2 comentarii

Valoarea şi povara lucrurilor

În „Poveşti ale doamnelor din Bucureşti” de Victoria Dragu Dimitriu, doctoriţa Alice Magheru povesteşte cum cele mai bune lucrări ale pictorului Steriade plus toate lucrurile sale au pierit în 1944, când a fost bombardată clădirea Muzeului Kalinderi, în care se afla şi casa pictorului. Nu-i plăcea să se despartă de tablourile sale, aşa că s-au salvat foarte puţine, doar cele ajunse întâmplător la muzee. „Enfin, seul.” a spus el după bombardament, ciudat de calm, apucându-şi cu amândouă mâinile reverele hainei. Părea uşurat de toată povara lucrurilor şi de grija lor. Cu toate că o dată cu tablourile sale se distruseseră şi toate lucrurile frumoase adunate într-o viaţă de om de către părinţii săi, oameni nu doar avuţi, dar şi înzestraţi cu bun gust şi dragoste de frumos, Steriade părea că se bucură scăpând de grija lucrurilor. „Enfin, seul!”, în sfârşit singur.

De fiecare dată când se iscă la tv isteria cutremurului de mare magnitudine care va lovi iminent capitala, mai ceva ca-n ’77, gândurile mele aleargă slobode, în galop, pe câmpia vastă a imaginaţiei, fiindcă fac parte -slavă Domnului (ori nu?!)- din persoanele care nu se pot plânge de lipsa ei! Mă văd privind deznădăjduită maldărele de beton, fier şi cărămidă care cu doar câteva minute înainte erau blocul meu, casa mea, căminul meu. Aş fi recunoscătoare că eu şi cei dragi am scăpat cu viaţă? Fără discuţie, da! Dar oricum nu despre asta vreau să vorbesc acum. Aş fi disperată că tot ce mi-a rămas sunt doar hainele de pe mine? Cu siguranţă! Fără avutul meu, aşa puţin cât este el, m-aş simţi deodată mică şi goală. Mi-ar părea rău de toate cărţile mele, strânse de-a lungul anilor sau dăruite de mama, de colecţia mea de cercei şi mărgele, dar mai ales, m-ar durea inima de toate dvd-urile cu fotografii, dovezi ale tuturor celor trăite de mine, şi de laptopul la care scriu aceste rânduri. Puţinul ăsta, înghesuit în micuţa garsonieră de la Gara de Nord, e tot ce am, e averea mea, chiar dacă băneşte nu valorează mai nimic. Şi deşi uneori mă enervez că nu am suficient loc pentru toate şi simt că mă sufocă, tot îmi sunt dragi, le preţuiesc şi am grijă de ele. Sunt posesiunile mele. 🙂

Oamenii au nevoie de obiecte, nu neapărat pentru utilitatea lor practică şi pentru a se servi de ele, cât mai ales pentru sentimentul de posesiune. Au nevoie să se simtă stăpâni peste ceva (uneori chiar şi ai cuiva). În ultima vreme, această nevoie s-a acutizat şi consumerismul ne-a acaparat pe toţi, mai mult sau mai puţin, iar a avea a devenit echivalent cu a fi. „2 la preţ de 1”, „Cumpără acum!”, „Trebuie să-l ai!” strigă toate reclamele, asaltându-ne non stop din toate părţile! Pentru confortul nostru psihic şi bunăstarea interioară, simţim nevoia de a ne transforma în mici furnici strângătoare, de a aduna mai mult şi mai mult, din ce în ce mai mult, mai mult ca părinţii nostri, mai mult ca vecinul, iar obiectele sunt din ce în ce mai mari şi mai valoroase din punct de vedere financiar. Haine de firmă, maşini, case, terenuri, orice şi oricât, numai ca să le arătăm celorlalţi ce putem, cât valorăm. Dar nu ne dăm seama că din posesori ajungem posedaţi şi din stăpâni ne transformăm în sclavii propriilor posesiuni.

Apoi mai e vorba şi de valoarea sentimentală a lucrurilor, de simţămintele pe care ni le stârnesc, de nostalgia vremurilor care nu se mai întorc. Bunica mea încă mai păstrează hăinuţe şi jucării de când eu şi fratele meu eram copii, tata strânge totul, spre disperarea mamei, cu gândul că o să-i folosească într-o zi (şi evident că nu se întâmplă asta), eu încă ţin în dulap câteva haine pe care nu le-am mai purtat de ani de zile, pentru atunci când voi slăbi (deşi sunt conştientă că nu voi mai ajunge niciodată la greutatea dintr-a doişpea) şi diverse cadouri care, deşi nu-s pe placul meu sau nu-mi folosesc, le păstrez pentru că-s primite de la persoane dragi şi intenţia contează, nu? Însă povara lucrurilor se simte cel mai mult când trebuie să pleci în vacanţă şi oricât ţi-ai propune să nu iei multe cu tine, tot te trezeşti la plecare cu 2 genţi uriaşe pentru un singur week-end. Sau când trebuie să te muţi în casă nouă şi te minunezi câte pot încăpea într-un spaţiu micuţ, te întrebi când ai strâns atâtea şi la ce naiba îţi folosesc toate lucrurile astea? Ferice de cei a căror întreagă avuţie încape într-un rucsac cu care călătoresc în jurul lumii! Cât de liberi trebuie să se simtă!

N-am ajuns încă la stadiul în care moartea lucrurilor mele să însemne renaşterea mea. Sunt încă ataşată de ele pentru că reprezintă mici bucăţi de dorinţe ale celei care eram cândva, sunt impregnate cu sufletu-mi de atunci şi acum, poartă amprenta mea. Sunt ale mele şi mă fac fericită. Cine ştie, poate cândva, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, le voi privi cu alţi ochi, îmi voi lua rucsacul în spate şi voi pleca în lumea mare, spunând, ciudat de calmă, apucându-mi cu amândouă mâinile reverele hainei, „Enfin, seule!”.

2 comments on “Valoarea şi povara lucrurilor

  1. Mi-a placut postarea. Situatiile descrise de tine sunt foarte reale, ne lovim de ele. Cel mai greu imi este, cum ai spus cand trebuie sa fac bagajele de vacanta, mai e putin…:)

    Apreciază

  2. Eu cred că depinde de om. Cred că sunt oameni care sunt mai ataşaţi nu de lucrurile în sine, cât de siguranţa pe care acestea le-o dă, în plus amintirile dragi legate de acel lucru pot să te influenţeze. Eu am făcut din timp în timp curat şi am tot dat ce mi-a rămas mic. Nu mi-a părut rău, pentru că am ştiut că oricum cel care l-a primit o să-l folosească, iar pe mine mă încurca în dulap. Totuşi şi eu sunt, într-un fel dependentă de siguranţa şi stabilitatea pe care mi-o dau lucrurile. Iar problema mersului în vacanţa! Este o problemă reală.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: