2 comentarii

Superstiţii şi obiceiuri de Anul Nou

O dată trecut Crăciunul, vedeta devine Anul Nou şi toată atenţia se concentrează asupra nopţii dintre ani. Peste tot, mai ales la tv, lumea vorbeşte despre ce trebuie să faci, dar şi să nu faci, ca să ai parte de un an îmbelşugat. Aşa că s-a gândit Mărgeaua că nu ar strica să facă o listă cu superstiţiile de Anul Nou, ca să ştie tot omul care sunt lucrurile de bifat pentru a fi fericit în anul care vine. Dacă voi mai ştiţi şi altele, sunteţi liberi să îmbogăţiţi lista!

Aşadar, dacă vreţi să aveţi noroc de bani şi spor în casă în 2014, trebuie neapărat:

  • să nu intraţi cu datorii în noul an. Haideţi, fuga fuguţa, mai aveţi la dispoziţie câteva ore să le achitaţi! Ha, ha, baftă! Da, ăsta chiar era un râs cinic!😛
  • să aveţi bani în buzunar în noaptea de Revelion, ca să o ţineţi aşa tot anul! La noi în familie, tata era cel care se îndeletnicea să păstreze tradiţia asta, împărţindu-ne tuturor câte o bancnotă. Bucuria noastră, a copiilor, că banii ne rămâneau nouă, bineînţeles, şi ne cumpăram dulciuri, fiindcă până pe 31 nu mai rămânea nici măcar o fărâmă din cele primite de la Moş Crăciun!
  •  să nu luaţi şi nici să daţi bani cu împrumut, că adio spor în anul următor!
  • să nu vă lipsească din casă vâscul, considerat aducător de noroc! Şi nu uitaţi nici de sărutul de sub vâsc de la miezul nopţii, fiindcă se spune că persoana cu care petreceţi noaptea dintre ani vă va fi alături tot anul! Aşa că aveţi grijă pe cine ţineţi lângă voi şi mai ales pe cine săriţi la pupat!😛
  • să purtaţi haine noi şi mai ales ceva roşu!
  • să lăsaţi toate uşile larg deschise la miezul nopţii, cum făcea mama mea, ca să iasă anul vechi şi să poată intra cel nou!
  • să lăsaţi o lumânare sau lumina aprinsă până la ziuă, ca să aveţi un an nou luminos!
  • să faceţi multă gălăgie la miezul nopţii, pentru a alunga spiritele rele!
  • să nu mâncaţi de Revelion carne de pui, altfel în anul ce vine veţi scormoni după noroc şi-l veţi împrăştia întocmai ca găina, şi nici carne de porc, că o să râmaţi după noroc ca el. În schimb, mâncaţi carne de peşte, ca să alunecaţi uşor printre greutăţi şi să vă simţiţi în noul an ca peştele în apă!
  • să aveţi pe masă de Revelion struguri şi smochine, pentru un an îmbelşugat şi fericit!
  • să faceţi în aşa fel încât prima persoană care vă trece pragul casei în prima zi a noului an să fie un bărbat brunet!
  • să nu dormiţi de Sfântul Vasile, prima zi a anului, ca să nu fiţi leneşi tot anul!
  • să nu aruncaţi gunoiul la 1 ianuarie, să nu măturaţi, nici să spălaţi, fiindcă vă atrageţi sărăcia în casă!
  • să nu agăţaţi noul calendar până nu a trecut anul, ca să nu aveţi ghinion!
  • să vă puneţi o dorinţă, deoarece se spune că se va împlini cu siguranţă în anul ce vine! Ha, ha, eu mi-am pregătit-o de pe acum!

Ah, şi la final vreau să adaug o chestie faină, pe care am întâlnit-o cu foarte mulţi ani în urmă într-un serial tv foarte la modă pe vremea aia şi care a devenit un fel de tradiţie de Anul Nou pentru mine. Vă mai amintiţi de Ally McBeal? Ei bine, într-un episod în care acţiunea se petrecea de Revelion, un personaj, nu mai ştiu care, îi spune lui Ally că dacă atunci când, în noaptea dintre ani, te gândeşti la anul ce tocmai se încheie şi-ti dau lacrimile, fie ele de bucurie sau tristeţe, poţi spune cu tărie că nu este un an pierdut!

Mărgeluţa vă urează un An Nou fericit, cu tot ce înseamnă asta pentru voi! Să ne citim cu bine şi în 2014! LA MULŢI ANI!

happy-new-year-2014

2 comments on “Superstiţii şi obiceiuri de Anul Nou

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: