Citatul zilei, Cronicile unei mirese mărgelate, Mulţi ani trăiască!, Propriu şi personal

Nunta de piele sau 3 ani de căsnicie

„Căsnicia nu e o destinaţie, ci o călătorie.” Am auzit replica asta într-un film şi mă gândeam cât adevăr poate ascunde! E simplu să dai cu băţul, asta e partea uşoară, dar să faci o căsnicie să meargă, ei bine, asta e o cu totul altă mâncare de peşte! Să împarţi cu o altă fiinţă aceeasi casă, masă, pat, să-l accepţi pe celălalt aşa cum e, cu bune, dar mai ales cu rele, să luptaţi cot la cot când multe, prea multe, vă sunt potrivnice, să rămâneţi uniţi când soarta vă dezbină. Cine spune că toate astea sunt floare la ureche, minte cu desăvârşire!!! Oricât de mult s-ar iubi doi oameni şi oricât de compatibili ar fi, căsnicia tot nu e un lucru uşor şi nici nu ar trebui tratat ca atare! Nu ţi se întinde pe tavă, frumos împachetată în hârtie colorată şi garnisită cu fundiţă roz, ci trebuie să munceşti constant s-o întreţii, să o şlefuieşti, să-i ungi rotiţele, să o hrăneşti, s-o faci să crească şi să înflorească. Dar tocmai strădania asta permanentă face ca totul să merite, toată munca asta continuă face să fie totul atât de frumos! Căci niciodată lucrurile bune nu s-au obţinut fără un minimum de efort! Şi cât de extraordinară această călătorie în doi, această trecere prin viaţă mână în mână cu persoana iubită! Întotdeauna două minţi au judecat mai clar şi două inimi au simţit mai puternic!

Şi puternică se simte Mărgeluţa acum, la aniversarea nunţii de piele , cum e cunoscută în popor, adică trei ani de căsnicie! Pentru că deşi acest al treilea an ne-a trimis destule împunsături şi obstacole de sărit peste, ochii noştri privesc împreună tot în aceeaşi direcţie ca acum trei ani, iar noi ne continuăm călătoria în doi, ţinându-ne de mână şi sprijinindu-ne reciproc, dar mai ales iubindu-ne şi luptând pentru lucrul ăsta minunat pe care l-am creat împreună. Pentru că da, merită! E una dintre cele mai mari realizari ale mele, de care sunt foarte mândră şi cred cu tărie că am ales bine, nu puteam găsi pe cineva mai potrivit mie! Dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot cu el m-aş mărita, fără niciun regret sau dubiu, că doar unul e Al Meu Ca Bradul şi-l iubesc la nebunie! 😀

CITATUL ZILEI:

„O casnicie de succes este un edificiu care trebuie sa fie recladit zi de zi.”

Andre Maurois

Reclame
Propriu şi personal

Antipozi

life quoteMă înspăimântă multe, dar nu şi moartea. Niciodată nu mi-a fost teamă de ea. Mi-e frică de insecte, şerpi, apă, înălţime, singurătate, boală, bătrâneţe, durere, uitare. Dar nu de moarte. Şi cu toate astea, nu pot să nu mă înfior când primesc vestea că ea a lovit din nou. Unul din cunoscuţii mei de data asta… E sentimentul confuz de uimire şi răzvrătire cel care-mi ridică părul pe mine, mirarea că ce a fost nu va mai fi, că viaţa s-a scurs pe neaşteptate dintr-un trup. Fără să dea de veste, fără să-i pese, moartea a înjunghiat pe la spate, parşivă şi nemiloasă.

Verişorul tatălui meu, om în floarea vârstei şi cu doi copii de crescut, a plecat de dimineaţă la magazin după pâine. Şi nu s-a mai întors. Drumul lui a continuat, dar nu înapoi spre casă. Şi nu-mi vine să cred că omul cu care fix acum trei ani dansam la nunta mea… nu mai este! Că într-o clipită a încetat să mai fie! Un pocnet din degete… şi gata, s-a terminat! Asta a fost viaţa sa! Acum eşti, acum nu mai eşti – cel mai crud joc cu putinţă!

Şi tot azi o gagică tare mişto (din toate punctele de vedere) la care eu ţin enorm, mi-a dat vestea că în pântecele ei creşte o nouă viaţă. O fărâmă de dragoste înfloreşte acolo, la cald şi bine, protejată, transformându-se pe zi ce trece într-o fiinţă cu degeţele mărunţele şi piele roz, mirosind a lapte. Şi nici ei nu-i vine să creadă că de 7 săptămâni trupul ei coace un pui de om! Că într-o clipită a fost să fie viaţă! Un pocnet de degete… şi gata, a început! O nouă fiinţă – cel mai mare miracol cu putinţă!

Şi echilibrul naturii se menţine! Pe de-o parte, ia, pe de-altă parte, dă! Ciclul vieţii continuă, fără să ţină cont de nimeni şi nimic! Viaţa merge înainte într-un ritm atât de alert şi ameţitor, că nici nu ai timp să te dezmeticeşti şi să realizezi ce se întâmplă! Îţi trage o palmă zdravănă peste un obraz şi te sărută cu foc pe celălalt! Zău că uneori aş avea nevoie de un somn lung din care să mă trezesc mai înţeleaptă! Cause sometimes my mind is so fucked up! Poate aşa aş pricepe şi eu ceva din toate astea! Poate aş găsi SENSUL!

Biete efemeride ce suntem!

Încreţi-mi-ar creierul!, Tocanita internautica

Tocăniţă internautică (33) – de mâncat am mai… mânca!

Salutare, mărgelaţilor iubitori de Şiraguri! Ediţia de azi a Tocănitei internautice este dedicată… mâncării, întru plăcerea creierului, ochilor, dar şi a… papilelor gustative! Aşa că spor la citit, gătit sau… eventual salivat! 😉

  • canalul youtube Jamila Cuisine, pe care eu îl urmăresc (salivând) constant pentru că-mi place cum sunt explicate reţetele

Lectură plăcută şi digestie uşoară! 😉

Din gura altora, Povestioara de vineri

Povestea jocului de şah

chess playerSe povesteşte în legendele vechi cum, într-o zi când regele Vishtaspa se întorcea victorios dintr-o campanie, a întâlnit un grup de oameni stând în cerc sub un copac şi ascultând cu mare atenţie un bătrân venerabil aşezat în mijlocul lor. Regele, care era în acea vreme un om tânăr, a fost curios să afle cine era bătrânul, aşa că a trimis un servitor să afle.

Acesta s-a apropiat de cercul de oameni, care i-au făcut loc şi a aflat că bătrânul om era marele învăţător Zarathushtra, iar oamenii aşezaţi în cerc în jurul lui erau discipolii săi. Toate acestea i-au fost aduse la cunoştinţa regelui Vishtaspa care, se spune că a cerut ca înţeleptul să fie adus în faţa lui.

-Mi s-a spus că numele tău este Zarathushtra, a zis regele când învăţătorul s-a aflat în faţa lui, şi de asemenea mi s-a spus că eşti cel mai înţelept om din lume. Dacă este adevărat, îţi cer, în calitate de rege, imediat să mă instruieşti şi să îmi explici legile naturii şi ale vieţii. Dar te rog să fii explicit, pentru că mă grăbesc să mă întorc la palat, unde sunt multe chestiuni de stat care mă aşteaptă!

Zarathushtra s-a uitat gânditor pentru un moment la rege şi apoi s-a aplecat şi a ridicat de pe jos un bob de grâu. Ţinându-l cu respect între degetul mare şi arătător, s-a înclinat adânc în faţa regelui şi i-a oferit grăuntele. Regele l-a luat în mână, iar marele înţelept a explicat:

-Majestatea Ta, toate legile care guvernează Raiul şi Pământul pot fi citite în ceea ce ţii tu acum în mână. Forţele binelui şi răului sunt acolo şi toate întrebările tale îşi găsesc răspuns discutând asupra acestui bob de grâu. Îţi ofer această carte pe care o poţi lua cu tine şi citi în voie.

Dar regele Vishtaspa, văzând zâmbetele de pe feţele discipolilor, s-a gândit că Zarathushtra râdea de el. A aruncat grăuntele de grâu pe jos şi s-a urcat mândru în şa.

-Am venit cu respect şi ţi-am cerut sfatul pentru că mi s-a spus că eşti cel mai înţelept om de pe pământ. Îmi dau seama acum că nu eşti nimic mai mult decât un ţăran care nu a învăţat bunele purtări. Îţi ascunzi ignoranţa în spatele unor exagerări. Am fost prost că mi-am pierdut timpul aici!

Aşa a grăit regele. Apoi şi-a întors armăsarul şi a pornit înapoi.

În timp ce regele şi suita sa se îndepărtau, Zarathushtra a îngenuncheat şi a ridicat bobul de grâu:

-O să păstrez acest bob, şi-a spus el, pentru o zi când regele va avea nevoie de el şi bobul îi va fi profesor.

Mulţi ani au trecut şi faima lui Zarathushtra a crescut cu fiecare an. La fel şi faima regelui Vishtaspa: întotdeauna victorios în bătălii, devenind tot mai bogat cu fiecare alianţă, îşi petrecea zilele în lux şi abundenţă. Dar nopţile i-au devenit tot mai lipsite de somn cu creşterea faimei şi a averii.

-Trăiesc în lux, gândea el, şi totuşi cine îmi poate garanta că va fi întotdeauna aşa? Într-un an recolta fermierilor este bogată, iar în anul următor furtuni cumplite distrug tot. Oare voi fi întotdeauna binecuvântat cu victorii? Căderea mea va fi mai mare pe măsură ce îmi sporeşte faima şi averea? Sigur, legile care guvernează săracii, guvernează şi pe cei bogaţi, şi cine este El cel care face aceste legi? Cum am să înţeleg voinţa lui Dumnezeu, să îmi pot aprecia faima şi să ştiu numărul zilelor ce mi-au fost date?

Noapte după noapte, întrebările acestea şi altele ocupau mintea regelui Vishtaspa şi îi tulburau somnul. Până la urmă, gândindu-se la întâlnirea avută cu Marele Înţelept cu ani în urmă, a decis să-i ceară din nou sfatul, de această dată în condiţii diferite de cele pe care le impusese din şaua calului în vremea când era tânăr.

-Mare Învăţător, vin umil în faţa ta, i-a scris el lui Zarathushtra. Regret profund mândria şi ignoranţa tinereţii şi văd acum cât de prostesc a fost să cer răspunsuri la asemenea întrebari majore într-un timp atât de scurt. Te rog acceptă regretele mele şi fă-mi onoarea unei vizite, poate aş putea învăţa de la tine, sau măcar trimite unul dintre discipoli să mă înveţe.

Apoi a învelit scrisoarea împreună cu o piatră preţioasă de mare valoare, într-o pânza fină de in şi le-a trimis învăţătorului. Dupa câteva zile, mesagerul s-a întros de la Zarathushtra aducând răspunsul pentru rege:

-Majestatea Ta este foarte bun, dar un grădinar nu are trebuinţă de o piatră preţioasă, aşa că ţi-o trimit înapoi. Pânza o voi păstra, va fi utilă pentru a-mi proteja unele plante împotriva frigului iernii!

Împreună cu scrisoarea, învelit într-o frunză, se găsea bobul de grâu.

-Sunt prea bătrân pentru a pleca departe de grădina mea, îşi continuă înţeleptul scrisoarea, dar regele este prea nobil pentru a primi pe unul dintre discipoli în locul meu. Aşa că nu trimit un discipol, ci chiar pe profesorul meu, cel care m-a învăţat tot ce ştiu despre univers.

Prin această legendă persană, vechea Artă a Asha este legată de ceea ce cunoaştem în ziua de azi sub denumirea de ŞAH, menţionat în istorie ca „Jocul regilor şi regele jocurilor”. Dar în timp ce azi şahul este un simplu joc, vechea Artă Asha nu este un joc, ci un microcosmos complex întreţesut cu macrocosmosul Vieţii – un univers complet prin el însuşi.

Propriu şi personal

Laşul iresponsabil

Bine v-am regăsit dragi cititori mărgelaţi la o nouă ediţie a emisiunii „Atlas de tipologie umană”, vă spune gazda dumneavoastră din această seară, Mărgeluţa! Dacă data trecută am vorbit despre termitele de hipermarket, şi cu această ocazie ţin să vă îndemn la precauţie, întrucât se apropie reducerile, una din perioadele din an când agresivitatea lor atinge cote maxime, de data aceasta, vom vorbi despre Homo Codardo, cunoscut în popor sub denumirile de „laş”, „mişel”sau „piftie”.

După cum îi spune şi numele, caracteristica sa principală este carenţa cronică de curaj sau pe scurt, laşitatea. Ori cum zice foarte sugestiv americanul: „He ain’t got no balls!”. Încă nu se ştie dacă asta se datorează unei cauze organice sau derivă pur şi simplu dintr-o educaţie precară. Savanţii încă mai studiază acest aspect. Însă ceea ce-i intrigă la culme pe cercetători este că acest animal umanoid e biped, în ciuda faptului că-i lipseşte cu desăvârşire coloana vertebrală şi ar trebui deci inclus în categoria moluştelor. Este o minune cum reuşeşte să-şi menţină ortostatismul în aceste condiţii o fiinţă căreia dacă-i înfigi doi căţei de usturoi în nas, urechi sau alte orificii disponibile, ar putea fi uşor confundată cu o piftie!

Cuibărit în coconul lui protector, Homo codardo visează la izbânzi grandioase, dar nu acţionează niciodată, de teama eşecului şi mai ales din comoditate. Nu-i place să iasă din zona lui de confort. But of course, it’s not him, it’s the others! Refuză să-şi recunoască greşelile şi să-şi asume răspunderea pentru faptele lui, aruncând cu neruşinare vina pe ceilalţi şi jignindu-le astfel inteligenţa. De cele mai multe ori apelează la trucul caracteristic speciei sale: dispariţia à la Houdini, evident fără nicio explicaţie sau notificare în prealabil. E mult mai uşor să te faci dispărut atunci când n-ai coloană vertebrală! „După mine, potopul!” pare a-i fi deviza, întrucât uită că fuga sa de responsabilităţi îi afectează pe ceilalţi membri ai cetei, aruncându-le în cârcă îndatoriri suplimentare… nedorite, bineînţeles!

Sfatul oamenilor de ştiinţă este să-l evitaţi pe cât posibil, căci laşul nu se va dezice niciodată!

coward

Încreţi-mi-ar creierul!, Tocanita internautica

Tocăniţă internautică (32) – ediţie dedicată topurilor

Top, top, tooooop… nu, nu  e Top Ruşinică, ci o ediţie specială a Tocăniţei internautice, alcătuită exclusi din topuri şi liste, că tot sunt la modă articolele de genul ăsta. Aşadar, topuri vă dau vouă… de citit, bineînţeles:

Sperând că v-au plăcut articolele găsite de Măgeluţa săptămâna aceasta, vă urez digestie uşoară şi să vă fie de bine! Ne citim şi duminica viitoare! 😉

Din gura altora, Povestioara de vineri

Reciprocitate

Un bărbat foarte sărac trăia împreună cu soția lui. Într-o zi, nevasta sa, care avea părul foarte lung, l-a rugat să îi cumpere un pieptene pentru ca astfel să poată să își îngrijească mai bine părul. Bărbatul i-a spus cu părere de rău că nu își permitea să îi cumpere un pieptene pentru că nici măcar nu avea bani să dea la reparat cureaua de la ceas care se rupsese. Femeia nu a insistat cu cerința sa.

grow old with me, the best is yet to beBărbatul a plecat la serviciu și în drumul său a văzut un magazin de ceasuri vechi, a privit în vitrina, iar mai apoi a intrat în magazin. Se hotărâse să își vândă ceasul pentru ca să îi cumpere soției sale un pieptene.

Seara, când a ajuns acasa cu pieptenele în mână să i-l dăruiască soției sale, omul a avut o mare supriză: soția sa avea părul tuns foarte scurt. Ea i-a spus că și-a vândut părul ca să îi poată cumpăra soțului ei drag o curea nouă pentru ceas. Lacrimi de bucurie au început să le curgă amandurora pe obraji. Erau bucuroși că iubirea lor era puternica și reciprocă.