2 comentarii

O duminică plină

În liceu, tot ce-mi doream era să plec la facultate. Nici măcar nu conta care (că oricum habar n-aveam ce-mi plăcea să fac), ideea era să plec din plictisitorul meu orăşel de provincie într-unul mare, unde se întâmplă mereu chestii şi viaţa se trăieşte într-un ritm alert.

Imediat ce m-am mutat în capitală, i-am cerut unei bucureştence get beget (adică născută şi crescută aici, nu parvenită ca mine), să-mi recomande chestii de făcut şi locuri de văzut, fiindcă e altceva când eşti îndrumat de un om al locului, nu? Mare mi-a fost mirarea când respectiva a ridicat neştiutoare din umeri. Adică ea era de o viaţă aici, în oraşul ăsta plin de posibilităţi, şi nu fusese nicăieri? Eh, asta chiar îmi depăşeşte puterea de înţelegere, doar am locuit până la 19 ani într-un astfel de loc cu viaţă monotonă, plictisitoare chiar, unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea, iar locurile de distracţie sunt mai reduse ca zahărul din Coca Cola Zero. Şi tocmai de asta-mi place mie Bucureştiul: dacă vrei să ieşi din casă, imposibil să nu fie vreun festival, concert, expoziţie, târg la care să mergi şi să te simţi bine! Prin urmare, profit din plin, în funcţie de timp şi… buzunar, de tot ce-mi oferă oraşul ăsta care m-a adoptat acum patru ani de zile!

Week-endul care abia s-a încheiat a fost unul plin de evenimente, exact aşa cum îmi place mie, pentru că-mi oferă posibilitatea de a alege. A fost Festivalul Racilor în Herăstrău, Aeronautic Show pe Lacul Morii, Bulevardul Artelor pe Unirii, locuri unde nu am putut ajunge, ţinând cont că sâmbătă am lucrat. Dar mi-am luat revanşa duminică după-amiaza (de dimineaţa am fost din nou pe baricade, în câmpul muncii), dând o raită prin trei locuri interesante, unde nu mai fusesem până atunci (deci le pot adăuga pe lista mea cu #30depremierepentru30deani 😛 ). Mai întâi, am fost la Pescia, Festivalul Naţional al Peştelui din Parcul Tineretului, unde cozile imense ne-au determinat pe subsemnata şi Inutza, prietena din dotare, să ne punem în cui pofta de peşte prăjit.

Festivalul National al Pestelui Bucuresti

Ne-am continuat drumul şi am ajuns la Festivalul Recoltei din Parcul Lumea Copiilor. Agitaţie mare, gălăgie, cozi la must şi poale-n brâu, miros de mici şi sarmale, fum de la grătare, muzică populară. Am plecat de acolo cu 2 kg de mere de Voineşti, preferatele mele.

Festivalul Recoltei 2014 Bucuresti

Am scăpat tefere şi nevătămate din mulţimea de oameni şi am ajuns la Festivalul Kurban Bayram, organizat de Fundaţia Tuna, aceeaşi care se ocupă şi de Festivalul Turcesc, pe care l-am bifat şi anul ăsta, tot împreună cu Inutza (dap, mă suportă cu tot cu pasiunea mea pentru Turcia!😀 ). Am mâncat un kebab de berbecuţ delicios şi am băut un ceai negru, i-am ascultat cântând pe copiii foarte talentaţi de la Next Star şi ne-am amuzat privind concurenţii de la concursul de mâncat baclavale luptându-se vitejeşte cu toate acele dulcegării.

Festivalul Kurban Bayram 2014 Bucuresti

Am ajuns acasă frântă, cu picioarele umflate de la atâta umblat, dar mulţumită sufleteşte. Nu sunt genul de om care să stea închis în casă. N-am fost niciodată. Curiozitatea mi-e stăpână, îmi place să descopăr eu însămi, să văd cu ochii mei, să cern totul prin sita mea, nu prin vorbele altora. Aşa că ieşiţi fraţilor bucureşteni din casă şi înainte de a vă ponegri oraşul, descoperiţi-l! S-ar putea să rămâneţi surprinşi! Vă pupă Mărgeluţa umblăreaţă, olteancă de la mama ei şi bucureşteancă în simţiri.😉

CITATUL ZILEI:

„Indiferent ce se întâmplă, o călătorie îţi oferă întotdeauna o poveste de spus.”

Proverb evreiesc

2 comments on “O duminică plină

  1. Eu am stat doar doi ani în București, dar deja cunoșteam multe locuri care merită vizitate. Aș fi rămas acolo definitiv, dacă s-ar fi putut.🙂

    Apreciază

  2. […] am bifat mai multe festivaluri in capitala, si asta intr-o singura […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: