Lasă un comentariu

Sensul vietii

Am mai spus-o si ma repet: mijloacele de transport in comun sunt adevarate carti cu povesti ambulante. Fara sa vrei, te trezesti in viata oamenilor de langa tine si pret de cateva statii experimentezi o particica din trairile lor: adolescentii galagiosi din spate povestesc cu lux de amanunte despre cine cu cine s-a imbarligat la majoratul de sambata, pispiricii aia de juma’ de metru care au urcat cu tabletele in mana se lauda cu ultimele scoruri de la jocurile lor preferate, pustoaicele alea doua machiate strident si-n blugi din care lipsesc ditamai bucatile de material se dau experte in relatii, desi nu par a avea mai mult de 15-16 ani, mamaitele de pe scaune observa tot si blestema timpurile moderne si democratia care i s-a urcat la cap tineretului din ziua de azi, doua gospodine fac schimb de retete si apoi o pun la perpelit pe vecina lor care si-a prins barbatul cu alta in pat, doi muncitori in constructii, cu salopete murdare isi blagoslovesc patronul care si de data asta le-a oprit din bani, blatistii tupeisti se iau la harta cu controlorii. Si-n toata galagia asta, doar troleul/tramvaiul tace, asculta si merge mai departe. Daca usile, geamurile, scaunele ar putea vorbi!…

Uneori insa, in aceste cutii metalice pe roti ticsite de oameni de toate soiurile, se intampla chiar sa ai adevarate epifanii. Intalnesti si oameni frumosi, naturali, cu povesti la fel de frumoase si naturale, care nu doar iti deseneaza un zambet mare pe fata, dar iti amintesc care sunt adevarurile vietii, sensul si scopul, ceea ce conteaza cu adevarat!

Azi in 62. Urca o tanara mama si fetita ei, de vreo 2-3 anisori. Ma ridic si le ofer locul meu. Dupa ce o asaza grijulie pe cea mica pe scaun, incep sa converseze despre diverse. „Cum a fost azi la gradinita? Ce ati avut la masa?”.

-Ca cand a fost ziua lui Miruna…

-Atunci cand a fost ziua Mirunei! o corecteaza mama pe cea mica. Asa ma bucura cand parintii sunt atenti la vocabularul si exprimarea odraslelor!

-Atunci cand, repeta micuta si incepe sa povesteasca entuziasmata ca respectiva Miruna a adus mancare la gradi de ziua ei.

Intotdeauna am gasit delicioase discutiile dintre parinti si copiii mici! Desi par banale, sunt mult mai mult decat atat, orice dar nu banale: sunt adevarate lectii de comunicare!

La un moment dat, fetita refuza sa mai stea pe scaun fiindca nu e corect ca ea sa stea jos si mama ei in picioare! Cata logica/ratiune si generozitate la un pui de om atat de mic! Asa ca mama se asaza ea, punand-o pe micuta pe picioarele sale. In acel moment, cu cel mai duios si mai dulce glas posibil, copila ii spune un „te iubesc” sincer, rupt parca din insasi inimioara ei si se agata cu manutele de gatul mamei, imbratisand-o cu putere. Si chiar atunci, in acel moment mi s-au inmuiat picioarele. Am simtit cum mi se indeparteaza un val de peste ochi. Pentru asta traim, ne sacrificam si ne zbatem intreaga viata. Pentru momente ca acesta. Fiindca asta e adevarul, sensul vietii, acolo, in cel mai simplu si mai natural gest de pe pamant: imbratisarea dintre mama si pruncul ei si un „te iubesc” din suflet, cuvinte atat de mari rostite de o gurita atat de mica!

mother mama

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: