Acum cativa ani, ai mei au schimbat mobila si pe cea veche, o vitrina compusa din 2 corpuri pline cu cartile mamei, au dus-o la tara la bunica, dupa ce in prealabil au renovat o camera din temelie. Asa ca acum avem acolo o odaie (cum ii zice mamaie) „ca acasa la Dragasani” si de cate ori ajung la tara, foarte rar in ultimii ani ce-i drept, intru in camera asta pe care bunica o pazeste ca pe ochii din cap (pentru ca sunt lucrurile noastre in ea) ca sa mai arunc un ochi peste cartile mamei sau in cutiile cu suveniruri adunate de prin calatoriile mele.
-Hai du-te-n odaie, sa vezi ce mai e pe acolo! mi-a zis razand mamaie ultima data cand am fost la tara. Imi stie bine obiceiurile babuta mea! 😛
Insa eu eram pornita sa gasesc o anumita carte de care mi-a fost foarte dor in ultima vreme, „Povestiri vanatoresti” de Ionel Pop. Nu pentru povestea din randurile ei, ci pentru cea din spatele desenelor facute de o Margeluta cu 23-24 de ani mai tanara! Si-am gasit-o. Nici nu va puteti inchipui cat am ras la vederea lor! Si eu, si mama ne-am amuzat teribil! Insa niciuna din noi nu-si poate da seama cum am reusit eu sa pun mana pe carte si s-o decorez dupa bunul plac, pentru ca mama era foarte grijulie cu cartile ei si in niciun caz nu mi-ar fi dat-o de buna voie! Deci clar, am sustras-o cand nu era atenta!
Asadar, iata operele nemuritoare ale Margelutei la 4-5 ani:
Pe coperta exersam literele invatate de la mami.
Si pentru ca mi se parea mie ca ceea ce-i lipseste cartii este un strop de culoare, am zis sa rezolv problema asta colorand toate desnele din carte. Si sa mai adau si eu cateva, sa fie mai vesela!
Da, aveam o obsesie pentru printese… cu parul lung si blond, pe care si soarele era invidios!
Tipele astea doua erau „sore” (nu surori, pentru ca degeaba imi zicea mami ca asta e pluralul corect, mie nu-mi placea deloc cuvantul)! Si ma mir ca l-am scris bine pe „S”, pentru ca de obicei il scriam pe dos, ca pe 2, pentru ca asa mi se parea mie mai logic. A se observa ce coafuri retro au patrupedele din imagine! Magarul zici ca-i Elvis!
Aveam o pasiune pentru numele „Liza”. Probabil se tragea de la papusa numita astfel pe care o primisem cadou de la nasa mea sau din „Dumbrava minunata”, poveste care imi placea tare mult si o vedeam pe diafilm pe „repeat”.
Gagica asta ori e cantareata, ori e actrita, una din doua. Cert e ca cele 8 capete de jos sunt spectatori, de asta sunt sigura! Si se pare ca se foarte bucura de spectacol!
Din nou printese, de data asta prinse in Hora Unirii! Sau poate se duceau la cumparaturi, ca niste adevarate fashioniste ce sunt! Ori la ziua cuiva, judecand dupa buchetul de flori din mana uneia!
Nici coperta finala nu a scapat de spiritul meu creator! Din nou printese… in mijlocul naturii, inconjurate de flori! Ca trebuie sa se mai aeriseasca si ele, nu?
Voi ce „opere de arta” din perioada copilariei pastrati inca? Ah, si sa nu uit: daca vreti sa comandati pentru piticii vostri niste minunate carti pentru copii, o puteti face pe librarie online fara nicio grija.Eu am pus ochii pe cateva pentru nepoata-mea, pe care sper sa-si lase creatiile asa cum am facut si eu cand eram de varsta ei, ca sa aiba si ea cand va ajunge la varsta mea, de ce se amuza si povesti pe blogul sau! 😉 😛
Şiraguri de gânduri 
Ce fain! Eu nu am regăsit aşa ceva, dar mulţi ani am avut în balcon desenate tot felul de hieroglife… Până m-am mutat de-acolo.
ApreciazăApreciază
Noi aveam tocul usii scrijelit cu inaltimile noastre la diferite varste! 🙂 Si cred ca mama a mai pastrat caietele mele si ale fratelui meu cu desene, nu pe toate, dar cateva tot mai sunt undeva, prin pod la tara! :)) Daca le gasesc, o sa le pun pe blog, ca-mi sunt dragi aminitrile astea din copilarie! 😉
ApreciazăApreciază
DAaaaaaaaaaaaa! Stiu treaba cu peretele, si noi am avut si cand am vandut apartam de acolo a fost unul din motivele care m-a facut sa lacrimez. 😛
ApreciazăApreciază
Noi aveam pe perete in dormitor o pata de la un cotor de mar cu care aruncasem eu dupa fratele meu intr-o cearta apriga! :)) Cand au vandut ai mei apartamentul, numai la pata aia imi era gandul! Si pe mine m-a facut sa lacrimez.
ApreciazăApreciază
Cartea mea de la 4-5 ani este Mos Barbuta. Am scanat-o recent pentru cineva si, pentru ca scannerul a dat gres de vreo doua ori, am avut ocazia sa o rasfoiesc mai mult decat am vrut initial. E tare dragut sa vezi o carte colorata de tine cand erai copil (Mos Barbuta este si carte de colorat). Desi eu nu sunt un fan an copilariei, Mos Barbuta imi starneste amintiri placute.
ApreciazăApreciază
Copilaria este perioada mea preferata, ii duc dorul! De Mos Barbuta nu-mi aduc aminte. Poate pui si tu o poza-doua din carte! 😛
ApreciazăApreciază
Pot sa ti-o trimit toata pe mail daca vrei 🙂
ApreciazăApreciază
Da da da, te rog! 😀
ApreciazăApreciază
Sa-ti mai zic ca asa faceam si eu cand eram mica? SI ca am si eu dovezile? 😛 =)) Super tizule!
ApreciazăApreciază
Deja nu ma mai mir! :)) Ia sa te lauzi si tu cu ele pe blog, ca sunt curioasa! 😀
ApreciazăApreciază
Ce frumos, erai plina de creativitate, asa aveam si eu o carte ”Povesti nemuritoare” si la fel si eu am infrumusetat-o, chiar ca nu avea destula culoare. Acum, nici sa ma pici cu ceara nu vreau sa mai scriu ceva pe o carte, sufar si cand vad un coltisor indoit.
ApreciazăApreciază
Si eu am mare grija de carti, la fel avea si mama, dar se pare ca am reusit s-o pacalesc cumva! :)) Cred ca toata lumea avea in biblioteca „Povesti nemuritoate” in perioada aia, it’s a classic! :))
ApreciazăApreciază
Eu imi amintesc cu drag de doua carti:
Povesti cu Zane de Contesa de Segur
si Domnita Azaleea de Elena zafira Zanfir.
:X le-am citit pana s-au tocit paginile de tot. Chiar sunt curioasa daca le mai gasesc pe la ai mei pe acasa.
ApreciazăApreciază
„Povesti cu zane” stiu ca am citit-o undeva prin clasele primare, cand citeam in fiecare zi (nu ca acum!), de cealalta nu-mi aduc aminte. Copilaria e varsta de care imi aduc aminte cu cea mai mare placere. 🙂
ApreciazăApreciază