Superstiţii şi obiceiuri de Anul Nou

O dată trecut Crăciunul, vedeta devine Anul Nou şi toată atenţia se concentrează asupra nopţii dintre ani. Peste tot, mai ales la tv, lumea vorbeşte despre ce trebuie să faci, dar şi să nu faci, ca să ai parte de un an îmbelşugat. Aşa că s-a gândit Mărgeaua că nu ar strica să facă o listă cu superstiţiile de Anul Nou, ca să ştie tot omul care sunt lucrurile de bifat pentru a fi fericit în anul care vine. Dacă voi mai ştiţi şi altele, sunteţi liberi să îmbogăţiţi lista!

Aşadar, dacă vreţi să aveţi noroc de bani şi spor în casă în 2014, trebuie neapărat:

  • să nu intraţi cu datorii în noul an. Haideţi, fuga fuguţa, mai aveţi la dispoziţie câteva ore să le achitaţi! Ha, ha, baftă! Da, ăsta chiar era un râs cinic! 😛
  • să aveţi bani în buzunar în noaptea de Revelion, ca să o ţineţi aşa tot anul! La noi în familie, tata era cel care se îndeletnicea să păstreze tradiţia asta, împărţindu-ne tuturor câte o bancnotă. Bucuria noastră, a copiilor, că banii ne rămâneau nouă, bineînţeles, şi ne cumpăram dulciuri, fiindcă până pe 31 nu mai rămânea nici măcar o fărâmă din cele primite de la Moş Crăciun!
  •  să nu luaţi şi nici să daţi bani cu împrumut, că adio spor în anul următor!
  • să nu vă lipsească din casă vâscul, considerat aducător de noroc! Şi nu uitaţi nici de sărutul de sub vâsc de la miezul nopţii, fiindcă se spune că persoana cu care petreceţi noaptea dintre ani vă va fi alături tot anul! Aşa că aveţi grijă pe cine ţineţi lângă voi şi mai ales pe cine săriţi la pupat! 😛
  • să purtaţi haine noi şi mai ales ceva roşu!
  • să lăsaţi toate uşile larg deschise la miezul nopţii, cum făcea mama mea, ca să iasă anul vechi şi să poată intra cel nou!
  • să lăsaţi o lumânare sau lumina aprinsă până la ziuă, ca să aveţi un an nou luminos!
  • să faceţi multă gălăgie la miezul nopţii, pentru a alunga spiritele rele!
  • să nu mâncaţi de Revelion carne de pui, altfel în anul ce vine veţi scormoni după noroc şi-l veţi împrăştia întocmai ca găina, şi nici carne de porc, că o să râmaţi după noroc ca el. În schimb, mâncaţi carne de peşte, ca să alunecaţi uşor printre greutăţi şi să vă simţiţi în noul an ca peştele în apă!
  • să aveţi pe masă de Revelion struguri şi smochine, pentru un an îmbelşugat şi fericit!
  • să faceţi în aşa fel încât prima persoană care vă trece pragul casei în prima zi a noului an să fie un bărbat brunet!
  • să nu dormiţi de Sfântul Vasile, prima zi a anului, ca să nu fiţi leneşi tot anul!
  • să nu aruncaţi gunoiul la 1 ianuarie, să nu măturaţi, nici să spălaţi, fiindcă vă atrageţi sărăcia în casă!
  • să nu agăţaţi noul calendar până nu a trecut anul, ca să nu aveţi ghinion!
  • să vă puneţi o dorinţă, deoarece se spune că se va împlini cu siguranţă în anul ce vine! Ha, ha, eu mi-am pregătit-o de pe acum!

Ah, şi la final vreau să adaug o chestie faină, pe care am întâlnit-o cu foarte mulţi ani în urmă într-un serial tv foarte la modă pe vremea aia şi care a devenit un fel de tradiţie de Anul Nou pentru mine. Vă mai amintiţi de Ally McBeal? Ei bine, într-un episod în care acţiunea se petrecea de Revelion, un personaj, nu mai ştiu care, îi spune lui Ally că dacă atunci când, în noaptea dintre ani, te gândeşti la anul ce tocmai se încheie şi-ti dau lacrimile, fie ele de bucurie sau tristeţe, poţi spune cu tărie că nu este un an pierdut!

Mărgeluţa vă urează un An Nou fericit, cu tot ce înseamnă asta pentru voi! Să ne citim cu bine şi în 2014! LA MULŢI ANI!

happy-new-year-2014

Retrospectiva 2013

good bye 2013Inca din primul an de viata al Siragurilor de ganduri, a devenit un obicei sa fac pe blogul margelat bilantul anului care se incheie, asa ca fara prea multe cuvinte de introducere, iata-l pe cel al anului 2013:

-am petrecut Revelionul la Ramnicu Valcea, la nasa noastra, impreuna cu persoane dragi, iar pe 2 ianuarie am renuntat la pleata lunga pentru un bob mediu, ajutata de mama din dotare

-pentru prima data in viata noastra, si eu, si Al Meu Ca Bradul am donat sange si cu ocazia asta va incurajez pe toti cei care intruniti toate conditiile sa o faceti. E un sentiment inaltator sa stii ca o bucatica din tine poate salva viata cuiva!

-am sarbatorit, ca-n fiecare an de altfel, Dragobetele, sarbatoarea iubirii in varianta romaneasca. Ca doar nu degeaba trambitez in stanga si-n dreapta de vreo 4 ani de zile, de cand ma indeletnicesc cu bloguitul, ca sunt cel mai mare fan al Dragobetelui!

-eu si Al Meu Ca Bradul ne-am sarbatorit ziua de nastere la dublu, alaturi de nasa noastra, care s-a nimerit la Bucuresti in februarie si ne-a facut cadou tortul, iar pe langa tortul anticipat, am avut parte si de o zi de nastere minunata, cu multe martisoare, cadouri, flori si urari de bine. M-am simtit speciala!

-nu am fost in stare nici anul asta sa-mi respect traditia de primavara a familiei si sa merg impreuna cu ai mei la cules de cocorai si viorele, dar am reusit sa-mi tin celalalt obicei, cel cu agatatul snurului alb-rosu al martisorului in primul pom inflorit pe care mi-au cazut ochii

-in aprilie am vazut pentru prima data Lacul Morii si m-am indragostit de zona asta, asa ca am mai vizitat-o inca de trei ori pe parcursul anului si o sa tot fac asta de acum incolo

-in mai am avut parte de un Paste exact asa cum mi l-am dorit, mi-nu-nat adica, si am vizitat pentru a doua oara Arcul de Triumf

-am fost in premiera la Festivalul Turcesc din Herastrau, unde am cautat fara succes baclavale, apoi am facut Noaptea Muzeelor cu Al Meu Ca Bradul si prietena mea Ina, iar in dimineata imediat urmatoare am luat parte la Zilele Muzeului Militar

-pentru ca s-a tot facut atat valva in mass-media cu superluna, am iesit cu Bradul consort in fata blocului si am admira-o live, dar si apoi pe facebook 😛

-invitatiile create si lucrate de mine pentru petrecerea Medeei, nepotica mea, au avut un mare succes si anul asta, iar tortul ei cu Hello Kitty (ce-or avea toti copiii cu personajul asta?) a fost foarte reusit, asa ca sunt mandra ca am putut ajuta si eu putin la organizarea petrecerii

-am vizitat pentru prima data Muzeul tehnic, dar am reusit si sa ajung pentru a doua oara la Muzeul aviatiei si pe Arena Nationala, la meciul Stelei cu Vardar Skopje

-in iulie prietena mea cea mai buna, Cori mi-a dat vestea ca va fi mamica si-am fost atat de entuziasmata de parca as fi fost eu in locul ei! :))

-pe 31 iulie am implinit 3 ani de casnicie, dar am inchinat paharele cu sampanie abia in octombrie

-pe 10 august am sarbatorit 10 ani de la terminarea liceului si a fost o petrecere supermisto!

-am luat cu brio toate examenele din august, desi nu ma asteptam, ca sa fiu sincera, pentru ca sunt prea emotiva de fel si din cauza asta mereu gresesc cate ceva

-am reusit sa fac in concediu tot ce-mi propusesem, printre care sa ajung la nunta de la Craiova impreuna cu Cori-prietena-mea-cea-mai-buna-plus-viitoare-mamica, sa-mi revad bunicii dupa mai bine de un an de zile, dar si sa ma tund scurt, chestie foarte socanta pentru Al meu ca Bradul, care a refuzat sa-mi vorbeasca timp de o ora 😀

-in septembrie blogul a implinit 4 ani, iar eu m-am inscris la facultate

-in octombrie am admirat Trofeul UEFA Champions League la Bucuresti, am cules macese la Dragasani si am mancat din tortul cu 53 al tatalui de Margea

-in noiembrie am vazut primul meci de rugby din viata mea si cu siguranta nu ultimul

-in decembrie am admirat parada militara de Ziua Nationala, am impodobit bradul, am mancat turta dulce la Bucharest Christmas Market

In concluzie, 2013 n-a fost un an cu evenimente extraordinare, dar nici deplorabil ca 2012, asa ca nu-mi permit sa ma plang!  In final, toate cele intamplate sau neintamplate, desi mult dorite si visate, sunt ale mele, fac parte din viata mea si deci nu le pot nega ori trece cu vederea, ci mai degraba pot invata din ele! Asadar, la multi ani tuturor si un An Nou fericit!

Bilant 2012    Bilant 2011   Bilant 2010     Bilant 2009

CITATUL ZILEI:

„Timpul este un croitor specializat în modificări.”

Faith Baldwin

Cel mai mare preţ

Bijutierul era aşezat la biroul său, privind distrat strada prin vitrina elegantului său magazin, când o fetiţă se apropie şi-şi lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albaştri ca cerul se luminară. Intră hotărâtă în magazin şi arătă cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.

-E pentru sora mea. Puteţi să mi-l împachetaţi frumos pentru un cadou?

Patronul magazinului o fixă din ochi pe micuţa clientă şi o întrebă:

-Câţi bani ai?

Fără să pregete, ridicându-se pe vârfuri, fetiţa puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise şi o goli. Căzură câteva bancnote de mică valoare, un pumn de monede, câteva scoici şi nişte figurine.

-Ajung? întrebă ea cu mândrie. Vreau să fac un cadou pentru sora mea mai mare. De când mama nu mai este, ea e cea care-i ţine locul şi niciodată nu are nici măcar o clipă pentru ea. Astăzi e ziua ei şi sunt sigură ca o voi face foarte fericită cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeaşi culoare ca ochii ei.

Omul se duse în spate şi reveni cu o hârtie de împachetat nemaipomenit de frumoasă, roşie cu auriu, cu care împachetă cu grijă cutia în care se afla colierul.

-Ia-o, spuse el fetiţei. Şi du-o cu grijă!

Fetiţa plecă foarte mândră, ţinând pachetul ca pe un trofeu. O oră după aceea, în bijuterie intră o fată frumoasă cu părul de culoarea mierii şi nişte ochi albaştri minunaţi. Puse cu hotărâre pe tejghea pachetul pe care bijutierul îl făcuse cu atâta grijă şi spuse:

-Colierul acesta a fost cumpărat de aici?

-Da, domnişoară.

-Şi cât a costat?

-Preţurile praticate în acest magazin sunt confidenţiale, nu privesc decât pe client şi pe mine.

-Dar sora mea avea doar câţiva bănuţi. N-ar fi putut cumpăra niciodată un colier ca acesta!

Bijutierul luă cutia cu preţiosul ei conţinut, o închise, refăcu cu grijă ambalajul cadoului şi-l înapoie fetei.

-Sora dumneavoastră a plătit. A plătit preţul cel mai mare pe care-l putea plăti cineva: a dat tot ceea ce avea!

blue necklace deep water

Povestea scorpionului

Un batran a vazut un scorpion care se ineca si a decis sa-l scoata din apa. A intins calm mana pentru a ajunge la creatura. Cum a facut acest gest, scorpionul l-a intepat. Simtind durerea intepaturii, batranul a scapat scorpionul care a cazut inapoi in apa. Batranul realizand ca scorpionul se va ineca daca nu actioneaza cumva, intinde din nou mana si incearca sa-l ia din apa, dar scorpionul il inteapa din nou si-l scapa inca o data.

Un baiat din apropiere vazand ce se petrecuse s-a apropiat de batran si i-a spus:

-Ma scuzati domnule, aveti de gand sa va raniti in continuare incercand sa salvati aceasta creatura rautacioasa, de ce insistati? Nu v-ati dat seama ca de fiecare data cand incercati sa-l salvati, el v-a intepat?

Batranul a raspuns:

-Natura scorpionul este sa intepe, iar a mea este aceea de a ajuta. Natura mea nu se va schimba ajutand scorpionul.

Batranul s-a mai gandit o vreme, a luat o frunza de la un copac din apropiere si a reusit sa scoata scorpionul din apa.

Scorpionul şi broasca ţestoasă

Un scorpion şi o broască ţestoasă deveniseră atât de buni prieteni încât făcuseră un juramânt de a nu se despărţi niciodată. Aşa că, atunci când s-a întâmplat ca unul dintre ei să trebuiască să-şi părăsească meleagurile natale, celălalt i-a promis că va merge împreună cu el. Dar nu au avut multă cale de străbătut şi au ajuns în dreptul unui larg râu. Scorpionul era tare necăjit:

— Vai mie, a spus el, tu, prietene, poţi să înoţi cu uşurinţă, dar cum ar putea un biet scorpion ca mine să treacă peste acest râu?

— Nu-ţi fie teamă, i-a raspuns broasca ţestoasă. Aşează-te pe spatele meu şi te voi trece pe celălalt mal teafăr şi nevătămat.

În câteva clipe, scorpionul s-a instalat pe carapacea spaţioasă, iar ţestoasa a intrat în apă şi a început să înoate. Când a ajuns la jumătatea râului, ea a auzit cu surprindere o bătaie uşoară în carapacea ei şi l-a întrebat pe scorpion ce se întâmplă.

— Ce să se întâmple? i-a răspuns scorpionul. Îmi ascut acul ca să văd dacă pot să-ţi străpung carapacea tare.

— Prieten nerecunoscător, i-a reproşat ţestoasa. Am totuşi atât puterea de a te salva, cât şi pe cea de a-ţi da ceea ce meriţi!

Şi, fără să mai stea pe gânduri, broasca ţestoasă s-a scufundat sub apă, lăsându-l pe scorpion în mijlocul valurilor.

Q2: Cum dispare dragostea?

Cum îţi dai seama că nu-l mai iubeşti pe cel de lângă tine? Atunci când nu mai reuşeşte să-ţi facă sufletul să vibreze, nici inima să tresalte? Când pielea-ţi nu se mai înfioară la atingerile sale? Când privirea nu-l  mai caută cu disperare şi-i este indiferentă absenţa lui…? Când inima ta nu-l mai vede, iar sufletul nu-l mai simte?

Şi de fapt cum dispare dragostea dintre doi oameni? Se strecoară, aşa, pe nesimţite, nevăzută de nimeni? Se scurge încetul cu încetul sau puf, s-a dus? Şi când se duce, un se duce? Nimic nu moare, totul se transformă, spunea profa de chimie din generală. Şi-atunci, dragostea care nu mai e, în ce s-a transformat? În indiferenţă, ură… sau neant?

Unde se duc toate momentele de tandreţe, miile de îmbrăţişări strânse, sărutările fierbinţi şi atingerile pătimaşe din nopţile de dragoste nebună, pupicii duioşi din vârful buzelor, de bună dimineaţa, dinainte de a ieşi pe uşă ori seara, la întoarcere acasă? Unde dispar privirile drăgăstoase, te iubescurile sincere, promisiunile aprinse şi jurămintele de dragoste eternă? Unde se duc anii de iubire? Şi de ce nu mai sunt?

CUM DISPARE DRAGOSTEA? ŞI UNDE SE DUCE CÂND SE DUCE?

love is gone

Are cineva răspunsul?

Măria Sa, Bradul

Iată dovada clară că poţi împodobi singură bradul de Crăciun, în timp ce la tv rulează filmele siropoase de pe Film Cafe şi… chiar să te simţi bine! Nu, nu e vorba de nicio suferinţă din dragoste, slavă Domnului! Ca în niciun alt an, ardeam de nerăbdare să împodobesc bradul de prin… septembrie, dar am ţinut la tradiţia de a face asta de Moş Nicolae, cu toate că Al Meu Ca Bradul e plecat în delegaţie. Oricum, nici nu se prea dă el în vânt şi nici nu are răbdarea necesară să desfacă fiecare crenguţă în parte a bradului artificial şi să agaţe globuleţele rând pe rând, în aşa fel încât să arate estetic şi mai ales, pe placul nevestei pretenţioase! 😀 Prea migăloasă treaba asta pentru el!

În schimb, eu m-am bucurat de fiecare moment, ca un copil mic. Pentru că aveam aceleaşi podoabe de vreo doi ani şi eu simţeam nevoia de ceva nou, fără a cheltui bani însă, am apelat la un mic truc: pe partea din faţă a bradului, la vedere, am aşezat globuleţele argintii, iar pe partea din spate, pe cele albastre. În plus, am renunţat la beteală, fiindcă nu se mai potrivea cu noul aranjament. Când mintea mărgelată vrea să fie creativă, …chiar e! Et voilà brăduleţ-brăduţul meu:

Broasca şi scorpionul

Un scorpion care dorea sa treaca un rau a rugat-o pe broasca:

– Ia-ma si pe mine in spinare.

– Sa te iau in spinare! a raspuns broasca. Nici nu te gandi! Daca te iau in spinare, dupa cum te stiu, ai sa ma intepi si am sa mor!

– Nu fi proasta, i-a spus atunci scorpionul. Nu-ti dai seama ca, daca te intep, ai sa te duci la fund, iar eu, care nu stiu sa inot, am sa ma inec?

Cele doua vietuitoare au mai vorbit astfel o vreme, iar scorpionul s-a dovedit atat de dibaci, incat broasca a primit sa-l treaca pe malul celalalt. L-a luat, asadar, pe spinarea ei, umeda si lunecoasa, i-a spus sa se tina zdravan si a pornit sa treaca raul. Cand au ajuns la mijloc, unde apa este mai adanca, scorpionul a intepat-o pe broasca. Aceasta a simtit cum otrava ii patrunde in trup si a inceput sa se duca la fund, cu scorpion cu tot.

– Vezi, ce ti-am spus eu? Ce-ai facut?

– N-am ce face, a raspuns scorpionul, inainte de a fi inghitit de apa rece a raului. Asta mi-e firea!

frog and scorpio tale
Sursa foto

Nu ştiu să primesc complimente

why cant girls just accept compliments
Sursa foto

N-am ştiut niciodată şi nici nu cred că voi învăţa vreodată! Mă înroşesc şi mă fâstâcesc toată, mai ceva ca fecioara în noaptea nunţii… dacă aţi mai văzut aşa ceva! Ca să nu mai spun că-mi leagă Dumnezeu limba, şi-odată cu ea şi mintea, că nu mai sunt în stare nici să scot două cuvinte pe gură, dar să mai şi îngaim o întreagă frază care să fie şi coerentă pe deasupra! Cu siguranţă că pentru cine nu mă cunoaşte, par de-a dreptul cretină sau oricum, cu ceva probleme la mansardă! Să fim serioşi, cine mai roşeşte în ziua de azi? Domniţele sfioase au dispărut acum vreo două secole, timpurile moderne ne învaţă că nu există tabuuri şi nici ruşine, lucrurile care odinioară ar fi crăpat obrazul sunt acum la loc de cinste pe prima pagină a ziarelor şi-n primetime la tv! Iar cuvântul „modestie”… ăăă, ce-i aia? Mai există în dicţionar?

Tot căutând eu cauzele şi explicaţiile acestui fapt, ca o Mărgea care nu are pace până nu ajunge la rădăcinile problemei şi nu dă de esenţă, am realizat că cel mai mult şi mai mult mă simt stânjenită atunci când sunt dată de exemplu în faţa marii adunări naţionale, pe sistemul „dacă ea poate, voi de ce nu puteţi?”. Numai mândră nu mă simt în acele momente! Din contră, mă tot gândesc ce urmări voi avea de îndurat, când vreunul din „neputincioşi” se decide să-mi arate el mie „neputinţa” sa! This is a big NO-NO!

Adevărul e că nu ştiu să primesc complimente pentru că nu sunt obişnuită să primesc complimente în general. Ce-i drept, le-am auzit destul de rar. Chiar şi-n copilărie, cu toate că învăţam bine, aveam note foarte bune şi luam mereu tot felul de premii la olimpiade şi concursuri şcolare, ai mei nu mi-au zis niciodată „Bravo, suntem mândri de tine!”, deşi tare aş fi avut nevoie să aud asta din gura lor! Aşa că aceste realizări treceau neobservate! Nu-i condamn şi nici nu port pică, la rândul lor au fost educaţi în acest fel, dar au făcut tot ce au crezut ei mai bine pentru mine să mă crească frumos!

Apoi, o altă explicaţie ar fi încrederea în sine, sau mai precis, lipsa ei. Nu pot accepta cuvintele de laudă pentru că nu le cred adevărate sau mai bine zis, nu mi se pare că le merit. Neeeah, nu e vorba despre mine, nu? Că doar nu sunt eu atât de… minunată!

Şi ultima explicaţie pe care am găsit-o: nu cred în sinceritatea celui care mă complimentează. Într-adevăr, aici nu e vorba despre ce simt eu, ci pur şi simplu de multe ori se vede de la o poştă că toate acele cuvinte frumoase (şi de cele mai multe ori, exagerate) sunt rostite doar de complezenţă ori, şi mai rău, pentru a pupa în fund şi a obţine ulterior diverse beneficii. De oamenii ăştia chiar mi-e scârbă! Dacă vrei ceva de la mine, poţi foarte bine să-mi ceri direct, nu-i nevoie să-mi insulţi inteligenţa transformându-te într-un mare lingău!

Eh, dacă v-am determinat să vă gândiţi câtuşi de puţin la acest subiect, după ce-mi spuneţi cum stă treaba la voi cu acceptatul complimentelor, puteţi să daţi şi un click pe articolul ăsta găsit pe net despre cum să accepţi cu clasă un compliment. Nu e niciodată prea târziu să învăţăm asta, nu? 😉

Nostalgie virtuală

Blogrollul mărgelat era acelaşi de la începutul Şiragurilor, avea deci o nevoie urgentă de updatare. Aşa că azi, deşi aveam o groază de alte chestii de făcut, m-am sustras bucuroasă şi am intrat pe fiecare link în parte şi mare mi-a fost surpriza să constat că multe din blogurile pe care le citeam cândva, când eu abia învăţam ce-i aia blogosferă, bloguri care-mi erau tare dragi, nu mai există, s-au închis. M-am întristat şi m-am întrebat ce s-a întâmplat cu fetele care scriau acolo, unde s-au dus, ce s-a mai petrecut în viaţa lor, ce schimbări au avut loc de au simţit că nu-şi mai pot aşterne trăirile în pagini virtuale. Totodată, faptul că eu n-am realizat când ele au dispărut din online, nu poate să însemne decât că nici eu nu le mai treceam pragul prea des în ultima vreme.

Alte bloguri s-au mutat pe domeniu propriu, lucru care m-a foarte bucurat fiindcă înseamnă că scrisul în online a devenit o treabă serioasă, au trecut la un alt nivel. Pe multe dintre ele le citeam intrând direct de pe facebook, aşa că nu m-am obosit să le modific linkul şi-n blogrollul mărgelat, aşa cum nu m-am prea obosit nici să scriu sau măcar să intru pe propriul blog în ultimul an.

Alte bloguri dragi au suferit diverse modificări, s-au nişat, axându-se doar pe o anumită categorie: travel, cooking, mămicie, reading, social media, dezvoltare personală. Aşa că şi interesul meu a scăzut un pic şi am intrat mai rar. Mie îmi plac blogurile personale, cu de toate, ca la shaorma. Îmi place să citesc poveştile şi întâmplările celui care scrie, să învăţ din experienţele sale, să simt o dată cu el cele trăite, să plâng, să râd, să mă bucur, să mă revolt împreună cu autorul. Cu alte cuvinte, să simt că-mi atinge sufletul pur şi simplu.

Tocmai am terminat de făcut ordine în blogroll şi mi s-a vărsat în cap o găleată maaaare cu melancolie. Mi s-a făcut un dor nebun de vremurile trecute, când bloggeriţele preferate aveau timp să scrie mai des, iar eu timp să le citesc mai des. Când simţeam că formăm un grup vesel, cu lepşe amuzante pasate de la una la alta, cu postări aproape zilnice şi comentarii la fiecare articol. Vremuri când fiecare scria din suflet, nu pentru concursuri, trafic, unici şi page rank. Lucrurile astea nici măcar nu contau, it was all about fun! Acum e altceva, totul e diferit. Vremurile nu mai sunt aceleaşi, timpul nu mai este (acelaşi) şi nici vârsta (doar au trecut 4 ani), preocupările noastre nu mai sunt aceleaşi şi nici noi! Asta nu e nici bine, nici rău, ci doar este şi atât!

Doar că mi-e dor! Melodia asta este pentru voi fetelor, vă ştiţi voi care!

girl on train gif

Paradă militară de 1 Decembrie 2013

Când eram mică, cea mai mare plăcere a mea de 1 Decembrie era să văd parada militară la tv şi să visez că atunci când voi fi mare, voi vedea cu ochii mei soldaţii mărşăluind pe sub Arcul de Triumf în capitală (deh, am avut dintotdeauna o pasiune pentru uniforme 😛 ). S-a întâmplat şi asta, (abia) în 2011. Şi ca să nu uit niciodată măreţul eveniment, m-am ales cu buletinul pierdut! Anul trecut, am ratat parada, întrucât eram pe baricade, la serviciu, dar cum vă puteţi imagina şi singuri, activitatea era pe zero, aşa că am reuşit totuşi să văd defilarea la tv. Tot a fost ceva, decât deloc, nu?Anul ăsta, spre norocul meu, 1 Decembrie a căzut duminica. Să fi fost cu o zi înainte, o ratam din nou, fiindcă am lucrat sâmbăta asta. Aşa că, entuziasmată şi bucuroasă nevoie mare şi cu fundiţă tricoloră în piept, la 9:40 eram deja pe Kiseleff, căutând un loc bun şi înfruntând frigul tăios împreună cu prietena mea Inuţa, care m-a însoţit acum doi ani la prima defilare, şi în premieră, Al Meu Ca Bradul. Asta pentru că, din nu ştiu ce motiv, blonda de mine trăia cu impresia că parada ar începe la ora 10, şi nu la 11, cum era de fapt programat! Chiar mă minunam eu că e prea puţină lume la ora aia târzie şi nu ştiam de ce! 😀

Parada de anul acesta, care am înţeles că ar fi cea mai mare din ultimii 23 de ani, a început ca de obicei cu intonarea imnului naţional şi 21 de salve de tun şi s-a încheiat cu Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale şi Muzicii Militare a Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”, preferaţii mei dintotdeauna. În plus, au fost şi câteva noutăţi: participarea a 140 de soldaţi străini-francezi, polonezi, turci şi americani, plus o replică a aparatului de zbor al lui Aurel Vlaicu, întrucât anul ăsta, la împlinirea a 100 de ani de când pionierul aviaţiei româneşti s-a prăbuşit la Băneşti, se sărbătoreşte centenarul Aurel Vlaicu. Am observat că şi-n acest an, părinţii şi-au adus copiii la defilare în număr foarte mare chiar, şi asta mă bucură tare, tare mult. E minunat să-i vezi fluturând tricolorul în mânuţele lor în timp ce strigă din inimă „Hai România!”, să le auzi sunetele de uimire şi comentariile sincere, să le vezi încântarea şi bucuria pe chip. Asta mi-a plăcut cel mai mult, cu asta o să rămân după defilarea din acest an.

În 2011, când am văzut pentru prima dată parada militară de 1 Decembrie, mi-a dispărut buletinul. Un an mai târziu, în 2012, de Moş Nicolae, am rămas din nou fără buletin (plus permis, aparat foto şi alte lucruri) când mi-a fost furată geanta. Se pare că începutul ultimei luni a anului se soldează mereu cu dispariţia prematură a bucăţicii ăleia de plastic ce-mi atestă identitatea. Mai are rost să vă spun că acum, în 2013, suntem din nou la început de decembrie şi că eu nu-mi găsesc buletinul? 😀

null