Din gura altora, Povestioara de vineri

Poruncile paradoxale

Oamenii sunt iraţionali, neînţelegători şi egoişti…
Iubeşte-i, oricum!

Dacă eşti bun, oamenii te vor acuza de egoism şi intenţii ascunse…
Fii bun, oricum!

Dacă ai succes, vei câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi…
Caută succesul, oricum!

Binele pe care îl faci astăzi, va fi uitat mâine…
Fă bine, oricum!

Cinstea şi sinceritatea te vor face vulnerabil…
Fii cinstit şi sincer, oricum!

Oamenii mari cu idei măreţe pot fi doborâţi de oameni mărunţi cu minţi înguste…
Gândeşte măreţ, oricum!

Oamenii îi favorizează pe perdanţi, dar îi urmează doar pe învingători…
Luptă pentru câţiva perdanţi, oricum!

Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi…
Construieşte, oricum!

Omenii au într-adevăr nevoie de ajutor, dar îţi pot sări la gât dacă-i ajuţi…
Ajută-i, oricum!

Dă-i lumii tot ce ai mai bun în tine şi tot nu va fi de-ajuns…
Dă-i lumii tot ce ai mai bun, oricum!

Kent M. Keith

 

Reclame
Încreţi-mi-ar creierul!, Tocanita internautica

Tocăniţă internautică (44)

Mâncărica virtuală de azi pentru toţi pofticioşii mărgelaţi:

„American Girl”, păpuşile personalizate

Feţe recreate din ADN-ul găsit în gume şi chiştocuri

Despre sistemul imunitar fizic, dar mai ales spiritual

Povestea femeii care a salvat sute de sclave sexuale, căutând-o pe fiica sa

Un filmuleţ cu alpinistul Dean Potter făcând echilibristică pe o sârmă între două piscuri

Reclama pe care o pot vedea doar copiii

Poftă bună şi digestie uşoară! 😉

Din gura altora, Povestioara de vineri

Visul unei omizi

O omidă micuță coboară într-o zi înspre pământ. Foarte aproape de drumul ei era o lăcustă. “Unde te duci?” a întrebat-o. Fără să se oprească din mers, omida a răspuns: “Am avut un vis azi-noapte, visam că priveam toată valea de pe vârful muntelui înalt. Mi-a plăcut ce am văzut în vis şi mi-am propus să fac acest lucru.”

Surprinsă, lăcusta a zis, în timp ce prietena ei se îndepărta: “Trebuie să fii nebună! Cum vei putea ajunge tu până acolo? Tu, o simplă omidă! O piatră va fi un munte, o băltoacă o mare și orice trunchi de copac, o barieră de netrecut.” Dar omiduța era deja departe și nu o mai auzea. Piciorușele ei minuscule nu se opreau din mers.

Deodată s-a auzit vocea unui scarabeu: “Unde mergi aşa hotărâtă?” Deja transpirată, omiduța i-a zis gâfâind: “Am avut un vis şi vreau să-l realizez, să urc pe munte ca să privesc de acolo toată lumea.”

Scarabeul nu s-a putut abține din râs, s-a oprit la un moment dat și a zis: “Nici măcar eu, cu picioare atât de mari, nu aş putea să fac un lucru atât de ambiţios.” Se tăvălea pe jos de râs în timp ce omida îşi continua drumul.

În acelaşi fel, păianjenul, cârtiţa, broasca şi floarea au sfătuit-o pe prietena noastră să renunţe. “Niciodată nu vei reuşi!”, îi spuneau, dar înăuntrul ei era ceva ce o împingea înainte. Deja sfârşită de oboseală, pe punctul de a muri, s-a hotărât să se oprească ca să se odihnească şi să-şi facă, cu un ultim efort, un culcuş unde să înnopteze.

“Voi fi mai bine”, a fost ultimul lucru pe care l-a zis şi a murit. Toate animalele din vale au trecut pe acolo să-i vadă rămăşiţele. Acolo era creatura cea mai nebună dintre toate. Mormântul ei li se părea un monument al absurdităţii. Era un refugiu demn de cineva care a murit încercât să-şi realizeze un vis irealizabil. Într-o dimineaţă, în care soarele strălucea în mod neobişnuit, toate animalele s-au adunat în jurul acelui mormânt ce se transformase într-un avertisment pentru cei îndrăzneţi. Deodată, au rămas înmărmuriţi.

Acea crustă tare a început să crape şi, cu uimire, au văzut nişte ochi şi o antenă care nu putea fi ale omidei pe care ei o credeau moartă. Încetul cu încetul, ca pentru a le da timp să îşi revină după şoc, au ieşit aripile frumoase, ca un curcubeu, ale acelei fiinţe impresionante pe care o aveau în faţă: un fluture.

Nu a mai fost nimic de zis, toţi ştiau ce aveau să facă: va zbura până la marele munte şi îşi va realiza visul; visul pentru care trăise, pentru care murise şi pentru care s-a întors la viaţă. Toţi se înşelaseră.

Dumnezeu ne-a creat pentru a realiza un vis, să trăim pentru el, să încercăm să-l împlinim, să ne punem viaţa în joc pentru el şi dacă vedem că nu putem, poate că avem nevoie de un popas şi de o schimbare radicală în vieţile noastre. Şi atunci, în alt mod, cu alte posibilităţi şi cu harul lui Dumnezeu, vom reuşi. Doar căutând imposibilul, oamenii au găsit şi au atins posibilul, iar cei care s-au limitat la ceea ce era evident posibil, nu au înaintat în nici un fel.

Butterfly

Olteanca in Capitala

Atotputernicul RATB

De doi ani de zile, Mărgeluţa a uitat cum mai arată o cartelă de metrou fiindcă se bazează exclusiv pe serviciile RATB pentru a înfrunta infernalul trafic bucureştean. Prin urmare, în timpul ăsta a adunat tot felul de poveşti, care mai de care mai ciudate, mai amuzante sau mai (ales) cauzatoare de nervi şi stres. Câteva dintre ele v-au fost aduse la cunoştinţă şi vouă, chiar aici, pe blogul mărgelat -vă puteţi delecta cu ele la rubrica „Olteanca în capitală”– pentru că nu-i aşa, scrisul poate fi cumva o alternativă mult mai ieftină a mersului la psiholog. 😛 Sau mă rog, o descărcare ceva mai paşnică decât datul cu pumnul!

gara de nord 1964
Sursa foto

Ei bine, povestea de azi face parte tot din ciclul „minunile RATB”, în speţă din categoria celor de albit părul. De parcă nu l-ar avea Mărgeluţa şi-aşa destul de cărunt! Dar cu siguranţă azi i-au mai apărut vreo trei fire pe la tâmple din cauza celor 30 de minute de aşteptat şi degerat în staţia de la Policlinica CFR! Cum stătea ea şi se uita luuuung după autobuz (pardon „maşină”, că aşa se vorbeşte la capitală), cu Kiss Fm sunându-i în căşti, după ce şoferul de pe 205 îi închisese în mod parşiv uşile-n nas, vede 282-ul trecând fain frumos pe lângă staţie şi cotind la stânga, pe Griviţei. „Ce naiba? Era gol, probabil avea vreo defecţiune şi se întorcea la autobază!” îşi dă ea singură explicaţii. După câteva minute, alt 282, aceeaşi poveste. „Mă, aici e ceva putred! Şi-o fi schimbat traseul oare?”. Dar pe tăbliţa metalică încă era trecut, semn că nu avusese loc nicio schimbare şi ar fi trebuit deci să oprească, aşa cum se întâmpla de obicei. Toţi călătorii, la fel de intrigaţi şi nedumeriţi ca Mărgeluţa. Nimeni nu ştia ce se întâmplă, aşa că se duce ea la ghişeul de bilete, să ceară explicaţii doamnei de acolo, în speranţa că, fiind angajata RATB, aceasta va lămuri pe loc situaţia. Numai că, surprize-surprize, sărmana femeie suferea de vreo boală ceva, că prea ridica obsesiv-compulsiv din umeri! Era total pe lângă subiect, iar Mărgeaua îngheţată şi plină de draci când a trecut şi al treilea 282 şi normal, povestea s-a repetat! Abia într-un târziu, cam după jumătate de ora de dârdâit cu spor în staţie, a venit şi salvarea sub forma unui 205, care după cum îi este obceiul, îşi face apariţia din joi în paşte.

Seara, când m-am întors de la muncă, am intrat pe site-ul RATB şi am văzut anunţul, postat cu doar o zi în urmă, conform căruia linia 282 va reveni pe traseul de bază, începând cu data de azi. Şi totuşi nu, nu e de ajuns! Nici pe departe! Câţi dintre călători deschid zilnic site-ul RATB ca să se asigure că nu le scapă ceva? Da, parcă-i şi văd pe baba şi moşul cutărică holbându-se cu ochelarii pe nas într-un monitor, dând scroll şi sorbind cu nesaţ fiecare cuvânţel din anunţurile atotputernicei regii de transport! Nu era oare mai simplu să afişeze în staţii, în văzul tuturor, o banală coală de hârtie cu toate informaţiile necesare? Şi oare nu era normal ca angajaţii RATB să fie înştiinţaţi de schimbări ca să poată da mai departe informaţia către călători? Că doar ei sunt primii afectaţi de miserupismul ăsta total, clasic românesc, cei care plătesc nişte servicii şi sunt trataţi cu fundul! Asta e bătaie de joc! Aşa că, fie-mi cu iertare, dragă RATB, but you suck! Big time! Adică eşti de rahat! Punct!

Olteanca in Capitala, Propriu şi personal

Mă, voi sunteţi tâmpiţi?

Astă-seară, pe când se întorcea Mărgeluţa de la muncă şi îşi căuta în buzunar căştile de la telefon să asculte radio pe drumul spre casă, zbbbbrrrrrr! o chestie galbenă îi trece razant prin faţă şi i se opreşte la picioare. „Ce mama naibii?” îşi zice ea nedumerită. Eh, aici ar trebui să fac un poll şi să vă las pe voi să ghiciţi obiectul zburător neidentificat! Dar cum sufăr de lipsă cronică de… timp, vă destăinui eu identitatea chestiei care era cât pe ce să-mi producă un infarct: un cotor, doamnelor şi domnilor, un amărât de cotor de pară!!! Aşa că scuzaţi-mi limbajul, dar nu mă pot abţine să nu întreb pe exemplarul umanoid care a găsit de cuviinţă să arunce resturile menajere pe geam şi nu la coşul de gunoi: „Mă, tu eşti tâmpit?”. Că needucat cu siguranţă eşti! Maică-mea ne-a învăţat să ţinem în buzunar orice ambalaj, cât de mic, până acasă, dacă nu găseam coşuri de gunoi în drumul nostru. Şi tu-l arunci în capul oamenilor, pe stradă?

Vara trecută era să iau foc de la un muc de ţigară nestins, care mi-a ratat milimetric pleata oxigenată şi garnisită cu mult fixativ. Să fi văzut atunci Mărgeluţa în flăcări, urlând „My head is on fire! My head is on fire!” ca Dee Dee din „Laboratorul lui Dexter”. Şi atunci, la fel ca azi, aceeaşi întrebare mi-a bântuit capul de pe umeri, dovedind că încă-l mai am: „Mă, tu eşti tâmpit?”. Tata, fumător înrăit, nu suporta să împută cu miros de tutun toată casa, aşa că fuma pe balcon, cu scrumiera lângă el, unde-şi arunca apoi chiştocul de ţigară. Şi tu-l arunci în capul oamenilor, pe stradă?

Acum două ierni, chiar de Crăciun, pe când ne întorceam din Cişmigiu, unde o dusesem pe mama de Mărgea, fană înrăită Direcţia 5, să-l vadă în carne şi oase pe Cristi Enache, ne găsim maşina decorată cu o coşcogeamite varza murată. Deh, tot era sezonul sarmalelor! Şi-n timp ce ne chinuiam să o dăm jos de pe plafon, nu-mi suna în cap decât: „Mă, tu eşti tâmpită?” pentru că simţeam eu că o mândră reprezentantă a sexului gătitor de sarmale ne cadorisise în halul ăla! Mama şi-a făcut cruce, căci era prima dată în viaţa ei când vedea aşa ceva! Trebuia să ajungă la capitală pentru aşa minune! Eh, acum poate spune că n-a trăit degeaba!

În schimb, prima dată când Mărgeaua a văzut cu ochii ei specia asta de gunoi zburător, a fost cu câţiva ani în urmă, pe când locuia la Craiova, la buna sa prietenă, Cori. În timp ce stăteau ele două pe balcon, la o cafea şi o mică bârfă ca fetele, admirând tipii bine făcuţi care veneau la sala de forţă de la parter, buuuum! se loveşte cu putere şi se sparge de asfalt o ditamai punga de gunoi. Coji de legume, cutii de conserve, tampoane folosite, hârtie, pahare de unică folosinţă şi tot felul de alte lucruri scârboase şi urât mirositoare de care se descotoroseşte în general tot omul, se împrăştie instantaneu în parcarea blocului. Nu cred că vă puteţi imagina ce faţă a făcut Mărgeaua, care nu mai pomenise aşa ceva în viaţa ei! „Mă, tu eşti tâmpit?” s-a întrebat ea atunci pentru prima dată. Cum să arunci gunoiul de la balcon, în capul oamenilor, pe stradă? Câta putoarea de om trebuie să fii ca să faci asta? Mai ales când blocul are tobogan de gunoi, deci e totul la botul calului!?

Şi când te gândeşti că Mărgeluţa considera că povestea Bradului consort cu vecina lui de la doi, care arunca uleiul din tigaie direct pe maşinile parcate în spatele blocului, era exagerată!

Aşa că nu pot să nu şi mai ales să întreb: MĂ, VOI SUNTEŢI TÂMPIŢI CU TOŢII? Ce mare osteneală, fraţilor, să arunci gunoiul acolo unde trebuie aruncat? Unde vă este bunul simţ, educaţia, buna creştere? E chiar aşa de greu să fim puţin civilizaţi? Puţin, măcar puţin, cât să nu ajungem să ne înghită mizeria şi să ne ducem existenţa într-o mare groapă de gunoi? Nu mă, nu sunteţi doar needucaţi şi nesimţiţi, ci mai sunteţi şi proşti pe deasupra! Că doar prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul! Trebuie să mai şi semnalizeze că e prost! Aşa că asta meritaţi zilnic, până învăţaţi să nu mai aruncaţi gunoiul în capul oamenilor, pe stradă:ass kickingŞi sper să doară! Rău!

Olteanca in Capitala, Propriu şi personal

Langa-balanga de 4,9 grade

cutremur in vrancea
Sursa foto

Mărgeluţa e mare devoratoare de filme horror încă din copilărie. Aşa că de fiecare dată când dă peste ea o întâmplare mai mult sau mai puţin ciudată, imediat face o conexiune cu vreo scenă din filmele mai sus amintite. Ora 22:33: Mărgeluţa navighează cu spor pe facebook. Deodată, pe nepusă masă, punga ei cu biscuiţi începe să foşnească şi parcă să se mişte uşor, aproape insesizabil. Dar Mărgeluţa are ochi de vultur, nimic nu-i scapă, aşa că sesizează şi insesizabilul. Şi paaac! imediat îi vin în minte scenele din filmul Poltergeist, alea când obiectele se mişcau îndrăcite de unele singure prin casă. „Ptiuuu drace, te pomeneşti că mă trezesc cu toţi biscuiţii în cap!” îşi zice Mărgeluţa, aşteptând să vadă ce se întâmplă în continuare. Nimic, nicio mişcare. Şi-aşteaptă, spionând cu coada ochiului punga. Nimic, nicio mişcare. Şi iar aşteaptă, dat tot nimic. „Alarmă falsă, no poltergeist in my house!” şi-şi vede în continuare de treabă pe facebook. Asta până când anunţă la Ştirile ProTv că s-a produs un nou cutremur în zona Vrancea, de 4.9 grade de data asta. Misterul s-a dezlegat deci! De ăla de 5,5 grade, care mi-a mutat cărţile pe raft, nu m-am sinchisit, dar uite ce mi-a captat atenţia ăsta micu’!

Între noi fie vorba, cred că victoria României din seara asta e de vină! Cele 2 goluri măreţe împotriva echipei ultra-extra-mega puternice a Estoniei au făcut să se cutremure Vrancea! 😛 Ţineţi-le minte, că altele nu mai pupăm! La goluri mă refer, că de cutremure o să tot auzim până la finele anului!

LATER EDIT: Cică ar fi fost mai mic de fapt: 4,7 grade! Pffiu, m-am liniştit acum! 😀

Tocanita internautica

Tocăniţă internautică (43)

Luuuumeeee. luumee! Tocăniţa internautică de azi este gata, gustoasă şi aburindă vă aşteaptă pe toţi întru înfruptare!

  • Bucket list-ul Lilianei de la Plăcerea de a calatori – aşa, să vă servească de model, pentru că nu strică niciodată să ne punem visurile pe hârtie, nu?
  • Despre Belgia, povesteşte cu drag Loredana de la Normalitate Anormală

Lectură plăcută şi digestie uşoară! Sau, mă rog, să vă fie de bine! 😉