30 de premiere pentru 30 de ani, Citatul zilei, Fotografia săptămânii, Olteanca in Capitala, Propriu şi personal

Mărţipom de 3 ori

Acum, dacă tot am schimbat prefixul, am zis că anul ăsta vreau să fie unul special. Şi cum faci asta, Mărgeauo? Începând cu lucrurile mici, dar care au o însemnătate pentru tine, nu? Ei bine, am trâmbiţat mereu în stânga şi-n dreapta cât iubesc Mărţişorul, aşa că anul ăsta, în virtutea hotărârii de a avea o primăvară specială, am hotărât să am 3 Mărţipomi în loc de unul singur, câte unul pentru fiecare deceniu de viaţă trăit. Deh, fiecare cu stolul lui! Data trecută vi l-am arătat pe primul aici, acum a venit timpul să vi-i prezint şi pe ceilalţi doi.

Mărţipomul cu numărul 2 este undeva pe lângă Podul Grant, staţia Ceahlău. Era atât de plin de flori, o minune!

martisor in pom inflorit

martisor in pom inflorit

Şi Mărţipomul cu numărul 3, undeva prin parcul din faţa Ministerului Transporturilor:

martisor

martisor

Aşadar, cei trei mărţipomi de anul ăsta reprezintă una din cele #30depremierepentru30de ani, un fel de provocare pe care s-o duc la capăt în anul ăsta special pentru mine. Numiţi-o proiect personal, dacă vreţi, dar mai ales ţineţi-mi pumnii să reuşesc! 😉 Cu siguranţă va fi interesant şi mă va ajuta să mă autodepăşesc, să ies din zona mea de confort!

CITATUL ZILEI:

„Tradiţia reprezintă un ghid, nu o închisoare.”

W. Somerset Maugham

Reclame
Din gura altora, Povestioara de vineri

Povestea magului

O poveste veche spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea, iar cu banii obţinuţi a luat trei pietre pretioase: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet.

Când a ajuns la locul întâlnirii cu magii, acestia plecaseră deja fără el. Nu s-a descurajat. A continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi iar Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldata incercat să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia îşi apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:

– Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.

Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.

Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Insa acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă in viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:

-Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.

Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic, îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:

-În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri…

-Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? a întrebat mirat magul.

-Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi îţi spun că el este cel mai însemnat, căci acela care ma iubeste pe Mine, îi iubeşte pe oameni.

present gift dar

Fotografia săptămânii, Propriu şi personal

Mărţipom de 2014

Poc! a sărit dopul de la sticlă şi şampania s-a revărsat în valuri înspumate. Exact aşa s-a întâmplat cu pomii din Bucureşti în week-endul ăsta! Au înflorit brusc, toţi deodată, la un semn ştiut doar de ei! Cât îi iubesc aşa, încărcaţi de flori şi viaţă! Nu e primăvara minunată?

Şi dacă evenimentul s-a petrecut mult mai devreme decât era aşteptat, trebuia neapărat să-mi aleg şi eu mai repede mărţipomul acestui an (cum l-am botezat eu!), adică primul pom înflorit pe care-l văd, de ramurile căruia să-mi leg şnurul mărţişorului purtat la mână de la 1 Martie. Numai că ghinion, s-a întâmplat ca respectivul, pe care l-am zărit vineri, din 182, să fie unul prin Colentina, într-o curte îngrădită, deci inaccesibilă. „Eh, asta e!” mi-am zis şi am hotărât să-mi încerc norocul în parcul din faţa Ministerului Transporturilor, că tot e lângă mine. Aşa că azi, printre picuri de ploaie, cine fotografia de zor şnuruleţul bicolor? Na, că rimează! 😀

martisor

martisor

martisor

martisor

Nici că se putea să-mi aleg mărţipomul într-o zi mai potrivită, chiar de Bunavestire. Sper ca ziua asta mare, şnurul mărţişorului (sărbătoarea mea preferată) şi piersicul doldora de flori în care l-am legat să-mi atragă, toate trei împreună, multă energie pozitivă şi un strop de noroc! Chiar am nevoie…

Din gura altora, Povestioara de vineri

Despre calitatea umana

Intr-o noapte furtunoasa, acum ceva ani buni in urma, un barbat mai in varsta si sotia sa au intrat intr-un mic hotel din Philadelphia. Incercand sa scape de ploaie, cei doi au intrat in hotel si s-au apropiat de receptie pentru a gasi un loc sa innopteze.

E posibil sa primim o camera aici? intreba sotul.

In spatele tejghelei se afla un barbat prietenos, cu un zambet larg, care dupa ce se uita la cuplu le explica faptul ca erau 3 congrese in oras.

-Toate camerele noastre sunt luate, spuse omul. Dar nu pot sa trimit un cuplu ca dumneavoastra afara in ploaie la ora 1 noaptea. E posibil sa acceptati sa dormiti in camera mea? Nu e tocmai un suite, dar e suficient cat sa va faca sa va simtiti confortabil in noaptea asta.

Cand cuplul a refuzat, tanarul functionar a insistat.

-Nu va faceti griji pentru mine. Ma descurc eu fara probleme.

Astfel cuplul accepta.

A doua zi de dimineata, in timp ce barbatul achita nota, se intoarse catre functionar si-i spuse:

-Esti genul de manager care ar trebui sa fie directorul unui hotel dintre cele mai bune. Cine stie, poate intr-o zi am sa construiesc unul pentru tine.

Functionarul se uita la barbat si zambi. Cei trei au ras cu pofta si apoi fiecare isi vazu de treaba. In timp ce conduceau, cuplul in varsta discuta despre cat de frumos au fost tratati si ca barbatul respectiv era intr-adevar exceptional. Asta deoarece nu este deloc usor sa gasesti oameni care sa fie atat prietenosi, cat si de folos.

2 ani au trecut de la eveniment. Functionarul hotelier aproape ca uita de intamplare, cand primi o scrisoare de la barbatul pe care-l gazduise. Acesta ii reaminti de noaptea furtunoasa si ii trimise ca semn de apreciere bilete dus-intors catre New York, rugand tanarul sa le returneze o vizita.

Batranul domn il astepta pe tanar in New York, apoi il duse la coltul dintre Fifth Avenue si Strada 34. Acolo ii arata o cladire noua cu pietre rosiatice, cu turnulete si turnuri de ceas ce indicau catre cer.

-Acesta, spuse barbatul mai in varsta, este hotelul pe care tocmai l-am construit pentru ca tu sa-l conduci!

-Probabil glumiti! exclama tanarul.

-Pot sa te asigur ca nu! spuse batranul si zambi cu subinteles.

Barbatul mai in varsta se numea William Waldorf-Aster, iar structura magnifica era originarul Waldorf-Astoria Hotel. Cat despre functionarul cel tanar, acesta se chema George C. Boldt si deveni primul manager al lantului hotelier. Tanarul nu si-a putut imagina aceasta turnura de evenimente care urmau sa-l conduca in varful unuia dintre cele mai luxuriante hoteluri. Ca si curiozitate generala pe locul primului hotel s-a construit ulterior Empire State Building.

Sursa: platinum-development.ro

quote life
Sursa foto
Încreţi-mi-ar creierul!, Citatul zilei, Schimbare de prefix - 30 de ani

20 de parfumuri faimoase lansate în 1984

Mi-am propus ca în 2014 să onorez în articolele mărgelate anul 1984, cel în care m-am născut, fiindcă întotdeauna am crezut că anul în care împlineşti 30 de ani de viaţă e unul special, un fel de piatră de hotar, la fel de important ca şi cel în care ai deschis ochii. Nu ştiu de ce, pur şi simplu aşa simt eu. În plus, pe lângă (auto)provocarea de a experimenta în premieră, 30 de lucruri noi, voi îmbogăţi Şiragurile cu articole despre anul naşterii mele, în încercarea de a afla cât mai multe despre el şi de a-mi creiona mie o imagine cât mai clară şi mai bogată despre cum arăta lumea atunci când m-am hotărât eu că e timpul s-o cunosc.

V-am vorbit mai întâi despre toate cele întâmplate fix la data de 1 Martie 1984, apoi v-am adus la cunoştinţă evenimentele petrecute de-a lungul timpului în prima zi de Martie, iar azi o să vă povestesc câte ceva despre parfumurile (mai mult sau mai puţin) faimoase lansate în anul 1984. Mi-a luat destul timp să caut toate aceste informaţii şi să le pun cap la cap, credeţi-mă, dar mă bucur că nu am renunţat fiindcă am aflat tot felul de chestii interesante despre parfumuri în general.

1. Coco by Chanel este deja un clasic al zilelor noastre şi rămâne unul dintre cele mai populare parfumuri de damă, cu toate că de la momentul creării sale în urmă cu 30 de ani de către faimosul Jacques Polge (parfumierul casei Chanel din 1978 până în 2013), formula lui a suferit schimbări. E un parfum care inspiră lux şi eleganţă, aroma sa fructat-picantă ducându-te cu gândul spre Orient şi urmând îndeaproape trendul acelor ani, a parfumurilor orientale, intense şi opulente, precum YSL Opium şi Estée Lauder Cinnabar apărute anterior.

Imaginea din 1984 a parfumului a fost regina podiumurilor Inès de la Fressange, primul manechin ce a semnat un contract de exclusivitate cu o casă de modă haute couture, transformând-o într-o vedetă ultramediatizată şi un icon al acelei epoci.

coco chanelÎn 1991, noua imagine a parfumului Coco Chanel a fost aleasă Vanessa Paradis, ceea ce a făcut-o cunoscută în întreaga lume, iar sursa de inspiraţie pentru reclamă a fost colivia ce se găsea în apartamentul faimoasei creatoare de modă.

vanessa paradis coco chanel

2. Gianfranco Ferre by Gianfranco Ferre este un parfum floral oriental, sofisticat şi opulent, în stilul specific al anilor 80. Renumitul creator italian de modă, arhitect la origini, perfecţionist din fire, a desenat el însuşi sticluţele pentru toate parfumurile care i-au însoţit colecţiile. În plus, ca o curiozitate, fiecare produs are în denumire numele sau prenumele lui, uneori ambele chiar.

gianfranco ferreParfumul în concentraţie pură:

gianfranco-ferre perfume puro donna3. Azzaro 9 by Azzaro este un parfum bogat floral şi cu note subtile de fructe, a cărui sticluţă a fost desenată de către Pierre Dinand. Din păcate, nu se mai produce în ziua de azi.

Azzaro 9 by Loris Azzaro4. Diamella by Yves Rocher este un parfum feminin, cu note florale şi lemnoase, a cărui sticluţă a fost creată de renumitul Pierre Dinand. Din păcate, nici acesta nu se mai fabrică în prezent.

diamella yves rocher5. Ysatis by Givenchy cu aromă opulentă, luxoasă, floral-orientală a fost creat de parfumierul Diminique Ropion. 18 luni i-au trebuit pentru a reuşi să echilibreze notele florale, lemnoase şi picante. Sticla elegantă, desenată de Pierre Dinand, complimentează aroma bogata a parfumului.

ysatis givenchy 1984

6. Lumière by Rochas a fost creat de parfumierul Nicolas Mamounas în 1984 şi intră la categoria floral- oriental, cel puţin asta era valabil pentru versiunea originală. Noua formulă se pare că este mult mai revigorantă, mai fresh, cu note predominante de fructe verzi şi lemn de santal.

lumiere rochas 19847. Parfum d’Hermès by Hermes este creaţia din 1984 a parfumierului Akiko Kamei, care se pare că nu a făcut decât 3 parfumuri, variaţii pe aceeaşi temă. Reinterpretat în anul 2000 şi redenumit Rouge Hermès, cu trimitere clară la culoarea- emblemă a brandului, acest parfum floral şi semi-oriental este sofisticat, bogat şi senzual, un clasic.

rouge hermes8. Savannah Gardens by Crabtree & Evelyn este un parfum floral dulce şi picant, foarte feminin, care din păcate nu se mai produce azi. Loţiunea de corp însă nu au scos-o de pe piaţă şi poate fi comandată de pe site- ul lor.

savannah garden9. Rose Absolu by Annick Goutal îţi inundă nările cu o aromă puternică de trandafiri, mai exact 6 la număr, printre care şi faimosul trandafir turcesc. Ca să vă învăluiţi în Rose Absolu, trebuie să scoateţi din buzunar 172€ pentru 100 ml, deci nu e chiar pentru oricine!

Roseabsolue by Annick Goutal10. Histoire D`Amour by Aubusson e un parfum floral lemnos, clasic şi cu o sticluţă adorabilă, copie după una vintage, din ce am citit. Parcă o şi văd în mana Ditei von Teese!

histoire damour aubusson11. Tuscany Per Uomo by Aramis, cu note predominante de bergamotă, piele şi citrice, a fost creat la Florenţa, Italia în 1984 şi lansat în Regatul Unit un an mai târziu. În unele ţări a fost vândut sub denumirea „Etruscan”, numele italian pentru regiunea Toscana. În prezent, domnilor, îl puteţi cumpăra în schimbul sumei de 30-40 $.

Tuscany per uomo aramis12. Lacoste (Original) by Lacoste este un alt parfum lansat în 1984, dedicat bărbaţilor şi din ce am citit pe site-ul lor, acesta este primul parfum al brandului înfiinţat de jucătorul francez de tenis René Lacoste. Este un parfum masculin, ascuţit, picant, dar proaspăt şi revigorant datorită aromelor de citrice. Se pare că acum ambalajul nu mai este acelaşi cu cel de la data apariţiei, sticluţa fiind ceva mai subţire, şi e posibil şi ca parfumul în sine să fi suferit modificări, o dată cu relansarea din anii ’90 şi reclama cu tipul în fundul gol! 😀

lacoste13. Armani Eau Pour Homme by Giorgio Armani este un parfum bărbătesc clasic, creat în 1984 de către faimosul Roger Pellegrino şi încă foarte popular în zilele noastre. Este un parfum masculin, elegant, notele predominante fiind cele de citrice. În 2013, când a fost relansat, ghiciţi cine era starul campaniei publicitare? Mr. Giorgio Armani himself. A fost pentru prima dată când şi-a împrumutat imaginea unuia dintre parfumurile sale. În plus, tot atunci au lansat şi noul Armani Eau de Nuit, în sticluţă neagră, trimitere directă la smochingul emblemă al brandului.

armani eau pour homme14. Davidoff by Davidoff este un parfum bărbătesc creat în 1984 de Edouard Flechier, un mare nume în domeniu. Masculin, cu note predominante de citrice, lichen şi piele, mulţi nostalgici plâng după el, fiindcă în prezent nu se mai produce. Deşi a fost primul parfum al casei Davidoff, cel mai cunoscut produs al lor este Cool Water, devenit deja un classic. Ca fapt divers, naşterea companiei de parfumuri Davidoff a fost posibilă datorită cooperării dintre firmele Coty şi Lancaster.

davidoff 198415. Phileas by Nina Ricci este un parfum oriental pentru bărbaţi, notele predominante fiind cele de lichen, pin şi ienupăr. Prin anii ’90 a fost scos de pe piaţă.

phileas nina ricci16. Versace l’Homme by Versace din 1984, creat de însuşi faimosul designer italian Gianni Versace, este un parfum clasic, picant, dar cu note proaspete de fructe, iasomie, lemn şi ambră, ceea ce-i conferă versatilitate.

Versace L-Homme17. Vétyver by Molinard. După cum îi spune şi numele, acest parfum bărbătesc are  o aromă puternică şi persistentă, perfectă pentru zilele călduroase, de vetiver, o iarbă aromatică din China. Până azi, habar nu aveam ce-i asta, dar… trăiască nea Gugăl! 😉 Din ce am citit, se pare că parfumul a fost scos din producţie.

Vetyver by Molinard18. Krizia Uomo by Krizia, cu aromă intensă de pin şi ienupăr, a fost creat acum 30 de ani de parfumierul Firmenich şi de atunci, formula lui a fost schimbată de câteva ori, cum se întâmplă cu orice parfum atât de vechi. În prezent îl puteţi avea pentru 15-20 $.

krizia uomo by Krizia 19. Version Originale by Jean Marc Sinan este un parfum bărbătesc lansat în 1984 de fashion designerul Jean Marc Sinan, care ulterior s-a reprofilat pe designul hotelier. Este un parfum clasic şi elegant, persistent, cu note predominante de mosc, citrice şi lavandă.

sinan version original 20. Maxim’s de Paris by Maxim’s de Paris este un parfum cu puternica aroma florala, dulce si calda, bogata, opulentă chiar, în stilul caracteristic al anilor 80. Sticluţa a fost creată de celebrul Pierre Dinand.

maxims de parisSper că v-a plăcut incursiunea olfactivă în lumea parfumurilor din 1984. Sunt curioasă voi cu ce parfumuri vă învăluiţi?

CITATUL ZILEI:

„Parfumul este o emoţie lichidă.”

Michael Edwards

Din gura altora, Povestioara de vineri

Pelerinul şi maestrul

La poarta unei mănăstiri de la poalele Himalayei bătu un pelerin:

-Doresc să vorbesc cu cel mai mare om din acest așezământ, fură primele lui cuvinte, în loc de bună ziua.

Călugării îl măsurară din cap până-n picioare fără să spună un cuvânt și-l duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și ridice ochii îl întrebă:

-Cu ce te pot ajuta?

-Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin un om mare așa cum ești tu! Şi preț de o jumătate de oră îi vorbi despre dorințele sale.

Maestrul îl ascultă și după ce termină îi spuse:

-Fiule, tăcerea îți va ascuți auzul și-ți va înfrumuseța cuvintele. Vorbele multe îți cheltuiesc energia… atunci când nu spun nimic. Vrei să-mi fii discipol?

-Da!

-In curtea interioară, lângă fântână, este o piatră mare; te rog să mi-o aduci, căci vreau să-mi fac un altar din ea.

Pelerinul se uită spre curte și văzu un bolovan foarte mare.

-Glumesti? Nici zece oameni nu o pot ridica… dar eu…

Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul rămase trist. Se așeză dezamăgit pe scările templului.. “Niciodată nu voi putea să fiu discipolul acestui mare om” își zise în gând. Oftând, cu capul plecat, începu să se gândească cum ar putea să ridice minunea de piatră mare cât un munte. Ochii îi căzură pe o furnică ce se oprise din drumul ei chiar în faţa piciorului său. Căra după ea o greutate de două ori mai mare. Se oprise în fața obstacolului și nu știa ce să facă. O privi curios și văzu că, după o mică ezitare, furnica împreună cu greutatea sa se urcă pe picior și-l traversă de-a latul, continuându-și drumul. “Ar fi putut să-mi ocolească piciorul, dar ea nu, nu s-a dat înapoi din calea obstacolului. Cu îndrăzneală l-a depăşit… câtă putere la o furnică!” gândi uimit pelerinul și se adânci și mai mult în tristețe.

Treceau zilele și pelerinul își făcuse obicei să urmărească cum acționează fiecare vietate în fața obstacolului – adică a piciorului său – și niciuna nu avea curajul furnicii. Și mai observă că toate greutăţile cărate de furnică depășeau cu mult mărimea trupului ei firav.

Într-o zi, maestrul îl văzu plângând. Se așeză lângă el și-l întrebă cu blândețe:

-S-a întâmplat ceva, dragul meu?

-Maestre, și furnica este mai mare decât mine. Sunt atât de mic!!!

-Mă bucur să te aud spunând asta. Ești pe drumul cel bun!

Înainte de a apuca să mai spună ceva, maestrul era deja departe. Pelerinul se gândi zile la rând cum să facă să ridice piatra și în același timp se gândea și la furnică, la puterea ei. “Voi reuși… voi reuși pentru că îmi doresc din tot sufletul să fiu discipolul maestrului!”. Și-n același timp își dori să fie furnică, să aibă curajul și forța ei.

Într-o zi se duse în faţa pietrei, o privi cu atenţie câteva secunde, respiră profund de trei ori, se interioriză preţ de câteva clipe, desprinse brațele încet, încet, ca și când ar zbura și îmbrățișând-o, ridică piatra și o așeză în fața camerei maestrului.

Văzând toate acestea, maestrul râse cu poftă și-i spuse:

-Ai învățat?

-Da, maestre, am aflat multe observând. În primul rând am aflat că maestru poate să-ți fie oricine, chiar și o furnică, dacă ești capabil să înțelegi lecția oferită. În al doilea rând, să nu-ți fie teamă de nici un obstacol, acceptă-l, “intră în el”, fii una cu el; conștientizându-l, îl poţi trece cu bine. În al treilea rând, puterea unei ființe nu stă în forța mușchilor ei, ci în Sine; concentrându-mă asupra Sinelui, devenind una cu el, greutatea pietrei nu a mai fost un obstacol pentru mine; am putut s-o ridic, deși era de două ori mai grea decât mine. În al patrulea rând, să nu judeci pe nimeni după “mărimea” lui, ci după fapta lui; furnica este o vietate atât de mică, dar foarte puternică. Şi-n al cincilea rând, să crezi, să crezi în Dumnezeul din tine și atunci puterea ta va fi fără limite! Dar toate acestea nu aș fi putut să le învăţ dacă nu aveam o motivaţie, un scop al vieții: să fiu precum maestrul meu.

-Daca vei reuşi să fii mereu ca și furnica, atunci ai înţeles unul dintre secretele vieții: nu există obstacol pe care să nu-l învingi atât timp cât ești cu sufletul curat și centrat în Inimă. Forța din tine poate muta și munții, iar credința ta îți va fi călăuză. Bine ai venit printre discipolii mei!

ants

Citatul zilei, Fotografia săptămânii, Propriu şi personal

Mucenici de 2014

mucenici muntenesti

mucenici cu nuca

mucenici

In 2012 am facut pentru prima data mucenici de una singura. Deh, nu mai eram la mama acasa, pe sotiorul din dotare il macina pofta, asa ca… m-am pus pe treaba! Si treaba chiar mi-a iesit! Anul trecut, din lipsa de timp, plus ca Al Meu Ca Bradul era in delegatie, m-am multumit cu un mucenic cumparat de la patiseria din incinta Garii de Nord. Dar cum mie imi plac traditiile noastre romanesti si tin ca-n familia arboricol-margelata sa existe obiceiuri pe care sa le respectam de-a lungul timpului, anul asta nu m-am lasat pana nu am facut mucenici ca-n Oltenia mea natala. Si va rog sa observati cum m-a chinuit talentul la decorare! Tipic mie, ar spune toti cei care ma cunosc! 😀  Al Meu Ca Bradul s-a declarat multumit de gust si aspect, bineinteles! Concluzia? Mai facem si la anul!

CITATUL ZILEI:

„Fără tradiţie nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea nimic fără tradiţie.”

Vasile Parvan