănătoşi, şi casa ne era îndestulată, şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, şi toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în tulburarea sa.”

Ion Creangă – “Amintiri din copilărie”