Me happy!

Hello December!Urăsc iarna… cu tot cu frigul care-mi plesneşte obrajii şi-mi lipeşte nările, cu  zăpada necurăţată de pe trotuare, poleiul de pe străzi şi gheaţa. Nu mă suport aşa întăfăşată, cu mănuşi, căciulă şi 3 straturi de haine pe mine, simt că mă sufoc! Dar nu-mi place nici să dârdâi de frig ca piftia şi să-mi îngheţe mâinile şi picioarele până mă dor! Merg mereu încordată şi cu ochii în patru, de teamă să nu alunec, să cad şi să-mi rup/disloc/ fisurez  ceva/o mână/un picior/gâtul! N-am purtat niciodată ghips şi aşa vreau să stea treaba şi pe viitor!

Nu m-ar deranja ca în timp ce toţi ceilalţi zboară pe pârtie sau alunecă pe gheaţa patinoarului, eu să zac (exact ăsta e cuvântul!) într-un şezlong la soare, sorbind o Margarita şi văitându-mă că e prea cald, doar aşa, de fiţă! 😛 Şi toate astea în timp ce mă gâdilă în urechi zgomotul valurilor spărgându-se la mal!

Dacă iarna ar dura doar cât luna decembrie, zău că nu m-aş supăra absolut deloc! Atât, o lună, nici mai mult, nici mai puţin! Şi asta fiindcă singurul lucru care mă face să suport mai uşor frigul de afară sunt sărbătorile de iarnă! Fără ele, anotimpul ăsta ar fi o îngrozitoare tortură pentru mine! Iar cele de anul ăsta se anunţă a fi unele cel puţin frumoase, întrucât nu se vor mai repeta chestiile nasoale de anul trecut, când am reuşit performanţa de a rămâne fără brad! Aşa se întâmplă când lucrezi până în ajunul Crăciunului şi-ţi primeşti salariul tot atunci!

Dar roata e rotundă şi legea compensaţiei funcţionează perfect, aşa că anul ăsta avem una bucată Mărgeluţă în culmea fericirii! După lungi şi obositoare alergături prin magazine, am bifat toate lucrurile de pe listă: brăduţ, globuleţe, steluţe, beteală, instalaţie luminoasă, cadouri pentru cei dragi! Şi acum stau în fiecare zi şi mă uit lung la ele, cu sclipiri în ochi şi cu un zâmbet laaaarg, de la o ureche la cealaltă, mai ceva ca un copil mic!

Sunt atât de încântată încât sper să mai pot răbda până săptămâna viitoare de Moş Nicolae, fiindcă i-am promis naşei mele că împodobim bradul împreună! Aaaaaabbbiiiiaaaaa aştept! 😀