Mulţi ani trăiască!, Propriu şi personal, Urechi fericite

La multi ani tati meu!

 

Reclame
Încreţi-mi-ar creierul!

Halloween Lights Show

Se ştie că americanii îşi respectă cu sfinţenie tradiţiile şi-şi iubesc nespus sărbătorile. Atât de mult încât le-au răspândit pretutindeni, contaminând pe toţi cu spiritul lor. Că mai iubesc spectacolul şi exagerările, iar e lucru bine ştiut de lumea întreagă. Eh, şi când chestiile astea se combină, rezultatul e unul… cel puţin interesant!

Ştiam de mania lor de a-şi decora casele de Crăciun cu mii de beculeţe, din filme şi reclamele Coca-Cola. De Halloweenul cu groaza-i specifică, dovlecii sculptaţi, trick-or-treat şi costumaţiile monstruoase am aflat tot din filme, iar mai apoi la şcoală profa de engleză mi-a îmbogăţit cunoştinţele. Şi atât. Nu-l sărbătoresc, nu mă costumez, nu mă încălzeşte cu nimic faptul că şi noi l-am adoptat. Şi asta nu pentru că vaaaai, aş fi eu stăpânită de un elan patriotic ieşit din comun sau că aş avea ceva împotriva americanilor, ci pentru că pur şi simplu Halloweenul nu-mi spune nimic. Nu am crescut cu el, nu mi-a înfrumuseţat copilăria, nu mi-a amprentat sufletul, nu-l simt al meu cum se întâmplă cu Mărţişorul. Nu mă regăsesc în el.

Cu toate astea, nu am nimic împotriva Halloweenului şi a românilor care-l sărbătoresc, găsind în el încă un prilej de-a se distra, asta ca să fie clar pentru toţi şi să nu mă trezesc cu înjurături la comentarii! 😛  Fiecare face cum vrea şi simte! Ce vreau eu să vă arăt însă sunt filmuleţele următoare pe care le-am găsit întâmplător pe youtube şi care m-au încântat teribil. M-am trezit râzând şi bătând din palme ca un copil mic. Da măăăă, îmi plac luminiţele (şi nu neapărat cele de la capătul tunelului!)

Şi în loc de leduri şi luminiţe vesele, o proiecţie very spooky!

Din gura altora, Povestioara de vineri

Ghinion sau noroc?

A fost o data un om foarte sarac care avea in schimb un cal foarte frumos, pe care dorea sa-l cumpere stapanul castelului. Dar de fiecare data, batranul il refuza. „Pentru mine acest cal nu este doar un animal. Este un prieten. Cum pot sa-mi vand prietenul?”

Intr-o dimineata, s-a dus la grajd si a descoperit ca disparuse calul. Toti satenii au zis:

-Ti-am spus doar! Ar fi trebuit sa vinzi calul. Acum a fost furat. Ce ghinion teribil!

-Ghinion sau noroc? a spus batranul. Cine poate spune?

Toata lumea a ras de el. Dar peste 15 zile calul s-a intors, urmat de o intreaga herghelie de cai salbatici. A scapat din grajd, a curtat o iapa tanara si s-a intors cu intreg alaiul dupa el.

-Ce noroc! au strigat satenii.

Batranul si fiul sau au inceput sa antreneze caii salbatici. Dar o saptamana mai tarziu fiul sau si-a rupt piciorul incercand sa antreneze un cal salbatic.

-Ghinion, i-au spus prietenii. Ce-ai sa te faci acum fara ajutorul fiului tau? Esti si asa vai de capul tau!

-Ghinion, noroc, cine poate spune? a replicat batranul.

Cateva zile mai tarziu, armata stapanului pamantului a fortat toti tinerii din sat sa devina soldati.Toti in afara de unul, fiul batranului, care avea piciorul rupt.

-Cat de norocos poti sa fii, au urlat satenii. Toti copii nostri merg la razboi, dar tu poti sa-ti pastrezi fiul acasa. Fiii nostri probabil vor fi ucisi…

Batranul a replicat:

-Ghinion, noroc, cine poate sti?

Viitorul vine spre noi fragmentat. Nu putem sti niciodata ce ne rezerva. Dar daca mentii tot timpul o atitudine pozitiva, usile sanselor raman deschise, iar tu vei fi o persoana mai fericita, pentru ca fericirea nu depinde de ceea ce esti sau de ceea ce detii, ci doar de ceea ce gandesti!

Multumesc Aurelia pentru povestioara! 😉

De-a leapşa

Casa visurilor

Am primit cu ceva vreme în urmă o leapşă de la Ruxi şi Ella în care trebuie să vorbesc despre casa visurilor mele. Bine, în realitatea cotidiană m-aş mulţumi şi cu o simplă garsonieră, dar aici fiind vorba despre visat gratuit, o să mă lungesc ca pomana ţigănească şi-o să aberez cu graţie până vă plictisesc şi fugiţi mâncând pământul! 😀

Când eram mică, locuiam la bloc într-un apartament cu 2 camere şi eram nevoită să împart dormitorul de 3/3 m cu fratele meu, care-şi băga nasul în toate lucrurile mele. De aici şi toate bătăile, urletele, ochii învineţiţi şi dinţii sparţi! 😀 Sărmana mamă de Mărgea, era exasperată, nu se mai putea înţelege cu noi! Eh, pe vremea aia s-a cuibărit în mine dorinţa arzătoare de a avea camera mea sau… un frate în minus! Una din două!

Chiar văzusem într-un film, nu mai ţin minte care, cum mi-ar fi plăcut să arate colţişorul meu şi visam la asta în fiecare noapte: o încăpere spaţioasă, fără prea multă mobilă pentru a uita senzaţia de sufocare şi pentru a putea dansa în voie, cu o atmosferă foarte girlie, culori pastel, pat cu tăblie, acoperit de lenjerie înflorată cu volane şi plin de perne pufoase, cu dressing (am urât dintotdeauna dulapurile!) şi mai ales cu o fereastră maaaaaare, cât un perete întreg, geam de sus până jos! Ceva în genul fotografiei alăturate, dar nu atât de înflorată! 😉  Şi drăguţa asta de cameră trebuia să fie a mea, doar a mea, fără ca picior de frate băgăcios s-o calce vreodată! Eh, de la visul ăsta au trecut o căruţă de ani şi el tot la stadiul de vis a rămas!

Apoi prin facultate, când m-am plimbat ca ţiganul cu cortul dintr-o chirie într-alta, pentru că am avut norocul să dau numai peste proprietari săriţi de pe fix (trebuie neapărat să vă povestesc şi despre ei! ), nevoia de a avea căsuţa mea s-a acutizat! Nu-mi doream decât o garsonieră, o cămăruţă cu baie şi bucătărie, mică, înghesuită, nu conta, doar a mea să fi fost şi să scap de calvarul mutatului permanent! Şi visul ăsta a murit în stadiu incipient!

Acum că sunt femeie măritată şi la casa ei… închiriată, logic că-mi doresc să avem şi noi locşorul nostru! Ne-am mulţumi şi cu o garsonieră, dar un apartament cu 2 camere ar fi parfum! Însă financiar vorbind, nu este momentul! Şi-n plus, mă oripilează şi-mi trimite fiori reci pe şira spinării gândul că va trebui să stau cu grija ratei în fiecare lună, 12 luni pe an, timp de 30 de ani, până împlinesc 60, adică o viaţă de om! Asta dacă nu mă fulgeră, nu mă calcă vreo maşină sau nu mă striveşte vreun cutremur înainte! În plus, simt că Bucureştiul este doar o altă gară în care m-am oprit aşteptând trenul ce mă va duce în acel loc pe care să-l pot numi acasă fără a simţi vreo urmă de îndoială!

reading nookEh, şi dacă realitatea nu-i pe placul nostru, de visat nu ne împiedică nimeni! Aşa că atunci când Mărgeaua visează cu ochii deschişi, vede o căsuţă cochetă, cu etaj şi mansardă, garaj, grădină cu arcade de trandafiri şi terasă unde să-şi bea limonada vara, eventual un loc de joacă pentru copii şi piscină, că doar acum visează, deci îşi permite! Un interior aerisit, luminos şi vesel, decorat cu gust, unde totul se asortează până în cele mai mici detalii, că doar ele fac diferenţa! Ah, şi cel mai important: fiecare copil să aibă camera lui, neapărat! Ţinând cont că-mi doresc vreo 3, îmi trebuie o casă maaaare! 😛 Ah, şi obligatoriu să existe un reading nook, unde să pot savura în linişte o carte din scoarţă în scoarţă!

Însă înainte de toate aceste specificaţii tehnice, îmi doresc ca această căsuţă să fie un cămin, în adevăratul sens al cuvântului! Un loc al armoniei, înţelegerii şi dragostei! Un loc unde revii cu plăcere, căci este acasă, refugiul unde te adăposteşti de intemperiile vieţii cotidiene şi te încarci cu energie! Vreau să respire pozitivism şi bunăstare sufletească prin pereţi, duşumele şi tavan!

Dar casa visurilor voastre cum arată?

Parfum livresc

Urzeala tronurilor de la Libris.ro

Urzeala tronurilorDesi cei de la libraria online Libris au fost foarte prompti si mi-au trimis cartea in ziua urmatoare comenzii, iar eu m-am apucat imediat sa o citesc, ei bine, tot mi-a luat vreo 3 luni sa o termin! Da, stiu, shame on me! Si asta nu se datoreaza neaparat dimensiunilor deloc neglijabile ale romanului (920 de pagini), ci si lipsei mele de timp din vara asta!  Eh da, stiti doar ca Margeaua duce o lupta apriga si continua cu dusmanul Timp!

„Urzeala tronurilor” (A Game of Thrones) este primul volum din saga fantasy „Cantec de gheata si foc” (A Song of Fire and Ice) scrisa de George R.R. Martin si aparuta la editura Nemira.  De la inceput va avertizez ca este o carte care o data inceputa, cu greu te mai lasi de ea! Si asta pentru ca e de-a dreptul fascinanta! Pe mine m-a lasat cu gura cascata complexitatea povestii! Actiunea nu lipseste nicio clipa, iar personajele sunt pur si simplu fermecatoare, sunt atat de bine conturate incat te indragostesti de ele! Sunt in numar mare (ceea ce e si logic, la dimensiunile cartii), dar atat de bine descrise, incat par foarte reale si chiar te atasezi de ele! Nu exista personaje perfect negative sau perfect pozitive, fiecare din ele actionand pentru propriul bine, ceea ce le face atat de umane si reale! Dar atentie, cand te-ai legat afectiv de-un personaj, hop, se trezeste autorul sa-l decapiteze! Da, George R.R. Martin nu se da deloc in laturi din a-si omori personajele indragite de cititor, pe care acesta le credea principale si deci nemuritoare! Dar aspectul asta face ca povestea sa fie si mai interesanta si sa te prinda si mai tare, caci nu stii niciodata ce urmeaza sa se intample in pagina urmatoare! Unul din personajele mele preferate este Tyrion Lannister, pentru ascutimea mintii sale si replicile ironice, dar pline de umor!

Cum am mai spus, m-au incantat tare mult hartile de la inceputul cartii (care mi-au adus in minte genericul filmului) si anexa cu toate cele 7 Case din Westeros, care te ajuta sa intelegi mai bine povestea. Mi-a placut cum scenele de actiune trepidanta si cruzime infioratoare se imbina armonios cu cele de dragoste si duiosie, m-a fascinat complexitatea povestii care abunda in comploturi, tradari, intrigi, uneltiri, lupte interne pentru putere, razboaie, m-au fermecat peronajele atat de reale.

In concluzie, va recomand cu cea mai mare caldura „Urzeala tronurilor” si va asigur ca nu veti regreta niciun minut petrecut citind-o! Ah, si ca un mic sfat, cei care ati vazut filmul inainte, sa nu va asteptati ca acesta sa ilustreze perfect cartea, caci vor exista cateva mici neconcordante intre cele doua! Va las pe voi sa le descoperiti singuri! Spor la citit! 😉

„O minte are nevoie de cărţi, precum o sabie are nevoie să fie ascuţită!”

Din gura altora, Povestioara de vineri

Hârtia aurie de împachetat

Povestea spune că a fost odată un om care şi-a pedepsit fetiţa în vârstă de 5 ani, pentru că a risipit o hârtie aurie de împachetat, foarte scumpă. Omul stătea rău cu banii şi a devenit şi mai supărat când a văzut că fetiţa a folosit hârtia respectivă ca să decoreze o cutie şi să o pună sub bradul de Crăciun. Cu toate acestea, fetiţa a adus tatălui ei cadoul în dimineaţa următoare spunându-i:

-Acesta este pentru tine, tăticule!

Tatăl a fost ruşinat de reacţia lui furioasă de cu o zi în urmă, dar supărarea lui se arătă din nou când văzu că, de fapt, cutia era goală. El i-a spus pe un ton răspicat:

-Nu ştiai, domnişoară, că atunci când dai un cadou cuiva, trebuie să pui ceva în el?

Fetiţa s-a uitat în sus spre tatăl său, cu lacrimi în ochi şi a zis:

-Tăticule, cutia nu este goală. Am suflat în ea atâtea săruturi până când s-a umplut!

Tatăl a rămas perplex. În genunchi, şi-a îmbrăţişat fetiţa rugând-o să-l ierte pentru supărarea lui fără rost. La scurt timp după aceasta, micuţa a murit într-un accident şi se spune că tatăl ei a ţinut acea cutie aurie lângă patul său tot restul vieţii. Şi de câte ori se simţea descurajat sau avea de înfruntat situaţii dificile, deschidea cutia şi lua un sărut imaginar care-i dădea putere.

Fiecare dintre noi primim o cutie aurie cu dragoste necondiţionată şi săruturi de la copiii noştri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai preţios decât asta!

Olteanca in Capitala

Spidermanul francez pe Intercontinentalul românesc

Ieri m-am aflat în locul potrivit, la momentul potrivit! Adică 14:08, când faimosul Alain Robert mai avea de escaladat doar câteva etaje ale Intercontinentalului. Dacă întârziam un picuţ mai mult, ratam evenimentul şi nu mai aveam la ce căsca gura. În schimb, am apucat să fac şi cateva fotografii, pentru că nu mă despart niciodată de Nicu al meu!

Măi fraţilor, pe mine omul ăsta mă lasă mască. De unde atâta curaj, tupeu, forţă, pricepere, nebunie şi chiar inconştienţă îngrămădite toate într-o mână de om?! Îşi merită cu vârf şi îndesat supranumele de Spiderman! Uitaţi-vă cum stă cocoţat acolo sus, fără nicio frică! E atât de relaxat de parcă ar sta in fotoliu la tv! Iar mie mi se face rău şi când mă uit in jos de la etajul 4!