Din gura altora, Povestioara de vineri

Şopârla japonezului

Pentru a-și renova casa, un japonez a făcut o spărtură într-un perete. Casele japoneze au în mod normal un spațiu gol între pereții din lemn. Cu surprindere a constatat că acolo se afla o șopârlă blocată din cauza unui cui bătut din afară, într-unul din picioarele sale. I-a fost milă cînd a văzut aceasta, dar în același timp a fost și curios, dîndu-și seama că respectivul cui a fost bătut cu câțiva ani în urmă, când a fost construită casa. Ce se întâmplase?! Șopârla a supraviețuit în această poziție atât de mult timp! Într-un perete despărțitor închis de mai mulți ani, fără a se mișca. Pare imposibil de crezut. Atunci, se întrebă, cum de această șopârlă supraviețuise atât de mult, fără să se miște, odată ce piciorul său a fost țintuit!?

Și-a oprit munca pentru a observa șoparla, pentru a vedea ce face și cum se hrănește. Ceva mai târziu, neștiind de unde, a apărut o altă șopârlă, cu o insectă în gură. Ah! Asta l-a uimit și l-a atins profund. Şopârla prinsă în cui a fost hrănită ani de zile de către altă șoparlă. Imaginați-vă! A făcut acest lucru continuu, pentru o atât de lungă perioadă de timp, fără a renunța la speranță pentru partenerul său.

Dancing lizardSursa foto

Gândiți-vă. Ați face asta pentru cineva? Pentru partenerul vostru, pentru părinții, frații sau prietenii voştri? Imaginați-vă că o creatură mică poate face ceea ce o creatură binecuvântată cu o minte strălucită, poate face cu greutate. Cu avansul tehnologic din aceasta eră a comunicațiilor, accesul nostru la informație devine tot mai rapid. Dar distanța dintre ființele umane se reduce oare la fel de mult? De aceea, nu-i abandonați niciodată pe cei dragi! Nu le spuneți că sunteți ocupați, atunci când au nevoie de voi! Este posibil să aveți întreaga lume la picioarele voastre. Dar voi ați putea fi întreaga lume pentru ei…

Reclame
Din gura altora, Povestioara de vineri

Dumnezeu iţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă

Se spune că într-un sat trăia un bărbat pe nume Ion Ion. Deoarece era destul de harnic, oamenii îl chemau adesea să-i ajute la diverse treburi, aşa că nu trecu mult timp şi Ion apucă să câştige destul ca să se stabilească la casa lui. Mică, e drept, dar destul de încăpătoare pentru el, soţia şi pruncul ce apăru şi el în scurtă vreme. Ion era un om cu frica lui Dumnezeu, şi asta pentru că de câte ori s-a rugat Domnului să-l ajute, Domnul l-a sprijinit. Atunci când greşea, Ion îşi cerea iertare lui Dumnezeu şi simţea că acesta îl înţelegea şi ierta.

Până într-o zi când se porni o ploaie cu spume ce învolbura râul din apropiere atât de repede, încât deodată oamenii se văzură cu curţile pline de apă. Când apa ajunse la înălţimea burţii copilului, Ion îşi luă familia şi urcă pe acoperişul casei, unde începu să se roage lui Dumnezeu:

-Doamne, ajută-ne în faţa puhoiului ăstuia! Dacă am păcătuit cu ceva, Te rugăm iartă-ne, dar scapă-ne de necaz şi opreşte nenorocirea asta!

La fiecare rugăciune, lui Ion i se păru că Domnul îi răspunde: „Fii pe pace Ioane, că o să te ajut!” Aşa că se mai linişti.

Dar ploaia nu se oprea şi turna cu găleata. Pe când apa ajunse la tocul de sus al grajdului, Ion auzi din spate vocea cunoscută a primarului:

-Băi Ioane, dacă vrei hai cu noi în barcă, mai avem loc şi pentru voi!

Dar Ion refuză pentru că se gândi că Domnul i-a promis că va opri nenorocirea. În curând, când apa ajunse la streaşina casei, mai trecu şi jandarmul satului care dori să-l ia şi el în barcă, însă Ion refuză din acelaşi motiv şi continuă să se roage.

Şi plouă, plouă, plouă…  Şi pe când apa ajunse aproape de hornul casei, Ion începu să nu se mai roage şi să spună:

-Păi bine Doamne, ţi-am fost cât se poate de credincios şi vrednic şi mi-ai promis că mă vei scăpa de nenorocirea asta, dar uite, mai e puţin şi ne înecăm! Treabă e asta?

Nu trecu mult şi Ion auzi: „Păi bine Ioane, nu ţi-am trimis până acum două bărci care să te scape de nenorocire?”

Morala: Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă!

Sursa: psihoterapiefamilie.ro

Din gura altora, Povestioara de vineri

Tâmplarul

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. Totul a început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare, până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte. Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.

– Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie. Eu v-aş putea ajuta.

– Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, pentru că nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata!

Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu. Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:

– Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos, după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!

Şi s-au iertat.

Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele, ca să plece într- ale sale.

– Aşteaptă, stai! i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata!

– Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit!

Morala: Oamenii construiesc prea multe ziduri si prea putine poduri.

building bridges
Sursă foto
DIY, Mulţi ani trăiască!, Propriu şi personal

Violetta pentru Medeea

Acum doi ani, era gasca lui Winnie the Pooh care zambea cu voiosie din spatele unei foite de calc. Anul trecut, o Hello Kitty cartonata facea ceea ce stie ea mai bine – trimitea un hello vesel tuturor celor care primeau invitatia. De data aceasta, in anno domini 2014, a venit randul simpaticei Violetta sa vesteasca asezarea celei de-a sasea note muzicale pe solfegiul vietii. Caci da, bebelusul ala pufos din bratele mele care ma fixa cu niste ochi mari si curiosi in timp ce-i cantam “The Pie Song” (sper ca nu ma injura exasperat 😀 ) s-a transformat intr-o pustoaica frumoasa foc, isteata tare, guraliva nevoie mare si de-o veselie molipsitoare, care implineste azi 6 ani! Ma uit la ea ca la o minune si nu-mi vine sa cred ca in toamna merge in clasa zero! Parca ieri ma anunta maica-sa ca e gravida si mie imi batea inima fericita de parca as fi fost eu!

La “venerabila” mea varsta, trecerea timpului incepe deja sa apese pe umeri, pentru Medeea insa timpul trece in favoarea ei! Are atatea de trait, de vazut, simtit, descoperit si incercat! Ma rog ca toate sa i se aseze la timpul lor pe cararea vietii, astfel incat sa traiasca fara regrete si din plin!

Hai ca m-a luat melancolia si vorbaraia, cand de fapt despre altceva voiam eu sa va povestesc! Asa cum s-a intamplat in ultimii doi ani, si anul acesta matusica Margeluta a primit sarcina de a se ocupa de invitatiile pentru superpetrecerea aniversatei. Ordinele au fost precise: fie ce-o fi, dar cu Violetta sa fie! Eh, na belea acum! Pe sistemul “who the fuck is Alice?”, mi s-au facut ochii in cap ca de peste si m-am intrebat si eu: “cine naiba-i Violetta?”. Mi-a cantat ea Medeea cu patos niste melodii de-ale susnumitei, dar pana nu am cercetat Disney Channel, am tot trait cu impresia ca e vorba despre desene animate. Faaaals, de fapt e un serial argentinian, Hanna Montana in varianta latino, noua obsesie a pustoaicelor urmaritoare de Disney din intreaga lume.

Eh, si daca ordinele au fost date, m-am conformat, sa traiti! Am cautat pe net imagini la o rezolutie cat mai buna (si ca sa vedeti telepatie, am ales exact preferata Medeei), am mai scos ceva, am mai adaugat altceva, si cadrul a fost gata. Doar textul imi dadea batai de cap, ca eram in pana scriitorului. Dar cum mi se intampla de obicei, dupa doua saptamani de stors creierul in van, l-am creat cu cinci minute inainte de a iesi pe usa. 😀 Nu ma dezmint, asa am facut si cu textul pentru invitatiile noastre de nunta!

Treaba mai dura abia dup’aia a urmat, cand a trebuit sa masor, sa decupez, sa lipesc, sa potrivesc. Aici a contribuit din plin Al Meu Ca Bradul, care acum cere drept rasplata o felie uriiiiaaasssaaa de tort! Si se pare ca aniversata a fost de acord, cu conditia ca Al Meu Ca Bradul sa vina cu caserola de acasa! :)) Si totusi, invitatiei ii lipsea ceva…Ma gandisem sa o garnisesc cu o fundita, dar nu voiam sa semene cu cea de acum doi ani. Si apoi, bam! m-a lovit pe neasteptate inspiratia. “Ia sa desenez eu un cheia sol, ca doar e vorba despre muzica in serial.” Da-i cu lipici, da-i cu sclipici si iar de la capat, de 26 de ori! Mi-era casa toata plina de glitter, de parca s-ar fi paruit zdravan zeci de zane ofuscate!

Pe langa invitatii, tot Margeluta s-a ocupat si de procurarea celor necesare micilor petrecareti: fata de masa, pahare, farfurii, coifuri, toate cu… cine altcineva decat Violetta?! Le-am comandat de pe bubuparty.ro si cu ocazia asta vreau sa le multumesc pentru seriozitate, implicare si promptitudine, dar si pentru cd-ul cu muzica. Aniversata este in culmea fericirii! Ceea ce nu cred ca pot spune si despre urechile parintilor! 😀 Ca lamurire, nu sunt platita sa-i laud pe cei de la bubuparty.ro, dar o fac cu cea mai mare placere fiindca am intalnit in ultima vreme atatia oameni care doar se dadeau profesionisti, incat atunci cand dai peste unii seriosi, simti ca l-ai luat pe Dumnezeu de picior! Comandati deci cu incredere de la ei!

La final, zic sa ma felicitati pentru performanta de a scrie, in premiera, (un ditamai) articolul de pe telefon, ceea ce e al naibii de greu, trust me! Promit sa pun si poze faine cu invitatiile mesterite de subsemnata imediat ce-mi recuperez laptopul! 😉 Pana atunci, va las cu asta facuta cu telefonul!

image

Din gura altora, Povestioara de vineri

Risc

Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi…
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori…
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş…
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic…

Rudyard Kipling