Sunt aiurita… si se ia?

„Iiiuu”, face psiholoaga oripilata si se trage mai in spate. “Esti aiurita!” da verdictul. Si Margeaua se vede deja in camasa de forta. “La dracu’, la Nr. 9 ma trimite, direct!”. “Dar foarte, foarte aiurita, rau de tot!” intareste ea cele spuse anterior, dupa ce mai da o pagina, cu ochii deja mariti cat cepele. De parca o data nu era de ajuns! Nu i-au placut, se pare, floricelele mele, perdelele cu fundita de la geam si pasarile de pe ram. Si eu care m-am chinuit sa desenez cat mai artistic posibil! Am schitat pana si tiglele pe casa! Ba chiar si frunzele din copac! „Dar iti iubesti foarte mult sotul!”. „In sfarsit, ceva de bine!”, jubilez eu. „Imi puteti da in scris?”. Nu, se pare ca nu a putut. Si s-a dus dovada de la specialist… 😛

Acum, mare dilema mare: ma scarpin in crestet a nedumerire si ma intreb daca sa dau crezare celor spuse de o doamna – specialist cu diploma, total straina mie, cu care nu am schimbat nici macar un cuvant sau o privire, dar care uitandu-se fugar pe desenele mele m-a caracterizat drept „aiurita” asa, din prima? Nu m-a numit boema, nici visatoare sau iubitoare de frumos ori fire de artist, cu atentie sporita la detalii, n-a considerat ca am un suflet plin si nici nu mi-a apreciat talentul la desen! Nu, a considerat ca trasatura mea definitorie, ceea ce ma caracterizeaza cel mai bine e … aiureala!  Si aiurita de mine ar trebui sa creada toate aiurelile astea! Dar hai ca v-am aiurit de tot cu toate aiurelile mele! Daca se ia?

Va saluta aiurita de seriviciu,

 a voastra Margeluta

P.S.: Data viitoare, -pazea, ca s-a-nfuriat olteanca!- de n-oi desena eu o casa sub asediu militar, cu obuze curgandu-i pe acoperis si morti insangerati in juru-i, de n-a vazut tanti psiholoaga in viata ei asa ceva! Si copacul ala, o sa-l tai de la radacina si o sa uit si toporul langa el! Si sa vedem atunci, i se bulbuca ochii-n cap mai rau ca azi?