Propriu şi personal

Încă una…

1 Nora by MargelutaÎncep să cred că anul 2012 reprezintă într-adevăr sfârşitul lumii… pentru miorlăitoarele mele. După ce Tomiţă a dispărut pur şi simplu de acasă, iar Bobiţă şi Vania au murit la o zi diferenţă, m-a anunţat mama ieri că încă una şi-a făcut de petrecanie (parcă am fi în „10 negri mititei” de Agatha Christie). Tocmai Nora, cea mai mică dintre toţi (avea doar 6 luni), cea mai pufoasă, mai dulce, mai agitată şi mai zurlie mâţă, preferata fratelui meu, s-a gândit să-şi încerce puterile cu maşinile de pe stradă şi… a pierdut. Evident! Iar acum, Fabi, căţelul mamei, a rămas fără partenera lui de joacă si somn.

Cred că a dat strechea în ele, să se ducă aşa, pe capete, una după alta! Zău de nu! Ori posibil că prima să se fi transformat în strigoi şi să le fi cărat pe toate după ea, cum auzeam noi când eram mici în poveştile bătrânilor de la ţară! Măcar acum Michi stă liniştit că nu mai are cine să-i golească bolul cu mâncare!

Reclame
Mărgeluţa im kino

Safety Last!

Acum o saptamana-doua am vazut impreuna cu Al Meu Ca Bradul „Hugo” si de atunci el tot incerca sa afle din ce film mut e scena aceea cu barbatul atarnat de limbile ceasului (stiti voi, cand Hugo si Isabelle se furiseaza in cinematograf). Eh, si cum al meu barbat a esuat lamentabil 😛 , a trebuit sa intre in scena femeia-orchestra, adica nevasta-sa, adica eu! Caci am veleitati de detectiv particular si nimic nu-mi scapa ochiului vigilent. „You can run, but you can’t hide!”, gen. Ca dovada, i-am intins filmul pe tava, pardon, pe monitor, Alui Meu Ca Bradul. E vorba de „Safety Last!„, un film mut alb-negru din 1923, cu Harold Lloyd in rol principal.

safety last 1923Povestea e una simpla. Avem doi tineri indragostiti, numiti generic la inceputul filmului Baiatul si Fata. Insa pe parcurs aflam ca-i cheama Lloyd si Mildred, acestea fiind de fapt chiar prenumele actorilor, sot si sotie in viata reala. Eh, si Baiatul isi face bagajele si ia drumul orasului, in cautarea unei vieti mai bune si dornic sa faca avere. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, ajunge sa lucreze ca vanzator intr-un magazin de materiale textile, fara prea mari sanse de a avansa in cariera. Insa fiindu-i rusine sa recunoasca asta, ii scrie Fetei ca e seful departamentului si-i trimite bijuterii scumpe, pe care cheltuie si ultimii sai banuti, ramanand nemancat. De teama ca iubitul ei, datorita functiei si banilor lui ar putea deveni prada usoara pentru altele, Fata decide sa-i faca o vizita. Si aici sa te tii, ca saracul Lloyd e nevoit sa jongleze cu situatiile pentru a nu-i fi descoperite minciunile!

La un moment dat, acesta il aude intamplator pe seful sau spunand ca ar fi in stare sa-i dea si 1000 de dolari celui care reuseste sa aduca in magazin cat mai multi clienti! Si Lloyd vede in asta sansa lui de a castiga suficienti bani pentru a se casatori cu Mildred. Asa ca pentru jumatate din suma, aranjeaza cu prietenul sau, un fel de Spiderman capabil sa se catere pe cladiri cu mainile goale, ca acesta sa escaladeze cladirea de 12 etaje in care se afla magazinul pentru a-i face publicitate si a atrage clienti. Numai ca din nou socotelile nu se potrivesc, intrucat prietenul lui Lloyd e urmarit de un politist caruia, confundandu-l cu altcineva, ii jucasera impreuna o farsa. Asa ca sarmanul Lloyd e nevoit sa escaladeze el insusi cladirea, etaj cu etaj, depasind toate obstacolele posibile: un card de porumbei, un fileu de tenis, o bucata de lemn, un caine rau, un soarece, un tip inarmat, o sfoara si faimosul ceas de limbile caruia se agata pentru a nu cadea in gol, creand astfel una dintre cele mai faimoase si memorabile scene ale cinematografiei. Dand dovada de curaj si ambitie, Lloyd reuseste in final sa ajunga pe acoperisul cladirii, sa castige banii si… fata, bineinteles!

Mie mi-a placut foarte mult filmul si mi s-a parut teribil de amuzant. E pur si simplu incredibil cum niste scene filmate alb-negru si fara sonor acum aproape 90 de ani, te pot face sa razi, sa te distrezi si sa te relaxezi la maxim, lucru pe care toate gadgeturile lumii moderne construite in acest sens, toate filmele si emisiunile de divertisment din ziua de azi nu prea mai reusesc sa-l faca! Cred ca avem nevoie sa ne regandim ideea de umor de calitate, sa ne intoarcem cumva la acel umor simplu si pur al filmelor de demult.

Daca ma gandesc bine, „Safety last!” nu este doar o comedie, pe alocuri mi-a parut profund si presarat cu metafore si simboluri. Numai daca ne gandim la ceasul stricat, la cataratul pe cladire, mai sus, tot mai sus, trecand peste toate piedicile, la dragostea dintre Lloyd si Mildred, cred ca putem face analogii cu viata reala. Dar daca e intr-adevar asa sau doar gandesc eu prea mult, cautand profunzimea in tot, cum mi se spune mereu, va las pe voi sa decideti. Si ca sa nu pierdeti timpul cautand filmul, va vin in ajutor cu linkul catre film. Puteti vedea Safty Last! online aici.

Fotografia săptămânii, Propriu şi personal

Inimi de Dragobete

Pentru că ador ador ador Dragobetele şi nu puteam să-l las să treacă nesărbătorit şi… neîndulcit:

Inimi de Dragobete by Margeluta

Cei doi pupăcioşi sunt primul cadou primit de la Al Meu Ca Bradul, cu mulţi ani în urmă! Chiar ne minunam azi amândoi cât de repede a trecut timpul şi ce copii nebuni eram atunci!

Dragobetele sărută fetele!

Din gura altora, Povestioara de vineri

Dragostea adevărată

Pentru că azi e Dragobetele, despre ce altceva putea fi povestioara de vineri, dacă nu despre dragoste?

grow old with me, the best is yet to beEra o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit fiindcă are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.

Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă… În aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.

Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el…

Şi-atunci îl întreb mirată:

-Şi dvs. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?

Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde:

E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea!!!

Parfum livresc

De veghe în lanul de secară

salinger-de veghe in lanul de secara 1951Pentru mine anul ăsta se anunţă a fi unul fructuos din punct de vedere livresc. Mi-a revenit pofta de citit, şi chiar mai aprigă decât mă aşteptam. Iar lucrul ăsta nu poate decât să mă bucure. Dacă tot nu dorm nopţile, ar fi chiar păcat să nu folosesc acest timp în folosul meu, nu?

Ei bine, în week-end am terminat faimoasa carte a scriitorului american J. D. Salinger „De veghe în lanul de secară”, apărută în 1951. La vremea aceea, a iscat mari controverse din cauza limbajului vulgar folosit de personajul principal, a părerilor liber exprimate despre sex şi a comportamentului său antisocial. Şi cu toate astea, sau poate tocmai datorită lor, romanul i-a adus autorului consacrarea, continuând să fie foarte popular şi-n zilele noastre (unii chiar îl consideră cartea de căpătâi a oricărui adolescent).

Acţiunea propriu-zisă a cărţii se desfăşoară pe parcursul a numai două-trei zile şi este relatată la persoana întâi de către personajul principal, un adolescent de 17 ani pe nume Holden Caulfield, care povesteşte cele întâmplate cu un an în urmă. Deşi nu e clar specificat, înţelegem că in momentul povestirii, acesta se află într-un sanatoriu pentru tratarea tuberculozei de lângă Hollywood. Adresându-se direct cititorului, Holden redă „întâmplările demente pe care le-a trăit în preajma Crăciunului, înainte să ajungă la capătul puterilor şi să fie nevoit să vină aici să se potolească”, amintindu-şi în acelaşi timp şi alte întâmplări din viaţa sa. Dacă nu mă înşel, e ceea ce se cheamă povestire în ramă sau povestire în povestire (parcă aşa ne învăţase profa de română din generală).

Exmatriculat din nou, de data aceasta de la Pencey Prep, o şcoală cu pretenţii din Pennsylvania, pentru că picase la patru din cele cinci materii, Holden decide sâmbătă seara să ia trenul spre New York şi să stea la hotel până miercuri, când începea de drept vacanţa şi părinţii îl aşteptau acasă. Şi-n tot acest timp, umblă aiurea, întâlneşte diverse persoane, îşi face tot felul de planuri, îşi imaginează scenarii şi se hotărăşte să fugă în lume pentru a nu-şi înfrunta părinţii.

Au fost momente când m-a enervat teribil Holden ăsta. E un veşnic nemulţumit, totul îl plictiseşte, nimic nu-i convine, nimeni nu e pe placul lui, nu-i scapă niciun defect al celorlalţi, bea exagerat, fumează întruna, se gândeşte numai la sex, are un limbaj trivial (în vocabularul său abundă cuvinte ca „infect”, „împuţit”, „păcătos”, „cretin”, „nenorocit”), atitudinea lui faţă de cei din jur lasă mult de dorit, e mincinos, cinic şi misogin. Au fost şi momente când chiar m-au amuzat scenariile create de imaginaţia sa debordantă (ba chiar mi-au amintit de mine la adolescenţă), m-au încântat replicile sale sarcastice, modul simplu, direct şi sincer de a povesti, precum şi momente când m-a înduioşat prin generozitatea de care dă dovadă, prin dragostea imensa pe care i-o poartă surorii sale mai mici, Phoebe şi căldura şi respectul cu care vorbeşte de fratele său Allie, mort de leucemie.

Dar cel mai mult şi mai mult mi-a stârnit compasiune. E doar un puşti debusolat, prins între două lumi, vârsta inocentă a copilăriei şi cea dificilă a maturităţii, de unde şi frustrarea şi inadaptarea lui. Pendulează între extreme, e incapabil să relaţioneze cu ceilalţi, dar simte constant nevoia de a avea prieteni cu care să discute; urăşte snobismul şi prefăcătoria, dar el însuşi se declară „cel mai mare mincinos”; îşi aminteşte cu melancolie de copilărie, dar se consideră matur; e inteligent, dar pică la aproape toate materiile; e raţional, dar acţionează la primul impuls; e obsedat de sex, dar e incapabil să întreţină relaţii sexuale cu prostituata de la hotel; nu comunică bine cu părinţii, dar nici nu vrea să-i vadă dezamăgiţi; e pueril când tot încearcă să afle ce se întâmplă cu raţele din Central Park când îngheaţă apa, dar denotă responsabilitate când are grijă de surioara sa. Ea e cea care îl convinge să se întoarcă acasă, să dea ochii cu părinţii şi să-şi asume răspunderea pentru eşecul scolar. Holden devine conştient că plecarea lui, mai ales după ce pierduse deja un frate, o va afecta teribil pe Phoebe şi dă astfel dovadă de maturitate. Iar pe mine m-a făcut să-l îndrăgesc.

Părerea mea e că Holden e un inadaptat cu inima mare şi suflet chinuit. El cu gura lui spune întruna că se simte „îngrozitor de singur şi trist”. Şi mai cred că moartea fratelui său Allie l-a afectat mult mai mult decât lasă el să se vadă, de unde şi psihicul său labil. Nu degeaba fantezia lui e să stea de veghe într-un lan de secară, la marginea unei prăpastii ameţitoare şi să prindă copiii, ca să nu cadă în ea. Asta spune totul. Şi acum v-aţi prins de unde vine titlul cărţii! 🙂

În concluzie, cartea mi-a plăcut cât de cât, dar nu m-a dat pe spate, mai ales că nu suport finalurile bruşte, tăiate ca din topor. Îmi pare rău însă că nu am citit-o în adolescenţă, sunt curioasă cu ce ochi l-aş fi privit atunci pe Holden?! Poate m-ar fi încântat mai mult, poate m-aş fi regăsit mai mult în trăirile sale.

Dacă ce v-am povestit v-a convins să o citiţi, puteţi comanda „De veghe în lanul de secară” de pe librarie online. Eu zic că nu trebuie ratată, cred că e una din acele cărţi ce merită a fi citite într-o viaţă de om!

Propriu şi personal

Simt indiferenţa

În ultima vreme o simt cum creşte în mine, încet dar sigur. Îi simt pâcla învăluindu-mă de la tălpile bătotorite şi urcând spre genunchii zdreliţi. Cuprinzându-mi cu nesaţ coapsele învineţite şi risipindu-se în vintrele zdrobit. O simt ţesând pânză deasă în jurul inimii. E prima dată când mă inundă indiferenţa şi mă bucură. O îmbrăţişez şi o accept fiindcă demult o aşteptam! Am invocat-o atâţia ani şi în sfârşit e aici! Tămăduitoarea indiferenţă!

E prima dată când mă gândesc la mine şi liniştea sufletului meu. Am obosit să duc mereu grija celorlalţi, am obosit să-mi pese. Să fiu eu întotdeauna cea dinspre care pleacă totul, dar care nu primeşte nimic înapoi. Prietenia e o stradă cu două sensuri. Nu poate veni totul doar dintr-o singură parte!fake friends

Au fost timpuri când credeam că nu vă merit, ah, trecutele mele prietenii! Îmi tresălta inima la gândul că sunt cea mai norocoasă că vă am. Când de fapt întotdeauna a fost invers! Voi aţi fost cei ai dracului de norocoşi să mă aveţi. Pe mine. Da. Şi prea orbi să vedeţi asta. Ori prea interesaţi să recunoaşteţi. Iar eu prea loială. Şi naivă. Dar am epuizat sacul cu şanse.

M-aţi făcut să trec prin toate stadiile: confuzie, uimire, suferinţă, furie, neîncredere, vinovăţie, dezamăgire. Acum îmi sunteţi indiferenţi. Nuli. Nu vă mai duc în spate. Nu vă mai încasez loviturile, nu vă mai cred cuvintele înşelătoare, nu vă mai scuz trădările, nu vă mai tolerez prezenţa, nu vă mai suport măştile. Nu vă mai cerşesc prietenia. Eu îmi sunt singura prietenă şi-mi sunt de ajuns.

Netoţilor, voi sunteţi cei care aţi pierdut cea mai bună, mai loială şi mai de încredere persoană pe care o puteaţi avea! Şi nu-mi pare rău de voi! Vă doresc prieteni pe măsură şi să cunoaşteţi rotunjimea roţii!

Urechi fericite

În miez de noapte…

…când n-ai somn şi cauţi pe net posterul pentru „Sense and sensibility” şi dai peste asta, ca să-ţi plângă fiecare geană şi să-ţi vibreze fiecare celulă a corpului. Să simţi că sunt. Ca să se-nfioare sufletul. Să simţi că-l ai.

Fiindcă şi pe net se întâmplă ca în viaţă: câteodată cauţi ceva şi dai peste cu totul altceva… mai bun!

old piano keys with rose