Din gura altora, Povestioara de vineri

Doar atât

O groaznică secetă cuprinse pământul. Iarba mai întâi se îngălbenise și apoi se ofilise cu totul. Tufișurile se uscaseră și copacii își pierduseră seva. Nu cădea din cer nici un strop de ploaie și diminețile veneau una după alta, fără să-i aducă pământului măcar trecătoarea prospețime a rouăi. Vietuițoarele mai mici sau mai mari mureau cu miile. Puține erau acelea care aveau forța de a fugi din acel deșert care înghițea totul.

Seceta era tot mai grea, zi dupa zi. Până și rădăcinile adânc înfipte în pământ își pierduseră frunzele. Toate fântânile și toate izvoarele secaseră. Apa pâraielor și a râurilor scăzuse de tot. Doar o singură floare rămăsese vie, deoarece un izvoraș mai dădea câțiva stropi de apă. Izvorul însă era disperat și spunea:

-Totul este arid, secat și pe moarte. Și eu nu pot să fac nimic. Ce noimă au cei doi stropi de apă pe care îi dau?

Prin apropiere era însă un bătrân copac puternic. El ascultă plânsetul izvorașului și, înainte de a pieri și el, îi spuse acestuia:

-Nimeni nu așteaptă ca tu să înverzești iarăși acest întreg deșert. Datoria ta este să ții în viață acea floare. Atâta doar!

Morala: Cu toții suntem responsabili pentru câte o floare. Uităm însă prea adesea de ea și ne plângem de tot ceea ce nu izbutim să facem.

flower

Reclame
Fotografia săptămânii, Olteanca in Capitala

Iarna din mijlocul toamnei

Din gura altora, Povestioara de vineri

Ultimele trei dorinţe ale lui Alexandru cel Mare

Înainte de a muri, Alexandru cel Mare şi-a chemat generalii şi şi-a spus ultimele trei dorinţe.

1.) Sicriul să fie dus pe umerii celor mai buni medici ai vremii.

2.) Comorile dobândite (argint, aur, pietre preţioase) să fie risipite pe tot drumul până la mormânt.

3.) Mâinile sale să atârne în afara sicriului, să poată fi văzute de toţi cei prezenţi.

Unul dintre generalii săi, surprins de aceste dorinţe neobişnuite, l-a întrebat pe Alexandru care sunt motivele acestor dorinţe.

Alexandru a explicat:

1.) Vreau ca medicii cei mai eminenţi ai vremii să-mi ducă sicriul ca în felul acesta să arate tuturor cât de neputincioşi sunt în faţa morţii.

2.) Vreau ca pământul să fie acoperit de comorile mele pentru ca toată lumea să poată vedea că toate comorile ce le câştigăm aici pe pământ, aici rămân.

3.) Vreau ca mâinile mele să atârne în aer goale, pentru a permite oamenilor să vadă că vom pleca cu mâinile goale, aşa cum am venit, atunci când se termină tezaurul cel mai de pre – Timpul.

Morala: Timpul este viaţa noastră. Cel mai bun cadou pe care îl poţi oferi cuiva este timpul tău! Şi tu, prietene, dacă ai intuiţie, vei înţelege de ce ai primit acest TEZAUR!

Din gura altora, Povestioara de vineri

Omul de afaceri american şi pescarul mexican

Un om de afaceri american stătea lângă chei, într-un mic sat mexican de coastă, când un pescar îşi trage barca la mal. În barcă erau câţiva peşti frumoşi. Americanul îl felicită pentru peştele prins şi îl întreabă cât timp i-a luat să-l pescuiască.

-Foarte puţin, a răspuns mexicanul.

-De ce nu stai mai mult pe mare să prinzi mai mult peşte? a întrebat atunci americanul.

-Mi-ajunge să-mi întreţin familia, i-a răspuns pescarul.

-Şi ce faci în restul timpului? a vrut să ştie omul de afaceri.

-Dorm până târziu, pescuiesc puţin, mă joc cu copiii, îmi fac siesta împreună cu nevastă-mea, în fiecare seară mă plimb prin sat, beau un pahar de vin şi cânt la chitară cu prietenii. Domnule, am o viaţă plină şi sunt foarte ocupat, a încheiat pescarul.

-Uite, îl ia peste picior americanul. Am studiat economia la Harvard şi te pot ajuta. Ar trebui să pescuieşti mai mult şi cu banii pe care-i câştigi în plus, să-ţi cumperi o barcă mai mare. Cu ceea ce câştigi de pe urma bărcii mai mari, îţi poţi cumpăra câteva bărci şi mai târziu chiar o flotă de pescuit. În loc să vinzi peştele prin intermediari, îl poţi vinde direct la o fabrică, iar mai târziu îţi poţi cumpăra propria fabrică de prelucrare a peştelui. Ai putea astfel controla produsul, procesarea şi distribuţia. Va trebui să pleci din sat, să te muţi în Mexico City, apoi la Los Angeles şi mai tarziu la New York, de unde îţi vei conduce afacerea tot mai înfloritoare.

-Şi cât va dura să fac toate astea, senor? întreabă pescarul.

-Vreo 15-20 ani, răspunde americanul.

-Şi apoi?

-Apoi vine partea cea mai bună, râse americanul. Îţi vinzi afacerea şi devii foarte bogat, ai lua câteva milioane.

-Milioane, senor? se miră pescarul. Şi după asta?

– După asta te retragi din afaceri, te muţi într-un sătuc de pescari pe malul oceanului şi te scoli târziu, pescuieşti puţin, te joci cu copiii, îţi faci siesta împreună cu soţia, te plimbi seara prin sat, bei un pahar de vin cu prietenii, cântaţi la chitară.

Păi asta fac şi acuma!

Povestioară găsită pe zidul unei prietene care acum locuieşte în SUA şi probabil de aici personajele – americanul şi mexicanul. În trecut am mai publicat pe blog alte două variante ale acestei povestioare de vineri, le găsiţi aici şi aici, şi deşi diferă uşor, morala este aceeaşi. 😉

Din gura altora, Povestioara de vineri

Ce vrea de fapt femeia?

Un împărat a prins un tânăr supus care vâna pe domeniul lui. L-a aruncat în temniță și i-a spus că-l va elibera dacă va răspunde la întrebarea: „Ce vrea de fapt femeia?”

Tânărul și-a chemat și a întrebat mama, soră, verișoara, vecina, dar niciuna n-a putut să dea un răspuns corect. În fine a chemat și o vrăjitoare bătrână și urâtă. Aceasta i-a promis că-i spune răspunsul corect cu condiția ca după ce va fi eliberat să o ia de soție. Neavând altă soluție tânărul a acceptat.

Răspunsul dezvăluit de vrăjitoare a fost:

-€“ Femeia, de fapt, dorește să fie stăpâna propriei sale vieți!

Împăratul l-a eliberat imediat. A urmat nunta și noaptea nunții. Însă nu mică i-a fost mirarea când în pat a găsit o fată tânără și deosebit de frumoasă care i-a spus:

– Pentru că te-ai ținut de cuvânt jumătate de zi voi fi bătrână și urâtă, iar cealaltă jumătate voi fi ca acum. Urmează ca tu să alegi în care jumătate de zi să fiu tânără și în care să fiu bătrână.

Tânărul căzu pe gânduri: să radă toți de el văzându-l cu o femeie bătrână și urâtă, iar noaptea să petreacă cele mai plăcute clipe alături de o tânără fermecătoare sau să se plimbe ziua cu cea mai frumoasă fată printre oameni, iar noaptea…

În cele din urmă tânărul i-a spus să aleagă ea cum crede că e mai bine. Imediat a venit și răspunsul:

-€“ Voi fi tot timpul tânără și frumoasă pentru că am găsit bărbatul care mi-a dat libertatea de a fi stăpână pe propria viață!

Povestioară găsită pe facebook.

30 de premiere pentru 30 de ani, Propriu şi personal

Morcovel sau Mozilla Firefox, uatevăr, tot eu sunt!

Cică au femeile chestia asta, de a-şi schimba coafura şi/sau culoarea părului atunci când 1.) trec printr-o despărţire ori 2.) au nevoie de o schimbare în viaţă şi fiindcă de cele mai multe ori, din diverse motive, n-o pot face, atunci se rezumă la păr! Ei bine, Mărgeluţa voastră nu se încadrează la primul punct, slavă Domnului, dar recunoaşte că o omoară monotonia de luni bune, încet şi sigur! Cum monotonia=plictiseală, ceva trebuia făcut şi asta pronto! Şi ce-i vine ei aseară? Să se tundă şi să-şi schimbe culoarea părului, of course! Şi asta de una singură, fiindcă la ora 9 seara, când au apucat-o pe ea nebuniile, ce salon mai era deschis?

Eh, am dat o fugă până în Carrefour Orhideea, mi-am luat două cutii de vopsea de păr de la Garnier, nuanţa Cupru că asta mi-a căzut mie cu tronc pe moment şi după ce i-am povestit mamei ce aveam de gând să fac… ei bine, am făcut-o! Singură m-am vopsit, singură mi-am tăiat breton (n-am mai avut din liceu) şi filat părul (ţin să subliniez chestia asta, fiindcă multă lume încă nu mă crede)! Şi nu, nu e prima dată când o fac! Întrebaţi-o pe mama de Mărgea, are un volum impresionant de poveşti din categoria asta, începând cu cea de la 6 ani, când mi-am scurtat singură bretonul în oglinda de la baie, că na, mi se păruse mie că-mi intră-n ochi, şi ca bonus, am tăiat şi pijamalele lui taică-mio! Era superofertă, 2 la preţ de 1, trebuie să-mi înţelegeţi generozitatea! 😛 Şi apoi, ca să nu-mi deconspir boacăna, mi-am pus căciulă… în plină vară, ceea ce, bineînţeles, m-a dat mai abitir de gol!

love accept yourselfAzi la muncă, i-am şocat pe toţi, dar cea mai cea dintre toţi sunt chiar eu! Îmi văd refexia în vitrinele magazinelor şi nu mă recunosc! Cred şi eu, după 5 ani de blond în toate nuanţele posibile, să trec brusc la roşu ăsta morcoveaţă e… greu de acceptat pentru creierul şi ochii mei! Pot spune cu certitudine că neobservată nu am cum să trec, semnalizez de la distanţă venirea mea! Dar nu-i bai, întotdeauna mi-a plăcut să şochez şi am adorat de când mă ştiu schimbările bruşte de look! În plus, nu-mi pare rău nici de păr, niciodată nu mi-a părut, că şi-aşa îmi creşte foarte repede! Şi ce vreţi, nu e vina mea că mă plictisesc repede! :)) Ca să nu mai spun că de fiecare dată când mă privesc, îmi apare pe buze zâmbetul ăsta larg şi am o stare de bine cum n-am mai avut de multă vreme! Eh, şi uite aşa am trecut eu de la „Blondy” la apelative precum „Morcovel”, „Morcoveaţă”, „Vulpiţă”, „Roşcăţica” şi cea mai tare dintre toate „Mozilla Firefox”, născocită de fratele meu şi Al Meu Ca Bradul (ăştia doi mereu s-au aliat împotriva mea, dar am eu ac de cojocul lor!)

Culoarea asta e o premieră pentru căpşorul mărgelat, prin urmare, e demnă de înregistrat la provocarea #30depremierepentru30deani. Hai că încep să se strângă!

Vă salută şi vă îndeamnă să nu vă temeţi de schimbările la 180º, ci dimpotrivă, să vă permiteţi din când în când o nebunie, a voastră proaspătă Mărgeluţa-Vulpea de Foc! 😉

CITATUL ZILEI:

„Un nebun nu se mai teme de nebunie.”

Octavian Paler

Fotografia săptămânii, Propriu şi personal

Cum să-ţi ridici moralul în zilele ploioase

Plouă. Şi plouă. Şi plouă. Şi de parcă asta nu ar fi de-ajuns ca fel principal, mai avem şi garnitură de vânt turbat, care întotdeauna, ca un făcut, suflă exact din faţă, indiferent de direcţia în care mergi tu! 😀 Apoi mai e şi frigul care-ţi intră-n oase şi apa care-ţi intră-n… ghete! Iar dacă eşti ochelarist, ca subsemnata, e vai de tine! Ţi-ar trebui nişte ştergătoare ca cele de la maşină, pe senzori, să se pornească la prima picătură şi să facă stânga-dreapta în continuu, poate aşa ai vedea şi tu că e roşu semaforul şi nu, nu de nebuni te claxonează toţi şoferii! Să mai amintesc şi de starea de spirit care alunecă undeva sub nivelul mării în zilele astea ude şi gri?

Eh, ce te faci domn’e în perioada asta? Cum îţi ridici moralul în zilele ploioase? Simplu: cumpărându-ţi o umbrelă foarte colorată! Cu cât mai veselă umbrela, cu atât mai sus urcă moralul! Metodă testată pe propria piele azi! Imediat ce am ieşit din scară şi am dat să-mi deschid umbrela mea neagră, am auzit un poc! neaşteptat! Şi când mă uit, ce să văd? Toate spiţele atârnau ameţite în toate părţile! Exact azi, când mă grăbeam şi aveam mult de alergat prin oraş, că deh, nenea Murphy ştia el ce ştia când a formulat faimoasele lui legi! Am rezistat eu cum-necum prin ploaia nemiloasă până la bancomat (na, buzunarul chiţăia de foame) şi de acolo la metrou, unde am aruncat-o înciudată în primul coş de gunoi ieşit în cale! Ca prin minune, imediat după, ochii mi-au căzut pe o umbrelă foarte colorată atârnată de uşa unui magazin! Şi exact pe aceea mi-am şi cumpărat-o, fiindcă părea destul de rezistentă, nu ca răposta ei predecesoare, dar mai ales fiindcă rozul ăla cu buline albe mi-a rămas imprimat pe retină într-un mod plăcut şi mi-a adus instantaneu o stare de bine! Dacă cerul e înnorat şi vremea apăsătoare, de ce să fie la fel şi-n suflet? Iar o pată de culoare într-o mare de griuri nu strică niciodată, ba chiar face minuni, credeţi-mă! Am zâmbit larg tot drumul, nici nu mi-a mai păsat de ploaie şi nici de privirile mirate pe care mi le mai aruncau unii trecători! Probabil se întrebau ce secret era în spatele bucuriei mele, nebănuind cât de simplu era răspunsul: o umbrelă, oameni buni, o umbrelă roz cu buline albe şi nimic mai mult!

umbrela roz cu buline

A, v-am spus că are baston şi deci un aer retro per total, ceea ce mi-a amintit de Gene Kelly? Puţin a lipsit să nu m-apuc de dansat şi cantat în ploaie exact ca el! Să fi văzut atunci priviri dubioase! 😀

CITATUL ZILEI:

„Remediile sufletului au fost descoperite de cei vechi, dar cum să fie întrebuinţate şi când, aceasta este sarcina noastră de a căuta.”

 Seneca