Avion cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor!

Azi dimineaţă, în jurul orei 10, Mărgeluţa se afla în avionul ce revenea de la Roma. Şi cum sta ea liniştită pe scaunul său de lângă geam, visând la vacanţa abia încheiată şi aşteptând ca avionul să aterizeze pe aeroportul Băneasa, un zgomot asurzitor o trezeşte din visare. Aeronava virează violent la dreapta. Totul în jur tremură şi se zgâlţâie cu putere, până când avionul se opreşte brusc, rămânând înclinat. Speriată şi bine scuturată, Mărgeaua îşi ridică privirea şi vede că aripa dreaptă a avionului atinge pământul. Deodată, un lichid (pare-se combustibilul) începe să se scurgă din aripă şi să se întindă rapid, ca mai apoi să se producă o explozie şi flăcările să cuprindă fuzelajul şi aripa dreaptă. Cei 5 membri ai echipajului încearcă să calmeze pasagerii panicaţi şi speriaţi. Mulţi sunt răniţi grav, fiind prinşi între fiarele contorsionate. E mult fum înecăcios, se ţipă întruna… de frică, de durere.

Sirenele maşinilor de pompieri şi ale ambulanţelor încep să se audă din ce în ce mai tare şi mai aproape. Se trece la limitarea şi stingerea incendiului. Pompieri cu mască de gaze pătrund în avion şi încep să evacueze victimele. Răniţii sunt preluaţi de către cadrele medicale, li se acordă primele îngrijiri şi apoi sunt transportaţi la spitale. Din păcate, cu toate că s-a acţionat prompt, 5 pasageri au decedat, iar 42 au fost răniţi, 18 aflându-se în stare critică. Mărgeluţa se poate considera norocoasă, a scăpat doar cu nişte răni superficiale.

Dar nu vă faceţi griji, nimic din toate astea nu a fost real. Nu astăzi cel puţin! Deşi s-ar putea întâmpla oricând! Azi a fost doar o simulare a unui accident aviatic,  un exerciţiu organizat de Prefectura Bucureşti şi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), cu scopul verificării capacităţii de gestionare a problemelor generate de producerea unui accident de aviaţie civilă.

Spre fericirea ei, Mărgeaua a fost doar un simplu figurant, în rol de victimă. Dar unul foarte entuziat, vă asigur! 😛 De altfel, totul mi s-a părut mai mult decât interesant, mai ales că a fost o premieră pentru mine şi-n plus, am trăit evenimentul din interior, am fost chiar în miezul acţiunii. Daaa, cu siguranţă a fost frumos şi palpitant să asist la o astfel de desfăşurare de forţe, credeţi-mă! Dar mă rog ca în viaţa reală să nu am vreodată parte de aşa ceva! Să testez o astfel de situaţie pe propria-mi piele e ultimul lucru pe care mi l-aş putea dori!!!

5 gânduri despre „Avion cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.