2 comentarii

Meseria de mamă

Într-o zi, o femeie numită Ana îşi lua carnetul de şofer. Când au întrebat-o care era profesia ei, ea a avut un dubiu. Nu ştia cum să se considere. Funcţionarul insistă:

-Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu?

-Sigur că da, am un serviciu, exclamă Ana, sunt mamă!

-Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică, spuse funcţionarul cu răceală.

O prietenă a ei, Marta, auzi cele întâmplate şi căzu pe gânduri câtva timp. Într-o zi, se află în aceeaşi situaţie. Persoana care o interoga era o funcţionară de profesie, sigură şi eficientă. Formularul părea enorm şi interminabil. Prima întrebare era: “Care este ocupaţia dvs?”. Marta se gândi puţin şi fără să ştie cum, răspunse:

-Sunt doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane.

Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele mai semnificative. După ce a notat totul, tânăra vru să verifice.

-Pot să vă intreb ce înseamnă că faceţi, mai exact?

Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică:

-Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei.

Gândindu-se la familia ei, ea continuă:

-Sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore.

Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect în vocea funcţionarei.

Când se întoarse acasă, Marta fu primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3. Suind spre dormitoarele casei, ea auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta luă pe bebe în braţe şi gândi la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicare.
”Mama, unde-mi sunt pantofii? Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu încetează din plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi dansând? Mama, mergi la cumpărături? Mama…”

Stând în pat, Marta se gândi: ”Sunt Doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane, dar bunicile ce or fi?”. Si apoi a descoperit un titlu pentru ele: ”Doctoriţe superioare în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”. Străbunicile sunt doctoriţe executive superioare. Mătuşile sunt doctoriţe-asistente. Si toate femeile, mamele, soţiile, prietenele şi colegele, doctoriţe în arta de a face viaţa mai bună…

Morala: Am ajuns să trăim cu toţii într-o lume atât de ocupată şi egoistă, încât uităm esenţa vieţii în sine. Şi de cele mai multe ori, uităm de cea care ne-a ajutat să primim în dar viaţa. Dar de ce se întâmplă aşa?

Povestioara gasita pe facebook.

mother mama

2 comments on “Meseria de mamă

  1. superba povestire… dezvaluie adevaruri extraordinare…
    tot repesctul… mamei mele si memelor… tuturor femeilor…

    Apreciază

  2. Frumos articol, contine esenta echilibrului in viata de familie si in educatia tinerei generatii.
    Pacat ca, aceasta munca de Sisif, nu se considera „vechime”, in campul muncii si mamelor, pentru munca de o viata, nu li se da posibilitatea primirii unei pensii, la batranete,
    Oricum ar fi, cinste tuturor mamelor dedicate familiilor lor, care uita de sine, pentru binele celor dragi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: