Hachi: A Dog’s Tale (2009)

Hachiko A Dog Story 2009Daca simtiti nevoia de a va descarca sufleteste, ei bine, filmul asta e perfect pentru a va pune serios la treaba glandele lacrimale! Tocmai de asta nu am vrut sa-l vad desi il stiam de mult timp, fiindca auzisem de proprietatile lui de ceapa! Dar ieri nu am mai avut scapare, l-am urmarit pe Pro Tv impreuna cu Al Meu Ca Bradul si tot filmul n-am stiut cum sa-mi feresc mai bine ochii de el, sa nu vada ca s-a-nsurat cu o bocitoare! 😀

Pe scurt, povestea filmului ar fi cam asa: un catelus din rasa Akita Inu este trimis din Japonia catre SUA, dar se pierde in gara oraselului Bedridge, unde este gasit de profesorul de muzica Parker Wilson. Acesta il ia acasa peste noapte, spre nemultumirea nevestei sale, Cate, iar apoi, timp de cateva zile, incearca sa-i gaseasca un stapan. Cum acest lucru nu se intampla si barbatul se atasaza tot mai mult de caine, cei doi decid intr-un final sa-l pastreze. Si fiindca pe medalionul de la gatul cainelui se afla scris simbolul japonez pentru cifra 8, aducator de noroc, Parker il boteaza Hachi si devin nedespartiti. Apropo, am vazut intr-un documentar ca la asiatici, doar cei putred de bogati isi permit sa aiba 888 pe placuta de inmatriculare. Daca esti avut, iti faci singur norocul, nu? 😀

Hachi isi face un obicei din a-si astepta in fata garii stapanul care se intoarce de la serviciu cu trenul, transformandu-se intr-un fel de vedeta locala, iubita de toata lumea. Si continua sa faca asta chiar si atunci cand Parker nu se mai intoarce in Bedridge. Timp de zece ani dupa moartea lui, Hachi l-a asteptat in fata garii, zi de zi, indiferent de vreme, dovada a loialitatii sale incredibile. Na, ca v-am dezvaluit finalul, dati cu pietre acum! 😛

Ca sa ma iertati, va spun ca filmul este de fapt o adaptare americana dupa „Hachiko monogatari” din 1987, iar acesta la randul sau are la baza o poveste reala. Da, Hachiko chiara existat in realitate, iar dupa moartea sa in 8 martie 1935, i-a fost ridicata o statuie in gara Shibuya din Tokyo! Acesta este adevaratul Hachiko:

Nu cred ca va imaginati cate lacrimi mi-a stors filmul asta! La final, m-am aruncat in bratele sotului din dotare si m-a busit un plans teribil, din ala cu sughituri, de i-am facut fleasca tricoul, in timp ce el se prapadea de ras, bineinteles! Insensibilul!!! Tot ce am putut sa ingaim a fost ba ca vreau si eu un caine, ba ca mi-e dor de Michi al meu! Ba m-a pleznit brusc si dorinta de a locui la curte, cu pisici si caini si gaini si tot felul de vietati pufoase! 😀 Acum am interzis la filme lacrimogene, ca cica fac urat rau de tot!