Din gura altora, Povestioara de vineri

Noua Arcă

O povestioară primită cu mult timp în urmă pe mail (pentru că primesc şi lucruri frumoase, nu doar viruşi) şi pe care am întâlnit-o şi la Josephine:

In anul 2011, vine Dumnezeu la Noe, care traia linistit in … si-i zice:

– Noe, pamantul s-a umplut de rautate si oamenii M-au uitat. Vreau sa-mi construiesti o noua Arca, pentru ca Potopul va veni iar. Sa iei din fiecare specie cate un exemplar mascul si femela. Ai la dispozitie 6 luni de zile!

Dupa 6 luni se uita Dumnezeu pe pamant si-l vede pe Noe plangand in gradina.

– Noe !!! Sunt pe cale sa incep Potopul, unde este Arca ???

– Iarta-ma Doamne, dar lucrurile s-au mai schimbat intre timp ….. Am nevoie de autorizatie de constructie. Ma tot cert cu un inspector, pentru un sistem antiincendiu, vecinii m-au dat in judecata pentru ca am incalcat planul de urbanism construind Arca in gradina mea si nu am respectat normele de inaltime.

Apoi compania de electricitate a cerut sa pun ipoteca pe Arca in vederea acoperirii costurilor de transport si de mutare a liniilor de inalta tensiune ce trebuie date la o parte din calea Arcei pentru a fi lansata la apa. Degeaba le-am spus eu ca va veni marea la mine, ca nu m-au crezut.

Sa fac rost de lemn, a fost o alta problema. Este interzis sa tai lemn din padurile invecinate deoarece acolo traieste bufnita cu pete care-i o specie protejata. Am incercat sa-i conving pe ecologisti ca tai lemnul tocmai pentru a salva bufnita, dar nici n-au vrut sa stea de vorba cu mine.

Cand am inceput sa adun animalele, am fost dat in judecata de un grup de activisti pentru protectia animalelor. Ei sustineau ca tin animale salbatice sechestrate impotriva vointei lor si de asemenea, au sustinut ca sa pun atatea animale intr-un spatiu atat de mic, inseamna cruzime asupra lor.

Apoi Ministerul Mediului, au spus ca nu am voie sa construiesc Arca pana cand reprezentantii lor nu fac un studiu de mediu si implicatiile pe care Potopul Tau le poate avea asupra mediului..

Inca am un proces in derulare cu Ministerul Muncii deoarce nu m-am hotarat cate minoritati ale grupurilor etnice sa angajez pe santier.

Blocul Sindical nu ma lasa sa fiu ajutat de proprii copii la constructie deoarece acestia nu fac parte din Sindicat si nu au certificare ISCIR pentru constructia de Arce.

Ca sa fie totul si mai rau, Fiscul mi-a confiscat toate posesiile , deoarece ei sustin ca vreau sa parasesc tara cu specii de animale pe cale de disparitie.

Deci Doamne iarta-ma dar, imi trebuie pe putin 10 ani ca sa fac tot ce mi-ai zis!

Dintr-o data cerul se lumina, norii disparura, iar soarele aparu din nou stralucitor pe cer.

– Doamne, sa inteleg ca nu ne mai distrugi lumea?

– Nu, Noe, se pare ca mi-a luat-o guvernul inainte…

Reclame
Propriu şi personal, Urechi fericite

Răsărit de soare

Nu, nu sunt o Mărgeluţă mult prea matinală, să mă pot lăuda că m-am trezit de cel puţin jumătate de oră. Pentru că de fapt, nu am dormit toată noaptea. Sunt o Mărgeluţă insomniacă. Am văzut multe răsărituri de soare bucureştean în ultima vreme. I-am urmărit primele raze apărând de după colţul din dreapta al blocului, prelingându-se apoi pe frunzele plopilor de la fereastra mea şi oglindindu-se în geamurile camerelor de hotel de la Ibis (şi îmi place să cred, mângâind faţa unor îndrăgostiţi dormind îmbrăţişaţi, după o noapte de dragoste nebună).

Dar azi e prima dată când privesc răsăritul de soare bucureştean pe ritmuri baroce nemţeşti. Şi jur cu mâna pe inimă că într-o clipă s-au evaporat ca prin minune toate gândurile grele care nu-mi lăsau pleoapele să se întâlnească, mi-au alunecat pe lângă tâmple toate semnele de întrebare ce-mi presau capul în menghina lor şi-au fugit departe toate grijile ce-mi frământau sufletul precum brutarul coca pentru pâine.

Mixul de lucruri frumoase are efecte curative. Fără reacţii adverse. Recomand!

Propriu şi personal

Sănătate!

Chiar dacă a fost un început de toamnă foarte călduros, cele 36 de grade nu au reprezentat o piedică pentru Mărgeluţă de a se alege cu o răceală de toată frumuseţea! A încercat ea Mărgeaua -în virtutea unui pact încheiat mai demult cu propriul trup de a evita pe cât posibil hapurile de orice fel- să se trateze cu tot felul de leacuri băbeşti, dar cum acestea n-au dat roade, a ridicat batistă albă în vârf de băţ şi a trecut pe antibiotice. Întâmplarea care a convins-o pe deplin a fost pierderea vocii, lucru de neînchipuit pentru o femeie, mai ales olteancă. Cum, să nu mai poată ea pălăvrăgi cu orele la telefon? Să nu-l mai poată cicăli pe Al Ei Ca Bradul pentru orice fleac?  Vaaaaaaaaai, ce durere şi ce chin! De neimaginat! Zău aşa!

Şi din cauză că până şi gândurile îi sună raguşit în cap, de 2 săptămâni se tot omoară Mărgeaua să termine „De veghe în lanul de secară” şi nu a reuşit nici până la ora asta. Şi nici să mai adauge un gând pe Şiraguri n-a fost în stare, cu toate că ideile au curs la vale ca apa pe Olt. Şi credeţi-mă, nici nu vreţi să ştiţi cât mi-a luat să scriu postarea asta, că e de-a dreptul ruşinos!

Concluzie: Când bolesc, mi-e capul ca un balon dezumflat! Ceea ce nu vă doresc şi vouă!

 

Din gura altora, Povestioara de vineri

Păpuşa lui Susie

A fost odată o fetiţă pe nume Susie. Era frumoasă şi avea cea mai mare colecţie de păpuşi din lume. Tatăl ei călătorea în interes de serviciu  în toată lumea şi de 12 ani  îi aducea păpuşi. Pe rafturile din dormitorul lui Susie  se aflau păpuşi  din toată America şi de pe toate celelalte continente. Într-o zi, tatăl său l-a invitat la ei acasă pe un coleg  de serviciu. Acesta a întrebat-o în timpul cinei pe Susie despre colecţia ei de păpuşi. După ce au mâncat, Susie l-a luat de mână  şi i-a arătat minunăţiile de păpuşi. Bărbatul a rămas foarte impresionat, iar după un tur prin colecţia fabuloasă, el a întrebat-o pe fetiţă:

-Susie, cu atâtea păpuşi frumoase în jurul tău, cu siguranţă una dintre ele este favorita ta. Care este aceasta?

 Fără să ezite un moment, Susie s-a îndreptat spre o cutie veche cu jucării şi a început să scotocească prin ea. De pe fundul cutiei a scos una dintre cele mai ponosite păpuşi din întreaga lume. Chiar dacă mai avea doar câteva fire de păr în cap şi hainele foarte murdare şi vechi, Susie i-a întins bărbatului păpuşa şi i-a spus:

-Ea este favorita mea.

Omul a rămas surprins şi a întrebat-o:

-De ce aceasta, când ai atâtea păpuşi noi şi frumoase?

Susie i-a răspuns hotărâtă:

-Dacă eu nu o iubesc, nimeni nu o va iubi!!!

Dumnezeu te iubeşte aşa cum îşi iubea Susie păpuşa. Dumnezeu te iubeşte nu pentru ceea ce faci, ci pentru ceea ce eşti. Niciodată nu trebuie să câştigi dragostea lui Dumnezeu. El te iubeşte pentru că eşti  făptura Lui deosebită.

Preluată de aici, cu acordul proprietarei blogului. Mulţumesc, suflet frumos! 😉

Citatul zilei, Cronicile unei mirese mărgelate, Propriu şi personal

Petrecere de 1 an

Nu a fost nimic planificat, pur şi simplu s-a-ntâmplat. Na, că făcui şi rimă! 😛 Dacă tot eram la ţară la ai mei, bucurându-ne de vremea frumoasă afară, în curte, alături de câţiva prieteni, tati oricum făcea grătar, specialitatea lui, cum face de fiecare dată când venim noi acasă, iar mami prăjitură cu fructe, am zis că nu ar strica să adăugăm la această scenă puţină muzică şi-un tort în care să înfigem o lumânare, pe care s-o stingem dintr-o suflare. Na, altă rimă! Sunt tare „poeată” azi! 😀

Zis şi făcut! Aşa a ieşit o petrecere neprogramată minunată, unde toţi ne-am simţit de la bine în sus! Am dansat, am mâncat şi băut pe săturate, iar de râs, am râs şi mai mult. Tortul, cumpărat de la aceeaşi cofetărie unde am făcut şi tortul de nuntă, a fost delicios, deşi parcă nu se compară. Probabil fiindcă suntem noi împătimiţi ai combinaţiei magice vişine plus ciocolată, care nu s-a regăsit în tortul de ieri. 😀

tort aniversare casnicieVania nu a avut însă absolut nimic de obiectat în privinţa asta!

funny cat

Şi uite aşa, începând de ieri, am creat o nouă tradiţie, care va dăinui atâta timp cât va exista şi dragostea ce ne leagă acum! Când te gândeşti că totul a fost pe nepusă masă…

Ideea este, dragi cititori mărgelaţi, că ar trebui sărbătorit orice lucru minunat din viaţa noastră, orice realizare, cât de mică. Dacă pentru tine este important, atunci nu mai contează alte păreri. Dacă vrei să te bucuri, bucură-te! Dacă vrei să sărbătoreşti, sărbătoreşte! S-ar putea ca altădată să fie prea târziu…

CITATUL ZILEI:

„Poate că pentru lume eşti o singură persoană, dar pentru o anumită persoană, esti întreaga lume.”

Gabriel Garcia Marquez

Citatul zilei, Propriu şi personal

Grijulia mamă de Mărgea

-Ţi-ajung?

-Da, mami, mi-ajung.

-Hai, mai ia-le şi pe astea! şi-mi mai pune încă 5-6 roşii în lădiţa deja plină cu vârf.

Aceeaşi poveste se repetă şi cu vinetele:

-Uite încă 3, să-ţi ajungă! deşi plasa era plină la refuz, mai-mai să se rupă…

În timp ce scotea morcovii din pământ:

-Ţi-ajung ăştia?

-Da, mami, mi-ajung.

-Hai că mai scot 3-4, ca să fiu sigură!

La capitolul ceapă:

-E de-ajuns o pungă?

-Da, mami, e de ajuns.

-Hai că-ţi mai umplu o pungă, ca să nu mai dai tu banii pe ceapă la Bucureşti.

Şi povestea s-a repetat azi la plecare şi cu cartofii, şi cu ardeii, şi cu pungile de verdeaţă tocată, şi cu borcanele de dulceţuri şi murături, şi cu sticlele de bulion, şi cu lădiţele de struguri. Mama nu s-a simţit bine dacă nu a dublat cantitatea sau n-a mai adăugat măcar 2-3 bucăţi „ca să fie” şi să nu-şi mai lase banii prin pieţele bucureştene preţioasa ei fiică. „Măcar cu atât să vă ajut şi eu, dacă altfel nu am cum!”

Na, cum pot eu în condiţiile astea s-o refuz şi să-i frâng inima? 😉

CITATUL ZILEI:

 „Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, aşa că a creat mamele.”

Proverb evreiesc

mother mama

Din gura altora, Povestioara de vineri

Ce înseamnă credinţa?

Un om dormea în coliba lui, când dintr-odată, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumină şi i-a apărut Dumnezeu. Domnul i-a cerut să facă o munca pentru El şi i-a arătat o stâncă mare din faţa colibei.  I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a şi făcut.

Mulţi ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiţi pe suprafaţa masivă şi rece a stâncii de neclintit. În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist şi istovit în coliba lui, simţind că întreaga zi a irosit-o degeaba. Tocmai când bărbatul era mai descurajat, Satana a decis să-şi facă apariţia în gândurile plictisite ale acestuia:

– De atâta timp împingi piatra şi ea nici nu s-a clintit!

Aşa încât omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat şi că toată munca lui va fi un eşec. Aceste idei l-au deprimat şi descurajat pe bărbat.

Diavolul i-a spus:

De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ţi timpul făcând doar un efort minim şi te vei simţi mai bine!

Bărbatul ostenit tocmai aşa îşi propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage şi să-şi spună păsul Domnului.

– Doamne, a spus, am muncit mult şi greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acum, după atâta timp, nu am reuşit să mişc piatra nici cu jumătate de milimetru. Cu ce am greşit? De ce am eşuat?

Domnul i-a răspuns înţelegător:

– Prietene, când ti-am cerut să-mi slujeşti şi tu ai acceptat, ţi-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai şi făcut. Niciodată nu am spus că aştept ca tu să o mişti. Sarcina ta era doar să împingi. Şi acum vii la Mine obosit spunând că ai eşuat. Dar chiar asta e realitatea??? Priveşte la tine… Braţele îţi sunt puternice şi musculoase, spatele e vânjos şi bronzat, mâinile îţi sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ţi-au devenit solide şi puternice. Te-ai dezvoltat mult şi capacităţile tale sunt peste ce te-ai fi putut aştepta să ai. Adevărat, nu ai mişcat stânca. Dar vocaţia ta a fost să mă asculţi şi să împingi, ca să-ţi pui la încercare credinţa şi încrederea în înţelepciunea Mea. Ceea ce ai şi făcut. Acum Eu, prietene, voi muta stânca.

Câteodată, când auzim Cuvântul lui Dumnezeu, avem tendinţa să ne folosim gândirea pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, El nu ne cere decât simpla ascultare şi încredere în El. Cu toate că noi credem că prin credinţă mutăm munţii, de fapt tot Dumnezeu este cel care îi mută din loc. „Dumnezeu nu ne cere minuni. Pe acelea le face El.”  

Arsenie Boca

Povestioară preluată de aici cu acordul autoarei, căreia îi mulţumesc frumos!  😉