O, brad frumos!

Cum am mai spus, decembrie este singura lună geroasă care-mi place, şi asta numai datorită sărbătorilor de iarnă care aduc căldura în suflet. Îmi place să-mi verific ghetuţele în dimineaţa de 6 decembrie şi fug la brad cu ochii mijiţi de somn pe 25, chiar dacă nu mai sunt copil şi am fost atât de rea că aş merita nu una, ci un mănunchi întreg de nuieluşe de la Moş Nicolae, iar bătrânul Moş Crăciun nici nu ar trebui să se mai sinchisească măcar să-şi parcheze sania lângă geamul meu, dar să-mi mai lase şi daruri sub brad?!? Cred că este copilul din mine, cel care-şi cere drepturile. Şi eu mă supun în fiecare an, încercând să nu-i înlăcrimez ochii senini. În final, doar asta mi-a mai rămas din sărbătorile copilăriei mele.

christmas tree brad craciunAnul trecut a fost mare tristeţe mare în familia arboricol-mărgelată, căci a lipsit cu desăvârşire bradul şi eu i-am simţit lipsa până în adâncul sufletului. Aşa că anul ăsta am vrut să mă asigur că nu se mai repetă povestea şi ne-am pregătit din timp. Şi ca să echilibrăm balanţa, am împodobit bradul în seara de Sfântul Nicolae împreună cu naşa venită în vizită. Deci mai mult timp pentru mine să mă bucur de el! 😉

În concluzie, dacă mă vedeţi zilele astea şi vi se pare că zâmbetul meu se întinde de la o ureche la cealaltă, ei bine, nu, nu vi se pare. Adorm privind jocul vesel al luminiţelor colorate din brăduţ şi mă trezesc cu ochii tot la el: „Ah, brăduţul meu!”. Fac ce fac prin casă şi-i mai arunc o privire admirativa: „Ce brad frumos avem!”. Prezenţa lui, acolo lângă fereastră, tot verde, dichisit cu steluţe, îngeraşi argintii şi globuleţe albastre mă face fericită. Căci lucrurile ce par insignifiante sau mărunte altora, mie îmi inundă sufletul cu atâta lumină şi-mi desenează în inimă un cer senin cu-n soare galben-galben.

La mine a venit Moş Nicolae cu bradul la spinare, vouă ce bucurii v-a adus?