Povestea bunicului caruia nu-i placeau prajiturile

Era odata un bunic in varsta care asista la petrecerea de nunta a celei mai mici nepoate a lui. Era fericit, senin si calm in fata acelui spectacol minunat al intregii familii reunite. Bucuria lor, fericirea tuturor raspandea o emotie suava. Cat de frumoasa era nepotica lui in rochia aceea alba minunata! Radea din tot sufletul in timp ce taia impreuna cu sotul ei, monumentalul tort de caramel si ciocolata.

victorian wedding cakeCand tanara lua si farfuria bunicului, ii spuse:

– Hai, bunicutule, gusta din tortul acesta atat de bun!

– Nu, da-l mai departe, ii spuse mama ei, mereu atenta, stii doar ca bunicului nu-i plac dulciurile. A urmat apoi un moment de liniste si dintr-o data se auzi vocea vesela a bunicului:

– Ba da, imi plac prajiturile! Vreau sa primesc felia aceea mare si frumoasa!

Fiica lui il privea surprinsa:

– Cum adica, iti plac prajiturile? Dar eu stiu ca nu ti-au placut niciodata! Eu, fiica ta, am cincizeci de ani si nu te-am vazut niciodata in viata mea mancand prajituri…

– Da, niciodata in viata ta… dar nu in viata mea! Adevarul e ca imi plac prajiturile! Intotdeauna mi-au placut… Doar ca noi eram atat de saraci atunci cand tu si fratele tau erati mici, mai tii minte?… Mama voastra nu putea sa cumpere prajituri, decat foarte rar, doar duminicile cand era o sarbatoare mare. Lua cate una pentru fiecare dintre noi, dar eu, cand iti vedeam ochisorii, cand veneai sa te asezi pe genunchii mei si devorai cu atata placere prajitura, atunci placerea mea era sa-ti pastrez tie si prajitura mea si ma bucuram apoi sa te vad manacand inca una. Si spuneam mereu, pentru ca tu sa fii si mai fericita: “Haide, mananca fetita mea, mie nu-mi plac prajiturile!”

Povestind toate acestea, batranul suradea cu blandete, clatinand usor din cap. Mai adauga apoi razand cu pofta:

-Astazi e sarbatoare, fiica mea, haide, da-mi o felie de tort! Vezi ca o s-o scapi pe jos, daca mai tremuri asa! Ti-e frig sau ai emotii pentru ca se casatoreste fiica ta?

Uneori se intampla ca darurile oferite de viata sa fie recunoscute abia dupa ani si ani de zile.

Jacques Salome