Femeia puternică din spatele bărbatului de succes

michelle-obama-dnc-speechObama şi first lady luau cina într-un restaurant select din Washington D.C., când patronul restaurantului a venit să-şi prezinte omagiile şi s-a întreţinut cordial cu prima doamnă preţ de câteva minute. La final, Obama o întreabă:

-Dar de unde te ştia domnul?

-Am fost împreună în liceu, a zis Michelle.

-Vezi, a zis Obama, dacă rămâneai cu domnul, acum ai fi fost nevasta patronului acestui restaurant minunat!

-Nu, dragule, i-a răspuns Michelle, dacă rămâneam cu domnul, domnul ar fi fost preşedintele SUA!

Asta apropo de femeile puternice din spatele bărbaţilor de succes! 😛

Povestioara gasita pe facebook.

Reclame

Cei trei prieteni

Se povesteşte că un om a fost acuzat, odată, de o faptă pe care n-o făcuse. Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care îi avea şi i-a rugat ca a doua zi să meargă împreună cu el la judecător şi să-l scape astfel de pedeapsă.

In ziua urmatoare, primul prieten s-a scuzat că nu mai poate veni.

Al doilea l-a urmat până la uşa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit şi a făcut cale întoarsă.

Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puţin, a intrat, a depus mărturie pentru el şi l-a salvat, redându-i astfel libertatea.

La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în viaţă şi care ar putea vorbi despre noi, aşa cum suntem cu adevărat, sunt averea noastră, rudele noastre şi toate faptele bune pe care le-am făcut. Însă, când murim, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne ajute cu ceva. Rudele ne urmează până la groapă, dar rămân şi ele tot aici, în lumea aceasta.

Morala: Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmează şi dincolo de moarte, arătându-I lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este dată de faptele bune pe care le-a făcut.

Povestioara gasita pe facebook.

Vinovatul dovedit

Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, brutarului i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.

N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat:

– Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.

– Să-mi fie iertat, zise ţăranul, dar sunt nevinovat.

– Cum îndrăzneşti să minţi? sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!

– Aşa este, omule? spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău?

– Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care, zice el, are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am?

Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceasta nu avea decât 800 de g. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.

Morala: Cel ce vrea să înşele, singur se înşală. Chiar dacă nu vede nici un om greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare.

Povestioara gasita pe facebook.

Învaţă de la toate

learn something about everything by mike arnold
Sursa foto

Pentru prima postare din acest an de la rubrica „Povestioara de vineri”, vă aduc un îndemn liric, cu mulţumirile şi… scuzele de rigoare pentru Lena, o fană a Şiragurilor, căci am furat poezia de pe facebookul ei! 😛

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la pietre cât trebuie să spui,
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci,
Învaţă de la toate, că toate-ţi sunt surori,
Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la apă să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea s-o cunoşti,
Învaţă de la stele că ceru-i numai oşti.
Învaţă de la greieri – când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş cu ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!

Traian Dorz

Rămâi cu bine, 2012!

goodbye 2012 hello 2013Până azi, eram convinsă că nu am de ce să mai răscolesc amintirile anului care tocmai s-a încheiat, că nu merită osteneala fiindcă şi-aşa nu voi da de mari realizări…  Dar acum mi-am dat seama că am mare nevoie să pun totul pe tapet, ca să mă conving că 2012 e dus şi dus rămâne, şi că totuşi nu s-a dus în van. Sper de fapt să găsesc nişte dovezi, fie ele cât de mici, că nu am irosit un an din viaţă. Am nevoie să pun totul cap la cap, ca să trag nişte învăţăminte din toate câte s-au întâmplat, lecţii pe care să le sedimentez bine de tot înăuntrul fiinţei mele şi să apelez la ele la nevoie. Căci cine ştie ce va aduce 2013?!

Aşadar, în 2012:

am petrecut prima zi din an la Rânca, la schi, cu zăpadă puţină, căci pe atunci încă nu se instalase Iadul Alb; şi imediat după clipele minunate de la munte, m-a cocoşat de durere o criză de rinichi

prima ninsoare a anului m-a găsit la Drăgăşani şi am fost bucuroasă nevoie mare că am reuşit să o surprind în fotografii

-mi-am făcut al doilea buletin de capitală şi femeie măritată, după ce am reuşit performanţa de a-l pierde pe primul la parada de 1 Decembrie din 2011

-m-am jelit până mi s-au înnodat lacrimile sub bărbie când mami mi-a dat vestea că Bobiţu şi Vania, pisicii mei, au murit unul după altul, la o zi diferenţă (asta după ce Tomiţă, un alt motănel, dipăruse de acasă cu o săptămână în urmă şi nu s-a mai întors)

-m-am amuzat teribil găsindu-mi desenele făcute la 4-5 ani 

-la mijloc de februarie eram deja răcită cobză, dar şi pătrunsă de indiferenţa faţă de falşii prieteni 

-n-am lăsat Dragobetele să treacă neobservat şi neîndulcit nici anul ăsta, admirând cu duioşie primul cadou primit vreodată de la Al Meu Ca Bradul

-în ultima zi din februarie, o altă pisică a mea, Nora, s-a dus în Raiul Pisicesc, după ce a călcat-o maşina

-v-am povestit cum a fost Mărţişorul meu şi am făcut pentru prima dată mucenici

-la mijlocul lunii martie am schimbat tema blogului

-nu mi-am putut respecta tradiţiile de primăvară, deci nu am fost la cules de cocorăi şi viorele, dar în schimb, am zăcut 3 zile la pat, cu febră 40°

-am postat povestioara de vineri cu numărul 100

-am avut parte de primul Paşte în capitală, dar n-a fost nici pe departe aşa cum l-aş fi vrut

-v-am delectat ochii şi urechile cu primul videoclip făcut de mine  😉

-am văzut Cupa UEFA şi-apoi mi-am legat şnurul mărţişorului într-un cais

-am fost pentru a doua oară la Noaptea Muzeelor din capitală, vizitând Muzeul de Geologie şi Muzeul CFR

-după ani buni în care nu i-am mai acordat importanţă, anul ăsta am urmărit Eurovisionul şi chiar mi-a plăcut melodia câştigătoare

-am văzut racheta orbitală Haas 2C din Piaţa Victoriei

-la mijlocul lui iunie, pe o căldură insuportabilă, am vizitat Muzeul Aviaţiei; noroc că înăuntru era răcoare 😛

am votat pentru prima dată în calitate de bucureşteancă

-după ani buni în care nu mai văzusem litoralul românesc, am făcut plajă la Eforie Nord (a se citi ”m-a ars soarele rău de tot„)

-am fost pentru prima dată în viaţa mea la un meci de fotbal pe Ghencea (Steaua – Litex 3-0), târâtă, bineînţeles, de Al Meu Ca Bradul, suporter înfocat roş-albastru

-vara lui 2012 a fost anotimpul reîntâlnirilor, căci după mai bine de 1 an, mi-am îmbrăţişat din nou bunica (după care m-a pus la treabă, la cules de prune 😛 ) şi prietena mea bună, Corina, proaspăt revenită în ţară de pe teritoriul reginei (şi iar va mai trece încă un an până ne vom vedea din nou în carne şi oase 😦 )

-am sărbătorit 2 ani de căsnicie cu o mare petrecere şi multă voie bună

-m-am plimbat pentru prima dată pe aleile Parcului Carol

blogul a împlinit 3 ani pe 1 septembrie

-am îndurat o lună şi jumătate de praf, mizerie, bocănituri, ţipete, înjurături cu accent moldovenesc şi manele fredonate de muncitorii care ne termoizolau blocul, dar acum pot zice că a meritat, pentru că cine stă bine mersi la căldurică, la mânecă scurtă? 😛

-am văzut pentru prima dată National Arena pe 22 noiembrie, la meciul Stelei cu VfB Stuttgart; păcat că ai noştri şi-au luat-o cu 5-1, dar altfel, a fost o experienţă superbă, iar stadionul este de-a dreptul impresionant

-mi-a părut rău că nu am putut merge şi anul ăsta la parada de 1 Decembrie, dar am compensat cu o masă tradiţional românească şi o vizită la Arcul de Triumf

-am avut parte de un Moş Nicolae trist, care m-a sărăcit de bunuri, dar şi de o maaaaare surpriză după, când l-am primit cadou pe Sony Boy, noul meu aparat foto 😀

-deşi sărbătorile de iarnă au fost foarte agitate, totul s-a terminat cu bine, cu multe cadouri sub brad şi o masă plină de bucate tradiţionale, cu Crăciunul petrecut în capitală, alături de naşa şi fratele meu, şi Revelionul la Râmnicu Vâlcea (plus o tură de schi la Rânca pentru băieţi, că noi fetele am rămas acasă)

Per total, 2012 a fost anul premierelor pentru mine şi pot spune că ceva mai bun decât mă aşteptam. Cred că i-aş da nota 7.5, poate chiar 8. Deşi, dacă ar fi să-l caracterizez în 2 cuvinte, l-aş numi totuşi BIZAR şi AGITAT. Nu-mi mai aduc aminte când am avut parte ultima dată de atâtea schimbări de situaţie şi modificări subite de planuri, cotituri, căi întortocheate, întâmplări nefaste şi veşti proaste, sentimente confuze şi amestecate, dezamăgiri înfiorătoare… şi 3 înmormântări într-un singur an. Şi toate astea una după alta, rostogolindu-se ameţitor, fără să-ţi lase timp de reacţie sau odihnă. Şi ce e şi mai ciudat, este faptul că am auzit pe foarte mulţi spunând aceleaşi lucruri despre 2012. Poate că totuşi am avut parte de un sfârşit al lumii, dar nu al planetei, cum se credea, ci al lumii personale, intime, a fiecăruia. Poate că 2012 a avut menirea de a ne deschide ochii şi a ne face să vedem mai bine calea ce trebuie urmată. Sper din tot sufletul că aceasta vi s-a arătat cât mai clar şi-n 2013 va fi mai uşor de urmat! La mulţi ani vă zice Mărgeaua cu întârziere, dorindu-vă drum lin în noul an! :*