Din gura altora, Povestioara de vineri

Ai nevoie de dovezi?

Un barbat intra intr-o frizerie pentru a se tunde. Frizerul il primeste si, cum se face in astfel de ocazii, incep sa intretina o conversatie pe diferite subiecte mai mult sau mai putin lipsite de importanta. Ajungand din intamplare la subiectul Dumnezeu, frizerul spune:

-Nu cred ca exista asa ceva.

Clientul intreaba:

-De ce spui asta?

-Trebuie doar sa iesi pe strada sa vezi ca Dumnezeu nu exista. Daca ar exista Dumnezeu, ar mai fi atat de multi oameni bolnavi? Ar mai exista copii abandonati? Daca Dumnezeu ar exista, nu ar mai exista suferinta sau durere. Nu-mi pot imagina un Dumnezeu care sa permita toate aceste lucruri.

Clientul trece peste aceste observatii, pentru ca nu vrea sa starneasca o discutie in contradictoriu. Peste 5 minute, clientul iese din frizerie. Pe strada tocmai trecea un om cu un par lung si murdar, complet neingrijit. Clientul se intoarce, intra in frizerie si-i spune frizerului:

– Stii ceva? Frizerii nu exista.

–  Cum poti sa spui asta?

–  Sunt aici si sunt frizer. Si tocmai te-am tuns.

–  Nu! a spus clientul. Frizerii nu exista pentru ca daca ar exista, nu ar mai exista oameni cu par lung si murdar, asa cum e omul de afara.

– Dar frizerii exista! Asta se intampla cand oamenii nu se duc la frizer.

– Exact! Si Dumnezeu exista! Si  exista atat de multa suferinta pe lume pentru ca oamenii nu se uita inspre el!

Sursa: damaideparte.ro

flower

Reclame
Fotografia săptămânii, Olteanca in Capitala

Tombe la neige

Mărgeluţa astă-seară, la căldură, în scara blocului cu-n zâmbet laaarg: „Vaaai, ce frumos ninge! Ca-n basme!” (deh, am avut o rătăcire de moment).
Mărgeluţa în secunda următoare, afară, în frig, cu-n zâmbet crispat: „Brrrrrrr!!!” (clănţănind dinţii şi revenind brusc la realitate).

Alea 5 minute pe care le fac de obicei până în staţia lui 282/205 când ies de la muncă, în seara asta, ca niciodată,  mi s-au părut 5 ore. Sau poate chiar mai mult, fiindcă am îngheţat ca un rahat şi-am tremurat ca o piftie! Pur şi simplu mi se părea că drumul se tot lungea, şi lungea, şi lungea, încât pentru o secundă chiar am avut impresia că nu mai ajung în nenorocita aia de staţie. Am înfruntat stihiile naturii întocmai ca Ana lui Manole. Vântul tăios sufla atât de tare, încât îmi arunca toată zăpada în faţă şi abia am văzut culoarea verde la semafor. Deci am scăpat nespoită pe asfalt, yeeey! Ca să nu mai spun că la un moment dat am crezut că mă transform într-un fel de Dorothy în Ţara lui Chiliman (pentru necunoscători, ăsta e primarul sectorului 1) şi o să fiu luată pe sus. Şi credeţi-mă, sunt orice, numai cantitate neglijabilă nu! 😛

În concluzie, cam aşa a trăit Mărgeaua voastră prima ninsoare din iarna asta. Pe la prânz m-a plouat de am ajuns ciuciulete la muncă, pe seară m-a nins şi bătut vântul de am ajuns ciuciulete acasă! Acelaşi rezultat, cauze diferite. Cert e că mi-am amintit cu vârf şi îndesat cum arată şi se simte un dârdâit zdravăn! După cum puteţi să vă daţi şi singuri seama, sunt EXTREM DE ÎNCÂNTATĂ că a venit iarna, anotimpul meu preferat! Da, vezi să nu!

P.S.: cam aşa se vede de la fereastra mea prima zăpadă a acestei ierni! Oare nu am putea să facem o petiţie, o grevă, un protest ceva, ca după Crăciun să intrăm direct în vară? Cam prin iunie, aşa….

let it snow

Olteanca in Capitala

Rugby Romania-Fiji 7-26

De fooooaaaarte multa vreme, atat de multa incat nici nu mai stiu cata, imi doream cu ardoare sa vad live (si nu doar la tv) un meci de rugby. Si in virtutea principiului conform caruia atunci cand iti doresti foarte tare un lucru, tot universul lucreaza la indeplinirea dorintei tale, iata ca azi mi s-a ivit ocazia sa bifez si chestia asta din lista margelata cu „things to do in life”. Asa ca, dupa ce am ratat celelalte doua meciuri ale Romaniei, cu Tonga si Canada, asta seara la ora 18:30 eram deja pe Stadionul Arcul de Triumf impreuna cu Al Meu Ca Bradul. Se pare ca am incheiat un fel de intelegere tacita: el ma cara pe mine la meciurile de fotbal (in special ale Stelei), eu pe el la cele de rugby! Familia perfecta! 😛

Despre meciul din seara asta, Romania-Fiji, subsemnata nu poate vorbi decat cu mare incantare in suflet si luminite in priviri, cu toate ca Stejarii nostri au pierdut cu 7-26. Si asta fiindca a reprezentat o premiera pentru mine si o dorinta implinita. Nici macar frigul crancen nu m-a impiedicat sa ma bucur din plin de meci! Si ce fain a fost! In afara de arbitraj, care i-a umplut de draci pe toti, mi-a placut totul: faptul ca nu s-a stat mult la coada la bilete si ca ne-am gasit niste locuri bune, fanfara care a cantat imnurile, buciumasii din Bucovina care au anuntat inceputul meciului, chiar si gratarele cu mici sfaraind de la intrarea pe stadion (desi prima data cand vad asa ceva!). Am stat cu sufletul la gura si pumnii stransi tot meciul, pentru c-am sperat la victorie pana la final, am strigat „Hai, hai, baieti!” si „Oleeee!” pana am ragusit, am facut si cateva poze drept dovada si amintire de la primul meu meci de rugby.

In concluzie, mi-a placut la nebunie si cu siguranta va mai fi si o data urmatoare, mai multe de fapt, pentru ca abia m-am invatat, abia am prins gustul! Si da, imi place mult mai mult rugbyul decat fotbalul! Acum pe bune fetelor, dupa ce v-au innebunit baietii vostri cu meciurile de fotbal (care a inceput sa mi se para overrated mai ales din cauza supraexpunerii in mass-media), va indemn sa mergeti si la un meci de rugby, ca sa aveti termen de comparatie! Sa vedeti aici barbati adevarati, forta si masculinitate! Ma rog, e si asta un motiv de a merge pe stadion, nu? 😀

Mai multe imagini gasiti aici

Din gura altora, Povestioara de vineri

Cele 3 porţi

Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept.

-Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata?

-Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip. Dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te… Urmeaza drumul acesta drept din fata ta.

Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii.

Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: “SCHIMBA LUMEA”.

“Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc.”Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce-ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

-Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu.

Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: “SCHIMBA-I PE CEILALTI”.

“Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari.” El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum?

-Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine prind radacina toate aceste lucruri.

-Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria:” SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI”.

“Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau. Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce ai invatat tu pe acest drum?

-Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge.

-Asa este, spuse batranul.

-Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez.

-Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu.

Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: “ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI”. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. “In lupta devenim orbi, isi spuse el.” Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale. Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba:

-Ce-ai invatat in plus pe acest drum?

-Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat.

-Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe.

Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria “ACCEPTA-I PE CEILALTI”. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba:

-Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum?

-Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

-Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul.

Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: “ACCEPTA LUMEA”. Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba:

-Ce-ai invatat pe drumul acesta?

-Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie.

-Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

Sursa: damaideparte.ro

Propriu şi personal

Ultima sută de metri

…se transformă întotdeauna în ultimii zece metri la subsemnata! Pentru că de ce să faci azi, când poţi face mâine? Că doar Scarlet O’Hara zicea că e şi mâine o altă zi ş-apoi uite, azi e momentul perfect pentru a sta cu ochii în tavan/tv/facebook sau pentru a croşeta varză-ntr-un bec/a croi izmene pentru purici/a împleti fire de mărar pentru guguştiuci!

Eh, şi după ce a lălăit-o regeşte mândra Mărgea, se trezeşte ea în ultima clipă, disperată la culme şi cu ditamai morcovu’-n fund: „Aaaaauăleu! N-am făcut cutare chestie despre care ştiam de vreo două săptămâni, deci aveam timp pentru ea berechet, dar pe care am ignorat-o cu bună ştiinţă şi miserupism total şi ceeeeee mă fac aaaacuuuuum?”. Cum CE? Păi îţi bagi un reactor în dos (asta dacă reuşeşti să scoţi morcovu’ ăla imens) şi-i dai viteză, fătuco! Femeia bionică în acţiune, nu alta!

Şi-n timp ce, cu nervii întinşi la maxim, ochii bulbucaţi în cap şi palmele transpirate, Mărgeluţa îşi smulge părul şi-şi stoarce creierii ca să rezolve într-un timp record ceea ce ar fi putut rezolva cu linişte şi calm într-un timp de zece ori mai lung, nu trebuie să i te adresezi nici măcar cu o privire, darămite un sunet cât de mic! Poate să pice blocul, să vină un tsunami, să explodeze planeta, orice ar fi, n-o deranja, chiar dacă vezi că-i iese fum pe urechi! Fiindcă în aceste momente de cruntă încrâncenare mintală, orice factor extern o poate scurtcircuita şi transforma într-o bestie înfiorătoare! Şi dacă ţii la pielea ta şi integritatea corporală, abţine-te!

După fiecare sesiune de-astea turbo, Mărgeluţa iese întotdeauna mai bogată… cu câteva fire albe! Fiindcă a trăi intens şi la limită poate fi destul de obositor! Stilul ăsta de viaţă te consumă şi te îmbătrâneşte prematur! De fiecare dată îmi propun şi chiar mă jur cu mâna pe inimă că nu mai fac aşa… până data viitoare, când bineînţeles, se repetă istoria! Cei din jurul meu se iau cu mâinile de cap, fiindcă ştiu cât de irascibilă sunt în momentele astea şi că pe ei îmi vărs năduful, dar toate rugăminţile lor fierbinţi de a nu mai lăsa totul pe ultima sută de metri, nu au nici cel mai mic efect asupra mea! Din păcate, le-am auzit de atâtea ori, încât am devenit imună! Cu toate astea, recunosc că am stat de multe ori şi m-am întrebat de ce nu fac şi eu toate lucrurile la timpul lor, de ce nu mă învăţ minte o dată? De ce? Am avut o revelaţie azi şi am descoperit motivul: pentru că îmi iese figura… DE FIECARE DATĂ! Ba aş adaugă chiar că neuronii mei funcţionează mult mai bine când sunt sub presiune, mintea mea gândeşte mai logic şi mai clar, ideile îmi vin în valuri! Şi cred că e destul de greu să înveţi un dulău bătrân trucuri noi! 😛

Scarlet O'Hara tomorrow is another day

Şi cum se zice că primul pas spre vindecare e conştientizarea, în cinstea acestei zile măreţe, am adăugat o nouă pagină cu citate despre amânare! Sper să vă placă şi amintiţi-vă: nu lăsa pe mâine ce poţi face azi! Adică n-o luaţi pe Mărgea drept model! 😛

Propriu şi personal

Limba lui Burebista, Decebal and Co.

Cât e ziua de lungă, prin căpşorul meu blond mărgelat se perindă tot felul de idei năstruşnice şi scenarii fantastice, mi se agaţă de încreţiturile creierului tot felul de semne de întrebare, unele mai mari, altele mai mici. Se pare că neuronii mărgelaţi sunt neobosiţi, lucru care nu e neapărat bun, dar cu siguranţă obositor! De multe ori mă întreb cum de nu-mi bufneşte capul?! Ar trebui să umblu cu un semn legat de gât:  „Atenţie, pericol de explozie!”, să ştie cei din juru-mi la ce se expun de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni! 😀

Eh, şi după ce mi s-au ridicat semnele de întrebare şi m-a pleznit ideea direct în moalele capului, încep să fierb în suc propriu. Pentru că da, sunt genul de om care face permanent mici obsesii: pot să mănânc zile la rând aceeaşi mâncare (în vara asta nu a trecut zi fără o mămăligă aburindă şi cum eu nu ştiu să fac, beleaua a căzut pe Al Meu Ca Bradul, care de traumatizat ce e, nici acum nu mă scoate din apelativele de genul „mămălinski, go home!” şi nu, n-am făcut scorbut!); pot să mă uit ore în şir la fotografiile de pe Tumblr, fără să mă plictisesc câtuşi de puţin (apropo, ăsta e contul mărgelat de pe Tumblr); pot să ascult o melodie pe repeat zile întregi, până simt că i se dezlânează sunetele şi nu mai prezintă niciun interes pentru ciocănel şi scăriţă (ultima dată mi se pusese pata pe „Don’t deserve you” – Plumb, de ieri am trecut la O.M.F.O – „Gutsul electro” şi „Magic mamaliga” – v-am zis eu că „mămăligară” îmi scrie pe vecie în frunte!). De vreo două zile, am altă dorinţă arzătoare, cauzată de cursul de lingvistică de la facultatea la care tocmai m-am înscris în toamna asta (da, măi, sunt boboacă… again!): mor de curiozitate să aud cum suna limba lui Burebista, Decebal and company! Nu v-am avertizat eu că mă bântuie tot felul de bizarerii? „Weirdo” is my middle name!

Dar acum pe bune, ia gândiţi-vă un pic! N-ar fi supertare să putem învăţa limba dacă din manuale, la şcoală, cum se întâmplă cu engleza? Sau să putem urmări o conversaţie la radio ori să ascultăm o melodie pe youtube? De două zile mă tot întreb (deh, mă chinuie imaginaţia prea bogată!) şi încerc să-mi imaginez cum ar suna declaraţia de dragoste a unui dac pentru femeia iubită, cum şi-ar alina o mamă puiul speriat, cum ar suna o ceartă între soţi, ce cântecele ar fredona cei mici la joacă! Ar fi oare o limbă duioasă, mlădioasă, care să-ţi mângâie lin timpanul sau una tăioasă, din topor, care să te zgârie pe creier? Judecând după cele citite de când mi s-a pus pata pe chestia asta, înclin spre prima variantă. Ah, ce mult mi-ar plăcea să aud limba dacilor! Mă întristează totuşi că dorinţa asta a mea nu are sorţi de izbândă prea curând, de fapt tind spre zero, pentru că informaţiile pe care le deţinem la ora actuală despre limba dacilor sunt foarte sărace, tot ce avem momentan fiind o listă de cuvinte (puţine, mult prea puţine) care se presupune că ar proveni din limba dacilor. Se presupune, nici măcar nu e o chestie sigură… Asta e, poate într-o altă viaţă, cine ştie…

Lupul-Dacic-simbol-national-al-dacilor
Sursa foto

Şi dacă tot suntem la capitolul dorinţe de dat ochii peste cap, voi cei care citiţi asta şi probabil vă tăvăliţi pe jos de râs, la ce chestii ciudate visaţi? Haideţi, nu fiţi timizi, dezlegaţi-vă limba! Ca să mă simt şi eu bine că nu sunt singura nebună de pe aici… 😛 😀

Din gura altora, Povestioara de vineri

Mică lecţie de marketing

Marketing Feminin:

1. Eşti la o petrecere şi vezi un tip super. Te duci la el şi îi spui: „Sunt foarte bună la pat!”. Asta e Marketing Direct.

2. Eşti la o petrecere cu nişte prieteni şi vezi un tip super. Unul din prietenii tăi se duce şi îi spune: „Tipa aceea e foarte bună la pat!”. Asta e Publicitate.

3. Eşti la o petrecere şi vezi un tip super. Îi ceri numărul de telefon. După o zi, îl suni şi îi spui: „Sunt bună la pat!”. Asta e Telemarketing.

4. Eşti la o petrecere şi vezi un tip super. Îl recunoşti. Te duci la el şi îi împrospătezi memoria: „Îţi aduci aminte ce bună sunt la pat?”. Asta e Customer Relationship Management.

5. Eşti la o petrecere şi vezi un tip super. Te ridici, îţi aranjezi rochia, te duci la el şi îl inviţi să bea ceva. Îi spui cât de bine miroase, îi lauzi costumul, îi oferi o ţigară şi îi zici: „Sunt foarte bună la pat!”. Asta e Relaţii cu Publicul.

6. Eşti la o petrecere şi vezi un tip super. Te apropii şi îi spui: „Sunt foarte bună la pat!” şi-i mai arăţi şi un sân. Asta e Merchandising.

7. Eşti la o petrecere şi vezi un tip super. El vine la tine şi îţi spune: „Am auzit că eşti foarte bună la pat!”. Asta e Brandul, puterea mărcii.

8. Eşti la o petrecere şi vezi un tip super. Te apropii şi îi spui: „Ştiu toate tehnicile de masaj tailandez, sunt bună la pat şi în plus, mai şi gătesc bine!”. Asta e Brand Content Marketing.

Marketing Masculin:

1. Eşti la o petrecere şi vezi o tipă super. Te duci la ea şi îi spui: „Sunt foarte bun la pat şi rezist toată noaptea fără oprire!”. Asta e Publicitate Falsă şi se pedepseşte conform legii.

men vs women differences