Lasă un comentariu

Povestea jocului de şah

chess playerSe povesteşte în legendele vechi cum, într-o zi când regele Vishtaspa se întorcea victorios dintr-o campanie, a întâlnit un grup de oameni stând în cerc sub un copac şi ascultând cu mare atenţie un bătrân venerabil aşezat în mijlocul lor. Regele, care era în acea vreme un om tânăr, a fost curios să afle cine era bătrânul, aşa că a trimis un servitor să afle.

Acesta s-a apropiat de cercul de oameni, care i-au făcut loc şi a aflat că bătrânul om era marele învăţător Zarathushtra, iar oamenii aşezaţi în cerc în jurul lui erau discipolii săi. Toate acestea i-au fost aduse la cunoştinţa regelui Vishtaspa care, se spune că a cerut ca înţeleptul să fie adus în faţa lui.

-Mi s-a spus că numele tău este Zarathushtra, a zis regele când învăţătorul s-a aflat în faţa lui, şi de asemenea mi s-a spus că eşti cel mai înţelept om din lume. Dacă este adevărat, îţi cer, în calitate de rege, imediat să mă instruieşti şi să îmi explici legile naturii şi ale vieţii. Dar te rog să fii explicit, pentru că mă grăbesc să mă întorc la palat, unde sunt multe chestiuni de stat care mă aşteaptă!

Zarathushtra s-a uitat gânditor pentru un moment la rege şi apoi s-a aplecat şi a ridicat de pe jos un bob de grâu. Ţinându-l cu respect între degetul mare şi arătător, s-a înclinat adânc în faţa regelui şi i-a oferit grăuntele. Regele l-a luat în mână, iar marele înţelept a explicat:

-Majestatea Ta, toate legile care guvernează Raiul şi Pământul pot fi citite în ceea ce ţii tu acum în mână. Forţele binelui şi răului sunt acolo şi toate întrebările tale îşi găsesc răspuns discutând asupra acestui bob de grâu. Îţi ofer această carte pe care o poţi lua cu tine şi citi în voie.

Dar regele Vishtaspa, văzând zâmbetele de pe feţele discipolilor, s-a gândit că Zarathushtra râdea de el. A aruncat grăuntele de grâu pe jos şi s-a urcat mândru în şa.

-Am venit cu respect şi ţi-am cerut sfatul pentru că mi s-a spus că eşti cel mai înţelept om de pe pământ. Îmi dau seama acum că nu eşti nimic mai mult decât un ţăran care nu a învăţat bunele purtări. Îţi ascunzi ignoranţa în spatele unor exagerări. Am fost prost că mi-am pierdut timpul aici!

Aşa a grăit regele. Apoi şi-a întors armăsarul şi a pornit înapoi.

În timp ce regele şi suita sa se îndepărtau, Zarathushtra a îngenuncheat şi a ridicat bobul de grâu:

-O să păstrez acest bob, şi-a spus el, pentru o zi când regele va avea nevoie de el şi bobul îi va fi profesor.

Mulţi ani au trecut şi faima lui Zarathushtra a crescut cu fiecare an. La fel şi faima regelui Vishtaspa: întotdeauna victorios în bătălii, devenind tot mai bogat cu fiecare alianţă, îşi petrecea zilele în lux şi abundenţă. Dar nopţile i-au devenit tot mai lipsite de somn cu creşterea faimei şi a averii.

-Trăiesc în lux, gândea el, şi totuşi cine îmi poate garanta că va fi întotdeauna aşa? Într-un an recolta fermierilor este bogată, iar în anul următor furtuni cumplite distrug tot. Oare voi fi întotdeauna binecuvântat cu victorii? Căderea mea va fi mai mare pe măsură ce îmi sporeşte faima şi averea? Sigur, legile care guvernează săracii, guvernează şi pe cei bogaţi, şi cine este El cel care face aceste legi? Cum am să înţeleg voinţa lui Dumnezeu, să îmi pot aprecia faima şi să ştiu numărul zilelor ce mi-au fost date?

Noapte după noapte, întrebările acestea şi altele ocupau mintea regelui Vishtaspa şi îi tulburau somnul. Până la urmă, gândindu-se la întâlnirea avută cu Marele Înţelept cu ani în urmă, a decis să-i ceară din nou sfatul, de această dată în condiţii diferite de cele pe care le impusese din şaua calului în vremea când era tânăr.

-Mare Învăţător, vin umil în faţa ta, i-a scris el lui Zarathushtra. Regret profund mândria şi ignoranţa tinereţii şi văd acum cât de prostesc a fost să cer răspunsuri la asemenea întrebari majore într-un timp atât de scurt. Te rog acceptă regretele mele şi fă-mi onoarea unei vizite, poate aş putea învăţa de la tine, sau măcar trimite unul dintre discipoli să mă înveţe.

Apoi a învelit scrisoarea împreună cu o piatră preţioasă de mare valoare, într-o pânza fină de in şi le-a trimis învăţătorului. Dupa câteva zile, mesagerul s-a întros de la Zarathushtra aducând răspunsul pentru rege:

-Majestatea Ta este foarte bun, dar un grădinar nu are trebuinţă de o piatră preţioasă, aşa că ţi-o trimit înapoi. Pânza o voi păstra, va fi utilă pentru a-mi proteja unele plante împotriva frigului iernii!

Împreună cu scrisoarea, învelit într-o frunză, se găsea bobul de grâu.

-Sunt prea bătrân pentru a pleca departe de grădina mea, îşi continuă înţeleptul scrisoarea, dar regele este prea nobil pentru a primi pe unul dintre discipoli în locul meu. Aşa că nu trimit un discipol, ci chiar pe profesorul meu, cel care m-a învăţat tot ce ştiu despre univers.

Prin această legendă persană, vechea Artă a Asha este legată de ceea ce cunoaştem în ziua de azi sub denumirea de ŞAH, menţionat în istorie ca „Jocul regilor şi regele jocurilor”. Dar în timp ce azi şahul este un simplu joc, vechea Artă Asha nu este un joc, ci un microcosmos complex întreţesut cu macrocosmosul Vieţii – un univers complet prin el însuşi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: