Din gura altora, Povestioara de vineri

Eu şi Dumnezeu, cea mai frumoasă conversaţie

Angel WingEu: Doamne, pot să-ți pun o întrebare?

Dumnezeu: Sigur! …

Eu: Promite-mi că nu te vei supăra….

Dumnezeu: Promit!

Eu: De ce ai îngăduit ca astăzi să mi se întâmple atâtea lucruri?

Dumnezeu: Ce vrei să spui?

Eu: Ei bine, astăzi m-am trezit cam târziu…

Dumnezeu: Așa…

Eu: Tocmai astăzi, mi-a luat o veșnicie să pornesc mașina!

Dumnezeu: Bun…

Eu: La prânz, am comandat un sandwich, însă mi-au făcut sandwich-ul greșit și a trebuit să aștept ceva timp până am primit ce am dorit.

Dumnezeu: Hmmm…

Eu: În drum spre casă, telefonul meu a murit chiar atunci când am răspuns apelului pe care-l primisem!

Dumnezeu: În regulă…

Eu: Și una peste alta, când am ajuns acasă nu doream decât să-mi relaxez picioarele în noul meu aparat de masaj și relaxare. Dar nu funcționa! Nimic nu a mers bine azi! De ce ai făcut asta?

Dumnezeu: Păi… ia să vedem! În această dimineață, Îngerul morții a fost la căpătâiul tău și a trebuit să trimit unul dintre îngerii mei să se bată cu el pentru viața ta. Te-am lăsat să dormi până atunci!

Eu (umilit): Oh!

Dumnezeu: Nu am îngăduit ca mașina ta să pornească repede, deoarece pe drumul pe care trebuia să circuli era un șofer beat care te-ar fi lovit și accidentat foarte rău dacă ai fi fost atunci pe drum!

Eu: (rușinat)

Dumnezeu: Prima persoană care ți-a făcut astăzi greșit sandwich-ul avea o boală gravă și nu am vrut să iei boala, deoarece știam că nu-ți poți permite să-ți pierzi locul de muncă.

Eu (jenat): Ok

Dumnezeu: Telefonul tău a murit, deoarece persoana care te-a sunat avea de gând să dea o mărturie falsă despre ceea ce ai vorbit cu ea la telefon, astfel încât nu am îngăduit nici măcar să vorbești cu ea, în așa fel încât să fii acoperit.

Eu (încet): Înțeleg, Doamne…

Dumnezeu: Oh, cât despre acel aparat de masat picioarele… acesta avea un scurtcircuit care ar fi produs o avarie în seara asta, în casa ta. Nu cred că ți-ai fi dorit să stai în întuneric.

Eu: Of! Îmi pare rău, Doamne!

Dumnezeu: Să nu-ți pară rău, învață doar să ai încredere în mine …. în toate lucrurile care ți se întâmplă, fie ele bune sau rele!

Eu: Mă voi încrede în Tine, Doamne!

Dumnezeu: Și nu te îndoi niciodată, deoarece planul Meu pentru ziua ta este întotdeauna mai bun decât planul tău!

Eu: Nu mă voi îndoi, Doamne! Și lasă-mă doar să-ți spun, Doamne, că Îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai îngăduit să mi se întâmple astăzi.

Dumnezeu: Cu drag, copile. A fost o zi în care, ca de obicei, am fost Părintele tău, iar Eu ador să am grijă de copilașii mei …!

Reclame
Povestioara de vineri

Lupta vietii

Copiii nu-nteleg ce vor:
A plange-i cumintia lor.
Dar lucrul cel mai las in lume
E un barbat tanguitor.
Nimic nu-i mai de ras ca plansul
In ochii unui luptator.
O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor.
Pe seama cui? Esti un nemernic
Cand n-ai un tel hotarator.
Tu ai pe-ai tai!
De n-ai pe nimeni,
Te lupti pe seama tuturor.
E tragedie naltatoare
Cand, biruiti, ostenii mor,
Dar sunt eroi de epopee
Cand bratul li-e biruitor.
Comediant e cel ce plange,
Si-i un neom, ca-i dezertor.
Oricare-ar fi sfarsitul luptei,
Sa stai luptand, caci esti dator.
Traiesc acei ce vreau sa lupte;
Iar cei fricosi se plang si mor.
De-i vezi murind, sa-i lasi sa moara,
Caci moartea e menirea lor.

George Cosbuc

fight
Sursa foto

Din gura altora, Povestioara de vineri

„Cina cea de taina” si legenda pictarii ei

Exista o legenda cu privire la “Cina cea de taina” a lui da Vinci. Cand a conceput aceasta scena, Leonardo s-a izbit de o mare dificultate: trebuia sa picteze Binele – sub chipul lui Iisus – si Raul – sub chipul lui Iuda. Si-a intrerupt lucrul la jumatate, pana cand avea sa gaseasca modelele ideale.

Intr-o zi, in timp ce asista la repetitita unui cor bisericesc, a vazut intr-unul din baieti imaginea desavarsita a lui Hristos. L-a invitat la el in atelier si i-a reprodus trasaturile in studii si schite. Au trecut 3 ani…Cina cea de Taina era apropae gata – da Vinci insa, nu gasise modelul ideal pentru Iuda.

Cardinalul care raspundea de biserica, incepu sa-l preseze, cerindu-i sa ispraveasca numaidecat fresca. Dupa mai multe zile, pictorul a intalnit un tanar imbatranit prematur, zdrentaros, beat, lungit in sant. Cu mare greutate, ajutoarele sale il dusera pana la biserica, unde urma sa-i picteze chipul fara schite prealabile.

Da Vinci se apuca sa picteze uimit de trasaturile necredintei, ale pacatului, ale egoismului atat de bine imprimate pe fata lui.
Cand pictorul a terminat, cersetorul, revenindu-si oarecum din betie, deschise ochii si vazu pictura din fata lui. Un amestec de uimire si tristete ii aparu pe chip si zise:

– Am mai vazut pictura asta!

– Cand? Intreba da Vinci surprins.

– Acum 3 ani, inainte de a fi pierdut tot ce aveam. Pe vremea aceea, cantam in corul bisericii si duceam o viata plina de vise, iar artistul m-a convins sa pozez ca model pentru chipul lui Iisus.

Se pare ca Binele si Raul au unul si acelasi chip, totul depinde de momentul in care unul sau altul taie calea oricarei fiinte umane.

cina cea de taina
Sursa foto

Din gura altora, Povestioara de vineri

Mandra Toamna

Într-un ţinut îndepărtat trăia Bătrânul Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale – Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare era de o frumuseţe aparte, iar bătrânul le iubea pe fiecare la fel de mult, erau lumina ochilor săi. La vremea potrivită, marele Ceas al Timpului, care guverna acea împărăţie, a arătat că era momentul ca cea de-a treia fiică să-şi înceapă călătoria spre ţinuturile locuite de oameni. Urma să le aducă acestora multe şi bogate daruri, pe care le pregătise din timp – culori din cele mai blânde şi luminoase luate de la Pictorul magic, flori delicate şi înmiresmate de la Florarul împărăţiei, ploi mănoase şi bogate din Cămara cerului, roade gustoase de la Grădinarul Şef şi multe, multe altele. Dar Toamna nu prea era mulţumită, şi-ar fi dorit şi altceva – ceva care să o facă şi mai frumoasă şi iubită de oameni.

– Dar eşti minunată, îi spuse tatăl, ce ţi-ai putea dori mai mult?

– Aş vrea, se gândi îndelung fata……ca Soarele să strălucească doar pentru mine.

– Dar acest lucru nu e posibil, Soarele e prietenul vostru, deci şi al surorilor tale. Lumina sa nepreţuită vă însoţeşte pe fiecare în călătoria voastră.

– Dar eu vreau ca Soarele să fie doar al meu, de fapt…….să fiu chiar eu Soarele.

– Ce gând mai e şi acesta? întrebă mirat Bătrânul Anotimpurilor. Ţi-am explicat, frumuseţea ta e dată de veşmintele deosebite pe care le porţi şi toate darurile cu care eşti împodobită.

– Dacă nu vrei să-mi faci pe plac şi să porunceşti Soarelui ce ţi-am spus, atunci anul acesta nu mai plec în călătorie. Şi nu-mi pasă ce vor crede oamenii.

Văzând că fiica sa rămase îndărătnică în hotărârea sa şi nu mai putu să facă nimic pentru a o îndupleca, bătrânul se retrase pentru a cugeta. Fiica sa devenise mândră şi foarte aprigă în dorinţele ei. După un timp, o chemă la sine şi îi spuse:

– Dacă vei pleca la vremea potrivită, când te întorci te voi îmbrăca în cea mai frumoasă haină din câte au existat vreodată. E o haină cum nu există alta pe lume. Dar ai de făcut un singur lucru – să aduni în coşul tău toate razele de soare. Şi când le vei strânge pe toate vei străluci mai frumos ca niciodată, căci vei fi îmbrăcată în haina Soarelui.

Şi de atunci Toamna încearcă în fiecare an să adune cât mai multe raze de soare, pentru a primi de la tatăl său haina cea minunată. Dar Soarele deseori se retrage în spatele norilor, se ascunde printre copaci, între ramurile şi frunzele lor, printre flori, aleargă mai iute ca vântul, nu se lasă prins defel. Căci razele sale sunt doar pentru acei care nu sunt mândri, iar frumuseţea pentru cei care nu au îndrăzneala de a se crede Soare.

autumn
Sursa foto

Povestioara primita pe mail. Multumesc, Andreea! 😉

Mulţi ani trăiască!, Propriu şi personal

4 ani de Şiraguri

cupcakeNu mai ştiu cum am dat eu viaţă Şiragurilor tocmai în prima zi de toamnă, dar nu-mi amintesc să fi fost ceva premeditat. Pur şi simplu aşa s-a nimerit. Şi ca să mărturisesc totul până la capăt, dacă tot m-am apucat, site-ul trebuia să fie unul dedicat citatelor, pe care eu le ador de când mă ştiu, de unde şi adresa mult iubitului meu blog: quotationsfreak.wordpress.com. Încetul cu încetul, am început să adaug şi postări cu caracter personal, fără a intra însă prea mult în amănunte, fiindcă nu am intenţionat niciodată să-mi aştern viaţa privată pe tapetul internetului. Şi nici nu o să încep acum!

De la 1 septembrie 2009, ziua de naştere a blogului mărgelat, doar am clipit o dată. Când am deschis ochii, trecuseră deja 4 ani. Să-mi spună şi mie cineva unde se grăbeşte aşa timpul ăsta? Are vreun tren de prins?

E adevărat că în ultimul an nu prea am fost prezentă pe aici şi s-a cam aşternut praful… într-un strat destul de gros, ce-i drept! Îmi fac mea culpa! Dar cum spuneam mai sus, îmi scapă timpul printre degete şi am gândurile atât de încâlcite în cap, încât cu greu mai reuşesc să urmez un fir şi să ţes o poveste. Pe lângă asta, cred că m-am şi puturoşit un pic! Ok, un pic mai mult! Dacă lenea ar durea, eu m-aş tăvăli pe jos în chinuri! Dap, atât de grav e! 😀

Deci să recapitulăm: să scriu nu pot de lene şi lipsă de inspiraţie, să-mi abandonez blogul, iar nu pot, că mi-e prea drag şi nu mă lasă inima! Prin urmare, chiar dacă voi scrie din ce în ce mai rar până n-o voi mai face deloc, de şters tot nu-l şterg! Îl voi lăsa aşa, în libertate, free Willy gen, să se bucure de postările mărgelate şi ultimul cititor rămas singur-singurel, bim-bam, printre copaci, pardon, …rânduri! Asta în cazul în care a mai rămas vreunul! 😛

În concluzie şi în final, un mulţumesc din corazon celor care m-au citit până acum şi continuă s-o facă, şi „La Mulţi Ani!” căsuţei mele virtuale!!! Cu speranţa că anul cu numărul 5 va fi unul mai spornic şi mult mai productiv,

vă salută cordial,

a voastră, Mărgeluţa!