12 comentarii

În ziua în care m-am iubit cu adevărat

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Şi atunci, am putut să mă liniştesc.

Astăzi ştiu că aceasta se numeşte… Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi ştiu că aceasta se numeşte… Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi ştiu că aceasta se numeşte… Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul…

Astăzi ştiu că aceasta se numeşte… Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic: persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism.

Astăzi ştiu că aceasta se numeşte… Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.

Astăzi ştiu că aceasta se numeşte… Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.

Astăzi am descoperit… Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Şi aceasta se numeşte… Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.

Şi toate acestea înseamnă… SĂ ŞTII SĂ TRĂIEŞTI CU ADEVĂRAT!

Charlie Chaplin

Anunțuri

12 comments on “În ziua în care m-am iubit cu adevărat

  1. Cuvinte simple și profunde. 🙂

    Apreciază

  2. Ce bine m-ai nimerit cu postarea asta 🙂

    Apreciază

  3. Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.

    Apreciază

  4. Buna ziua,

    V-ar interesa un link exchange cu
    http://cool-finder.blogspot.com ?

    Imi puteti raspunde lasand un comentariu pe blog.

    Apreciază

  5. Mi-ai facut ziua, ma pot culca linistita 🙂
    Multumesc pentru acest mesaj!

    Apreciază

  6. […] cuvintele lui Charlie Chaplin pe care le-am citit la […]

    Apreciază

  7. […] 71. În ziua în care m-am iubit cu adevărat (Charlie Chaplin) […]

    Apreciază

  8. […] 71. În ziua în care m-am iubit cu adevărat (Charlie Chaplin) […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: