O vacanţă în 3 fotografii

Am preluat de la Bia o leapşă care cere să ilustrez una din vacanţele mele în doar 3 imagini. Atât! La început mi s-a părut a fi o sarcină uşoară, dar când m-am apucat să răsfoiesc folderele cu fotografii, am realizat că nu e deloc aşa. Cum să aleg din sutele de poze doar 3? Plus că atunci când am început să le analizez şi să le sortez, brusc nu mi-a mai plăcut nimic, mai ales că Mărgeaua -mic Narcis- apărea în aproape toate şi cum nu am de gând să-mi vărs pe blog fotografiile personale, au picat din start o groază. 😛 Cele rămase mi se păreau ba supra/subexpuse, neclare ori prost încadrate, ba nu îndeajuns de sugestive şi demne de a fi arătate tuturor. Adevărul e că aparatul meu foto de atunci era şi mai bătut în cap decât cel pe care-l am acum, aşa că am găsit o scuză, gata, m-am scos! 😛

În final am reuşit să mă hotărăsc la 3 fotografii făcute în Istanbul, pentru că respectiva vacanţă are o însemnătate aparte pentru mine: e locul în care Al Meu Ca Bradul m-a cerut de soţie, în noaptea dintre ani. Nici nu-mi vine a crede că a trecut atâta timp de atunci!

Istanbul view

Istanbul view

Istanbul gold