O poveste încâlcită

N-am stiut niciodata ce vreau sa fiu cand voi fi mare. Si mai trist este ca nici acum nu stiu. Desi (mi) se spune intruna ca la varsta asta ar trebui sa am deja in spate o cariera de cativa ani. Nu-mi gasesc locul. desi il caut cu disperare. Am luat-o de la zero de atatea ori incat viata mea profesionala arata ca manzgaleala unui copil. Si ma simt prinsa intre atatea ite pe care nu le mai pot descurca. Cand cred ca am prins firul norocos, dau peste alt nod. Si sunt nevoita sa o iau de la capat.

Cel mai trist din toata povestea asta incalcita este ca pentru ceea ce cred eu ca mi-ar placea sa fac nu am resurse. Financiare in principal. Si probabil ca in curand nici sufletesti. Sunt pe cale sa se epuizeze… Lucrurilor nefacute la timp nu le va mai veni niciodata timpul! Si chiar daca te incapatanezi, nu vor avea niciodata importanta si aroma celor facute la timpul lor! Pentru toate exista un timp corect, care nu se lasa induplecat de regrete si nu se mai intoarce. Continua sa faca ceea ce stie el mai bine sa faca: sa treaca.

Mi se spune sa am rabdare, ca toate lucrurile iti apar in cale la timpul potrivit… tie si lor! Ca undeva acolo e ceva pus deoparte pentru mine, pentru un candva in care eu nu mai am incredere ca va veni! Si mi-e din ce in ce mai greu sa gasesc rabdarea si increderea… in mine, in Cel de Sus, in destin! Stocul e pe terminate… Au mai ramas cateva farame prin buzunarele ingaurite si mi-e teama sa nu-mi alunece… Genunchii au inceput sa ma lase. Am obosit sa ma tot ridic. Desi cel mai probabil o voi face… iar!

life messCITATUL ZILEI:

“Poate că viaţa a avut un sens câtă vreme n-am ţinut să-i dau unul.”

Octavian Paler