Pompeii: The Last Day

pompeii the last day 2003

Încă de mic copil m-a fascinat povestea oraşului roman Pompei, distrus la 24 august 79 d.C de erupţia vulcanului Vezuviu. Mi-aduc aminte cum stăteam seara la poveşti cu tati şi dezbăteam tema asta, din ce ştia el, din ce citisem eu prin cărtile rar de găsit pe atunci, din ce văzusem amândoi pe la Teleenciclopedia. Nu, nu exista încă Nea’ Goagăl Informatoru’! Şi da, atât de bătrână sunt! 😛

Ca urmare, am devorat toate filmele despre Pompei pe care le-am găsit de-a lungul timpului, însă niciunul nu se compară cu ultimul văzut, şi anume „Pompeii: The Last Day” (Pompei: Ultima zi), un documentar BBC din 2003, ceea ce reprezintă pentru mine o garanţie a calităţii. Bazându-se pe ultimele descoperiri, filmul reconstituie orele finale din viaţa câtorva locuitori ai oraşului, combinând efectele speciale cu imagini reale, din prezent, şi reuşind astfel să scoată în evidenţă şi latura umană a acestei tragedii. Mărturisesc că mi-a făcut pielea de găină, am simţit toată disperarea, durerea şi spaima acelor sărmani ghinionişti. De altfel, cel mai mult mă fascinează oamenii care au fost prinşi de lavă în diferite poziţii şi s-au conservat aşa până în zilele noastre, ca nişte statui de piatră, adevărate dovezi ale celor petrecute atunci. Visez să le văd pe viu încă din copilărie!

În plus, am aflat tot felul de lucruri interesante din film. Ştiaţi de exemplu că pe vremea aceea existau curăţătorii unde se folosea urina pentru a scoate petele şi drept urmare se instituise chiar şi o taxă pe urină? Da, ştiu cum sună asta, dar e adevărat! :))

Aşadar, dacă v-am stârnit curiozitatea, puteţi vedea filmul „Pompeii: The Last Day (2003)” online subtitrat aici. Vizionare plăcută!