Vara 2013

vara summer 2013Şi s-a dus vara… Din păcate pentru subsemnata Mărgea, vara 2013 nu a fost una plimbăreaţă, aşa cum mi-aş fi dorit. Am muncit mult, şase zile din şapte, chiar şi 12 ore pe zi, am avut examene, ceea ce nu mi-a lăsat timp nici pentru odihnă, darămite pentru plăcerile sufletului. Totuşi, am găsit în blogosferă o idee care mi-a plăcut tare, aceea de a aduna într-un colaj foto momentele memorabile ale acestei veri. Bine, ideea iniţială cuprindea doar luna august, dar eu am decis să extind perioada, fiindcă am realizat cu ocazia asta cât de puţine fotografii am, comparând cu anii trecuţi. Eu, care sunt înnebunită să imortalizez tot ce-mi văd ochii! Se vede deci clar că vara asta am funcţionat după sistemul serviciu-casă-serviciu-casă!

Aşadar, vara asta am făcut bătături la degete confecţionând invitaţiile pentru petrecerea iubitei mele nepoţici, Medeea, dar a meritat efortul! Am vizitat pentru prima dată Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida şi pentru a doua oară Muzeul Aviaţiei. Printre picături, mi-au reuşit chiar câteva plimbări scurte prin parcurile Herăstrău, Carol şi Crângaşi, şi chiar şi pe marginea Lacului Morii, care începe să-mi placă din ce în ce mai mult. Probabil pentru că apa îmi linişteşte gândurile şi-mi calmează sufletul. Al Meu Ca Bradul şi-a pus în minte să facă din mine un adevărat suporter, aşa că am ajuns din nou pe Arena Naţională, la meciul Stelei cu Vardar Skopje şi chestia tare e că nu-mi displace deloc! 😛 În ultima zi din iulie am împlinit 3 ani de căsnicie, dar din lipsă de timp n-am apucat încă să dăm petrecerea obişnuită. Cine ştie, poate până la finele anului ne coordonăm noi cumva! Pe 10 august, am dat timpul înapoi cu un deceniu, fiindcă am sărbătorit 10 ani de la terminarea liceului, moment care m-a umplut de nostalgie, dar şi de bucuria revederii foştilor colegi! Examenele le-am luat cu brio, deci am mai încheiat un capitol din viaţă şi… asta a fost tot! Doar ce am clipit şi vara s-a evaporat! Rememorând acum perioada estivală pentru această postare, realizez că nu a fost totuşi o perioadă moartă, aşa cum aveam eu impresia! Eh, vedeţi de ce sunt bune retrospectivele?

Începând de azi am intrat oficial în concediu, aşa că mă aşteaptă două săptămâni minunate, pe care le voi petrece mai întâi acasă, cu părinţii mei, doi câini, o gârlă de mâţe şi câteva orătănii, apoi la Craiova, unde voi juca o sârba dogarului la nunta unei prietene. Mai am planificate o vizită la Râmnicu Vâlcea, la naşa mea şi cateva zile la ţară la bunici! Sper să am timp pentru toate, dacă nu, îMI FAC!

P.S.: Cori, abia aştept să te ridic mâine de la aeroport şi când te voi vedea din nou, după mai bine de un an, promit să nu încep să mă jelesc! Ah, şi stai liniştită, că nu am uitat că azi e ziua ta: LA MULŢI ANI sufletul-meu-pereche-ce-încă-eşti! :*

Pumnul de nisip

Un baietel de treisprezece ani se plimba pe plaja împreuna cu mama sa. Deodata, el o întreba:

-Mama, cum poti sa pastrezi un prieten o data ce l-ai gasit?

Mama reflecta câteva secunde, apoi, aplecându-se, lua doi pumni de nisip. Tinându-si palmele îndreptate în sus, strânse tare un pumn: nisipul îi scapa printre degete si, cu cât strângea mai tare pumnul, cu atât nisipul se scurgea mai mult. În acelasi timp, tinu larg deschisa cealalta mâna: nisipul tot ramase în causul palmei.

Baietelul privi uimit si apoi striga:

– Acum înteleg!

Sand on Hand
Sursa foto

Tocanita internautica (37) – end of summer

Manawai – Endless Summer, un video ce-ţi face poftă de vară

Follow Me, un proiect foto superb

Cea mai frumoasă cascadă din România, de vizitat neapărat

Cele mai frumoase locuri din lume, idei pentru concediul de anul viitor

6 modele de coafuri pentru păr scurt, că poate vreţi o schimbare de look la final de vară

Nuanţele de fard ideale pentru pielea bronzată

Salată de fructe în cupe de mere şi îngheţată asortată făcută în casă, reţete delicioase pentru o vară veşnică

Lectură plăcută şi digestie uşoară! And good bye summer! 😦

Rasplata bunatatii

Un om, trecand pe o strada, a vazut in fata unei biserici un batran sarman, un cersetor, ce traia din milostenia credinciosilor. De batran, s-a apropiat o fetita care i-a intins cativa banuti.

Impresionat de gestul ei, trecatorul a intrebat-o pe copila:

– Spune-mi, de ce i-ai dat batranului banutii tai ?

– Stiti, domnule, tatal meu a murit, iar mama, desi munceste mult, nu prea are bani, asa ca o ducem destul de greu. Dar aseara mama mi-a spus ca, atunci cand faci un bine, Dumnezeu te rasplateste negresit. Asa ca azi, am luat banutii acestia pe care eu i-am strans si i-am dat batranului din fata bisericii. El are, cu siguranta, mai multa nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindca am facut un bine, se va indura si de mine.

Cucerit de bunatatea fetei, omul a intrebat-o ce isi doreste ea cel mai mult.

– O, a spus fata, as vrea un cojocel, ca vine iarna si va fi foarte frig. Anul trecut am racit rau de tot, fiindca nu am umblat bine imbracata, dar Dumnezeu mi-a ajutat si m-a insanatosit. Mama a vrut sa-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump si nu se poate.

– E, uite ca se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!
Ajunsi in fata unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumparat fetei un cojocel calduros si tare frumos. Fetita nu stia cum sa-i mai multumeasca strainului ce se indurase de ea.

– Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te rasplateste pentru binele facut. Tu l-ai ajutat pe batran, iar Domnul mi-a dat mie ocazia sa te intalnesc tocmai in acel ceas. Eu te-am ajutat acum pe tine, si, fii sigura, Dumnezeu imi va ajuta si mie mai tarziu, fiindca atunci cand ne ajutam unii pe ceilalti, si Dumnezeu ne ajuta pe noi.

Cu cat suntem mai buni si avem mai multa grija unul de altul, cu atat Dumnezeu ne vede credinta si ne fereste de rele.

„Fiecare din noi e ajutat de celalalt in mod providential.”present

Tocăniţă internautică (36) – pentru dezvoltarea personală

8 ucigaşi ai dezvoltării mentale

Ce muzică să asculţi pentru a-ţi îmbunătăţi performanţele cognitive

31 de feluri cum poţi fi fericit pe gratis

18 semne c-o duci mai bine decât crezi

Minciuni pe care nu ar mai trebui să le spunem

50 de sfaturi de la un copac

19 lucruri pe care să încetezi a le mai face la 20 de ani

Cele mai apreciate 7 calităţi ale unei persoane

Miliardarul fără miliarde

Test de personalitate în 10 secunde

Sper să vă fie de folos aceste articole şi de ce nu, să vă pună un pic pe gânduri! Lectură plăcută şi digestie uşoară, mărgelaţilor! 😉

Spargerea unei bănci

La spargerea unei bănci, participă doi spărgători. Primul strigă: „Nu mişcă nimeni! Țineţi cont: banii sunt ai altora, viaţa este a voastră.” Toată lumea din bancă s-a întins pe podea, în linişte.

Asta se numeşte „Schimbarea Modului de Gândire – Schimbarea modului convențional de gîndire”.

O tipă se întinde provocator pe masa din faţa ei, încercând să atragă atenţia. Spărgătorul i se adresează: „Vă rugăm să fiți civilizată! Acesta este un jaf, nu un viol!”

Asta se numeşte „Profesionalism – Concentrează-te doar pe ceea ce ştii să faci!”.

Când s-au întors de la seif, spărgătorul cel tânăr (cu studii MBA) i-a spus hoţului mai bătrân (care avea doar studii primare): „Hai să numărăm câţi bani am furat!”. Hoţul bătrân, indignat, îi răspunde: „ De ce să pierdem noi atâta timp şi să ne prindă, când putem să aflăm diseară, de la ştiri, câţi bani lipsesc din bancă?”.

Asta se numeşte „Experienţă –> În zilele noastre experiența este mult mai importantă decât calificările de pe hârtie de la cursurile POSDRU!”.

Imediat după ce hoţii au părăsit banca, directorul i-a ordonat casierului să cheme repede poliția. Casierul, după ce se gândi o secundă, îi răspunse: „Domnule Director, nu e mai bine să punem 5 milioane de € deoparte şi să spunem că i-au furat hoţii?”.

Asta se numeşte „Trasformarea ameninţărilor în oportunităţi –> a întoarce o situație defavorabilă în avantajul tău”.

Casierul zâmbind: „Ar fi minunat să avem câte o spargere în fiecare lună!”.

Asta se numeşte „Oportunitate –> Fericirea este cea mai importantă!”.

Seara, la ştiri se anunţă că doi hoţi au intrat într-o bancă şi au dat o spargere de 100 milioane de €. Hoţii au început să numere banii de mai multe ori şi nu le ieşeau decât 20 de milioane. Furioşi, au început să înjure: „# € @ &, noi am făcut planuri, am riscat ani grei de închisoare sau poate chiar viaţa şi directorul s-a ales cu 80 de milioane cât ai bate din palme?!?”.

Asta se numește „Ştiinţă managerială –> Cunoaşterea este mai valoroasă decât aurul!”

Directorul băncii este fericit şi zâmbitor, pentru că pierderile lui de la bursa de valori sunt acum acoperite de acest jaf. Plus că i-au ieşit şi câteva milioane bune bani de buzunar. Iar banca este pe profit.

Asta se numeşte „Arta managementului –> Curajul de a-ţi asuma riscuri!”.

Și acum gândiți-vă ce e mai bine: să jefuiești o bancă sau să-ți plătești ratele?

money and poor people

Tocăniţă internautică (35) – ediţie dedicată filmelor

Pentru că Mărgeluţa e mare devoratoare de filme, v-a gătit azi o bunătate de tocăniţă cinematografică. Sper să fie pe placul vostru, aşa că spor la mâncat… pardon, citit… mă rog, aţi priceput ideea! 😉

Chestii pe care le înveţi din filme

Primul film din istorie

Primul sex-simbol din istoria filmului

Cele mai bune 10 filme din istorie, obligatoriu să le puneţi pe listă!

25 de cinemagrafii din filme

Cele mai bune 50 de filme din ultimii 15 ani

Top 10 filme de epocă pe care să le vezi

10 parodii porno după filme celebre

5 foşti criminali deveniţi actori

Top 5 vampiri din filme

Scrisoarea în care Marilyn Monroe îşi dezvăluia gândurile suicidare

Lectură plăcută şi digestie uşoară!

Animalele şi lecţiile lor

Am avut parte de o vânătoare cât se poate de reuşită, am găsit cu uşurinţă ascunzişul lupilor. Lupoaica am împuşcat-o pe loc cu arma mea de vânătoare, iar câinele meu a omorât doi pui de-ai săi.

Pe când mă lăudam eu soţiei cu vânatul meu, s-a auzit din depărtare un urlet de lup neobişnuit. În el simţeam durere şi dor. În dimineaţa următoare, cu toate că m-am sculat destul de greu, un zgomot din curte m-a trezit şi am ieşit în grabă. Un tablou groaznic s-a arătat înaintea ochilor mei: în faţa casei mele stătea un lup mare.

Câinele era în lanţ şi lanţul scurt. Mă îndoiesc că ar fi ajutat cu ceva dacă era mai lung. Lângă lup era fiica mea şi se juca cu coada lupului. Nu o puteam ajuta cu nimic în acel moment, iar ea, fiind mică, nu înţelegea ce primejdie o pândeşte. Mi-am încrucişat privirea cu a lupului. Am ştiut atunci că era capul familiei de lupi pe care o omorâsem cu o zi în urmă.

Abia mi-am auzit glasul când am şoptit: „Nu-mi atinge fiica, mai bine omoară-mă pe mine!”. Ochii mi s-au umplut de lacrimi, iar fiica m-a întrebat: „Tati, ce ai păţit?”, a lăsat coada lupului şi a alergat înspre mine. Am strâns-o în braţe, iar lupul a plecat lăsându-ne în pace.

Nu mi-a făcut rău mie sau copilului meu, cu toate că eu i-am pricinuit durere şi suferinţă omorându-i întreaga familie. El s-a răzbunat. S-a răzbunat fără vărsare de sânge. Mi-a arătat că e mai puternic decât oamenii.lup, wolf

Shoes hate me

Şi încă cum! (Cacofonie intenţionată, hold your horses, you grammar nazi!) Fiecare pereche nouă de încălţări, fie că sunt pentru anotimpul rece sau cald, că au talpă joasă, ortopedică sau tocuri, cureluşe ori barete, că-s din pânză, piele, gumă sau plastic, nu contează deloc, căci toate, dar absolut toate, trebuie să muşte cumva din bietele picioare mărgelate, înca de la prima întâlnire şi până la ultima.

Vedeţi voi, încălţările, aceşti magneţi de carduri bancare şi bancnote în egală măsură, sunt nişte animale posesive de fel, îşi marchează teritoriul prin băşici, bătături şi cele mai geloase dintre ele, chiar prin răni sângerânde. E modul lor de a spune: „Sandalele verzi cu tocuri de 10 cm au fost aici!” ori „Şlapii înfloraţi de plajă au făcut asta!” ori „Botinele roşii cu fundiţă au călcat pe aici!”.

Dar dacă Mărgeaua le înţelege pe cele noi, proaspăt însuşite, că deh, durează până le loveşte săgeata Cupidonului Încălţat şi se produce chimia dintre ele şi finele picioruşe mărgelate, ce să mai zici atunci de cele vechi? Astea ce scuză mai au? Căci deşi cunosc terenul de un an, doi sau chiar trei, ele tot fac pe niznaiul când revine sezonul lor. Şi uite aşa, bietele picioruşe mărgelate, cu tot cu tălpi şi degeţele, arată mereu ca scoase din… tranşee, căci după lupte seculare care durează un sezon cu perfidele încălţări, ghiciţi cine iese mereu în pierdere?

Mai nou, diabolicele arătări şi-au înteţit atacul. Deunăzi, când Mărgeaua tocmai ieşise de la duş şi căuta uscătorul de păr, pac-bum-şmaf! papuceii săi cei galbeni ca soarele în luna iulie, blânzi în aparenţă până atunci, se agaţă cu talpa şi multă îndârjire de marginea covorului şi nu-i dau drumul nici de-ai dracu’! Instantaneu fruntea Mărgeluţei face cunoştinţă cu uşa dulapului şi piciorul drept cu colţul foaaarte ascuţit al patului! Iar în secunda următoare, zbbbbbbbrrr! un obiect zburător neindentificat  de culoarea soarelui în luna iulie străbate cu viteza luminii casa mărgelată până în hol şi se loveşte violent de frigider. S-a făcut dreptate! Probabil că în momentul ăsta, galbenii cei vinovaţi zac undeva pe fundul gropii de gunoi a Bucureştiului, regretând amarnic ziua în care s-au luat la trântă cu posesoarea de mărgele. Cum ziceam, justice has been made!

Dar dacă întâmplarea asta recentă s-a petrecut în casă, departe de priviri străine, singurul martor fiind Al Meu Ca Bradul, care râdea ţinându-se de burtă, ei bine, astă primăvară n-am mai fost atât de norocoasă. Abia dăduse căldura, Mărgeaua îşi scosese de la naftalină ponchoul ei cu ciucuri, când privirea îi cazu pe o cutie prăfuită, uitată într-un colţ. Iar în ea ce să vezi? O pereche de balerini nou-nouţi, de culoarea ciocolatei, cu cataramă aurie, cumpăraţi în urmă cu doi ani de la Vâlcea şi deloc purtaţi. Şi dacă tot era vremea aşa frumoasă, s-a gândit subsemnata că ar fi cazul să-i inaugureze în acea zi la muncă. Aşa că pleacă Mărgeaua toată dichisită, aranjată şi ţanţoşă nevoie mare către staţia lui 123. La Gara de Nord, pe la mijlocul trecerii de pietoni, cât pe ce să se împiedice şi să lingă asfaltul. Piciorul stâng dădea rateuri.  Nedumerită din cale afară, mai face ea un pas, când se aude din nou un hârşâit şi cât pe ce să dea din nou cu nasul de asfalt. Piciorul drept era de vină de data asta. Abia a reuşit Mărgeluţa să traverseze, şi sprijinindu-se de semafor, a realizat care era de fapt problema: surprize-surprize, nu picioarele ei erau vinovate, ci balerinii. Tălpile se dezlipiseră de la călcâi, dar se ţineau foarte bine la vârf. Şontâc-şontâc, sub privirile tuturor, pietoni şi şoferi deopotrivă, care râdeau unii mai zgomotos ca alţii, a ajuns năpăstuita de soartă la chioşcul de ziare din staţie, cu gândul să cumpere un superglue şi să lipească tălpile cât să ajungă acasă şi să se schimbe. Deşi exista şi varianta să o ia la pas desculţă… prin zona Gării de Nord, una dintre cele mai împuţite ale capitalei! Daaa, cum să nu! Numai că ţeapă din nou, la ziare nu vindeau şi lipici, logic! Roşie ca racul de jenă şi plină de draci, a smuls Mărgeluţa cu putere tălpile atârnate şi a plecat aşa spre casă, nici încălţată, nici desculţă, ca fata din poveste, fluturându-le în mână ca pe o adevărată pradă de război!

shoe addict
Sursă foto

Credeţi-mă că n-am simţit bucurie mai mare şi recunoştinţă mai pioasă ca în momentul în care m-am văzut în lift, fără să dau nas în nas cu vreun vecin băgăcios. Aia-mi mai lipsea: să ajung de râsul babelor şi moşilor din bloc! Aşa că da, dragi cititori mărgelaţi, pantofii au voinţă proprie, deci fiţi cu mare băgare de seamă ! Nu se ştie niciodată când se vor uni în simţiri şi tălpi şi vor porni atacul împotriva umanoizilor, răzbunând fiecare zgârietură, piatră şi scaun luate în bot!!!

Beware of the evil shoes! They are everywhere!

Tocăniţă internautică (34)

  • Bodyscapes, peisajele corpului create de Allan I. Teger

Lectură plăcută şi digestie uşoară!

Păstor sau măcelar?

Cu câţiva ani de zile în urmă, un grup de turişti care au vizitat Palestina, au trăit o întâmplare amuzantă. Ghidul lor le-a explicat că în Orient, păstorii merg întotdeauna înaintea turmei lor, iar oile îi urmează pentru că le cunosc vocea .

-Când veţi coborî din avion, veţi observa acest fapt pretutindeni pe unde veţi merge!

Încurajaţi de acel ghid, grupul de excursionişti ardea de nerăbdare să ajungă în Palestina, pentru a vedea frumuseţea pământului Bibliei şi pentru a învăţa din obiceiurile locului.

Spre surprinderea lor însă, când au coborât din avion şi au ajuns cu autocarul la marginea unei localităţi, au observat o persoană care mâna oile din spate şi nu mergea înaintea lor, aşa cum li se spusese în avion. Surprins de această situaţie, ghidul a rămas fără cuvinte. A cerut să se oprească imediat autocarul, pentru a discuta cu această persoană.

-Cum de mâni oile din spate şi nu mergi înaintea lor? l-a întrebat cu mare curiozitate ghidul. Mi s-a spus şi aceasta am şi observat în excursiile precedente, că păstorii din Orient merg întotdeauna înaintea oilor şi nu le mână din urmă!

-Aveţi dreptate, domnule! i-a răspuns străinul. În zona noastră, păstorii îşi conduc oile mergând întotdeauna înaintea turmei! Dar eu nu sunt păstorul acestei turme, ci măcelarul care o mână spre abator!

Există o mare diferenţă între interesul unui păstor şi cel al unui măcelar faţă de turmă. Păstorul este gata să-şi sacrifice viaţa pentru a-şi cruţa turma, pe când măcelarul sacrifică turma pentru a-şi întreţine viaţa!