Nu uita niciodată să străluceşti!

Astăzi o povestioară preluată de la Ina, cu mulţumirile de rigoare! 😉

A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici. Buburuza și licuriciul s-au îndrăgostit și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Numai că și-au dat seama că în pădure erau o mulțime de obstacole, lipsite de importanța pentru alții, dar care pe ei i-ar putea despărți: o crenguță, o pietricică, o frunză…

Și atunci, buburuza și licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărți. Se plimbau împreună prin pădure și erau foarte fericiți.

Dar într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse. Nu mai știa dacă el a lăsat-o de mână sau daca ea i-a dat lui drumul mâinii, dar asta nici nu contează în povestea noastră. Contează numai că licuriciul, singur și trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a găsit-o.

licurici_by_crushedsilence-d37he13Licuriciul era din ce în ce mai trist și i se părea că pădurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec… Și cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus:

– Licuriciule, poate dacă AI STRĂLUCI tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricât de departe ar fi și s-ar întoarce la tine.

-Stii că ai dreptate ? a spus licuriciul. Eram așa de trist, încât AM UITAT SĂ STRĂLUCESC!

De cele mai multe ori, tristețea și panica ne copleșesc în așa masură încât uităm cât de valoroși suntem, nu ne mai permitem să ”strălucim”, ca atunci când aveam motive să o facem.Dacă nu mai avem valorizarea exterioară, dacă nu ne este satisfăcută nevoia de a fi utili, ne considerăm lipsiți de valoare. Uneori, durerile provocate de eșecuri, de nereușite, ne îmbracă într-o culoare lipsită de strălucire. Ne cufundăm în apatie, în victimizare, refuzând (de cele mai multe ori, fără să ne dăm seama) să mai fim văzuți de persoanele dragi de lângă noi.

Morala: CEL  MAI  MARE  DUȘMAN  AL  OMULUI  ESTE  EL  ÎNSUȘI!  Să nu uitaţi niciodată să străluciţi!

36 de gânduri despre „Nu uita niciodată să străluceşti!

  1. Mai, Margeluto, frumoasa poveste am mai citit si astazi de la tine! Mi-ai inseninat ziua, m-ai facut sa vad jumatatea plina a paharului si mi-ai dat constiinta ca pot straluci.

    Apreciază

  2. usor de zis dar greu de facut pentru ca daca „pierzi” pe cineva drag sau cineva la care ai tinut mult nu e usor sa stralucesti in continuare ca si cum nu s-ar fi intamplat,cel putin o vreme. Stiu ca e mai bine daca ai cu cine sa vorbesti despre lucrurile care te framanta dar totusi uneori e mai bine sa stai singur.

    Apreciază

    1. Cred ca exista intr-adevar o perioada in care trebuie sa stai singur, sa-ti rumegi durerea in interior, si abia apoi sa vorbesti despre ea cu ceilalti, s-o exteriorizezi. Cel putin la mine asa se intampla. Si mai cred ca cei care ne-au iubit enorm si s-au dus, ar vrea sa ne vada fericiti, chiar daca ne doare ingrozitor disparitia lor…

      Apreciază

        1. Povestioara nu-i apartine Inei, ci a primit-o pe mail (unul din acele mesaje care se trimit in lant la toata lista). Oricum, linkul catre blogul ei este la inceputul articolului, trebuie doar sa dai click pe numele ei scris cu rosu. 😉

          Apreciază

    1. Nu am intrat pe net de vreo 3-4 zile si nici pe blog sa aprob comentariile pentru ca sunt bolnava. Acum m-am simtit un pic mai bine, mi-a scazut putin febra si am zis sa profit de momentul asta. Ma omoara gripa asta! 😦 😦 😦

      Apreciază

    1. Multumesc Isis, acum sunt ceva mai bine! :* Tocmai s-au implinit 2 ani de cand tot public povestioara de vineri. Cea cu numarul 100 a aparut chiar in Vinerea Mare. 😉

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.