Lasă un comentariu

Ultima zi de vară…

…întâia zi post-vacanţă… şi încă una zgâlţâită pentru stomacul mărgelat… Pentru cei care cunoaşteţi starea drumului Drăgăşani-Vedea-Bucureşti, nu e nimic nou ceea ce scriu eu aici. Ceilalţi imaginaţi-vă o mână uriaşă epilând asfaltul precum o femeie ce smulge benzile de ceară de pe picioare şi rezultatul e că acum se circulă direct pe beton, care numai fin nu e. Şi dacă mai ai şi inspiraţia să te aşezi pe scaunele din fundul microbuzului, adică exact pe roată, aşa cum singură s-a condamnat azi o Mărgea adormită, trezită mult prea devreme la 5 dimineaţă, ei bine, atunci ori eşti un pic sadic, ori stomacului tău îi plac sporturile extreme. Al meu a făcut azi şi sărituri cu prăjina, şi gimnastică la sol, şi cal cu mânere, şi 100 metri garduri, dar mai ales bungee jumping până în gât şi înapoi. O mare bucurie…  Ca să nu mai spun că sunt convinsă 100% că azi s-au găsit să iasă pe străzi toţi, dar absolut TOŢI şoferii cu permisele luate pe neve. Nici nu vreau să număr de câte ori mi-am luat zborul de pe scaun. Şi tot pe atâtea ori am şuierat printre dinţi înjurături nu foarte demne de o doamnă (care mi-s).

Cu toate că nu-mi dădea inima ghes deloc să mă întorc în Bucureşti, am alergat toata ziua de nebună cu treburi administrative prin oraş şi brusc m-a lovit: „Ce dor mi-era de Bucureşti!”. Am rămas nemişcată o clipă, căutând uimită vocea care a rostit aceste cuvinte. Nu a trebuit să caut mult, era vocea din capul meu blond. Dap, câteodată Mărgeluţa mai aude voci care-i spun ce trebuie să facă, cum şi când, şi care au curajul să spună lucrurilor pe nume, să scuipe cuvinte pe care Mărgeluţa nu le-ar rosti nici în ruptul capului! Se pare că abia acum, la un an şi ceva de la marea mutare în capitală, începe Mărgeaua să simtă cu adevărat Bucureştiul! În curând îi va putea schimba numele în  „acasă”. Curând…

Tot azi am realizat cât dor mi-a fost de noii mei prieteni de aici, şi lor de mine! E un sentiment extraordinar să ştii că există persoane cărora le lipseşti şi aşteaptă cu sufletul la gură să te întorci!

Şi tot azi, ca un fel de cireaşă pe tort, un „te iubesc” din partea unei persoane foarte dragi mie si care e plecată pe meleaguri străine, m-a înmuiat atât de rău (sau bine) că m-a făcut să-mi curgă lacrimile şiroaie. De când nu mai auzisem cuvintele astea din gura ei! M-au întors în acei ani frumoşi şi rebeli ai adolescenţei!

Concluzie: Cred că trebuie să notez ziua asta în calendar…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: