Preţul iubirii

Se zice că un tânăr mergea într-o zi printr-un sat cu o colivie de păsări în mână. Erau nişte păsări amărâte fără pene frumos colorate, fără glasuri de privighetoare. Şi se întalneşte cu un bătrânel. Acesta văzându-l îi zice:

-Ce ai acolo tinere?

-Uite, nişte păsări de camp.

-Dar ce vrei sa faci cu ele?

-Mă duc să mă joc cu ele şi să le chinuiesc.

-Dar după ce le chinuieşti, ce faci cu ele?

-Le smulg penele şi apoi le dau la pisică să le mănânce.

-Nu le vinzi? zice bătrânelul cu milă uitandu-se la păsări.

-Ei na, nu valoarează nimic! zice copilul râzând. Sunt bătrâne, urâte şi oricum vor muri curând.

-Cât vrei pe ele? insistă bătrânelul.

-O sută de lei, zice copilul încercându-şi norocul.

Bătrânelul nu zice nimic, scoate banii, plăteşte şi ia colivia. Tânărul dispare repede, ca nu cumva să se răzgândească bătrânelul şi să-i ceară banii înapoi. Acesta din urma merge până la marginea unui câmp şi deschide colivia. Păsările însă nu vroiau să iasă. Încet, încet, cu multă răbdare şi grijă, le convinge să iasă din colivie şi să-şi ia zborul.

Morala: Omul se obişnuieşte cu orice, chiar şi cu răul! Dar orice învăţ, are şi dezvăţ!

Povestioară găsită pe facebook, marele dătător de înţelepciune.

Reclame

Bucureşti 555 – Inaugurarea fântânilor arteziene de la Unirii

De ieri au început Zilele Bucureştiului, aşa că în week-endul ăsta, în capitală este o explozie de evenimente! Nici nu ştii la care să iei parte mai întâi! În plus, anul acesta se împlinesc 555 de ani de atestare documentară a oraşului lui Bucur, prin urmare, totul capătă alte proporţii! Pleiada de evenimente a început de fapt încă de joi, o dată cu inaugurarea Hanului Gabroveni, monument istoric ce a fost consolidat, reabilitat şi modernizat, şi se doreşte a fi noul centru cultural al capitalei. De Zilele Bucureştiului, hanul îşi va deschide porţile pentru vizitatori, prin urmare nu rataţi ocazia de a-l vizita!

Vineri, la Piaţa Universităţii (esplanada cu statui), a avut loc un concert de muzică alternativă cu cele mai cunoscute trupe româneşti ale momentului şi dacă treceţi pe acolo zilele astea, vă veţi putea delecta cu instalaţia de artă contemporană „Feed me!”.

Tot ieri, pe seară (şi acum ajungem la ce voiam eu de fapt să vă povestesc), s-au inaugurat cele peste 20 de fântâni arteziene din zona Unirii, după ce au fost reabilitate şi modernizate, iar acum sunt dotate cu instalaţii de sunete şi lumini de tip „curcubeu”, similare celor folosite la fântânile arteziene din marile capitale europene, dar şi cu senzori de prezenţă şi vânt. Toate minunăţiile astea vor fi controlate de la distanţă cu ajutorul unui sistem SCADA (Supervisory Control And Data Acquisition) şi vor asigura un spectacol pe cinste.

Cu ocazia asta, fântânile din zona Unirii au fost şi redenumite, ele purtând acum nume simbolice, inspirate din istoria orasului. Cele 5 din tronsonul 1 vor avea numele unor personalităţi precum A.I. Cuza, Grigore I. Ghica, Fântâna lui Bucur (fântâna centrală), Constantin Brâncoveanu, Emilian Pache Protopopescu. Celelalte 17 fântâni din tronsonul 2, (cele de la Piaţa Unirii – Piaţa Constituţiei până la Palatul Parlamentului), se vor numi, câte patru, Fântânile Primăverii, Verii, Toamnei şi Iernii, iar una va fi numită Fântâna aniversară „Vlad Ţepeş – Bucureşti 555“.

Aceasta este doar prima etapă a unui proiect mai amplu, intitulat „Fântâni Arteziene Bucureşti”, demarat în luna mai, anul acesta, în urma unui parteneriat dintre Primăria Generală și Apa Nova, în care sunt incluse spre reabilitare 61 de fântâni din centru, dar și din alte zone ale Capitalei. Cât mă bucur să văd că se mişcă şi la noi lucrurile şi oraşul capătă o altă faţă, una curată, îngrijită şi modernă, aşa cum merită!

O dată cu inaugurarea fântânilor de la Unirii, a avut loc şi un spectacol multimedia live de muzică clasică, pop, rock şi jazz, susţinut de Zoli Toth Project, care a bucurat o mulţime de bucureşteni.

Seara de ieri s-a lăsat pentru subsemnata Mărgea cu o ieşire între fete şi fiindcă pe graviduţa grupului au lovit-o poftele de chicken nuggets, ne-am petrecut seara la KFC, cu discuţii interminabile… ca între fete, of course! Prin urmare, vă daţi seama că am cam ratat aprinderea fântânilor, dar la plecare le-am făcut două-trei poze şi le-am filmat pe alea micuţe, după cum vedeţi mai jos (scuzaţi calitatea, Sony Boy atât poate!). Oricum, chiar dacă era târziu, lumea nu se lăsa deloc dusă spre casă. Cu aşa vreme şi aşa evenimente faine, cred şi eu că nu-ţi mai arde să pleci!

CITATUL ZILEI:

„Cel ce nu ştie să păstreze moştenirea părintească, tot în mizerie va muri.”

Puşkin

Femeia si minciuna

O croitoreasa cosea intr-o dupa-amiaza pe malul raului. La un moment dat ii cazu degetarul in apa. Femeia incepu sa planga atat de tare, incat aparu Dumnezeu si o intreba:

-De ce plangi, copila mea?

Femeia ii povesti ca si-a scapat degetarul in rau si ca are mare nevoie de el, pentru lucrul ei, prin care isi ajuta barbatul sa intretina familia lor saraca. Dumnezeu baga mana in apa si scoase un degetar de aur batut cu rubine.

-Acesta este degetarul tau?

-Nu, raspunse femeia.

Dumnezeu cauta din nou in rau si scoase un degetar din aur batut cu smaralde.

-Dar acesta, e degetarul tau?

-Nu, raspunse femeia.

In sfarsit, scoase din apa un degetar de piele.

-Acesta e degetarul meu! spuse femeia bucuroasa.

Vazand cat de cinstita e femeia, Dumnezeu i le darui pe toate trei. Femeia pleca fericita acasa. Peste cativa ani femeia se plimba cu sotul ei pe malul raului. Barbatul aluneca, cazu in apa si disparu in valuri. Femeia incepu sa planga atat de tare incat Dumnezeu o auzi din nou si veni sa o intrebe ce necaz are:

-O, Doamne, sotul meu a cazut in rau! spuse femeia plangand.

Domnul se scufunda in valuri si iesi apoi la mal cu George Clooney.

-El este sotul tau?

-Da! raspunse femeia.

Dumnezeu se umplu de manie:

-Ai mintit! Acesta nu este sotul tau!

Femeia raspunse:

-Doamne, te rog sa ma ierti, dar si sa ma intelegi! Daca as fi spus NU la George Clooney, l-ai fi scos apoi pe Brad Pitt. Daca as fi spus NU, din nou, l-ai fi adus apoi pe sotul meu. Si daca la el as fi raspuns DA, mi i-ai fi dat pe toti trei. Stii Doamne, eu nu mai simt ca la 20 de ani, n-as putea sa port de grija la trei barbati. Doar DIN ACEST MOTIV am raspuns DA la George Clooney!

Dumnezeu impresionat, ii spuse femeii ca poate sa-l pastreze pe George Clooney.

MORALA: Cand o femeie minte, o face din cele mai bune si onorabile motive si in interesul tuturor! Cel putin aceasta este versiunea noastra, pe care o sustinem. Semnat: noi, femeile!!

Povestioara gasita pe facebook, pe profilul unei… femei, bineinteles! 😀

Posta, coletul si incendiul

Stiti filmele alea vechi in care scrisorile parfumate ale doamnelor cu rochii infoiate si sarmalute pe cap ajungeau la destinatie dupa muuulte zile cu diligenta trasa de cai pe drumuri noroiase de tara, prin paduri umbroase si culmi stancoase? Ei bine, cam asta e imaginea mea si-n ziua de azi despre Posta Romana (a se nota ca am folosit totusi majuscule) si de asta evit sa ma folosesc de serviciile ei. Apoi am vazut cu totii in filme ca diligenta mai e si jefuita din cand in cand, si probabil de asta nu mi-oi fi primit eu ultima data coletul! Vedeti, iegzista o esplicatie!
  Eh, va imaginati deci cu ce inima stransa am depus luni la posta coletul cu rechizite pentru Kids for kids! Dar mi-am facut singura curaj, apoi cruce, am mai scuipat de 3 ori in san, am zis un Doamne ajuta si… l-am trimis!
Dupa ce toata noaptea am visat numai diligente impotmolite la mama naibii in praznic, rasturnate din cauza unei osii rupte sau jefuite de hoti mascati si cu sabii la purtator (probabil instinctul meu de clarvazatoare incerca sa-mi spuna ceva!), a doua zi dimineata ce sa vezi? Anunta la Antena 1 ca un oficiu postal de la Gara de Nord a luat foc peste noapte! Mi-a cazut fata, nu alta! Stateam statuie cu pantalonii in mana si ma holbam cu ochii cat cepele si o expresie tampa la televizor! O poza in momentul ala ar fi fost nepretuita!
Care sunt sansele ca oficiul postal sa ia foc dupa ce tu ai depus un colet? Tocmai ACEL oficiu postal, tocmai in ACEA zi? Vorba unei colege de liceu: „Numai tie ti se putea intampla!”.
Toata ziua m-am perpelit, nestiind daca pachetul meu de rechizite se salvase ori nu din flacari. Le si vedeam pe toate scrum si pe mine alergand din nou prin Carrefour dupa unele noi! Seara, cand am iesit de la munca, m-am oprit direct la oficiul postal proaspat deschis in incinta Garii de Nord sa aflu cate ceva. Si credeti-ma ca nu mi-am mai simtit sufletul asa usurat din liceu, cand profa de mate sarea peste numele meu si-l scotea la tabla pe urmatorul la catalog! :)) Seara, la finalul programului, toate coletele depuse peste zi sunt deja incarcate in masina (deci fara diligenta?) si expediate. Prin urmare, al meu nici macar nu s-a aflat in pericol. De fapt, ieri a si ajuns la destinatie. M-am bucurat ca un copil cand Loredana a pus pe facebook o poza cu pachetul trimis de mine. Era biata cutie cam sifonata, dar macar a ajuns cu bine la destinatie, nu? Si apropo, cum e posibil ca niciun magazin de cartier sa n-aiba o amarata de cutie de carton? A trebuit sa o cumpar cu 3 lei de la posta, bani pe care as fi preferat sa-i dau pe 3 caiete pentru copii!

Remember me… or not!

Deseori întâlnim de-a lungul vieţii oameni pe care am face orice să-i dăm uitării. Să ferecăm amintirea lor în spatele unor uşi imense de oţel şi să înghiţim cheia. Nici măcar să nu mai auzim vorbindu-se de ei vreodată,  darămite să ne mai şi ciocnim din greşeală într-o zi?!

Apoi mai sunt şi oamenii a căror trecere prin viaţa ta ţi-a lăsat un gust dulce şi parfum de iasomie. Indiferent că i-ai intâlnit doar o dată, la o cafea matinală, într-un loc nou. Ori în excursie la munte într-un grup mare de prieteni. Poate că povestea a durat doar cât un foc de tabără într-o seară ori cât o vacanţă întreagă de vară. Poate că a ţinut un an de liceu sau doar un semestru de facultate. Indiferent de durată, a fost intens. Oamenii ăştia au însemnat ceva, ţi-au lăsat o bucăţică din ei şi o amintire vie care încă persistă ani lungi de la despărţire. Sunt oamenii care şi-au pus inexplicabil amprenta pe fiinţa ta şi nu s-a sters. Sunt oamenii care ţi-au oferit un punct de lumină şi tu l-ai crescut în rază, sunt cei care te-au înălţat o treaptă. Sunt oamenii ăia cu care nu mai vorbeşti fiindcă aşa a fost să fie, dar pentru care te bucuri sincer şi din suflet când mai auzi, din când în când, câte o veste bună despre viaţa lor.  Sunt oamenii care sunt lângă tine, deşi nu sunt. Nu fizic.

Şi atunci cum e oare posibil ca ei să nu-şi amintească de tine, când ei au însemnat atât de mult pentru tine? Cum au putut să uite tot, când tu-ţi aminteşti fiecare vorbă, fiecare gest, fiecare privire, fiecare bătaie a inimii? Cum poţi să nu însemni nimic pentru ei, când ei au fost atât de mult pentru tine? Cum să nu ştie cine eşti, când tu ştii cine sunt ei? De ce uitarea şi-a întins vălul peste amintirile lor, iar ale tale sunt neatinse, la fel de colorate şi vii? Cum să nu te doară, când ei au un loc în tine, iar tu eşti inexistent în ei?

Prima zi de şcoală din 3 perspective

Eh, dragi elevi, până aici v-a fost! Vreţi, nu vreţi, şcoala începe azi… and there’s nothing you can do about it (cum ar spune americanul)!  Sau curaj găină, că te tai (cum ar spune românul)! 😛 Dacă vreţi o consolare, vă oferă Mărgeaua una: bucuraţi-vă de clipele astea, trec atât de repede şi credeţi-mă că ăştia sunt cei mai uşori ani din viaţa voastră! Dacă acum vi se pare greu, ce urmează după o să vi se pară cu adevărat capăt de lume! Eh, a mers, vă simţiţi mai bine acum? 😀

Şi în continuare să vedem cum arată prima zi de şcoală privită din mai multe unghiuri.

Din perspectiva elevului:

back to school funny

back to school

back to school funny

back to school funny

back-to-school-funny-pictures-dumpaday-images-1

back to school

school-funny

first day of school

back-to-school-funny-pictures-dumpaday-images-16

Sursă foto: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9

Din perspectiva profesorului:

back to school funny

funny back too school

back to school funny

318067410878121184YdluzC7c

funny back to school

first day of school funny

back to school

teachers funnyteacher funnyback to school

Sursă foto: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10

Din perspectiva părinţilor:

back to school funny

first day of school

2014-08-05-1344971475434_9689261

1343537568412_9814932

joy

1346212419931_3249330

Teacher-Vacation-Ending-660

Sursă foto: 1, 2, 3, 4, 5, 6,7

La final, Mărgeaua vă urează NOROC tuturor, indiferent de care parte a catedrei vă aflaţi! 😛

Ajuta un copil sa mearga la scoala!

Dupa trei luni de stat la tara, pe vremea aia fara internet si smartphone (oh, quelle horreur!), spre finalul vacantei mari, intotdeauna ma incerca un sentiment de nerabdare. Da, abia asteptam sa inceapa scoala, nu pentru cursuri in sine (intotdeauna am urat temele si statul drepti in banca), ci pentru fiorul acela al unui nou inceput: trimestru nou, haine noi, ghiozdan nou, rechizite noi. Mama ne lua la cumparaturi si urma o alergatura febrila prin oras dupa uniforma, adidasi pentru sport, trening, helancute, tricouri, geci si incaltaminte de toamna, de iarna, toate pentru un an intreg. Rechizitele se strangeau stiva la noi in camera, baxuri intregi de caiete, alaturi de celelate trebuincioase scolii: stilouri, pixuri, creioane, radiere, rigle, acuarele, pensule, blocuri de desen, creioane colorate, carioci, plastilina, invelitoare pentru coperte, penare si intotdeauna ghiozdan nou. Crestea inima-n mine cand le vedeam pe toate gramada pe si langa biroul din dormitorul de 3 metri pe 3 pe care-l imparteam cu fratele meu. Imi placea sa rasfoiesc caietele si sa le miros, sa ating totul si sa-mi imaginez cum aveam eu sa le folosesc in timpul scolii. Da, acum pot sa spun ca in momentele acelea eram cel mai fericit copil!

Din pacate, am aflat destul de devreme ca nu toti copiii aveau parte de aceasta fericire, ca eu si fratele meu eram norocosi. Norocosi ca parintilor le pasa de noi, norocosi ca aveau serviciu si bani sa ne cumpere toate aceste lucruri, norocosi ca puteam merge la scoala. Ma imaginam pe mine in locul lor, infometata, murdara si cu picioarele inghetate, fara un acoperis deasupra capului, fara parinti care sa aiba grija de mine (da, de mica am dat dovada de o imaginatie destul de vie!). Visul meu de copil era sa construiesc un orfelinat pentru toti copiii abandonati, unde sa am grija de ei, ca o mare familie, sa nu le lipseasca nimic, sa poata merge la scoala si sa-si faca un viitor. Inca tin minte privirea uluita a mamei cand i-am spus. N-a zis nimic, dar in week-endul urmator am umplut doi saci selectand din toate jucariile si hainele noastre si le-am dus la tara, la o familie saraca cu cinci copii din satul bunica-mii. Asa m-a invatat mama sa ofer din putinul meu celor care nu aveau nici macar atat. Si de atunci am dat cum am putut, cat am putut: sange, bani, haine, mancare. Dar am dat, nu am stat cu mainile in san. Stiu ca e doar o picatura intr-un imens ocean, dar picatura asta va fi enorm pentru cineva. Si asta e tot ce conteaza!

kids for kidsAsta incerc sa fac azi prin articolul asta: sa va conving sa oferiti celor care nu au nici macar putinul asta de-l aveti voi! De data asta e vorba de rechizite, fiindca tot suntem in prag de nou an scolar, rechizite care vor ajunge la 20 de copii din familii defavorizate prin stradania Loredanei, care a initiat proiectul Kids for kids. Pentru ca in ciuda circului asta penibil cu rezultatele proaste de la bac, inca mai sunt in tara asta copii care-si doresc sa invete, care parcurg pe jos kilometri intregi pana la scoala in fiecare zi, care isi fac temele la lumina lumanarii, dupa ce au muncit toata ziua in gospodarie. Mai exista copii, multi, prea multi, care se straduiesc, in ciuda tuturor piedicilor, sa se tina de scoala. Dar e greu, foarte greu sa faci asta cand parintii nu au bani. Si stiti cu totii cat de scumpe sunt toate in ziua de azi, cati bani ii trebuie unui parinte sa-si pregateasca copilul de scoala la inceput de an. Asa ca haideti sa le dam o mana de ajutor, sa nu le taiem aripile copiilor astora care sunt nu doar la inceput de nou an scolar, ci si la inceput de viata.

Daca vreti sa ajutati (si eu sper din tot sufletul ca o veti face), cu o donatie in bani sau rechizite ori pur si simplu cu popularizarea proiectului Kids for kids, dati un click pe blogul Loredanei sa aflati cum puteti face asta. Orice e mai bun decat nimic, chiar si un simplu share pe retelele de socializare.

Eh, si sa va povestesc ca in scopul asta, subsemnata a fost ieri la cumparaturi de rechizite, in Carrefour. Si sa fi vazut nebunia naibii ce era acolo: agitatie, aglomeratie, plansete, voci rastite sau mieroase, dupa caz, parinti indecisi, copii hotarati ca „nu vor cu Barbie, vor cu Hello Kitty”. Dar eu ador produsele de papetarie si birotica si felul cum miros ele, asa ca, in ciuda atmosferei si mai ales datorita scopului, mi-a fost tare drag sa le aleg eu cu mana mea. Pe vremea cand eram eleva si aveam nevoie de toate astea, nu era asa diversitate, atatea culori care sa te imbie sa cumperi! Mai mare placerea! Dar am mai realizat si cat de scump poate fi sa-ti dai copilul la scoala! Da, gasesti intr-adevar reduceri, dar adunand toate cele necesare, se aduna o suma frumusica, pe care nu multi si-o permit! Si am mai realizat ceva: cat de greu trebuie sa le fi fost si alor mei! Asta asa, ca dovada ca pana nu experimentezi pe pielea ta, nu-ti dai seama si nu apreciezi cate eforturi au facut altii pentru tine!

Deci ajutati! Nu se stie niciodata, poate copilul acela pe care-l ajutati astazi, va va returna favoarea descoperind leacul nesperat al vreunei boli! Si chiar de nu va ajunge atat de departe, fericirea din ochii lui cand isi va primi pachetul de rechizite va face sa merite efortul, credeti-ma!